Archive

Archive for the ‘Aventurile unui blogăr începător’ Category

Înapoi în coteţ!

03/03/2010 31 comentarii

Întâi de toate, un anunţ!

Începând cu sâmbătă, 6.03.2010, mă mut!

De fapt, mă întorc acasă, fiindcă, deşi sunt o vajnică mâţă, locul meu de obârşie e coteţul cotcodacilor sindicalişti.

Staţi să vă povestesc, că nu mă pot abţine!

La îndemnul soră-mii, m-am băgat şi eu în seamă pe un blog mai puţin convenţional: dailycotcodac.ro. Cum în scris nu prea am inhibiţii, am reuşit repede să mă acomodez cu adunătura aia de trăzniţi. Şi să-mi fac prieteni. Mă rog, şi inamici, dar pe ăştia îi trecem cu vederea. Acuma, cum să vă zic, cei care au umblat pe acolo, ştiu că era un loc destul de… primitiv, adică fără de nici unele aproape. Drept pentru care, ăi de se pricep (M3bis, mifty şi Flo) au început să facă ciocul mare: că vor editare, că ce bine le-ar prinde nişte emoticoane şi avataruri, că expedierea premiilor trenează, că Tiranul (ăsta-i Julius, capul răutăţilor de acolo) nu prea apleacă urechea la doleanţele noastre, că vrem spectacol cu cipăndeilii, că-l vrem pe doctorul Şendroiu în echipa de redacţie, şi câte şi mai câte, că nu ne durea gura să cerem. La început, Ăl Mare (adică tot de Julică e vorba) s-a ţinut căpos. După care, se întâmplă să îi pice site-ul pentru câteva ore bune. Zgârieri de cornee, oftică maximă că scade în Zelist. Tetrisul nostru, machiavelic, lasă să se înţeleagă că asta a fost o acţiune de protest a comentatorilor, chestie care-l cam pune pe gânduri pe ochearist. Dar ne dă şi nouă idei. Acuma nu-mi mai amintesc exact a cui a fost iniţiativa (cine ştie, poate mă ajută!), dar am sfârşit prin a ne organiza sub formă de sindicat al comentatorilor de pe DC. Ca la orice început de acest fel, a urmat o efervescenţă greu de imaginat. Tiranul a fost nevoit să ne recunoască existenţa şi să ne îndeplinească cererile. Rând pe rând, că nici lumea nu a fost făcută într-o zi. Cert e că acum avem cam tot ce am cerut. Mai mult de atât: când ne plictisim, sau când are cineva o ideea mai trăznită, o punem în practică imediat. Ultima ispravă: ameninţarea cu greva tăcerii din partea puicuţelor de pe DC dacă cocoşeii nu se vor apuca să cucurige, de Mărţişor, elogios la adresa lor. Acţiune care s-a derulat zilele astea, măgăreaţa picând tot pe bietul Eftimie, ca fiind unul deja obişnuit cu hachiţele femeieşti, el fiind o ţâră însurat, ceea ce-i dorim şi lui Julius cât de curând, că dacă nu se grăbeşte, după aia l-or însura babele.

No, hai că am lungit-o ca la balamuc! S-o luăm cu bref: sătui să tot stăm în gazdă pe platforme mai mult sau mai puţin ospitaliere, la ideea lui kekee, am pus mână de la mână (eu, el, Flo şi Laura) şi am cumpărat un domeniu: cotcodacii.ro. Bineînţeles că cu (scuze!) munca a fost, ca de obicei, M3 bis! El a strâns banii, el a făcut demersurile necesare şi tot el a transferat vechiul blog la adresa nouă. Noi, pe margine, cu aprecierile critice, ca de obicei. Cum, necum, uite că avem casa noastră. Din care, tetrisul s-a oferit să ne dea câte o parte spre folosinţă. Drept pentru care m-am gândit să revin la prima mea iubire, adică la ograda sindicalistă, şi să mă mut cu căţel şi cu purcel aici: http://silavaracald.cotcodacii.ro.

De fapt, asta voiam să vă zic de la bun început, dar m-am luat cu vorba. 🙂

Iar acum, o foto-ghicitoare!

Poate să-mi spună şi mie cineva ce reprezintă poza asta?

Leapşa pe blogate şi literară

13/02/2010 5 comentarii

◊◊◊ Primite de la Lady A, căreia i-au fost transmise de Vania

1. Cât din viaţa personală expui scriind un blog?

31,32%

2. Cu ce îţi dăunează blogul?

Îmi cam ocupă timpul liber, dar nu mă plâng. 🙂

3. Cu ce te ajută blogul?

Mă menţine în actualitate ş mă face să fiu mai atentă la ce se petrece în jurul meu.

4. Ce reacții permiți?

În general sunt cam permisivă. E o calitate, dar şi un defect. Sunt pentru exprimarea liberă, dar când atmosfera devine prea încărcată, încep să regret că procedez aşa. Încă nu am banat sau blocat pe nimeni. Sunt curioasă să văd ce voi face în viitor. 🙂

◊◊◊ şi Cristian, care ” s-a trezit dis-de-dimineata si, evident, dupa ce ieri a dat iama in agentiile de stiri, a postat o tema cu iz de leapsa. Inspiratia: cercetatorii britanici lingvisti” :)

Cele 10 intrebari sunt urmatoarele:

1. Care este cel mai romantic cuvant din limba romana ? …

Iubire
2. Ce cuvant folositi cel mai des, pe blog sau in exprimarea zilnica ?

chiar
3. Care este expresia cea mai dezagreabila pe care ati auzit-o rostita in romana ?

găozar împuţit
4. Cel mai frumos cuvant din romana…

imensitate
5. Cel mai urat cuvant din romana…..

vrac

6. Cuvantul cel mai greu de rostit din romana…

susceptibilitate

7. Cuvantul cel mai melodios din romana…

răcoare

8. Cel mai frumos nume in romana…

Lacrima
9. Cel mai urat nume in romana…

Gheorghe
10. Ce cuvant ati inventa, pentru ca ar trebui sa existe in romana, si ce sens ar avea el?

A schizoida: a te împărţi în două şi a nu mai discerne bine care din cele două părţi este fiinţa ta cea adevărată şi care altceva, altcineva…

Le voi transmite mai departe după ce voi afla cum e cu pinguitul ăsta… 🙂

Un blog cu personalitate: Senator

29/01/2010 10 comentarii

Despre Ciprian, zis şi Senatorul, dar şi Căpitanul (ştie el de ce 😉 ) o să scriu mai mult din memorie, pentru că are cel mai plin de hachiţe blog pe care l-am citit vreodată. Probabil că aţi dat deja click pe numele lui; şi iarăşi, probabil, unora nu le-a apărut nimic. Eu m-am obişnuit. Când reuşesc să intru acolo, citesc rapid tot ce prind; ba chiar, câteodată, şi ce n-a publicat încă! 😉

Tema e puţin cam tomnatică pentru gustul meu, dar lui i se potriveşte, deşi e la o vârstă când încă mai este provocat la bulgareală de fetele din vecini şi îi creşte măseaua de minte, care îl chinuie mai ales când e lună nouă.

Ciprian este poet până în măduva oaselor. Nu că ar scrie poezie (deşi face şi asta, dacă vă uitaţi bine în urmă), ci că se exprimă într-un mod subtil şi percepe lumea în nuanţe, nu în tuşe tari. O călătorie banală, cu el , se transformă într-o incursiune într-un prezent insesizabil multora. Chiar şi când stă şi se uită, plictisit, pe geam, „vede” lucruri care altora scapă. De pildă, stropii de sudoare, iarna, care topesc gheaţa adunată în găleata unei femei de serviciu cu fuste colorate…

Cipicao este cititor de profesie, ca şi mine. Iar lecturile nu trec pe lângă el fără să lase urme. Se simte asta din felul îngrijit în care sunt redactate frazele, din ideile pe care le găsim în postările lui, şi care nu pot fi, deocamdată, doar rodul experienţei, pentru că se află abia la început de viaţă, ci mai degrabă a refecţiei pe marginea unor scrieri bine alese.

Ciprian este îndrăgostit de oraşul studenţiei lui, Iaşi. Din păcate, nu aceleaşi sentimente îl leagă de urbea în care locuieşte şi în care nu pare a-şi fi găsit încă locul. E băiatul ăla din vecini pe care, dacă nu-l deteşti, din cauza uşoarei lui inaccesibilităţi şi a unor replici scăpate la nervi, îl iubeşti de-a binelea, pentru figura lui pură, zâmbetul discret şi bunul simţ evident.

Când mă gândesc la el, îl văd astfel (pictură de Mihaela Andreescu):

Voi? 🙂

New balls!

Schimb regulile, pentru că aş vrea să mai şi dorm noaptea.

Deci, nu mai afişez fragmentul zilnic la miezul nopţii, fiindcă o politeţe elementară mă obligă să stau şi eu pe blog un timp, măcar pentru primele comentarii. Aşa că o voi face la ora 20.00. Mi se pare rezonabil pentru ambele părţi ale „conflictului”. Să avem vlagă măcar pentru câteva replici! Toată lumea mulţumită şi cu lacrimi pe obraz? 🙂

La meme Jeanette avec une autre toilette!

24/01/2010 34 comentarii

Iar am schimbat tema! Cred că par cel puţin ciudată, dar o să vă explic de ce o fac, şi poate vă schimbaţi părerea. 🙂

Primele semnale negative le-am avut de la Ioana. Staţi să-i pun link, că iar mă ia de urechi!… Aşa, done! Deci, Ioana, într-unul dintre comentarii: „Uai, ce lung ai scris! Nu-mi venea să m-apuc de citit…” De ce? Pentru că tema mea avea coloane lungi şi părea că am postat un articol cât o zi de post. Acuma, trebuie să recunosc că nu prea fac economie la cuvinte, deci, ceva dreptate avea şi ea.

Bun! Mă apuc de publicat „Dublu orb” în serial. Ideea sebrei, ştiţi deja. Păi, fraţilor, e vorba de un roman. Şi eu nu scriu ca maestru Coelho, acest playboy al literaturii moderne. Când mă apuc de ceva, păi fac temeinic! La prima postare, intervine Cristian: „Prea lung, soro! Vezi că oamenii citesc pe diagonală postările de genul ăsta!” No, drace! Altul care mă ceartă pe tema asta. Trebuie să acţionez cumva… Şi m-apuc de căutat teme. Găsesc una cu care să-i păcălesc pe cititori: cu rânduri lungi şi scris mărunt. Atât de mărunt că trebuie să boldez literele ca să nu-şi scrântească lumea ochii. Toate bune şi frumoase, doar că încep iar să cârcotească.

Primul e Flo. (Pe el nu-l pot linkui, că refuză să-şi facă blog!) „Ai umblat cumva la setarea paginii, iguano (n.b.: aşa mă răsfaţă măgarul! )? Mi s-a lăţit scrisul pe tot monitorul şi fac febră musculară la ceafă, rotindu-mi capul intr-o parte şi-n alta când citesc.” După care mă ia la rost soră-mea, prin email. Bomboana de pe tort o pune însă drăgălaşul de kekee: „… cetind un rând de ăsta lung, cand îl termini, şi mergi cu privirea iar la stânga, ca să iei celălat rând, nu mai ştii care-i. De ce la ziare crezi că pagina-i casetată ? Un motiv e ca să nu pierzi rândul de citit.” (Nu ştiu ce să mă mai fac cu obraznicul ăsta! Cred că-l cobor pe Sfântul Niculae din pod!) Noroc că pdm-ul s-a abţinut, că, la felul zglobiu în care face el remarcele critice, mi-e că mă păştea un infarct sănătos. (Modest cum îl ştim, s-a mărginit doar să vină cu ideea lui de continuare a poveştii; noroc că mirosul de cloramină l-a acoperit pe cel de maro…)

Deci, semnale: căcălău cât cuprinde! Tre’ să iau măsuri urjent! Şi dă-i şi caută altă temă, să-i împac pe toţi! Nici nu-s multe la WordPress: doar 75! Le exclud din prima pe cele în care se scrie cu alb pe negru; sunt greu de citit. Le dau la o parte şi pe cele prea încărcate cromatic, cu floricele şi brizbrizuri pe margine, că deh, nu mai am vârsta. Găsesc vreo câteva care mi se par rezonabile sub raportul lungimii textului, dar alea n-au afişate paginile, ultima mea achiziţie în materie de bloggerit. Găsesc vreo câteva cu menţionarea respectivă, dar constat că nu-mi încap pozele decât pe jumătate, ori fără ele nu pot! No, drace! Cum s-o scot la capăt? Îmi pierd vreo două ore tot încercând temele astea -ca la magazin, rochiile- până mi se acreşte. În cele din urmă, am dat de asta. Împacă, cât de cât, toate condiţiile puse, aşa că rămân la ea. E bătută în cuie, am zis! Cel puţin până la viitoarele critici, aşa că, dacă-mi sunteţi cu-adevărat prieteni şi vreţi să am şi eu duminică, măcar azi abţineţi-vă de la sugestii! Mulţumesc anticipat! 🙂

sebra e vinovata!

22/01/2010 9 comentarii

Vreau să precizez de la bun început că nu e vina mea, ci a sebrei!

Stăteam de vorbă şi noi ca fetele, pe mss, şi vine vorba, nu ştiu cum, de cărţile mele. Ei da, recunosc că unora nu v-am spus, dar majoritatea cred că ştiţi: scriu. Romane. Nu, nu de dragoste. Sau, mai corect spus: nu doar de dragoste. Romane, bre. Cu de toate. Ca viaţa. Le public sub pseudonim din două motive; unul fiind că nu vreau să-mi fac familia de râs; pe celălalt nu vi-l spun… 🙂

Îi vorbeam de ultima mea scriere şi de faptul că nu prea am timp să mă ocup de ea; chestie de editură ş.a.m.d.

-De ce nu-l publici pe blog? zice ea. Şi alţii au făcut-o!

Ştiam. Am citit câteva fragmente dintr-o carte absolut fantastic de bine scrisă, a lui Vania, şi am auzit că şi Nea Costache a publicat o carte sub fomă de foileton. De ce nu? mi-a zis drăcuşorul din mintea mea, care e mult mai harnic decât îngeraşul din sufletul meu câteodată. Deşi… dacă-i vorba de bani, nu prea câştigi nimic! continuă el, precaut, ca să nu-şi audă după aia vorbe de la mine.

Pagubă-n ciuperci! Nu mi-am făcut niciodată socoteli din astea. Editurile şi-au păstrat grosul, vânzându-le pe unde au putut, iar mie mi-au dat o cotă-parte, pe care nu m-a lăsat sufletul s-o vând, ci am dăruit-o. De altfel, la ultima lansare de carte a fost cu autoservire, aşa că unii au plecat acasă cu 2-3 exemplare. Nu-i nimic, şi-au rezolvat oamenii câte o obligaţie cu ele! 🙂

Deci, m-am hotărât: de azi, încep să public zilnic câte un fragment. Ştiu că va fi anevoie de citit pe monitor. Eu fac parte dintr-o generaţie căreia îi place să simtă textura hârtiei, mirosul ei… ştiu că epoca asta e la asfinţit, şi că, dacă oamenii vor mai citi de acum încolo (cu accent pe „dacă”), o vor face în felul ăsta. Aşa că… îi dau drumul în lume. Nu ştiu câţi vor fi curioşi să citească bazaconiile mele. Într-un fel, ăsta e un test. Îmi plac însă provocările. Şi sunt alergător de cursă lungă, aşa că n-o să mă opresc până la punctul final. Nici nu mi-e greu, pentru că romanul e scris deja, deci n-o să am decât să dau copy-paste şi să urmăresc să văd ce se întâmplă.

Acum să vă văd, zgubiliticilor! Cineva mi-a spus că nu se va înghesui lumea să citească. Probabil că aşa va fi. Şi totuşi, nu va conta, aşa că, ce naiba, hai să-i dăm drumul odată!

Mulţumesc, sebra, pentru idee! Îţi dedic această carte ţie! 🙂

Un Eon mult prea blând

22/01/2010 8 comentarii

Ei, Maical,ţi-a cam venit rândul la purecat. Sper doar să n-ai parte după aceea de o suită de comentarii răutăcioase ca kekee (scuze de cacofonie!)… 🙂

Pe Eon l-am găsit într-o zi, pe Dailycotcodac. Era cam supărat pentru că-l luaseră nişte copii răi peste picior. El trata cu seriozitate, asa cum îi e felul, o problemă pe care comentatorii obişnuiţi ai blogului o luau în glumă. Era cât pe ce să-şi ia jucăriile şi să plece acasă, dar am fugit după el şi l-am lămurit ce şi cum, şi s-a întors. Băiat deştept, s-a prins imediat că ăla-i un loc de făcut mişto pe teme mai mult sau mai puţin serioase, şi s-a încadrat cu succes în echipa de cotocodăcitori. Pentru că are un sănătos simţ al umorului. Şi verb, şi nerv! Dar nu întotdeauna. Despre asta însă, o ţâruşică mai târziu…

Blogul lui e unul cu vechime, raportat la majoritatea celor despre care am vorbit. Îi reflectă, cred, cu destulă acurateţe, preocupările, care sunt diverse şi interesante. Maicăl scrie; bine. Maicăl gândeste; inedit. Maicăl se joacă trucând fotografii celebre; haios. Maicăl participă la concursuri; şi câştigă uneori. Maicăl e mult prea politicos cu dobitocii. Ei, da, asta m-a enervat la el. Că e încă o ţâră naiv şi crede că lumea are bune intenţii. M-a înfuriat de-a dreptul comentariul unui cretinoid care-i face praf o postare mai veche, iar eonul nostru, în loc să riposteze, îi întoarce şi celălalt obraz. Nu neică, aici e care pe care! Te critică unul pe nedrept? Intri pe blogul lui, îi cauţi hibele şi-l execuţi! Sigur, învăţăm din critici, dar să fie cu bune intenţii, nu doar de-a-n pixu’!

Şi încă ceva: Maicăl are ditamai cârnatul de nume în blogroll. Şi e, la rândul lui, în blogrollul a 84 de persoane. O performanţă, zic eu!

Bun, să revenim la subiectele eonului! Politică, social, lepşe, incursiuni melan-cool-ice în trecut, unele ilustrate bogat, fragmente de proză etc. O carte de vizită frumoasă. Punct comun cu mine: cartea lui favorită, Un veac de singurătate (G. G. Marquez). Un altul: ca şi mine, are o familie fumoasă, de care se simte legat profund. Se vede asta din toate postările lui.

Şi dacă v-aţi aşteptat să fiu mai rea cu el, aţi constatat acum că v-aţi înşelat. Nu pot fi aşa cu niciunul din cei care se află în blogrollul meu, din simplul motiv că îi consider prietenii mei, iar prietenilor nu le faci măgării.

Şi în final, în loc de poza lui, pe care o puteţi vedea şi în avatarul care apare la comentarii, pun aici pe cea a Alexandrei, sora lui. E felul meu de a-i ura „La mulţi ani!”, pentru că zilele astea împlineşte o vârstă anume. 🙂