Prima pagină > Dublu orb > Dublu orb (42)

Dublu orb (42)

19/02/2010

-Am văzut odată un film cu o actriţă… Doris Day cred că se numea… sau poate Judy Garland. Nu ştiu cum s-a creat o situaţie care cerea să-i demonstreze cuiva, un bărbat, că este o femeie atrăgătoare…

-Îl ştiu, mă întrerupe „Frodi”, râzând. Era cu Doris Day. Trebuia să-i demonstreze unui producător că este o femeie atrăgătoare, ca s-o aleagă pentru un rol, într-un music-hall. Ea mergea în faţa lui. Oamenii pe lângă care trecea o priveau uluiţi. Din spate, bărbatul le vedea doar figurile… apoi, camera o ia înaintea ei şi îi arată faţa, schimonosită într-un asemenea hal, încât nimeni nu putea să o ignore. Ei vezi, ai găsit răspunsul la întrebarea ta. Aşa m-am făcut şi eu remarcată, probabil. Deşi, în cazul meu, nu a fost nevoie să mă strâmb prea mult. M-a ajutat „naturelul”, cum se spune.

Ceva din reacţia oamenilor îmi spune că ea nu are nevoie să facă grimase disgraţioase ca să atragă atenţia celorlalţi. Dacă nu ar fi decât o femeie care nu-i lasă indiferenţi pe unii bărbaţi, şi tot ar fi suficient de periculos să stau în preajma ei. În plus, e şi a naibii de iute la mânie! Sau, poate, doar încearcă să iasă, de una singură, din situaţiile încordate. Cine ştie cu ce se ocupă în viaţa de zi cu zi? Încă nu ştiu nimic despre ea. Poate că e profesoară de liceu? Aşa cum stau lucrurile cu adolescenţii de azi, ai nevoie de reacţii prompte şi adecvate ca să scapi necotonogită, la unele discipline mai nepopulare.

-Nu eşti cam tânăr pentru asemenea filme? Eu l-am văzut când eram copil. Era deja vechi pe atunci.

-Nu cred că există vreun film care a rulat vreodată pe vreun post de televiziune care se prinde la noi şi să nu-l fi văzut. Ani de zile, cu asta m-am hrănit. Pot spune că sunt telespectator profesionist.

-Nu-ţi lipseşte asta, acum?

-Nu. Pot spune că mi-am făcut plinul. Poate că mai mult de atât chiar.

-Ai păţit ca mine, cu cafeaua.

-Adică?

-Adică am băut ani de zile câte patru-cinci pe zi, până când organismul meu a refuzat să o mai primească. Acum mi-e greaţă şi când îi simt aroma. Nici vorbă să-mi doresc să o gust măcar.

Fluieră deodată, ca băieţii, printre degete, şi o maşină trage lângă trotuar, în apropiere. Şoferul deschide uşa din faţă şi ne invită înăuntru.

-Mulţumim, stăm amândoi în spate, îl anunţă femeia, şi mă ajută să găsesc încuietoarea uşii.

Ne trântim pe bancheta moale; căldura ne învăluie ca o blană uşoară şi pufoasă.

-La motel, îi spun bărbatului, cu voce cât de cât neutră.

Ce poate fi mai deşănţat decât să duci o femeie într-un asemenea loc, noaptea?! Îmi imaginez ce-şi poate închipui unul ca el, care a văzut atâtea: un filfizon cu ochelari de soare, în miezul nopţii, alături de o femeie atrăgătoare, grăbiţi să ajungă într-o cameră închiriată! O să aibă ce povesti prietenilor, mâine, în timp ce vor aştepta, în staţie, chemările în cursă.

Drumul de întoarcere pare mai scurt decât la ducere. În plus, lipsesc gropile şi hurducăturile. Asta-i situaţia când te afli într-un oraş străin, la discreţia şoferilor de taxi. Fiecare alege ruta lui, bineînţeles din dorinţa de a-ţi prezenta o imagine cât mai completă a localităţii.

„Frodi” plăteşte cursa, apoi mă duce de braţ până la uşa de la intrare. Cotrobăie prin geanta sa de umăr, foloseşte cartela electronică şi o descuie. Mă împinge uşurel înăuntru, apoi trânteşte uşa în urma ei.

Aud fâşâitul hainelor ei, înainte chiar de a-i părăsi camera. Îmi displace să cred că prezenţa mea nu contează, chiar şi aşa orb, cum sunt. Mai degrabă, prefer să o consider oarecum impudică. În fond, suntem camarazi de arme, s-ar putea spune, iar faţă de ei nu trebuie să ai reticenţe. Chiar şi aşa, trebuie să recunosc că mă deranjează emascularea mea subînţeleasă din gesturile ei.

Stau pe marginea patului meu şi aştept să o aud intrând în baie, să pot da drumul la televizor, pentru ştirile serii. Am la dispoziţie cel puţin un sfert de oră. Deja îi cunosc tabieturile: duşul, demachiatul, periatul părului, spălatul pe dinţi, apoi o serie de mişcări care mă nedumeresc: poate câteva exerciţii de streching sau de yoga, cine ştie…

-Din lac în puţ! o aud pe Frodi râzând. Acum două zile, scandalul din parcare, în seara asta, încăierarea din restaurant.
Oare noi atragem soiul acesta de evenimente? Sau mergem doar în întâmpinarea lor, adică dăm, pur şi simplu, peste ele?

-Probabil că adevărul se află undeva la mijloc. Potenţialul pentru ambele situaţii a existat dinainte de apariţia noastră, acolo. Noi, prin cuplul ciudat pe care îl formăm, am fost doar un fel de catalizator care a declanşat totul.

O aud intrând în baie. Vorbele ei au un uşor ecou acolo.

-Bravo ţie, pare chiar o metaforă. Asta dacă nu cumva eşti profesor de chimie.

-Nu, sunt cameraman.

Hait! Am scăpat-o! Fi-mi-ar limba afurisită!

-Ştiam. Am vrut doar să verific…

-Adică, cum ştiai? De unde?

După câteva momente, în care mi-a stat aproape inima în loc, simt că iau foc. Dacă mi-ar pica în mâini, aş da cu ea de pământ.

-Din actele tale. Buzunarul ascuns, în interior, telegrafiază ea, în timp ce dă drumul apei la duş. Ştiu şi cum te cheamă…
Mă apropii de uşa băii, bâjbâind, cu mâinile, de-a lungul pereţilor.

-Stai pe loc! strigă ea, cuprinsă de panică. Am la mine un spray cu care să mă apăr.

-N-ai decât. Mie trebuie să-mi răspunzi la o întrebare: Ce ai căutat prin lucrurile mele?

-Nu te supăra, trebuia să mă asigur cu nu călătoresc cu vreun psihopat sau criminal. Fac lucruri riscante, dar nu sunt chiar inconştientă. Te-am verificat chiar din prima seară. Nu-nţeleg de ce te superi. Şi tu ai fi procedat la fel, în locul meu.

-Ai verifi…

-Nu-s decât o femeie slabă. Trebuie să-mi iau măsurile de precauţie…

-Tu şi femeia slabă! N-am întâlnit încă pe cineva care să cotonogească şi să îmbrâncească bărbaţii mai abitir ca tine. Chiar mă întrebam, ce fel de…

-N-am făcut-o decât în legitimă apărare, recunoaşte!

Aici are dreptate. Dacă facem abstracţie de ghionţii pe care mi-i dă, în cele mai neaşteptate momente.

-Şi totuşi, ce-ai căutat printre lucrurile mele?

-Nu ţi-am spus? Am verificat cu cine îmi petrec zilele şi nopţile. Intenţionez să ajung întreagă şi nevătămată la destinaţie. De aceea îmi puneam întrebările acelea, mai devreme. Lucrurile nu merg aşa cum mă aşteptam, şi încercam să înţeleg de ce.

-Păi, de-aia că trăim într-o lume nebună, şi că nici noi nu ne comportăm chiar normal! Adică tu nu te comporţi aşa cum ar trebui. Cotrobăi prin lucrurile al…

-Oh, mai taci! Parcă şi aveai ce ascunde! Un certificat medical. Am văzut de-astea cu sutele.

-Unde?

-La serviciu.

-Eşti medic?

Începe să chicotească nervos.

-Ce e de râs în asta? Ţi-am pus o întrebare, aştept un…

-… răspuns. Iată-l: Nu. Ţi-am mai spus asta, dar se pare că ai memorie scurtă. Sunt asistent social. Fac parte dintr-o comisie care verifică veridicitatea anumitor adeverinţe şi certificate date de medici în diverse situaţii, de care trântorii de profesie ar cam vrea să profite.

-Nu mă îndoiesc că eşti foarte „conştiincioasă” la locul de muncă. Cred că ai dat în gât o mulţime de amărâţi de-ăştia, „profitori”.

-Te înşeli, amice. Îi depistez, ce-i drept, cu destul de multă uşurinţă, dar le dau timp de gândire. Le spun clar peste câte zile sau săptămâni voi reveni, şi că atunci vreau să-i găsesc în regulă. De cele mai multe ori, îşi găsesc o slujbă şi îi scot din evidenţele noastre.

-La urma urmei, nu mă interesează cu ce te ocupi. Nu mă aşteptam însă să te apuci să…

-… să-ţi cotrobăi printre lucruri, am înţeles. Nu-i cazul să te mai smiorcăi… Promit că n-o s-o mai fac de acum încolo.

-Parcă mai contează acum!

-Eu cred că da. Azi am ajuns la o înţelegere. Eu o voi respecta. Sper că şi tu.

-Exact în măsura în care o faci tu, o asigur eu.

-Ca să nu complicăm lucrurile, îţi propun să ne spunem unul altuia pe numele pe care le-am inventat în prima zi.

Oricum, al tău e prea complicat pentru mine, iar al meu nu este interesant…

-Mi-e indiferent.

-Nici nu mă aşteptam să zici altceva. Acum, vira, că se termină apa caldă. Să ştii că n-am glumit cu spray-ul.

-De care este? Paralizant? Să ştiu la ce să mă aştept de acum încolo.

-Nu. Pentru gândaci. Am oroare de ei. Te asigur însă că funcţionează şi când e vorba de insecte pe două picioare.

-Nu mă îndoiesc că l-ai folosit deja şi ştii ce vorbeşti. La cât eşti de impulsivă…

Uşa din faţa mea se închide cu zgomot, aşa că mă întorc la locul meu, renunţând, pentru seara asta, la programul de ştiri. Nu mai am niciun chef de noutăţi. Mi-am luat porţia cu vârf şi îndesat.

Mă dezbrac de hainele de stradă şi trag pe mine treningul care joacă rolul de pijama. Mă întind pe pat şi încerc să mă gândesc la problemele mele, dar fragmente disparate ale evenimentelor serii îmi bruiază fluxul mental, aşa că mă las în voia lor, până când simt că sunt pe cale de a adormi. Va trebui să amân momentul cel mai plăcut al zilei, deoarece vezica mea este plină şi mă va trezi în toiul nopţii reclamându-şi drepturile. Din acel moment, adio somn!

O aud ieşind din baie şi îmbrăcându-se de culcare, în timp ce fredonează. Mozart sau Vivaldi? Va trebui s-o întreb.
Ce face nebuna asta?! Intră în camera mea? Are cea mai mică idee de ce face?

Se apropie de patul meu încet. Ţin ochii închişi, ca şi când aş dormi. Se aşează pe saltea şi se apleacă spre mine. Îi simt părul umed atingându-mă. Îşi trece degetele uşor de-a lungul sprâncenelor mele, apoi îmi netezeşte cuta dintre ele cu mişcări circulare, spunând:

-A fost o zi încărcată, şopteşte ea. Relaxează-te, vine şi somnul…

Sfârşitul capitolului

Anunțuri
Categorii:Dublu orb
  1. Florian
    19/02/2010 la 22:36

    Interesantă povestea, captivantă evoluţia relaţiei dintre cei doi, dar iar pui punct când mi-era lumea mai dragă. Data trecută i-ai oprit p’ăia din cafteală, acum i-ai oprit p’ăştia din… chiar nu ţi-e milă de ei?

  2. melami
    19/02/2010 la 22:46

    Măi, du-te în bara de sus şi dă clic pe „Cap. 11”, nerăbdătorule! 🙂

  3. Florian
    19/02/2010 la 23:02

    Aaa, acum e şi în bară, dar cafteala nu era când ai întrerupt-o, că am căutat-o atunci şi ioc. Hai că mă duc să evoluez la bară 😛

  4. melami
    19/02/2010 la 23:09

    Vezi să n-ajungi la paralele până la urmă! Că tu ai nevoie de vreo trei ca să-ţi dai întreaga măsură… 😀

  5. 19/02/2010 la 23:30

    :))))) (mustacesc, Mel)

  6. 19/02/2010 la 23:35

    sa inteleg ca si mie o sa imi fie greata mai tarziu de la 4-5 cafele pe zi?:-s

  7. 19/02/2010 la 23:35

    ca filme vizionez cam putine:))

  8. melami
    19/02/2010 la 23:39

    @Leidi
    Înseamnă că eşti mâţă, ca mine? Sau e vorba de mustpţi de fluture… 😀
    @Giusy
    În mod sigur. 4-5? Dar ce, au intrat zilele în sac de trebuie să-ţi faci norma aşa de repede? 😀

  9. Laura
    19/02/2010 la 23:40

    Şefa, am citit şi io bara… ufff, şi tot aşa în suspans ai incheiat-o… dar nu sunt nesimţită că in seara asta am citit 41, 42 şi şi ceva dinainte. Dintr-o suflare, că or fost tare captivante… 🙂
    Dar mâine, să pui mai de dimineaţă… poate îl visez pe Igor, că aproape am uitat de el 😀

  10. melami
    19/02/2010 la 23:42

    Ok, pun, că după aceea plec la Ocna Mureşului! Dar nu vă las în aer… 🙂
    Noapte bună!

  11. 19/02/2010 la 23:46

    Noapte buna, Mel!

    P.S. Sunt un fluture-tigru :)))

  12. Laura
    19/02/2010 la 23:46

    Si cand te intorci? Vii pana duminica? Io duminica plec trei saptamani. Aoauuuu… fara pc trei saptamani, cu un progam draconic auuuu…

  13. Laura
    19/02/2010 la 23:57

    Noapte buna 🙂

  14. 19/02/2010 la 23:59

    Noapte buna, Laura!
    and all!

  15. 21/02/2010 la 00:15

    nu, dar e norma mea zilnica atunci cand is plictisit :)) beau cafea si fumez gandindu-ma la te miri ce imi trece in momentul respectiv prin cap:p

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: