Prima pagină > Concurs > The wall

The wall

02/03/2010

Stau cu fata la el de cele mai multe ori cand vorbesc cu voi. Tot asa stau si cand vorbesc cu mine; adica, scriu. Intr-un fel, s-ar putea spune ca vorbesc cu peretii. 🙂

E primul lucru de care dau cu ochii cand ma trezesc si ultimul pe care-l vad inainte de a adormi. Am prieteni si rude pe care-i vad mai rar decat pe el. Asta e, sunt femeiea care s-a imprietenit cu un perete.

Aveam tablouri si fotografii raspandite peste tot. Nu-mi placea cum era impestritata casa cu ele, asa ca m-am decis sa le adun pe toate in acelasi loc macar in camera mea. Si asta am facut. Am ales un perete, l-am vopsit in alta culoare decat pe celelalte si am inceput sa bat cuie. Dupa mintea mea, fara vreun plan anume, in functie de ce aveam de pus acolo. Si am pus…

Doua tablouri cu pictura naiva. Pe primul l-am primit cadou de la autorul lui. Pe al doilea mi-am zis ca ar fi cazul sa-l cumpar. Dar nu prea aveam bani pe vremea aceea, asa ca i-am dat omului bonurile de masa de pe trei luni. A fost multumit; ca dovada, m-a chemat apoi la toate vernisajele expozitiilor lui. Mai am un tablou facut de tatal lui Pierre, o persoana pe care o cunosc foarte bine din povestile fiului sau, dar pe care n-am vazut-o niciodata. Am si simple reproduceri dupa icoane sau opere de arta care mi-au spus ceva, candva. Am agatat acolo castaniete, medalioane, poza bunicului meu dinspre mama impreuna cu legitimatia lui de serviciu, matanii, o candela, cutia aurita a unei pudriere, un saculet cu ierburi, cateva gobelnuri facute de mine, frunze, stele, acuarele…

Cand sunt obosita sau cu ganduri aiurea, e de ajuns sa ma asez pe scaun, in fata lui, si sa ma uit la el. Reinvie, in mintea mea, zeci de povesti, tes altele, visez, fac planuri… E priza mea la realitatea fantastica din care-mi extrag inspiratia. Ati citit cate ceva din ce-am „produs” asistata de el, asa ca ii puteti da o nota. El e de vina daca scriu balarii, asa ca… m-am scos! 🙂

Anunțuri
Categorii:Concurs
  1. 02/03/2010 la 10:58

    Mă gândisem la monitor, nu la perete…

  2. 02/03/2010 la 11:01

    ashram?

    saracii folowersi ce sa mai scoata, bine ca asta e in afara concursului 😀

  3. melami
    02/03/2010 la 11:05

    @Vania
    Monitorul ma inhiba cateodata. The wall, never! 😉
    @Miju
    Vezi ca ai ratat premiul de Martisor. Poate acum, ca e mai mult timp… 🙂

  4. 02/03/2010 la 11:12

    desi il contabilizez ca pe o pierdere, inca-mi spun ca n-am ratat nimic 🙂
    pur si simplu n-am gasit calea potrivita sa particip. ideea mea era cu o poza avand in prim plan un san cu martisor pulsand pe el, o floare[frezie] care trece in viteza prin cadru ca o naluca si in plan secundar, usor blurat, un suras catre distrat…
    cred ca am avut toate elementele necesare, dar lipsea liantul necesar pentru a le pune la un loc. si probabil frica de polonicele ce-or sbura dupa mine in momentul in care se va afla ca a fost un scenariu.

    blanche… eeelp 😐

  5. melami
    02/03/2010 la 11:14

    😀 😀 😀

  6. 02/03/2010 la 13:54

    În general, peretele simbolizează închidere, dar uite cum mintea şi imaginaţia pot deturna simbolurile… Frumoasă relaţie ai cu peretele tău! Pun rămăşag că şi el e mândru. 🙂

  7. 02/03/2010 la 14:28

    Te inteleg! Si eu am un prieten imaginar… 😀

  8. melami
    02/03/2010 la 14:46

    @Ada
    Poate simboliza şi protecţie, adăpost, ferire de tumultul din afară. Cine ştie ce-o „gândi” bietul despre mine, pentru că uneori mă vede râzând până-mi dau lacrimile, deşi nu-i nimeni prin preajmă; alteori tristă şi îngândurată, tot „fără motiv”… 🙂
    @Fratele Simion
    Sângele apă nu se face! 😉

  9. 02/03/2010 la 15:05

    Tocmai mi-ai dat o idee! Imi trebuie de musai un perete ca asta al tau! la capitolul balarii sunt in top! 🙂

  10. 02/03/2010 la 17:55

    Eu cred ca reprezinta mai mult ceea ce esti. Aici contribuie si monitorul 🙂

  11. Ema
    02/03/2010 la 18:24

    Foarte interesanta ideea… eu tineam pe vremuri o cutie cu niste chestii din astea adunate de peste tot. Apoi am aruncat cutia ca nu mai aveam loc. Dar ideea ta e foarte interesanta, iar prietenul tau, peretele, arata foarte bine.

  12. pdm
    02/03/2010 la 18:38

    eo ți-am zis că-ți place apa, da nu ai vrut să mă crezi…

  13. Blanche Neige
    02/03/2010 la 19:17

    @Miju
    Eu cred ca e ceva putred in Danemarca, ca si eu am avut ideea asta de a poza martisorul direct pe o pereche de sani, dar pun pariu ca m-ar fi cenzurat sefa, mai ales ca, neavand alt model, ar fi trebuit sa ma pozez pe mine 😈 😈 😈
    @SLVC
    Postul meu e scris de ceva timp, mai astept sa vad cu ce vine si concurenta si apoi il pun si pe al meu. Desi planuiam sa il public exact peste 16 zile… Asa ca ai face bine ca si de data asta sa imi dai un premiu 🙂

  14. melami
    02/03/2010 la 19:24

    @Georgie
    „Bălăriile”! Astea ne reprezintă de cele mai multe ori. 🙂
    @Alex
    Musai, keety! =)) 😉
    @Ema
    Mersi, Ema. În realitate, arată şi mai bine. Nu-s chiar ceea ce se numeşte un fotograf priceput, că de-aia mă ia peste picior Cristi.
    @pdm
    „Lin ca apa”. Nu? 🙂
    @Alba
    Asta mai lipsea! Să ieşi cu sfârcurile la vedere! 🙂
    Iar cu premiul, mai vedem noi, că de data asta nu voi avea decât unul. Şi un singur vot!

  15. Blanche Neige
    02/03/2010 la 19:30

    @SLVC
    Hmmm, cata ostilitate in ultimul timp la glumele mele 😥
    Gata, am inteles si bagat la cap… asta e.

  16. melami
    02/03/2010 la 19:41

    Ostilitate?!!! La ce? La sfârcuri? La premiu? 😀

  17. Blanche Neige
    02/03/2010 la 19:47

    La faptul ca am facut o gluma fara legatura cu realitatea si mi se pare ca ai luat-o in serios (cel putin asta spune emoticonul tau).

  18. 02/03/2010 la 20:05

    A zis cineva sfarcuri??? 😀

  19. Florian
    02/03/2010 la 21:16

    Original autoportret al sufletului.

  20. melami
    02/03/2010 la 21:35

    🙂

  21. 02/03/2010 la 23:55

    Asta-i o mare provocare 😛

  22. melami
    03/03/2010 la 00:02

    Păi, da, că numai aşa nu ruginim, dacă ne punem rotiţele în mişcare! 🙂

  23. 03/03/2010 la 00:03

    Îmi place peretele tău.E foarte…personal şi cald parcă.
    Nu-mi plac deloc încăperile impersonale, ca de hotel, care nu spun nimic despre locatar.Am fost „acuzată” că mi-am încărcat interiorul casei, că nu „se mai poartă” aşa.

  24. melami
    03/03/2010 la 00:09

    Chestia cu „se poartă sau nu” cred că ţine mai mult de snobism decât de eleganţă.
    O casă mi se pare vie când îi pot simţi istoria în ceea ce văd în jur. Atunci când persoanele care o locuiesc se integrează firesc în „decor”… Ei, sunt multe de spus pe tema asta…

  1. 02/03/2010 la 19:39
  2. 03/03/2010 la 13:48
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: