Eroi, fantome, şoricei

… era titlul unei cărţi ce cuprindea eseuri ale contemporaneităţii, scrise de Iordan Chimet. La vremea respectivă, aceasta a trecut aproape neobservată, din cauza ordinelor discrete, dar respectate cu sfinţenie, de la mai marii kulturnici ai vremii. Zilele acestea intenţionez să o răsfoiesc din nou, dar nu despre asta vom discuta acum, ci despre fantoma noastră celebră, Laura.

Dar, mai întâi, ce este aceea o fantomă? O definiţie cât de cât adecvată ar fi următoarea: o apariţie sau viziune interpretată drept manifestarea spiritului unui mort, care ar fi rămas prizonier pe pământ sau ar fi revenit din alte tărâmuri pentru a se răzbuna sau a-şi ajuta apropiaţii sau pentru a-şi ispăşi păcatele. Numele îi vine de la grecescul φάντασμα (apariţie). Fantomele mai sunt numite spectre, lemuri, incubi, ectoplasme sau poltergeist. „Atâtea nume dintr-o dată, şi toate, pentru o singură fată”, cum zicea Al. Mandy în „N-aţi văzut cumva…?”

Oricât de dragă ne-ar fi Strigoiţa noastră, nu ea este cea mai celebră fantomă din lume, ci aceea de la Operă, a lui Gaston Leroux, după care s-au făcut filme, spectacole de teatru sau musichall-uri mai mult sau mai puţin reuşite.

Tradiţional, se spune că Anglia e ţara cea mai bântuită de fantome, dar iată că le-a luat-o înainte Canada, cu al său

Fairmont Algonquin din New Brunswick, un hotel bântuit de fantoma unei mirese părăsite în ziua nunţii de către alesul ei.

Venită la noi din „cimitirul” Groparului, Strigoiţa Laura e o fantomă atipică. Adică veselă şi pusă pe şotii, ca şi Casper, eroul din desenele animate! Nu ştim cum arată în realitate, pentru că oscioarele ei sunt veşnic învelite în cearşaful ăla alb cu găurele, dar ştim cum este: revoluţionară (a pus la cale o revoltă pe Dailycotocodac şi a izbândit), jucăuşă (cred că v-aţi dat seama despre asta până acum din comentariile ei, dar şi din acelea de pe blogul sindicatului) şi oarecum leneşă (nu vrea nicium să-şi facă blog, plăcându-i mai mult să le bântuie pe ale prietenilor). Şi mai ştim despre ea că s-a cam săturat de iarnă. Deh, alb pe alb nu prea se vede bine!

Iar în final, o glumiţă! Cică două fantome discutau pe un gard; la un moment dat, una dintre ele întreabă:
-Auzi… tu crezi în oameni?!

Chiar aşa, voi credeţi în fantome?