Prima pagină > Dublu orb > Dublu orb (41) – pentru caftangiul de Flo!

Dublu orb (41) – pentru caftangiul de Flo!

18/02/2010

-Paştele mă-tii de curvă! Te-nvăţ eu minte să mă mai împingi!
-Lasă, bre, femeia în pace! Ce ţi-a făcut?

-Aşa ştie să se poarte el cu femeile, îi ţine isonul vocea aspră a fumătorului. După aia, se miră că nu-l vor de bărbat.

-Adică de prăsilă-s bun, nu şi de soţ cu acte! Cine nu mă vrea de bărbat, boşorogule? Curva aia care face bastarzi cu te miri cine?

-Ţine-ţi fleanca, golane! Unii-s bastarzi pentru că aşa i-a fătat mumă-sa, alţii pentru că taţii lor nu au bărbăţia să-i recunoască.

-Să-i recunoască ăia cu care s-a tăvălit fii-ta, nu eu.

-La televizor, spuneai altceva, acum câteva luni.

-Naiv eşti, moşule. Tu crezi tot ce vezi acolo?! Tipul ăla cu breton sub nas m-a plătit gras ca să-i fac jocul. Toată lumea s-a prins, numai tu ai luat-o de bună. Şi fii-ta, care credea că mă poate duce de nas. Nu-s de-ăia…

-Dar de care eşti? Dintr-ăia care n-au curajul să facă testul de paternitate pentru că le este frică de ace?

Spusele omului sunt urmate de un hohot de râs gros, pe mai multe voci.

-Ba nu mi-e frică. La cât sânge am văzut la viaţa mea, un strop în plus nu mă sperie. Problema e că nu ai tu bani nici pentru stropul ăla. Treizeci de milioane nu-s de ici, de colea. La cât de calic eşti, ajunge flăcăul la şcoală fără să se stabilească al cui e.

-Nu-ţi fă tu griji, că-i adun. Mai am un pic, şi-atunci să te văd pe unde mai scoţi cămaşa.

-Prost eşti, bă! Testul ăla stabileşte că i-aş putea fi tată tot atât de bine cât i-ar putea fi frate-miu sau bătrânul meu. O să-l contest, şi atunci, să te văd de unde scoţi alte treizeci de milioane, apoi altele… O să te laşi păgubaş până la urmă, dar n-o fi cum vrei în vecii vecilor…

-Hai să plecăm, că ăştia se-ncaieră, spune „Frodi”, agitată. Numai asta ne-ar lipsi!

Mă ia de braţ şi mă trage după ea, dar este oprită în loc de scapetul furios:

-Unde crezi că fugi, duduie? A fost de-ajuns să auzi câteva măscări spuse de un tată de curvă, cu minţile înecate în alcool, ca să mă părăseşti? Parcă nu aşa ne-a fost înţelegerea…

-Ia mâna de pe mine, idiotule! şuieră femeia.

Aud în stânga mea zgomotele inconfundabile ale unei îmbrânceli (din nou, Doamne?! femeia asta nu se mai astâmpără?)

-Bravo, doamnă, se aude vocea tabagică. Pune-l la punct, că merită. Dacă făcea şi fiică-mea la fel…

-Tu să taci, ramolitule! Sau ţi-e cald cu toţi dinţii în gură? Te ajut eu să te răcoreşti!

Spiritele se încing, se aud scaune împinse la o parte, îndemnuri la bătaie sau apeluri la păstrarea calmului, zgomot de pahare sparte, ţipete scurte. „Frodi” se strânge lângă mine, tremurând. O iau de umeri şi încerc să-mi croiesc drum cu bastonul prin mulţimea care participă la conflictul celor doi, de o parte sau de alta a beligeranţilor. Îi calc pe câţiva pe picioare, aud bodogăneli, iau câţiva ghionţi, sunt îmbrâncit (mai mult pentru că, probabil, stau în calea cuiva care doreşte să participe mai îndeaproape la bătaia care s-a pornit în spatele meu decât că aş fi vreun potenţial partener de păruială). Se aud câteva sticle spărgându-se; reuşim să ne îndepărtăm de locul altercaţiei, dar pe uşa batantă năvăleşte o patrulă a poliţiei, înarmată cu bastoane. Văd asta cu claritate, dar numai pentru câteva secunde. Mă opresc în loc, uluit, dar flash-ul a trecut. Stau pe loc, ca o stană de piatră, în ciuda faptului că sunt împins din toate părţile. După câteva clipe, încep să am îndoieli că am zărit ceva. Poate că doar mi-am dorit asta, sau mi s-a părut, sau atmosfera din local a fost atât de încinsă încât am proiectat pe ecranul minţii acea scenă văzută cândva, în vreun film. „Frodi” trage de mine cu disperare, dar se pare că am ratat startul. În faţa noastră, uşile se închid cu zgomot, muzica de fundal se opreşte, din dreptul barului se mai aud strigăte slabe şi câteva scâncete, apoi, treptat, tăcerea se înstăpâneşte în întreaga încăpere. Se aud doar vocile poliţiştilor, care strigă ordine şi vorbesc în staţiile de emisie-recepţie, cerând o ambulanţă şi întăriri.

-Cărţile de identitate la control, rosteşte o voce baritonală. Ridicaţi-le în mâini ca şi când aţi vota, completează el.

Oamenii încep să se foiască, căutând prin buzunare şi portofele.

-Unde îţi ţii actele? şopteşte Frodi.

-La motel, răspund eu încet.

-La dracu! Să vezi că te saltă ăştia.

-Pagubă-n ciuperci! O să-mi petrec câteva ore la răcoare, până mi le aduci tu.

În situaţia mea sunt mai mulţi, pentru că-i aud vociferând.

-Linişte, urlă baritonul. O să acceptăm şi identificări prin recunoaştere. Altă dată să umblaţi cu actele la voi, că vă ia mama-dracului.

Mulţimea respiră uşurată. Se aud chiar câteva chicote înăbuşite.

-Cine a fost martor la încăierare? Să ridice mâna sus.

„Frodi” se foieşte lângă mine. Nu-mi dau seama ce face. Sper că nu are de gând să…

-Şi doamna de acolo, cea de lângă orb, se aude o voce pe care nu o recunosc. De ea s-a luat derbedeul ăsta, mai întâi. Bătrânul doar i-a sărit în ajutor, apoi tânărul s-a luat la harţă cu el…

-Veniţi aici, doamnă, spune poliţistul care se pare că a preluat comanda. Spuneţi-mi ce s-a întâmplat mai pe larg.

Mă trage după ea ca pe un copil pe care ţi-e teamă că ai putea să-l pierzi în mulţime. Se opreşte brusc, făcându-mă să-mi pierd echilibrul pentru câteva clipe.
–N-am văzut mare lucru, spune ea, cu voce încordată. Eram cu spatele, vorbeam cu fratele meu.

-Văd că nimeni n-a văzut mai nimic, dar aici şi-au spart capul doi oameni, constată omul legii, amar. Din ce s-au luat, doamnă?

-Nu ştiu. Auzeam doar vag că discută în contradictoriu, dar n-am dat prea mare importanţă. Aşteptam să se elibereze o masă, aşa că ne-am propus să verificăm dacă omul de la uşă nu a uitat cumva de noi. Spre el ne îndreptam când aţi apărut.

-Bărbaţii ăia afirmă că vi s-au făcut avansuri, că aţi fost ofensată de un… Ia uite pe cine avem aici! Mica noastră vedetă de televiziune. Frumosul amorez de la „De dragul tău”! Chiar el să fie, în persoană?!

Lăsaţi, dom’ poliţist, se aude vocea înmuiată a scapetului. Nu-s nicio vedetă…

-Asta zic şi eu, puţă! Aici nu eşti decât un delincvent care le agasează pe femei şi le dă cu sticla în cap bătrânilor. Exact tipul de bărbat pe care îl admir cel mai mult. De n-aş purta uniformă, te-aş invita în spatele cârciumii, să rezolvăm problema bărbăteşte. Dar, pentru că trebuie să apăr odinea acestui oraş, o să te pun să dai cu subsemnatul, la secţie. Doamnă, doriţi să depuneţi plângere împotriva acestui om?

-Nu, vine cam repede răspunsul femeii. N-a făcut decât ceea ce l-a dus capul. În starea în care este, nu mă pot simţi ofensată. Poate chiar flatată că un tânăr mă găseşte încă atrăgătoare, în ciuda vârstei mele.

Poliţistul nu pare din cale afară de încântat. Cazul lui se subţiază pe măsură ce se risipesc aburii de băutură din mintea participanţilor la conflict.

-Bun, deci doamna nu se simte ofensată într-atât încât să depună o plângere. Poate că nici dumneata, tataie, nu eşti, deşi te văd plin de sânge…

-Ba, eu sunt. Derbedeul ăsta mi-a necinstit fata, şi acum o face curvă pe toate drumurile… pe micuţ îl face bastard, deşi…

-Astea-s poveşti vechi. Să lăsăm legea să vă facă dreptate. Acum, din ce v-aţi luat?

-Parcă nu-l ştiţi?! Toată seara m-a jicnit cum i-a venit la gură, apoi s-a luat de doamna asta, care l-a şi pocnit…

-Nu l-am pocnit…

-Nu m-a pocnit…

Vocile celor doi s-au auzit aproape simultan.

-L-a pocnit, am văzut eu, afirmă bărbatul cu voce tabagică, dar nu mai contează. Asta a fost doar aşa, de pretext, ca să înceapă să spună măscări pe seama mea, a fetei mele şi a nepotului. Prietenul meu poate confirma.

-Da, aşa e, se aude o voce emoţionată de bărbat.

-În sfârşit, recunoaşte cineva că a văzut şi a auzit ceva. Felicitări, omule!

În spatele meu, se iscă vânzoleală. Sunt dat la o parte de două mâini puternice, în timp ce un halat apretat se freacă de hainele mele, în treacăt. Recunosc un cadru medical chiar şi cu ochii închişi.

-Beta, fă-i un pansament rapid şi du-l la spital, ordonă scurt poliţistul. Tu, vedeto, vii cu mine la secţie, să dai o declaraţie, iar dumneata, doamnă, eşti aşteptată mâine dimineaţă, în acelaşi loc. Până atunci, poate că-ţi mai aminteşti ceva, sau poate că ai timp să reconsideri jignirea care ţi-a fost adusă şi să-l reclami pe drăguţul de aici. Dacă toţi închidem ochii şi „iertăm”, n-o să-i liniştim niciodată pe derbedeii ăştia.

Îl aud apoi călcând apăsat, târându-l pe tânărul zurbagiu, în ciuda protestelor sale anemice. Nu-i prevăd o noapte prea liniştită la secţie, mai ales că bărbatul cu voce de bariton nu pare un împătimit al emisiunilor televizate pe teme de dragoste.

Rumoarea din jur se potoleşte, mulţi se îndreaptă acum spre ieşire; îmi dau seama de asta după zgomotul paşilor înăbuşiţi de mochetă.

-Vi s-a eliberat masa, îl aud strigând pe bărbatul de la recepţie.

-Mulţumim! spune „Frodi” maliţios. Ne-am săturat deja. Vrei, te rog, să ne chemi un taxi?

-Există un telefon după colţ. Încercaţi-vă norocul acolo, nu-i rămâne bărbatul dator.

Ieşim în aerul răcoros, râzând de năduful din vocea lui. Nu ne ţine prea mult veselia, pentru că începem să dârdâim de-a binelea. Se pare că nu vom întâlni prea curând un taxi în seara aceasta, aşa că decidem să o luăm la picior spre centrul oraşului, unde sperăm să avem mai mult noroc.

-Ce ai făcut de i-ai căzut cu tronc scandalagiului? o întreb, după un timp, să ne treacă mai repede urâtul.

-Chiar nimic. Habar n-am ce l-a apucat. Nici când eram mai tânără, nu rupeam gura târgului cu frumuseţea mea, cu atât mai puţin acum… Cred că, pur şi simplu, era beat şi pus pe harţă. Am fost un pretext la fel de bun ca oricare altul. Probabil că s-ar fi luat şi de maică-sa, dacă nu ar fi fost altă femeie de faţă.

-Nici chiar aşa. Nu părea psihopat…

-Poate că am exagerat puţin… Cred că dorea ca bătrânul să vadă, cu proprii ochi, cât dă pe fata lui. Cine ştie?!

Anunțuri
Categorii:Dublu orb
  1. 19/02/2010 la 09:03

    au ramas saracii nemancati 😦

  2. 19/02/2010 la 09:20

    Citeam şi-mi ziceam: Dă-i, dă-i, trage-i!…

  3. melami
    19/02/2010 la 09:23

    😀 😀 😀
    Dar racoritzi!

  4. 19/02/2010 la 10:02

    Obraznic chelnerul.Putea să le cheme totuşi un taxi, după ce i-a ţinut la bar.

  5. 19/02/2010 la 10:15

    @Vania, daaa, foarte descriptivi orbii astia, iti relationeaza spatiul si miscarea mai bine decat unul care cica le vede pe toate. mi s-a sculat parul pe spate, asteptam si eu un ghiont[]

    @Sebra, daca gandesti ca mine, de acasa, iti poate parea mitocan chelnerul, dar in lumea astora(nu a chelnerilor nostri, din care unii i-ar fi tras o masa in cap scapetului si l-ar fi scos taras afara urgent), totul e o negociere, o confruntare(desi, cand astrele le sunt prielnice, te perie cu atitudini mieroase de nu stii cum sa mai scapi de ei. mie in ambele situatii[mierosul si mitocanul] imi par respingatori)

  6. melami
    19/02/2010 la 11:04

    @sebra
    Ei, un baiat si el acolo. Cu sentimente si frustrari… 🙂
    @Mijou
    Pune-te in locul lui, si o sa vezi ca poti simti lucruri pe care cu ochii deschisi nu le sesizezi. Am pacienti cu cecitate si am stat de vorba cu ei mult inainte de a ma apuca sa scriu parascoveniile astea. 🙂

  7. Blanche Neige
    19/02/2010 la 14:27

    Ioooooi, ca in urma am ramas cu romanul! Vezi ce se intampla cand pleci din oras? Lasa ca recuperez in week-end si ma pun la zi cu actiunea.

  8. melami
    19/02/2010 la 16:38

    Da, da, recuperezi! La chef? 😀

  9. Florian
    19/02/2010 la 21:21

    Tare nasol trebuie să fie pentru un orb să nimerească în mijlocul unui caft. In locul lui Odel, cred că spiritul de conservare mă făcea să bâjbâi după o masă şi să mă bag sub ea. Nu cred că aş fi stat impasibil la bar, să aştept o sticlă în cap.

  10. melami
    19/02/2010 la 21:23

    Păi, se baza pe faptul că stă Frodi cu ochii pe el şi-l protejează cât de cât…

  11. 19/02/2010 la 23:23

    Faina relatare 🙂 Parca ma uitam la un film!

  12. melami
    19/02/2010 la 23:40

    Un serial, nu? 🙂

  13. 19/02/2010 la 23:45

    🙂 Yap!

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: