Prima pagină > Dublu orb > Dublu orb (51)

Dublu orb (51)

01/03/2010

Odel. Cinci minute
De cât timp dorm, oare?… Unde mă aflu?… E noapte?… Nu, e dimineaţă, cred… Păienjenişul acesta portocaliu… semiluna întunecată din centru, când ţin ochii încrucişaţi… e soare… A uitat televizorul deschis… îi aud respiraţia liniştită… falca mea!… să-i cer ceva de durere când se scoală…

„Dictatorul a fost executat astăzi, prin spânzurare, aşa cum prevede legea locului. În cele ce urmează, veţi vedea imagini în premieră, filmate cu camera ascunsă de un amator…” În fundal, printre capetele unor privitori agitaţi, zăresc un trup contorsionat, legănându-se în vânt, la capătul unei frânghii scurte… Un flash, din nou. Doamne, am văzut cu adevărat! Închid rapid ochii, pentru a păstra pe retină imaginile furate într-un moment neaşteptat. Am văzut, e clar, nu mi s-a părut! Păcat că s-a dus… Acum ştiu că va reveni, când va sosi momentul potrivit. Poate că tocmai de aceea mi-am pierdut vederea… mi-am obosit ochii cu tot felul de prostii atâtea zeci şi sute de ore, fără întrerupere… Păcat că nu mi-am putut arunca privirea şi spre femeia de alături… N-am nici cea mai mică idee de felul cum arată… „Aşa cum a dispărut, tot aşa va reveni, probabil, cândva”… Straşnică încurajare! Câteodată, am impresia că medicina este singurul lucru care îi împiedică pe medici să-şi facă bine meseria. Atâtea supoziţii şi atât de puţine certitudini. Asta nu-i împiedică însă să-ţi recomande un sac de medicamente, iar când acestea dau greş, harşt, cuţitul; când nici acesta nu rezolvă problema, de vină este, evident, pacientul! N-a reacţionat cum trebuie… tarele genetice… imunitatea… Deschid încetişor ochii, pândind… Degeaba, a căzut cortina, actorul principal şi-a rupt piciorul, reprezentaţia se va relua la o dată pe care o vom anunţa ulterior. Rugăm spectatorii să-şi păstreze biletele…
De ce o fi fost Spelbul aşa de speriat?… Nu mi-am închipuit că filmuleţele mele pot servi la aşa ceva… Ideea a fost a lui, deşi îmi umbla şi mie prin minte, oarecum… asta e: dacă nu m-aş fi gândit la aşa ceva, n-aş fi acceptat să-i ajut. „Tu ai ce ne trebuie nouă, noi avem acces la mijloace”, spunea femeia cu miros acrişor… Câţi să fi fost în camera aceea, atunci? Cinci? Şase?… La început, vorbea numai ea, după ce şopoteau în colţ… Probabil că era cea mai puţin importantă din grup. Sau mai presus de orice bănuială, aşa că au folosit-o pe post de purtător de cuvânt… Tot femeile mai curajoase ca noi! Sau mai disperate. Ca şi comunardele de pe străzile Parisului… Aia emancipare, nu maimuţărelile sufragetelor… Comunardele, Ioana d’Arc, regina Elisabeta I, Maica Tereza… şi femeia de alături.

Cred că ar fi cazul s-o întind la baie, să mă spăl. Aseară am tras chiulul. Mi-am dat doar cu apă pe faţă şi pe mâini, acolo unde aveam, probabil, urme de sânge; în rest, am lăsat-o să curgă cam atât cât credeam că e necesar ca ea să creadă că-mi fac toaleta de seară, apoi m-am băgat în pat. Ea are un adevărat cult pentru curăţenie… nu aş vrea să mă creadă un nespălat. Şi-aşa, cred că-i este greu să mă târască după ea… Cine ştie ce treabă are, şi eu o încurc… Ieri, mai că scăpase de mine, dar nu mă las cu una, cu două: eu sunt mucul de ţigară care nu se dă dus de apa din budă. Putea găsi o altă comparaţie; de exemplu, cu un bumerang… mă şi văd vâjâind prin aer, cu mişcări elegante, rotindu-mă alene în jurul axei mele, căutând prada şi, negăsind-o, întorcându-mă spre vânător… frunze şi crengi subţiri îmi frânează înaintarea, dar sunt de neoprit, le sfârtec cu un fâşâit aspru… faţa lui se apropie din ce în ce mai mult, nasul îi este lăţit şi turtit, ochii mici, sprâncenele groase, cu fire rebele, pomeţii îndepărtaţi, fruntea îngustă, turtită… m-aş putea înfige exact între omizile acelea care se arcuiesc pe chipul lui, deasupra ochilor, dar ceva mi-a deviat traiectoria, aşa că mă aşez la picioarele lui, ca un căţel ascultător… Stop! Mi-am jurat să nu mai fac aşa ceva măcar un timp. Gata!

Aparatul electric de ras bâzâie ca o mică maşinărie pe cale a-şi da duhul. Mi l-a dat Spelbul, după ce… „Îl am de la tata. Şi-aşa nu-l foloseam… Mi-e mai uşor să-mi smulg cele câteva fire de păr decât să mă joc de-a bărbieritul…” Nu ştie ce pierde. Senzaţia de piele moleşită de acţiunea spumei… ca după ce faci dragoste… Înviorarea pe care o simţi la al doilea ras, cel în răspăr… usturimea abia sesizabilă şi răcoarea care urmează după after shave, mirosul lui de mosc… Prostii! Fandoseli de poponar, cum zicea tata… Dezaxatul ăla… Cred că i-am părut prada ideală: „orbetele” expediat de gagica nemulţumită de prestaţia lui… numai aşa poate gândi un vierme ca el. Sper ca data viitoare să nu-i mai treacă prin cap să se năpustească aşa asupra cuiva…

-Ai de gând să ieşi din baie azi? aud de dincolo de uşă. Ne prinde prânzul aici.

Când s-o fi trezit?

-Imediat, doar să mă clătesc.

-Săru’mâna, şefu’. Eşti un domn, ştiam eu. Ai cinci minute.

Fac un duş scurt, cu apă aproape îngheţată, fără săpun, îmi trag la repezeală pantalonii de trening pe pielea încă udă -pentru că nu găsesc niciun prosop în agăţătoarea de pe uşă sau lângă oglindă, acolo unde i-ar fi locul-, îmi pun bluza pe cap, şi ies, dând nas în nas cu ea.

-Mocăitule! îmi aruncă, în treacăt, îmbrâncindu-mă uşor, apoi intră în baie şi încuie uşa pe dinăuntru.

Cred că îi deranjez o groază de tabieturi. Probabil că în familia ei există reguli stricte, grafice matinale de mişcare: „Întâi mama, că ea pleacă prima de acasă, apoi Cristinuţa, că este mai mică, apoi… Vorbea de copii… În afară de fata bâlbâită, ce mai are? Încă una, sau un băiat?.. De ce nu vorbeşte mai mult despre ei? Mamele pe care le cunosc nu scapă nicio ocazie să turuie despre odraslele lor…

Mă schimb în hainele de drum, aruncând treningul jilav în compartimentul de haine murdare al rucsacului meu, care a devenit din ce în ce mai umflat, în timp ce hainele curate s-au împuţinat simţitor. Parcă zicea ceva de dat hainele la curăţat… O fi uitat… nu-i de mirare, cu toată aiureala asta. O să-i amintesc eu…

-Nu eşti gata încă? mă ia la trei păzeşte imediat ce revine în cameră. Te-ai sculat înaintea mea… Sau, poate, te-ai răzgândit, şi rămâi aici. Oricum, eu voi face un mic ocol, poate că ai alte planuri…

-Ce ocol? întreb în timp ce trag fermoarul rucsacului.

-Pe la G. I-am promis unui prieten că-i fac o scurtă vizită. Tu unde ziceai că ai treabă?

-Niciunde. Pur şi simplu, călătoresc fără ţintă.

-Atunci, e-n regulă. Nu stăm mult. Dacă totul merge bine, mâine suntem în capitală, o găsim pe femeie, îi lăsăm camionul, şi fiecare îşi vede, mai departe, de drumul lui.

Bineînţeles că aşa va fi, dar constat că tonul ei mă irită, ca ieri dimineaţă. O fi doar sâcâiala pe care o produce convieţuirea cu o persoană ale cărer obiceiuri nu le cunoşti, sau altceva? Poate doar faptul că vorbeşte despre despărţirea noastră cu atâta nonşalanţă, cu uşurare chiar… Ce naiba, încep să mă ataşez de ea?! La urma urmei, abia dacă ştiu ceva despre felul cum arată şi gândeşte… Ducă-se, dacă numai asta are în cap!

Anunțuri
Categorii:Dublu orb
  1. 01/03/2010 la 21:09

    Demonstrează un caracter urât şi prostie personajul tău.
    Nu te poţi „debarasa” aşa de o fiinţă.
    La un moment dat părea bucuroasă de compania lui.
    În momentul în care ai un copil , un câine, o familie nu poţi să îi abandonezi când ai tu chef.
    Nici măcar cu un amic sau tovarăş de drum, nu poţi să-l abandonezi până nu ajungi la sfârşitul drumului, până nu se conclude , nu se finalizează ceea ce ai început.
    Trebuie să te gândeşti bine la început , iar dacă nu ai timp să ” rumegi ” bine ideea, tot trebuie să o duci la bun sfârşit.
    E o chestie de caracter şi coerenţă în gândire şi în acţiuni.
    Desigur nu trebuie să suferi în viaţă cu stoicism , dar nici să fugi.

  2. melami
    01/03/2010 la 21:15

    Nu eşti cam dur cu ea?
    Până acum nu l-a lăsat de izbelişte, dar probabil că o cam încurcă. În fond, ce-i leagă? Ce obligaţii are ea faţă de el? Nu ştie aproape nimic despre tovarăşul ei de drum, iar ce ştie nu-l prea recomandă ca pe un tip tocmai potrivit pentru o expediţie în doi.
    Nu ştiu, nu vreau să fiu avocatul ei, dar aşa suntem în general. Uneori buni de pus pe rană, alteori execrabili. Contează, cred, ceea ce predomină şi… rezultatul final. 🙂

  3. Florian
    01/03/2010 la 22:02

    Uf, cu ce linguriţă mică ne serveşti din misterul orbirii lui Cristo. Ne mai fierbi mult?

  4. melami
    01/03/2010 la 22:11

    Hai că şi când v-oi da, v-oi da! 🙂

  5. 01/03/2010 la 22:16

    Da , nu l-a lăsat în izbelişte, l-a încredinţat unui ” om bun „.
    Mie nu-mi place şi gata !

  6. melami
    01/03/2010 la 22:17

    Hai, măi, că n-am de gând să te însor cu ea! 🙂
    Îţi caută naşa o fată bună, inimoasă, docilă! 🙂

  7. 01/03/2010 la 22:29

    Mulţumesc frumos, apreciez gestul.
    Mersi, dar nu mersi !
    Şi mama, când mă duc acasă tot cheamă pe la noi ” accidental ” , fete bune de măritat.
    Şi ele chiar sânt ok !
    Baiu’-i că-s io defect, şi n-are cu cine .

  8. melami
    01/03/2010 la 22:35

    Ei, nu ţi-a venit ceasul încă, neică! Lasă, nu dispera! =)) =)) =))

  9. 01/03/2010 la 22:47

    Am 4, =)) =)) =)) , ceasuri.

  10. melami
    01/03/2010 la 22:54

    Păi aia e, că ai prea multe. După ce ţi s-or strica alea, o să vină şi ăla care trebuie, adică ceasul cel rău! =)) =)) =))

  11. 01/03/2010 la 23:27

    Ai vrut să zici ceasul orbeţului , ha ?

  12. melami
    01/03/2010 la 23:34

    Lasă c-om mai vorbi pe tema asta după ce-i da de aia cu feromonii exact pe aceeaşi lungime de undă cu ai tăi! Am mai văzut eu viteji de-ăştia, care afirmau că nu s-or însura în veci. Iar dacă or face-o, că deh, mai greşeşte lumea, doar la Primărie, scurt. Şi, ce să vezi?!
    S-au însurat şi la biserică, au făcut petrecere de pomină, iar în ziua cu pricina s-au îmbrăcat în costum ALB, cu papion! 🙂

  13. Blanche Neige
    02/03/2010 la 09:29

    @SLVC
    Eu asa am un feeling ca prietenul/prietena asta G cu care trebuie sa se intalneasca gagica o sa le aduca si mai multe probleme 🙂
    @kekee
    Sper ca nu te grabesti la insurat 🙂

  14. melami
    02/03/2010 la 11:02

    Se pare ca incepi sa intelegi personajul din ce in ce mai bine! 🙂

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: