Prima pagină > Dublu orb > Dublu orb (48)

Dublu orb (48)

26/02/2010

-E mai jos…

-Şi tu ce cauţi aici, mergând spre ea? Nu era normal să fugi de ea în loc să te…

-Da, aşa e normal, dar, atunci, oricine şi-ar fi dat seama că am fost acolo… Tocmai de aceea am venit în partea asta, şi, când te-am auzit, am schimbat sensul…

-Nu pricep nimic din ce bălmăjeşti. Urcă, să vedem ce ravagii ai făcut!

Mă caţăr pe scara metalică şi îmi ocup locul obişnuit. Mă simt ca şi când m-aş întoarce acasă după o călătorie peste mări şi ţări, deşi nu ştiu cum va reacţiona femeia la vederea cabinei şi a şoferului.

-Uite-o, spune ea cu voce încordată, apoi trage brusc de volan şi opreşte motorul.

O aud sărind jos şi fugind. O urmez fără tragere de inimă, cu un inexplicabil sentiment de culpă.

-Aproape că i-ai zdrobit capul… Cu ce ai dat, cu măciuca?

-Cu bastonul…

-Şşt, taci! Încerc să văd dacă-i mai bate inima… Norocul tău: trăieşte. Mda, trăieşte, dar n-o să mai arate aşa de chipeş ca până acum: i-ai crăpat ţeasta şi i-ai rupt nasul. Ah, aici cred că ai vrut să-l tragi în ţeapă, dar n-ai reuşit: ai nimerit exact sternul…

-M-am apărat doar.

-Ştii ce-i culmea? Chiar te cred, aşa că las-o moartă. Adu-mi telefonul din maşină. E în nişa de lângă radio. Între timp, încerc să văd ce pot să fac pentru el.

Merg cât pot de repede spre camion, şi mă întorc, curând, cu telefonul celular, neştiind încă dacă este bine ce fac. Dacă va suna la Poliţie…

Apasă pe mai multe butoane, apoi se aşterne tăcerea.

-Chemi Poliţia? întreb îngrijorat

-Şşt! Nu, Salvarea.

-Or să-ţi afle numărul şi…

-L-am ascuns. Va fi anonim. Taci odată, ştiu ce fac!… Alo? Pe drumul naţional 26, la kilometrul 34, am găsit un om accidentat, la volanul unei camionete. Nu, doamnă, nu vi-l dau… Nu aveţi decât… eu v-am anunţat… Ce fac eu nu e ilegal, ceea ce-mi spuneţi dumneavoastră însă încalcă deontologia medicală. Dacă omul acesta păţeşte ceva, renunţ la anonimat şi depun mărturie… Bineînţeles că poate fi o farsă, dar poate să nu fie, şi atunci n-o să vă fie cald şi moale. După scandalul cu omul pe care l-aţi lăsat să moară în stradă… da, ştiu, nu voi, cei din capitală, oricum tot de Salvare e vorba… Da, cred că aţi luat decizia corectă. Mulţumesc. Mă veţi găsi acolo… Da, drumul naţional 26, kilometrul 34.

-Hai să plecăm de aici!

-Imediat. Trebuie să-ţi şterg urmele mai întâi. Dacă ăsta dă colţul, deşi nu cred, nu te văd bine.

O aud mişcându-se prin maşină şi bodogănind. Se apropie apoi de mine, mă ia de mână şi mă duce în viteză la camion. Nu apuc să urc ca lumea, că porneşte brusc, făcându-mă să mă dezechilibrez.

– Mişcă o dată, nătărăule! Aşa, acum du-te în spate şi schimbă-te. Vezi că e o chiuvetă lângă frigider. Spală-te şi tu cum poţi… N-am chef să defilez cu tine arătând ca după tăiatul porcului. Şi ascunde, naibii, băţul ăla, bagă-l sub pat, sau în cur, numai să nu-l mai văd…

Roteşte volanul la maximum, făcându-mă să cad peste geanta ei cu haine, de la capătul patului.

-Ce faci? Era să-mi rup gâtul.

-Abia acum m-am prins ce-ai vrut să spui cu sensul… Vom merge înapoi vreun kilometru, apoi ne întoarcem iar, şi aşteptăm să auzim maşina Salvării. Abia după aceea vom porni şi ne vom apropia de „locul accidentului”, pe care îl vom privi în treacăt, aşa cum fac oamenii de obicei.

Îmi scot hainele pe care deja s-a închegat sângele şi îmi pun altele curate, dar în mod sigur mototolite ca vai de mama lor. Împing bastonul meu de orb sub pat şi pun peste el rucsacul, să fiu sigur că n-o ia la vale -la o frână mai bruscă- şi să iasă la iveală exact când există ochi indiscreţi prin apropiere.

-Măi copile, te văd om blând; cum ai ajuns să-l pocneşti pe ăla în aşa hal? Eşti un adevărat pericol public. Întâi, îl altoieşti pe şoferul care l-a atacat pe al nostru, acum pe ăsta… Ai ceva cu şoferii? Nu de alta, dar s-ar putea să-ţi căşuneze şi pe mine, acum că sunt „profesionistă”.

De unde mai are putere să râdă?

-Ţi-am mai spus: s-a dat la mine…

-Te cred. Glumeam doar, să mai treacă timpul până când vine Salvarea… dacă vine… sper să vină, altfel nu ştiu ce ne facem…

-O să vină, spun, cât mai convingător.

Bate darabana pe volan şi respiră precipitat. Nici eu nu-mi găsesc locul. Mă foiesc şi-mi schimb poziţia, de parcă aş sta pe jar.

-Se aude!

-N-aud nimic. Ţi se pare, spune ea.

-Ba da, se aude, crede-mă. Sirena. Orbii au simţul auzului mai ascuţit, în comp…

-Da, ştiu, în compensaţie. Ai dreptate, se apropie. Fă-ţi o cruce mare şi roagă-te lui Dumnezeu să ne iasă bine mişcarea.

Porneşte motorul camionului şi începe să ruleze cu viteză medie. La scurt timp, pe lângă noi, trec în viteză şi cu mare tărăboidouă maşini. Probabil că a medicului şi a echipajului. În oraşul meu aşa se merge la urgenţele majore; bănuiesc că şi aici. Ne continuăm înaintarea, şi trebuie să recunosc că femeia se descurcă destul de bine.

-Ne apropiem, mă anunţă ea. Scoate-ţi ochelarii. Când spun eu, întoarce uşor capul spre dreapta, ca şi când ai vedea ceva interesant. Nu gesticula, nu vorbi… Aşa, bravo, am trecut… Te-ai descurcat bine. Şi apropo, tipul se trezise…

Respir uşurat, deşi ar fi fost mai bine pentru toţi dacă lepădătura aia n-ar mai fi făcut umbră pământului. Mă simt deodată vinovat faţă de toţi cei pe care îi va acosta de acum încolo, un şir lung de adolescenţi aventuroşi şi bărbaţi fără apărare, ca mine. Poate că ar fi trebuit să las acolo un semn, ceva care să-i avertizeze pe ceilalţi despre ce hram poartă individul… dar ce?… cum?… când?…

-Ai fumat vreodată? o aud, ca prin ceaţă.

-Nu, de ce? Tu?

-Încerc să mă las. Dacă aruncă cineva un muc de ţigară în veceu, poţi trage mult şi bine apa, că va rămâne acolo, până când îşi va lua careva inima în dinţi şi îl va pescui. Cam asta păţesc eu cu tine.

-Adică, sunt în budă, conchid eu, zâmbind.

Zâmbind!

-Cam aşa ceva. Şi buda, în aer. Dar eu sunt fată bună şi o să te ajut să ieşi de-acolo. Bineînţeles, dacă cooperezi. Sau măcar dacă te abţii, pentru un timp, să mai ciomăgeşti oamenii.

Senzaţia că m-am întors acasă e din ce în ce mai puternică.

-Voi încerca, o asigur, simţind cum mă părăsesc puterile încetul cu încetul.

-Nu mă bazez eu doar pe asta… Ca să fiu sigură, o să-ţi confisc bastonul, copile… măcar eu nu lovesc cu obiecte… Culcă-te, că-ţi pică ochii în gură…
Sfârşitul capitolului

Anunțuri
Categorii:Dublu orb
  1. Florian
    26/02/2010 la 21:09

    Captivant, iguano, dar ţi-am spus de ieri că mi-a plăcut. Acum, văd că iar îmi face cu ochiul din bară un nou capitol, dar de data asta îmi înfrânez curiozitatea. E naşpa să citesc înainte, că atunci când apare aici ştiu deja despre ce este vorba.

  2. melami
    26/02/2010 la 21:25

    Ai apărut, Măgă?!
    Eşti printre ultimii mohicani cu comentariile. Unde-i Strigo, să-i urnească pe toţi la citit?!

  3. Florian
    26/02/2010 la 22:03

    Ha, eu postez primul comentariu, iar tu zici că-s printre ultimii. Primeşti cumva comentarii şi prin telepatie?

  4. melami
    26/02/2010 la 22:13

    😀 😀 😀
    Hai c-ai priceput ce vreau să zic.
    Dar, aşa cum am ameninţat încă de la început, voi continua să public până la sfârşit, indiferent de ecourile stârnite.
    Felicitări încă o dată pentru consecvenţă şi… aştept pozele prin mail! 🙂

  5. 26/02/2010 la 22:19

    Manevra cu întorsul din drum e un clasic pentru când te întorceai de la şcoală şi sunai la case.
    Ca să vezi efectul , trebuia să te întorci din drum, şi să relatezi că era „inamicul” tău , cel care fusese nesimţit.

  6. melami
    26/02/2010 la 22:58

    Da???
    De unde ştii, dacă mi-e permis să întreb? =))

  7. 26/02/2010 la 23:08

    mah , am auzit şi io .
    😉

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: