The wall

Stau cu fata la el de cele mai multe ori cand vorbesc cu voi. Tot asa stau si cand vorbesc cu mine; adica, scriu. Intr-un fel, s-ar putea spune ca vorbesc cu peretii. 🙂

E primul lucru de care dau cu ochii cand ma trezesc si ultimul pe care-l vad inainte de a adormi. Am prieteni si rude pe care-i vad mai rar decat pe el. Asta e, sunt femeiea care s-a imprietenit cu un perete.

Aveam tablouri si fotografii raspandite peste tot. Nu-mi placea cum era impestritata casa cu ele, asa ca m-am decis sa le adun pe toate in acelasi loc macar in camera mea. Si asta am facut. Am ales un perete, l-am vopsit in alta culoare decat pe celelalte si am inceput sa bat cuie. Dupa mintea mea, fara vreun plan anume, in functie de ce aveam de pus acolo. Si am pus…

Doua tablouri cu pictura naiva. Pe primul l-am primit cadou de la autorul lui. Pe al doilea mi-am zis ca ar fi cazul sa-l cumpar. Dar nu prea aveam bani pe vremea aceea, asa ca i-am dat omului bonurile de masa de pe trei luni. A fost multumit; ca dovada, m-a chemat apoi la toate vernisajele expozitiilor lui. Mai am un tablou facut de tatal lui Pierre, o persoana pe care o cunosc foarte bine din povestile fiului sau, dar pe care n-am vazut-o niciodata. Am si simple reproduceri dupa icoane sau opere de arta care mi-au spus ceva, candva. Am agatat acolo castaniete, medalioane, poza bunicului meu dinspre mama impreuna cu legitimatia lui de serviciu, matanii, o candela, cutia aurita a unei pudriere, un saculet cu ierburi, cateva gobelnuri facute de mine, frunze, stele, acuarele…

Cand sunt obosita sau cu ganduri aiurea, e de ajuns sa ma asez pe scaun, in fata lui, si sa ma uit la el. Reinvie, in mintea mea, zeci de povesti, tes altele, visez, fac planuri… E priza mea la realitatea fantastica din care-mi extrag inspiratia. Ati citit cate ceva din ce-am „produs” asistata de el, asa ca ii puteti da o nota. El e de vina daca scriu balarii, asa ca… m-am scos! 🙂