Arhiva

Archive for Decembrie 2009

Prietenia, la nevoie se cunoaste

30/12/2009 24 comentarii

La telefon:

-(voce vesela, dezinvolta, de vacanta) Ce faaaci?

-(glas stins si morocanos, on duty) Fac pe dracu’! Merg pe teren. Altele au ora la coafor, numa’ eu am de batut coclaurii.

-Da’ e ceva grav? se intereseaza amica.

-Pe naiba. Unul care sughita si un bebelus caruia ii dau dintii.

-Ce nesimtiti! Nu te lasa nici in ajun de Revelion!

-Mda, ce sa-i fac, asta-i meseria pe care mi-am ales-o.

-Deci, lucrezi!

-Asa se pare.

-Bine. Atunci, il trimit pe barbatu-meu, dupa-masa, la tine la cabinet. L-am auzit stranutand in timp ce se barbierea. El zice ca-i era doar frig, da’ nu-l las eu sa se neglijeze. Daca, Doamne fereste, are porcina?

-Bine, trimite-l…

Vezi, de-aia e bine sa ai prieteni. Ei te inteleg, nu ca pacientii!

Bilanţ

29/12/2009 37 comentarii

Aduşi de spate, cu sânii luând-o la vale (la ele!), început de burtică, şezut plat şi lăbărţat, gambe subţiri, neexersate… Ăsta e portretul-robot al internetistului de generaţie nouă. Nu credeam asta până ce n-am observat că încep să semăn şi eu cu el. Mai ales de când m-am apucat de blogărit şi m-am lăsat de mişcare. Şi asta, tocmai când reuşisem să adun, în camera mea, următoarele scule de fitness:

din care pe unele chiar le foloseam. Mai ales „aparatul de îndepărtat picioarele” (al doilea din stânga), legat de care peştişorul de aur a făcut o remarcă răutăcioasă, pentru care nu-l iert aşa de uşor: „Cu ceva timp în urmă, nu aveai nevoie de aparat pentru asta. Ţi le desfăceai singură…”

Acum, toate mecanismele astea de întărit fesele şi coapsele, de aplatizat abdomenul şi de conturat gambele sunt mai mult pe post de cuier! Dar o să le vină rândul cât de curând, că nu degeaba începe un an nou, cu promisiunile şi planurile de rigoare.

Observ că blogării „aplicaţi” îşi fac acum bilanţurile. Câte postări, câte comentarii, chestii ce ţin de trafic etc. N-o să vă plictisesc cu asta, ci cu o constatare care unora li s-ar putea părea dulceagă: în cea mai mare parte a timpului, m-am simţit bine alături de voi, noii mei prieteni, chiar dacă uneori s-au mai scăpat caii în cucuruz. Prin natura meseriei mele, am învăţat să vorbesc cu oameni de extracţie diferită, aşa că acum nu fac decât să continui această veche îndeletnicire. Poate că blogroll-ul meu poate părea ciudat şi neselectiv unora, dar cu fiecare persoană de acolo am o lungime de undă pe care pot comunica. Şi, mai ales, de la fiecare am câte ceva de învăţat. Fapt pentru care vă mulţumesc!

Şi, cu asta, am încheiat şi faza asta de mărturisiri, aşa că vom continua aşa cum ne-am obişnuit până acum: mai cu o glumă, mai cu nervi, ca între amici.

Despărţirea de Iisus

28/12/2009 4 comentarii

Cam aşa s-ar putea traduce, în viziunea lui Nae Ionescu, prefaţatorul cărţii, întreaga dilemă a unui roman controversat la timpul său, dar şi într-ale noastre. Ciudată modalitate de a-ţi lansa o lucrare! Dacă aş fi rea, aş zice că aici şi-a pus amprenta exact spiritul mercantil atribuit de regulă naţiei evreieşti. Un scandal vinde mai bine un produs de artă decât o întâmpinare politicoasă, reţinută, chiar dacă elogioasă. Aşa că alegi un antisemit convins să-ţi prefaţeze un roman de căutare a identităţii tale semite! Te vor citi ambele tabere, unii ca să te critice, alţii ca să te laude, deci succesul de casă e asigurat. Dar şi critica! Pentru că apariţia a „De două mii de ani” a suscitat patimi aprinse în epocă. De pildă, P. Pandrea, îl „caracterizează”, scurt, pe scriitor: „palavragiu prezumţios de cafenea”. P. Nicanor & comp. îl califică drept „huligan evreu”, iar cartea e considerată a fi „primul roman rasist românesc”. Iar C. Tudor (nu C. V. al nostru! 🙂 ), o etichetează drept „carte bolnăvicioasă, putredă, anormală, perversă”. G. Călinescu se păstreză oarecum în rezervă, notând doar că „evreii îl învinovăţesc că s-a lăsat dezonorat, în prefaţă, de Nae Ionescu”. Şerban Cioculescu întâmpină apariţia romanului considerându-l „remarcabil, încărcat de viaţă şi de idei, care lasă deschisă problema principală”. Care este însă problema cu pricina? Aceea de a fi evreu într-o ţară şi într-o perioadă cu ascuţite accente -justificate sau nu- antisemite.

Dar să lăsăm critica să se încaiere mai departe pe acest subiect departe de a fi închis.

Mihai Sebastian mi s-a părut, până la lectura acesta, un scriitor mediocru. Cam de aceeaşi factură cu Ionel Teodoreanu, Cella Serghi, Mihail Drumeş şi Ion Minulescu. Cărţile lor trebuie citite, pentru că ne modelează şi ne încântă adolescenţa. Odată depăşită însă vârsta pubertăţii, lecturile de acest gen îşi găsesc cu greu loc în timpul şi preocupările noastre de adulţi. Am citit cu plăcere „Oraşul cu salcâmi” şi „Accidentul”, iar „Steaua fără nume”, „Jocul de-a vacanţa” şi „Ultima oră” mi se par în continuare piese de teatru vioaie, relaxante şi… cam atât. În „De două mii de ani” am descoperit însă pe intelectualul Mihail Sebastian. Ca scriitură, nu a fost o revelaţie, dar încercarea lui continuă, marcată de o oarecare disperare (în ciuda efortului său de a evita patetismul), de a se defini ca evreu român, m-a pus pe gânduri. Omul acesta a vrut să-şi descifreze doar existenţa, să înţeleagă „lucrurile în nuanţe şi distincţii”. Şi, mai ales, s-a ferit să acuze. Asta însă nu înseamnă că a scuzat chiar orice. Aş defini romanul acesta ca pe o oglindă. În faţa ei, un timp, îţi poţi compune o figură interesantă sau măgulitoare pentru amorul propriu, dar dacă zăboveşti mai mult în apele ei, în cele din urmă te vezi pe tine, cel nevolnic sau îmbătrânit în rele, cu ridurile de pe suflet la vedere, cu zonele întunecate ale creierului lucind stins şi ameninţător.

Am terminat cu lecturile serioase pe anul acesta. Acum voi citi ceva extrem de uşor; cred că se numeşte „Nevestele de la Casa Albă”, despre care nu cred că voi reuşi să scriu ceva cât de cât pertinent, pentru că mintea-mi va fi în vacanţă.

Categorii:Cărţi, lecturi

Urări şi urători

27/12/2009 6 comentarii

Faţă de cât de iute-s de condei în alte situaţii, când e vorba de scris o felicitare sau o dedicaţie, sunt cât se poate de prozaică şi concisă. De-aceea am fost surprinsă, în urmă cu câţiva ani, când am primit -prin SMS- o urare plină de poezie şi sentimente alese de la o persoană care nu părea a avea astfel de… sensibilităţi lirice. „Uite cum te poţi înşela asupra unui om!”, mi-am spus atunci, auto-dojenitor. Doar că şi mesajele care au urmat, din partea altor amici sau cunoscuţi, depăşeau, cu mult, în complexitate, necesarul „Crăciun fericit, alături de cei dragi!”, aşa că am început să bănuiesc că există undeva o sursă a unor asemenea formulări, lucru care mi s-a confirmat când am primit, de la o altă persoană decât prima, exact acelaşi text versificat. Moment din care am început să nu mai citesc conţinutul SMS-urilor aniversare, ci doar numele expeditorului, ca să-i pot mulţumi după aceea. Anul acesta, s-a întâmplat la fel, semn că industria textelor de felicitări începe să se consolideze, pe principiul cererii şi al ofertei.

Partea amuzantă însă vine, de data asta, din direcţia televiziunilor, care se întrec parcă în texte stupide, ca de pildă:

„Super bingo fericit!!!” Cred că nu-i nevoie să vă spun ce cuplu ghiduş a scos perla asta pe gură în a treia seară de Crăciun, pe un post naţional.

Colebil: Mănânci cu spor, digeri uşor! Crăciun fericit!”

Şi perla coroanei, bomboana de pe colivă: „Triferment îţi urează Sărbători fericite şi digestie uşoară!” Ei, da, aţi ghicit: asta e preferata mea. Primim urări de bine de la buline! Pe când „Sermion îţi doreşte, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, memorie de elefant!”? Sau: „Herbalax îţi urează uşurare zilnică fericită!”?

Zău aşa, ăştia din advertising ar trebui să mai facă, din când, în când, atingere şi cu bunul simţ!

Categorii:Bazaconii

A venit Moş Crăciun!

24/12/2009 17 comentarii

… pentru că am fost cuminte, n-am vorbit urât, ca alţi băieţi cu care mă joc pe aici, câteodată, am păpat tot din farfurie şi nu se vede pe mine… Ce mai, am meritat, aşa că a venit. Cu sania încă!

Ce-i drept, nu trasă de reni, că li s-a părut prea cald la noi, aşa că l-au delegat pe căluţul ăsta nărăvaş în locul lor.

Cadouri, mai mult pentru cei mici

… dar nici pe mine nu m-a uitat: o pijama, ceva cosmetice, o oglindă-oglinjoară-cine-i-cea-mai-frumoasa-din-tară, piesa de rezistenţă a sezonului: un aspirator pentru tastatură, de care aveam mare nevoie, având în vedere în ce hal este…

… şi o Crăciuniţă, dar nu de aia la care vă gândiţi voi! 🙂

Vouă ce v-a adus?

Categorii:Chestii, socoteli

Pre-ajun de Crăciun

23/12/2009 10 comentarii

Am cam rămas în urmă cu treaba, aşa că azi am băgat viteză.

Punctul unu al ordinei de zi: Împodobirea bradului.

Astea-s cioburile care aduc noroc (sper), că nu există şedinţă de împodobire fără minimum 1 glob spart!

Cică, în tradiţia populară, azi de fac colacii. Eu m-am ocupat de sarmale, că-s mai bune dacă s-au odihnit o zi-două…

Cam asta e! Maine, ma harnicesc in alte directii! Pa!

Categorii:Bazaconii

Cum (mama naibii) sa te lasi de fumat?!

23/12/2009 15 comentarii

– Doamna doctor, ma scuzati ca va deranjez la ora asta, dar pana cand mi-ati dat concediu?

– Cu cine vorbesc?

– Cu Mariana.

– Mariana si mai cum?

– Mariana X-loiu!

–  Ah, da; ai fost ieri la mine. Ti-am dat sapte zile.

– Si, cand trebuie sa merg la serviciu?

– Pai, socoteste si tu sapte zile incepand de ieri.

– Cu ziua de ieri sau fara?

– Cu ziua de ieri.

– Deci, cand merg la serviciu: marti sau miercuri, ca nu vad bine aici pe foaie?

– Nici eu, ca n-am cum. Ia citeste tu ce scrie acolo: „data acordarii”, „de la”, „pana la”…

– Pai, data acordarii: 22.12.2009. De la 22.12.2009 pana la 28.12.2009.

– Bun. Deci, scrie!

– Scrie, cum sa nu. Da’ io cand sa merg la serviciu? Pe 28 sau 29?

– Pe 29, draga! Pana pe 28 inclusiv esti in concediu.

– Deci, pe 29, adica miercuri, nu?

– Da, pe 29, miercuri.

– Da’ is de noapte! Atunci sa merg pe 28 sau pe 29, ca de la 12 noaptea e 29?

– La ce ora iti incepe tura?

– La 8.

– Bun, la 8 seara… Deci, pe data de 29, miercuri, la ora 20 esti la serviciu. Ai inteles?

– Deci nu pe 28…

s.a.m.d.