Prima pagină > Maculator > Fete, feţe…

Fete, feţe…

04/03/2010

♦ Ieri, pe când mergem la poştă, mi-a tăiat calea o femeie urâtă. Dar urâtă, fără nici o şansă de a deveni măcar comună. Genul „prima generaţie de asfalt care îşi poartă cu mândrie devenirea în orăşeancă”. Îmbrăcată foarte îngrijit, cu haine scumpe, curate. Siluetă subţire, băţoasă. Mers ţanţoş. Tunsă scurt şi vopsită cu şuviţe. Machiată din gros. Îngrijită până la cel din urmă amănunt. Şi totuşi, urâtă ca jegul de pe o manşetă albă. Mi-o imaginam nemachiată, necoafată şi îmbrăcată într-un capot. Adică, aşa cum o vede mai tot timpul soţul ei. Brrr! Doamne, nici eu nu sunt frumoasă, dar măcar fac parte din categoria celor cărora machiajul le ajută la ceva… Şi uite aşa, gândul mă poartă la H., colega mea de facultate. Fata clorotică. Eram fascinată de lipsa de culoare din obrajii ei. Buzele îi erau aproape albe, nasul fin, fruntea înaltă, părul cânepiu. Trupul – o maşinărie de făcut sport. Picioare frumos arcuite, şolduri fine, abdomen ca plaşeta de surfing, sâni plini, neopulenţi, mâini cu degete uscăţive, terminate prin unghii tăiate corect, ovale, palide. Nu dădeai doi bani pe ea la o primă privire. Poate că nici la a doua. Dar când deschidea gura, Doamne-Doamne! În afară de faptul că era de o inteligenţă cu mult peste medie, avea un verb corosiv care putea pune la respect şi o adunare de derbedei, dar şi una de creiere atent selecţionate. Uite, abia acum realizez că nu mai ştiu cum o cheamă. Chiar aşa, mă întreb ce s-o fi ales de spălăcita aceea cu mintea ca briciul şi vorba ca „vitrionul englezesc!?…

♦Şi, pentru că tot evocăm feţe ciudate: G.V. Colegă de liceu. În toţi acei patru ani fata aceasta şi-a petrecut cel de-al doilea trimestru şcolar într-un sanatoriu de pe malul mării. Poate Techirghiol. Dermatomiozită. Chipul îi era ascuţit şi uscat, cu pielea (prin care se vedeau sufuziuni hemoragice) atât de întinsă pe oasele feţei încât aveai impresia că dacă o vei înţepa cu acul, va plesni şi se va jupui precum pieliţa unei piersici coapte. Sub acest înveliş care îţi provoca milă şi repulsie în acelaşi timp: o minte croită strict pentru matematică. La celelate discipline era mediocră. Când venea însă vorba de abstracţiile şi subtilităţile acestei discipline, era de neegalat. Rezolva problemele din „Gazeta matematică” cu uşurinţa cu care completăm noi careurile unei integrame. (De altfel, ulterior a absolvit cu brio Cibernetica, dar sănătatea nu a lăsat-o să se dezvolte în cercetare, permiţându-i doar să devină profesoară la un liceu de specialitate.) Nu am reuşit să mă împrietenesc îndeaproape cu ea, dar totuşi i-am făcut câteva vizite în care mi-a arătat poze de-ale ei din mica copilărie. De pe hârtia cerată mă privea un chip rotund şi frumos de copil care, însă, de pe la vreo cinci ani, a început să se angularizeze şi să-şi piardă expresia dulce în favoarea liniilor comune ale micii familii de dermatomiozitici. Mai târziu, la facultate, am remarcat că acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul celor atinşi de Sindromul L.-Down… Spre surpriza mea, am revăzut-o la întâlnirea de 10 de ani de la absolvirea liceului; părea neschimbată. Adică era tot atât de uscată şi pătată cum o ştiam, dar între timp noi celelate începusem să ne ofilim, secate de griji materne şi profesionale. S-a căsătorit cu un băiat drăguţ, care i-a făcut o fiică perfect normală. Viaţa oferă şi astfel de recompense câteodată.

♦Zilele trecute, la un restaurant cu autoservire. Când am intrat în încăperea care semăna izbitor de mult cu sala unei cantine ceva mai răsărite, am avut impresia că am nimerit într-un stabiliment destinat exclusiv femeilor. La cele câteva mese răzleţe stăteau cucoane de diverse vârste, dar, mai ales, din categoria pre-babete; exact genul care de obicei nu concepe să mănânce decât ceva gătit de mâna lor. Habar nu aveam că în târgul nostru cu oameni aşezaţi există atâta cuconet căreia nu-i place să stea în faţa aragazului. Să ne înţelegem: creaturile acelea nu fac parte din rândul bussines-women care nu au timp să gătească; nici restaurantul nu este de talia… hai să spunem Continentalului… E un „plimbă-tavă” mai acătării, în buricul oraşului. Deci, iată-mă înconjurată de o mulţime de purtătoare ilegale de fustă (citeşte: femei mai degrabă masive, scunde, cu păr făcut „permanent”), cu un ochi în portmoneu şi altul aţintit pe fripturile din galantar.
Mi-am luat, la recomandarea bucătăresei care era în trecere pe acolo, un Quiche lorraine şi o sticlă de bere fără alcool; spre surprinderea mea, le-am terminat pe amândouă; pe primul l-am simţit apoi câteva ore chinuindu-se s-o ia la vale din stomac; era bine gătit, dar eu l-am mâncat prea cu poftă; deh, preţul lăcomiei… După un timp, au început să apară şi bărbaţii, dar oricum nu reuşeau să egaleze numărul femeilor care se lăţiseră pe scaune şi savurau fiecare bucătură, cu buze unsuroase şi satisfacţie de rumegătoare. Un mascul nu prea tânăr, cât o locomotivă, privea exponatele din vitrină hotărându-se cu greu ce să aleagă. Bucătăreasa –care se învârtea din nou pe lângă vânzătoare, dovedind un talent nativ în manipularea clienţilor- l-a luat în primire, cu un zâmbet plin de solicitudine: „Ce doreşte domnul?” „O pulpă de pui, cu garnitură de cartofi şi o porţie de castraveţi muraţi”, a spus Diesel-ul. „Păi, vă ajunge numai o pulpă?” a încearcat femeia marea cu degetul. „Nu-mi ajunge, dar atâţia bani am”, a răspuns omul râzând. În faţa unui asemenea argument de bun simţ, vorbăreaţa rubicondă s-a executat cu promptitudine şi profesionalism, strecurându-i şi o chiflă, ca bonus pentru sinceritate. În tot acest timp, adevărata vânzătoare se mişca apatic, sorbind, la intervale regulate de timp, câte o gură de apă dintr-un pahar cu picior. (:

Anunțuri
Categorii:Maculator
  1. pdm
    04/03/2010 la 21:16

    maman, în ce veceu îți făcuși bre poza aia? :-))

  2. melami
    04/03/2010 la 21:27

    Măi, copchile, vezi că-ţi ard unaaa! Nu-i budă! Ia să văd, te duce capul la mai mult?! 😦

  3. 04/03/2010 la 21:31

    bă ! măgariule ! vrei să zici că e pitzi ?
    E poză făcută ” la cabenetul medecal ” !

  4. 04/03/2010 la 21:36

    iar a crăpat un drac.

  5. melami
    04/03/2010 la 21:38

    Da, ai ghicit: la unul dintre ele!

  6. 04/03/2010 la 21:59

    Fotografie executată înainte de pauza de prânz, în jurul orelor 11:07 AM fix, pe data de 03.03.2010, cu un aparat de tras în poze marca SONY, model DSC-T10. Corect?

  7. melami
    04/03/2010 la 22:04

    Yes, Mister Sherlock Holmes! 🙂

  8. pdm
    04/03/2010 la 22:17

    eo cred că e făcută-n vestiar la ASA Targu Mureș :-))

  9. melami
    04/03/2010 la 22:22

    Ei, dacă aş fi Susan Sarandon acum vreo 25 de ani, poate… 😉
    Aşa, e o banală cabină de teatru! 🙂

  10. pdm
    04/03/2010 la 22:28

    tu cred că ne cam minți…oi fi vreo garderobieră și te dai pe aici doftor 😛

  11. melami
    04/03/2010 la 22:30

    Dap! M-ai prins şi de data asta.
    Domnu, staţi aşa să vă mai strâmtez pantalonii, că aici în faţă fac o cută prea mare! 😉

  12. Florian
    04/03/2010 la 22:44

    @M3bis
    Ieri, la ora 11:07, erai în Târgu Mureş şi făceai o fotografie cu un aparat SONY – DSC-T10, că altfel nu aveai de unde să ştii atâtea amănunte. Corect?

  13. Florian
    04/03/2010 la 22:47

    Când mai scrii despre femei urâte fă-o şi tu dimineaţa, să am timp să le uit până seara. La noapte o să am coşmar 😦

  14. melami
    04/03/2010 la 22:50

    Lasă, că o să te uiţi la poza mea cu patru ochi şi o să-ţi treacă! =)) =)) =))

  15. Florian
    04/03/2010 la 23:18

    Dacă ar fi cu patru ochi poate mi-ar trece, dar e cu şase… brrr, în noaptea asta mă culc cu lumina aprinsă.

  16. melami
    04/03/2010 la 23:21

    Te credeam cu nervi mai tari, având în vedere că te-ai însoţit cu o strigoiţă! Aia nici măcar n-are ochi, ci numai două găvane! Bu-hu-hhuuuu! 😀

  17. Florian
    04/03/2010 la 23:47

    Pe asta am şi mizat, că n-are ochi. Dacă mă vedea, fugea mâncând pământul 😛

  18. melami
    04/03/2010 la 23:53

    🙂
    Ei, lasă, nu mai fi aşa de modest!

  19. 04/03/2010 la 23:56

    Se pare ca azi ai avut ceva cu femeile cu strat gros de lavabil pe fata. Adevarul este ca daca ele nu ar exista cum am putea sa apreciem o femeie frumoasa?

  20. melami
    05/03/2010 la 00:00

    N-am, măi, că şi eu mă dau, vorba cântecului popular, pe faţă „cu fărină”!
    Doar că atunci când eşti urâtă cu draci, e bine să încerci să nu sari în ochii celorlalţi cu tot dinadinsul!

  21. Blanche Neige
    05/03/2010 la 10:14

    Eu zic ca merita sa ii faci o poza pe ascuns tipei, si sa o analizeze barbatii. Pentru ca eu am ramas surprinsa sa observ ca unele gagici pe care noi femeile le consideram urate, prost imbracate si fara farmec, sunt de fapt foarte apreciate de barbati, si invers.

  22. melami
    05/03/2010 la 11:56

    Ei, lasa ca par destul de ciudata si-asa, pozand din masina diverse lucruri. Aminteste-ti de aventura noastra cu Borsallino! 😉

  23. Blanche Neige
    05/03/2010 la 11:58

    Tu ai avantajul masinii, stai sa vezi ce fain e sa pozezi si sa urle un dobitoc dupa tine ca iti sparge camera si capul doar pentru ca i s-a parut ca l-ai pozat 🙂 Oricum tu te-ai fi descurcat si daca gagica ar fi devenit ostila, ca stiu ca ai o directa buna si rapida!

  24. melami
    05/03/2010 la 12:01

    Lucrez mai bine cu reverul, dar, la o adica, ma descurc si cu directa! 😀

  25. 05/03/2010 la 12:08

    Hm, cazuri interesante ai avut printre colege. Pe la noi era toata lumea ok. Nici prea frumosi dar nici prea destepti n-am avut in clasa. Eram din toate punctele de vedere niste mediocri. Doar in liceu o colega iesea in evidenta, ca avea niste cicatrici pe fata. Intrase cu capul in geamul de la scara blocului, in timpul unui joc de-a v-ati ascunselea…

  26. 05/03/2010 la 12:57

    Ops…ai fost un pic rea cu postul ăsta. Nu toată lumea e înzestrată de la natură cu un chip frumos 😦 .

  27. melami
    05/03/2010 la 12:59

    Normalitatea nu mi se pare mediocritate. E doar o masca sub care se pot ascunde lucruri interesante… Uite, tu ai o meserie nu chiar comuna. E nevoie de creativitate, prezenta de spirit, cultura samd 🙂

  28. melami
    05/03/2010 la 13:02

    Nu stiu daca am fost rea… Prima tipa era chiar agresiv urata. Daca nu era asa de tip-top, cum se zice pe aici, nu atragea atentia. Eu de acest aspect m-am legat mai mult.
    Prietena mea, actrita despre care am scris, e de o uratenie fascinanta, dar nici n-o observi cand deschide gura. S-au indragostit de ea barbati remarcabili, si nu din cauza frumusetii. 🙂

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: