Prima pagină > Dublu orb > Dublu orb (46)

Dublu orb (46)


Odel. Muc de ţigară

Oare o să mai apuc vreodată să mă odihnesc ca lumea?! Să dorm cap-coadă, opt ore, într-un pat decent, aşa cum sunt obişnuit… Azi-noapte nu cred că am aţipit mai mult de un sfert de oră, şi acela chinuit. La început, am crezut că este din cauza poziţiei incomode. Da, nu mă lăfăiam într-un hamac, dar nici pe cuie nu stăteam. Când sunt cu adevărat obosit, adorm şi pe scaun.

La un moment dat, am simţit că totuşi îmi dă târcoale somnul. În loc să mă las în voia lui, am sărit ca ars, amintindu-mi că uşile cabinei sunt descuiate. Am bâjbâit un timp după butoanele de siguranţă. Bănuiam că trebuie să fie undeva, la baza geamurilor, în partea din faţă, ca la majoritatea maşinilor care au aşa ceva. Am reuşit să dau de cel al şoferului şi l-am apăsat. Credeam că pocnetul de maşinărie care se blochează o va trezi pe „Frodi”. Ea dormea însă dusă, cu un uşor fornăit. M-am aşezat din nou la locul meu, ascultând, în întuneric. Zgomotele nopţii sunt mult amplificate când te afli într-un loc străin şi izolat. Ţipetele păsărilor îţi par strigăte de ajutor, vântul geme şi se vaită ca o fecioară părăsită de iubit, foşnetul frunzelor zburătăcite de curenţii de aer care se iscă din senin seamănă cu paşii cuiva care se furişează, în apropierea ta, trosniturile copacilor bătrâni sunt asemeni focurilor de armă, în depărtare…

Fragmentele de amintiri, străfulgerări pe un cer opac.

Vocea încordată a Spelbului, murmurul oamenilor, pe strada redeşteptată la viaţă, strigătele tinerilor… „Da, mă, au dreptate… Chiar aşa, ce mişto era!… Camerele video… Daţi-le jos de-acolo, să facem un foc, să le punem pe toate…” Învălmăşeala, râsetele, cântecele… „De unde îl ştii pe Jitan?” „L-am inventat.” „Cum să nu!”… Oare ea nu inventează?… N-o văd stând la coada vacii sau hrănind purceii… Cum poate fi un bărbat atât de nemernic încât să stâlcească în bătaie o mână de om ca ea?! Din ce aluat suntem făcuţi, Doamne! Oare Maria ce le povesteşte cunoscuţilor despre mine acum? Dar necunoscuţilor? Celor care mă caută?… Dar fiului nostru, când va creşte?… Oare de aceea am făcut-o? Ca să-şi reconsidere părerea despre mine, sau din teribilism, sau de lehamite… Simţeam că mă sufoc… Ce n-aş da să fi putut vedea nebunia din Piaţa Centrală!… Şoferul care se încăpăţâna să ne creadă fraţi… spitalul… Mi-am jurat să nu mai calc prin unul decât dacă aş fi dus legat acolo. M-am săturat de mirosul inconfundabil de medicamente şi dezinfectante, de atitudinea -inconştient?- dispreţuitoare a asistentelor şi infirmierilor, care par a uita că trăiesc de pe urma nefericiţilor care ajung să aibă nevoie de ei, de suficienţa medicilor care se cred –majoritatea dintre ei- asemenea lui Dumnezeu numai pentru că te vindecă sau îţi alină suferinţele. Uite că exact acolo am ajuns, nelegat şi din proprie voinţă! Ştiam eu că n-am ce căuta în camionul acela, dar afurisitul de şofer… Toate astea… Nu a fost decizia mea. Sau a fost? Cine hotărăşte ce să facem, cu cine să fim, unde să ne ducem, când… cât… care… de ce…? Oare ce visează micuţa femeie din spate? Nu mai fornăie. Oare va sforăi mai târziu? Am auzit că ele nu prea o fac. Bărbaţii excelează şi la capitolul acesta. Sexul puternic… Şi, dacă o să sforăie? Nu pot dormi decât în linişte perfectă. Dacă va începe, eu mă car. Oricum trebuie s-o fac dimineaţă, aşa că trei-patru ore în plus sau în minus nu mai contează… Ce o fi enervat-o atât de tare la mine? Nu poate fi numai faptul că face ce face şi dă de belea… La urma urmei, e treaba ei. Orb sau nu, cred că îi eram de ajutor cât de cât. S-o văd cum s-o descurca fără mine… Şi pasărea de metal… gemenele gipsate…

O aud foindu-se în pat. Nu mai este mult şi se va trezi. Probabil că se crapă de ziuă. Nu-mi vine să cred că a trecut şi noaptea asta, deşi părea că va dura o veşnicie.

-Bună dimineaţa! aud vocea ei cu urme de somn agăţate de silabe.

-Bună.

-Uau! E absolut fantastic!

Constat, brusc, că mi-e antipatică. Ce motive de bucurie poate avea, de se minunează aşa, cu noaptea în cap! O cred şi eu: a dormit bine mersi, într-un pat adevărat, în timp ce eu… Refuz să-i pun întrebarea pe care o cer exclamaţiile ei. Las-o să se bucure de una singură de chestia aia nemaipomenită şi nemaiîntâlnită!

-Păcat că nu poţi vedea. Cerul e ca de sticlă. Se vede la distanţă, ca şi când ai privi printr-un ochean. Fraieri mai suntem! (Ei da, aici are dreptate. Unii dintre noi –mai exact, eu- putem fi de o prostie colosală.) Nu mă întrebi de ce?

-Nu, spun eu.

Imediat regret: am ratat ocazia de a fi „botos” (cum spune ea) până la capăt. Morga mea sictirită s-a dus pe copcă. O negaţie e, totuşi, un răspuns, o schiţă de dialog.

-La nici două sute de metri în faţa noastră, e un motel. „Lângă Lacul de Argint”. Mă rog, dacă balta aia prăpădită e lacul lor de argint, atunci eu sunt zâna din poveste.

Îi aud oasele pocnind, şi mă gândesc (nu fără satisfacţie meschină) că, probabil, o paşte artroza, deşi… la fel se auzeau şi genunchii mamei mele în câte o dimineaţă, iar maică-mea nu avea decât douăzecişicinci de ani pe atunci.
Se sprijină, cu o mână, de umărul meu, mă dă uşor la o parte şi încearcă să deschidă uşa de lângă locul şoferului.

-Ce mama naibii, s-a înţepenit?

O las să se mai chinuie un minut, apoi mă întind alene şi, cu o mişcare pe care mi-o închipui sigură şi la obiect, trag butonul de siguranţă.

Ajunsă jos, îmi aruncă în treacăt „Fricosul roade osul!” apoi chicoteşte. Este într-adevăr enervantă. Probabil că Laci ăla i-o fi înghiţit o mulţime de răutăţi înainte de a se apuca să o bătucească sistematic. Unele femei chiar şi-o cer…

-Bună dimineaţa, o aud spunând din nou.

Asta ce glumă o mai fi?!

-Bună să ne fie! îi răspunde o voce bărbătească, în depărtare. A naibii ceaţă a fost. Noroc că v-am văzut, altfel cred c-o luam drept spre prăpastie. Dobitocii ăştia nu s-au obosit nici măcar să marcheze drumu’…

-Abia acum am văzut şi noi motelul. Dacă  mai mergeam un pic…

-Mai bine că aţi dormit în maşină. E o adevărată păduchielniţă.

Vocea bărbatului se aude din ce în ce mai aproape.

-În ce direcţie mergeţi? întreabă femeia.

-Spre R. Am de dus nişte mobilă, la o firmă.

-Oh, ce bine! Chiar mă întrebam dacă nu-l puteţi duce şi pe fratele meu. A primit un telefon de dimineaţă şi trebuie să ajungă acolo până la prânz. Eu o iau în altă direcţie.

-Îl duc, cum să nu. Îmi mai ţine de urât.

Afurisita! N-a ratat ocazia acesta nesperată de a se descotorosi de mine. Oricum plecam, dar nici aşa, să-mi facă vânt, pur şi simplu. Din felul în care s-a comportat aseară, după izbucnirea ei de nervi, credeam că  s-a răzgândit. Şi chiar dacă nu a făcut-o, era de aşteptat ca raporturile noastre să fie altfel, mai ales că şi-a deschis sufletul în faţa mea. Ducă-se dracului, cu toanele ei cu tot!

Îmi iau rucsacul de lângă picioare şi cobor.

-Am uitat să vă spun: e nevăzător, aşa că aveţi grijă…

-Nicio problemă, domniţă. Oricum n-aveam de gând să-i dau volanul pe mână.

Râd amândoi, bine dispuşi: ea subţire, icnit, el sâsâit. Fac o pereche pe cinste.

Se apropie de mine încetişor, îmi cuprinde capul cu palmele şi mă sărută pe frunte. Aş vrea să-i pot spune ceva care să o doară, eventual că îi miroase gura, dar fălcile mi s-au încleştat şi am un nod în capul pieptului.

-Să fii cuminte, Odel! Sună-mă imediat ce ajungi!

Anunțuri
Categorii:Dublu orb
  1. 23/02/2010 la 20:29

    Şi cum îi mai aduni ?
    Că pană la sfârşitul romanului mai tre’ să se întâlnească.

  2. Blanche Neige
    23/02/2010 la 21:18

    Oficial ma declar depasita de ritmul in care postezi, mai ales ca am o saptamana infernala la birou si acasa…. Dar iti promit solemn ca sambata stau toata ziua si ma pun la punct cu actiunea!

  3. melami
    23/02/2010 la 21:29

    @kekee
    Poate că da, poate că nu! Poate că ăsta e romanul personajelor pierdute pe drum! 😉
    @Alba
    Ritmul e cel cunoscut: o postare pe zi. Hai că te păsuiesc! Sâmbătă seara te aştept cu analiza detaliată a celor citite! 😀

  4. Florian
    24/02/2010 la 00:56

    Păcat că i-ai despărţit. Mă obişnuisem cu ei împreună şi îmi plăcea să-i urmăresc ba intrând în belele, ba rezolvându-le, ba ciondănindu-se, ba simţind o atracţie nedefinită unul faţă de celălalt.

  5. melami
    24/02/2010 la 08:43

    Poate că or să intre şi singuri în belele, că potenţial au! 😉

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: