Prima pagină > Dublu orb > Dublu orb (43)

Dublu orb (43)

20/02/2010

Nevasta lui Talisman

De când s-au sculat, nu au schimbat decât câteva propoziţii, şi acelea eliptice de subiect sau predicat, de parcă ar fi fost proaspăt ieşiţi de la dentist şi orice vorbă scoasă din gură i-ar costa cine ştie ce chin. „Odel” s-a trezit cu noaptea în cap şi nu a mai putut adormi, aşa că a stat întins câteva ore bune, răsucind în minte acelaşi vechi dileme, amintindu-şi lucruri pe care le credea de mult îngropate în creier, analizând fapte şi chinuindu-se, în van, să tragă concluzii şi să-şi fixeze repere viitoare. A dat drumul la televizor, încercând să reediteze performanţa din prima dimineaţă petrecută sub acelaşi acoperiş cu ea, dar nu a reuşit decât să se aleagă cu o afurisită senzaţie de tensiune în spatele ochilor, o chingă prinsă de tâmple, pe care globii oculari par a fi ţintuiţi, gata să fie catapultaţi la o mişcare greşită a capului.

O simţea indispusă dintr-un motiv pe care doar îl putea bănui. Sesizase aceasta din felul în care l-a zgâlţâit de umăr şi i-a comunicat milităreşte:

-Plecarea, în cinci minute.

Apoi şi-a înşfăcat bagajul, a plătit nota unui recepţioner mut şi s-a îndreptat spre camion, uitând parcă cu totul de el. A trebuit să se descurce de unul singur, ghidându-se după zgomotul motorului care se încălzea. Nu l-a ajutat nici măcar să-şi aranjeze rucsacul, în spaţiul dintre ei, aşa că l-a lăsat să cadă, la întâmplare, pe podea. Odată aşezat pe scaun, a demarat în trombă, abia dându-i timp să se prindă de mâner. A condus în linişte, ca acum, cu încrâncenare.

În cabina camionului se aud, cu scurte intermitenţe, ştirile postului naţional. Un bărbat şi o femeie le prezintă alternativ, luându-şi parcă unul altuia vorba din gură. „Frodi” este uşor aplecată peste volan, încercând să străpungă cu ochii ceaţa groasă care s-a lăsat brusc, de câteva minute.

Limbuţia femeii începea să-i lipsească. Cele câteva ore care s-au scurs din noua zi au trecut parcă mai greu ca de obicei.

-Am ieşit din oraş? sparge el gheaţa.

-Da.

-Nu trebuia să mergi la Poliţie, să dai declaraţie?

-N-am timp de prostiile ălora. Asta-mi lipseşte acum: să fiu chemată martor la proces… În locul meu, te-ai fi dus?

-Nu cred.

-Şi-atunci?… Nu mă mai bate la cap, că nu mă pot concentra… Băga-mi-aş picioarele! În ritmul acesta, ne prinde noaptea pe coclauri.

-Ce se întâmplă?

-Se-ntâmplă că-i o ceaţă de-ţi bagi degetele în ochi.

-Te pot ajuta cu ceva? spune el şi începe să râdă silit.

-Da. Să taci naibii din gură şi să mă laşi în pace!

-O.k. Cum vrei…

Se apleacă spre aparatul de radio şi îl închide.

-Lasă-l, să auzim buletinul meteo, spune ea, abia stăpânindu-şi nervii.

-Scuză-mă, credeam că vrei…

Bâjbâie un timp în căutarea butonului de pornire, dar nu reuşeşte decât să scoată C.D.-ul din locaşul lui şi să-l scape jos, printre degetele răsfirate. Îl aude rostogolindu-se pe podeaua cabinei şi poate jura, cu o sutime de secundă mai devreme ca acest lucru să se întâmple, că micul disc se va opri undeva sub picioarele femeii, poate chiar pe pedala de frână.

-M-am lămurit cu tine, „Houdini”. Las-o baltă!

Femeia încetineşte şi mai mult, apoi trage de volan şi opreşte. O aude aplecându-se, cu un icnit, apucând ceva de jos, deschizând geamul din dreptul ei şi aruncând acel ceva de-a lungul şoselei, cu un oftat de nemulţumire.

-Aşa nu putem continua, îl anunţă scurt, decisiv.

-Ştii bine că nu văd, spune el morocănos.

-Nu mă refer numai la asta. N-am nimic cu tine, dar, de când te-am întâlnit, îmi merg toate pe dos. Acum două zile, la spital; azi, ar fi trebuit să merg la poliţie… Nu am călcat, până acum, pe acolo, decât atunci când a fost nevoie să-mi iau cartea de identitate şi permisul de conducere. Ce mă derajează cel mai mult este faptul că mereu trebuie să „cosmetizez” adevărul, ca unul din noi să n-o încurce.

-Nu te-am rugat eu s-o faci.

-Nici nu era nevoie. Ăsta-i cel mai rău lucru, că am făcut-o din proprie iniţiativă, pentru că situaţia o cerea. Problema este: de ce? Cum s-a ajuns aici? N-am omorât pe nimeni, n-am sărit la bătaie…

-Aseară, la bar, am înţeles că…

-M-am apărat. Doar n-o să las toţi jegoşii să mă pipăie doar pentru că am lângă mine un bărbat care nu mă poate proteja. Nu-ţi reproşez asta, încerc doar să pun totul în ecuaţie.

-Te-ar ajuta cu ceva dacă mi-ai atârna o pancartă pe care ar scrie „Nu vă apropiaţi, nebun periculos”?

-Nu eşti nici nebun, nici periculos în sensul în care îl înţeleg oamenii.

-Ba da, am certificat, spune el râzând silit. L-ai citit doar.

-Sunt prea întoarsă pe dos ca să am chef de glume. Crede-mă, adevăraţii nebuni nu sunt depistaţi decât când e prea târziu. Cu micul tău episod paranoid n-ai făcut decât să dai puţină culoare vieţii.

-Vorbeşti de funie în casa spânzuratului.

-Scuză-mă, uit tot timpul… N-am vrut să te jignesc. De altfel, sunt convinsă că o să-ţi treacă şi chestia asta cu orbirea. Acolo scria că e ceva funcţional, adică, după cât mă pricep, nu sunt afectaţi ochii, ci e blocat doar mecanismul vederii. Aşa cum s-a înţepenit, se poate desţepeni oricând. E de ajuns să atingi butonul care s-a blocat…

-Ai văzut ce „îndemânatic” sunt.

-Asta nu ţine de îndemânare, ci de întâmplare. Cu mine alături, şansa asta pare mai îndepărtată decât oricând. După cum vezi, suntem o combinaţie explozivă. Fiecare, în felul nostru, suntem fiinţe obişnuite, poate chiar plictisitoare; împreună însă… suntem ca o bucată de dinamită şi un fitil; e de-ajuns să apară o mică scânteie şi se duce totul naibii; scântei sunt, slavă domnului, peste tot în jurul nostru; numai noi lipseam din decor…

-Ce să zic… poate că ai dreptate, e mai bine să ne despărţim până când nu sare şandramaua în aer.

-Ai înţeles perfect ce-am vrut să zic.

Femeia învârte cheia în contact şi porneşte încet, rulând prudent prin ceaţa deasă. Oftează de câteva ori, scrâşneşte din dinţi, pune frâne neaşteptate, apoi ia viteză pe porţiuni scurte de drum, după care este nevoită să încetinească, din nou, când ziduri compacte albicioase îi blochează drumul. După un timp, trage pe dreapta, într-un refugiu. Coboară din maşină, face câţiva paşi înainte şi înapoi, merge în spatele camionului, verifică încuietorile şi se întoarce în cabină, aducând cu ea un curent de aer rece şi umed, mirosind a cărbune.

-Şefu’, până aici ne-a fost. Habar n-am pe unde o ia drumul. Nu se vede la nici doi metri, în nicio direcţie. Va trebui să înnoptăm aici. Sau, cel puţin, să stăm până când apare vreo maşină din partea locului, după care să ne luăm. N-am curaj să conduc în condiţiile astea.

După voce, s-ar zice că acum, după ce a lămurit lucrurile, i-a revenit brusc buna dispoziţie. Tânărul stă impasibil, cu bărbia proptită în mâinile care înconjoară măciulia bastonului alb. Alături de el, femeia se chinuie să tragă uşa culisantă din spatele lor. Reuşeşte, în cele din urmă, cu un icnit.

-Exact cum bănuiam: un pat. Şi o mică ladă frigorifică. Chiar mă întrebam ce o să mâncăm în seara asta. Uite ce-are tipul ăsta aici: salam, câţiva cârnaţi uscaţi, o conservă de peşte, câteva alune, două cepe roşii şi o jumătate de pâine…

Se întoarce pe scaunul şoferului, cu braţele pline de pachete. Aruncă pe pat rucsacul orbului, desface alimentele din învelişul lor şi le înşiră pe un ziar pescuit din torpedo. Rupe pâinea în bucăţi, umplându-se de firimituri, curăţă ceapa şi încearcă să găurească cutia de conservă, cu briceagul, dar după un timp se lasă păgubaşă şi începe să muşte dintr-o bucată de cârnat.

-Nu vrei? îl întreabă, cu gura plină. Mi-e o foame de lup.

Orbul continuă să stea neclintit, părând că nu o aude. Ea continuă să mănânce cu poftă, privind prin parbrizul înceţoşat.

-Parcă suntem într-un film de groază, costată ea într-un târziu. Te poţi aştepta oricând să-ţi apară în faţa ochilor vreo arătare hidoasă, cu ochi de bufniţă şi gură băloasă lipită de geam… Brr!

Anunțuri
Categorii:Dublu orb
  1. Laura
    20/02/2010 la 13:22

    Urmeaza o scena de sex in masina? Ce fain ar fi hihihi… ioi ce nesimtita is….

  2. Florian
    20/02/2010 la 21:37

    @Laura
    Ar fi grozav, dar să uite să tragă frâna şi maşina să o ia uşor la vale, iar când le este lumea mai dragă să plonjeze într-un lac 😀

  3. Laura
    20/02/2010 la 21:47

    hihihi… ce rau esti… io zic sa plonjeze dupa, sa se poata salva 😀

  4. Florian
    20/02/2010 la 21:54

    Lasă strigo că se descurcă ei, doar nu sunt câini să rămână încoţopeniţi 😛

  5. Laura
    20/02/2010 la 22:07

    Măgă, chiar şi oamenii pot rămâne « înţocopeniţi » 😀 la o adică… ah, asta ar fi şi mai fain … hihihi şi să-i găsească poliţia aşa… hihihi (aou, acum chiar sunt rea; şefa să nu faci scenariul ăsta că prea mi-e milă de ei)

  6. Florian
    20/02/2010 la 22:26

    Dacă rămân îmbârligaţi în cabina maşinii până vine poliţia, îi găseşte înecaţi. Dar ar putea iguana să îi ajute să iasă pe geamul cabinei, aşa îmbârligaţi cum au rămas. Când ajung la suprafaţă, să dea de barca pescarului ăla cu pălăria de paie pe ochi şi să-i salveze. Rămâne ca iguana să găsească şi o metodă de dezcoţopenire, că d-aia s-a făcut doctoriţă.

  7. Laura
    20/02/2010 la 23:18

    =)) =)) =)) =))
    In sfărşit ştim di ce s-o făcut iguana doctoriţă: să-i „dezcoţopenească” pe Odel şi Frodi… şi io care credeam că să salveze o parte din omenire de la moarte. Io o vedeam cel puţin ca Superman, pardon Superwoman

  8. Florian
    20/02/2010 la 23:22

    Ei, n-o fi ea o Superwoman, dar o super woman este cu siguranţă 😀

  9. melami
    21/02/2010 la 16:05

    Şi aici revin mai târziu, să vă „descoţopenesc” din comentarii, după ce văd dezastrul de pe alte posturi! BRB! 🙂

  10. 21/02/2010 la 16:22

    @Laura&Flo
    Ce sadici puteti fi! 🙂 Poate’o patiti:)))))

  11. melami
    21/02/2010 la 16:24

    Nu-i aşa? 😀

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: