Prima pagină > Chestii, socoteli > La politesse

La politesse

28/02/2010

Suntem prieteni, de mulţi ani, cu un cuplu român-francez. El – copie aproape identică a lui De Gaule: înalt, subţire, cu nas proeminent; ea – a Tudoriţei-nene: neagră şi slabă. Ambii sunt absolut fermecători.

Din cauza numeroşilor prieteni francofili şi francofoni, Pierre n-a apucat să ne înveţe limba decât foarte puţin, astfel încât într-o zi, vrând să laude ciorba cu care-l servise maică-mea, i-a spus acesteia că respectiva zeamă e foarte… frumoasă!

(Bineînţeles că franceza vorbită de noi este cam livrescă, astfel încât nu prea ştim cum să-i spunem lingurii, furculiţei şi scrumierei, dar ne pricepem de minune să-i recităm Marseieza, Sur les ponts d’Avignon sau La cigale et la fourmie, cu legendara noastră memorie pentru inutilităţi.)

Într-o vară caniculară, maşina fiindu-mi la reparat, Pierre s-a oferit să mă ducă unde avem nevoie. Venise în vizită la noi de câteva zile, fără nevastă-sa, şi se cam plictisea, pentru că noi nu intraserăm încă în concediu ca să ne putem ocupa mai bine de el.

Ajungem la destinaţie, adică locuinţa unui pacient de-al meu, de unde nu mai erau decât vreo doi paşi până la cabinet. Cobor, îi mulţumesc şi-l informez că mai departe mă descurc singură. Îmi fac treaba, apoi merg la dispensar şi încep să consult. După vreo două ore, mă sună „peştişorul”:

-Ce s-a întâmplat cu Pierre, că n-a sosit încă acasă?

No, drăcie! Îl lăsasem bine mersi lângă piaţă! Cunoştea destul de bine oraşul, aşa că nu putea să se rătăcească. I s-o fi făcut rău cumva? Îi comunic soţiorului temerile mele, îl îndemn să facă investigaţiile necesare şi închid. După o jumătate de oră, mă recheamă:

-L-am găsit. Era în maşină, acolo unde l-ai lăsat, roşu la faţă ca o sfeclă, cu aerul condiţionat dat la maximum.

-Păi, de ce nu s-a întors acasă, că eu i-am spus că de acolo încolo mă descurc singură?

-Da, şi el zice la fel, doar că, la despărţire, nu i-ai spus A bientot! aşa că a crezut că totuşi o să te întorci, şi te-a aşteptat. Era să dea în primire bietul de el de la atâta căldură…

M-am simţit de tot rahatul, dar am învăţat încă o lecţie elementară de politeţe.

Pierre e genul de bărbat care se ridică în picioare ori de câte ori se apropie de el o femeie. Tot el e în stare să-şi piardă o oră întreagă, deşi e rupt de foame, curăţind de pieliţă roşiile pentru salată, doar pentru că a observat că ai ciudăţenia de a le mânca astfel. Până şi banalul gest de a-ţi aduce un pahar de apă este, la el, un ceremonial de politeţe. Recipientul trebuie neapărat să fie înalt şi din sticlă incoloră; trebuie aşezat pe un şerveţel şi apoi pe o farfurioară; pe buza lui trebuie să fie pusă o felie de lămâie, iar lângă el, neapărat, un bonbon au chocolat.

Oh, ces terribles Francais! 🙂

Anunțuri
Categorii:Chestii, socoteli
  1. 28/02/2010 la 10:27

    e bun un francez la casa omului 😀

  2. melami
    28/02/2010 la 10:32

    Aşa zic şi eu. 🙂

  3. 28/02/2010 la 10:37

    🙂 Pisoias! Oamnei de pe alte meleaguri… uf

  4. melami
    28/02/2010 la 10:39

    Da, dar uite că, trăind pe aici de vreo douăzeci de ani, n-a uitat nimic din cele bune. 🙂

  5. 28/02/2010 la 10:47

    Buna crestere 🙂 Asta e deosebirea, cred! La noi se uita rapid sau este scuzata lipsa de… in familie. Daca o face firesc, nu cred ca deranjeaza. Sunt multe de spus pe subiectul acesta 🙂

  6. klausen1976
    28/02/2010 la 10:53

    un exemplu de urmat.
    s-ar putea ca stilul sa devina sufocant dupa o vreme, totusi 🙂 …

  7. melami
    28/02/2010 la 11:05

    @Leidi & Klausen
    Soţia lui nu se plânge încă. Tocmai aici e şpilul, că e o politeţe naturală, nu jucată. 🙂

  8. 28/02/2010 la 11:08

    Sunt politicosi, mai ales fata de multi dintre noi…
    Fratele meu cu o bursa in Franta, a stat in gazda la un fel de pensiune. In prima seara la masa, doamna gazda si ei, vreo 4,5 studenti. Mananca si dupa ce termina, madamme ii intreaba: a fost ceva in neregula cu mancarea, nu v-a placut? La care ei: ba da, cum sa nu, a fost foarte buna totul. Si madamme le-a tinut atunci o lectie de politete, cum ca in momentul in care cineva iti pregateste masa si mai ales ca totul e in regula si iti place, trebuie sa ii spui acest lucru, sa aduci nu doar multumiri ci sa si lauzi preparatele… Ceva de genul asta, oricum, o lectie pe care ei, la varsta aceea ar fi trebuit sa o stie de muuuuult!

  9. melami
    28/02/2010 la 11:11

    Exact! Mai ales când e vorba de mâncare, pentru care francezii au un adevărat cult! 🙂

  10. 28/02/2010 la 16:13

    Io cred că vroia băbătia să traseze realţia cu ” barbarii ” din primul moment , de genul : io vă gătesc voi lăudaţi bucatele , nu care cumva să vă treacă prin cap să criticaţi.
    Rahat dacă vă dau , e bun !

  11. melami
    28/02/2010 la 16:57

    O fi avut ea şi intenţia asta, dar şi eu am remarcat că Pierre îmi laudă toate mâncărurile, de parcă aş fi le Grand Chef de la Lido! Cât am stat în Franţa, la hotelul nostru obscur, de fiecare dată ne întâmpina recepţionera cu un salut vesel şi cântat, chiar dacă după aceea îşi continua cearta cu bărbatu-său, care era administrator şi le cam trăgea la măsea.

  12. Blanche Neige
    28/02/2010 la 17:18

    Aoleo, mi-am adus aminte ca o data cand ne vizitau am facut o prajitura si i-am servit si Pierre mi-a laudat-o, spunandu-mi ca e portionata geometric! Hmmm, asta inseamna ca era oribila si asta a fost singurul lucru bun care l-a putut spune despre ea? Ca eu eram chiar mandra de mine 🙂

  13. 28/02/2010 la 17:26

    @ bianca
    Desigur nu vei face carieră în bucătarie, dar sens artistic ai 🙂

  14. melami
    28/02/2010 la 17:29

    @Alba
    Porţionată geometric!!! =)) =)) =)) Înseamnă că altceva chiar n-a putut spune despre ea, săraca. Nici măcar că-i dulce! =))
    @kekee
    Măi, ea-i priceputa familiei la prăjituri, aşa că orice zici despre ea e cu adresă la mine! 😦

  15. 28/02/2010 la 21:09

    Daaaa, şi io care credeam că ursitoarele ţi-au dăruit ţie polonicul de argint .
    Las’ că (tu fată deşteaptă ) te-ai descurcat şi te-ai învârtit de un bărbat care se pricepe la satâr , polonic şi oale.

  16. melami
    28/02/2010 la 22:15

    Asta cam aşa e! Dar prăjituri nu vrea să facă nici în ruptul capului! Cică nu-i masculin! Mai avem de lucrat la aspectul ăsta gastro-psihologic! 😉

  17. Florian
    28/02/2010 la 22:43

    Chestia cu sculatul de pe scaun a devenit desuetă cam peste tot. Ce ar face Pierre dacă ar lucra la un ghişeu unde se plătesc taxe şi impozite?
    Si figura cu paharul de apă mi se pare exagerată. Până ţi-l aduce, îţi trece cheful.
    Probabil că n-am dreptate, dar după părerea mea nu e bine nici ca francezii, dar nici ca românii. Poate aşa, cam ca ungurii (mamăăă, mi-am pus tot Ardealul în cap).

  18. melami
    28/02/2010 la 22:49

    Chestia cu sculatul de pe scaun se referă la situaţii de genul: masă într-un restaurant sau vizită la cineva acasă. Iar un pahar de apă, chiar aşa, cu şerveţel şi bomboană lângă el, se aduce destul de repede dacă nu eşi mocăit!
    Ei, uite că pe mine nu mă ridici în cap cu remarca ta, pentru că realmente ungurii sunt mai civilizaţi decât noi. Dacă o să treci pe lângă un bloc muncitoresc într-o zi de sărbătoare, n-ai să auzi ceardaşuri puse la maximum, ci manele sau muzică populară românească, ca să dau un singur exemplu. Au ei tarele lor, dar nu ţin de manifestări ale civilizaţiei.

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: