Prima pagină > Dublu orb > Dublu orb (36)

Dublu orb (36)

15/02/2010

Iese, învăluită de aburi parfumaţi, fredonând, pe fondul sonor al ştirilor care sunt prezentate la televizor.

-„… apropiaţii celor doi nu ştiu ca aceştia să fi avut vreo situaţie conflictuală care să o determine să-l părăsească, în urmă cu o săptămână…”

-Închide-l, spune ea, brusc indispusă.

-Cu ce, că nu ştiu unde-i telecomanda?

-Fir-ar să fie! Numai de asta n-aveam nevoie acum!

Se mişcă cu repeziciune pe lângă mine, apoi, după ce stinge aparatul, se retrage în camera ei, unde o aud plimbându-se –neliniştită? enervată?- respirând precipitat, ca după o alergare rapidă.

-S-a întâmplat ceva? întreb, deşi ştiu că nu se va obosi să-mi răspundă; încep să o cunosc, deşi suntem împreună doar de două zile.

Trece aproape o vecie până când catadicseşte să spună ceva. Are o voce nefirească, din care a dispărut orice urmă de muzicalitate şi căldură.

-Ai cumva un foarfece?

-De unde să am?! La ce mi-ar folosi? Ce-ai păţiti?

-Mi s-a prins o bucată de gumă de mestecat în păr, habar n-am de unde. Am încercat s-o scot, dar nu se poate; trebuie să-l tai.

-Am un briceag de călătorie, cu furculiţă, cleştişor de unghii şi o forfecuţă, dar nu ştiu dacă-ţi foloseşte la ceva.

-Dă-mi-l!

Îi simt mirosul familiar, în apropiere. Mă caut prin buzunare şi dau de obiectul solicitat. I-l întind; mi-l ia şi intră din nou în baie, unde petrece o groază de timp, uitând că mai sunt şi eu acolo, cu unele necesităţi… O aud umblând la coşul de gunoi, al cărui capac se închide cu un pocnet înfundat, apoi iese, merge în camera ei şi închide uşa. Asta-i bună! Ce şi-o fi închipuind, că o să trag cu ochiul în timp ce se îmbracă?!

Fac un duş, cum mă pricep, adică pe nevăzute. Atâtea locuri noi… Nu apuc să mă obişnuiesc cu unul, că plecăm în altă parte… nu m-am gândit la asta când… De parcă aş fi avut de ales! Ies din baie şi îi simt imediat lipsa; este ca şi când spaţiul umplut de silueta ei mică a rămas gol şi mă atrage spre el, ca să-l umplu cu ceva. Sunt în dormitorul ei, unde sesizez mirosul de trup femeiesc, deşi ştiu că a plecat. De tot?… Zgomotul pe care îl face uşa de la intrare mă anunţă că „sora” mea s-a întors, dar nu am timp să părăsesc zona în care nu am nici un drept să mă aflu. Nu am altceva de făcut decât să aştept, să văd ce se întâmplă. Probabil că nu ceva prea plăcut, având în vedere felul ei de a reacţiona când îi este violată intimitatea. Spre uimirea mea, mă ia de mână, mă duce în cealaltă cameră şi mă aşează pe pat. Abia acum îmi dau seama că sunt gol, dar se pare că nu o deranjează.

-Te-ai zăpăcit de tot şi tu, îmi spune blând. Am o treabă de vreo oră; după aceea, mergem să mâncăm. Încearcă să nu-mi stai în cale, dacă vrei să termin repede. Şi pune ceva pe tine; nu ţi-e frig? Eşti aproape vânăt. Uite, îţi pornesc televizorul…

Un timp, schimbă canalele, butonând telecomanda cu rapiditate. Se decide pentru un post de muzică, apoi se închide în camera ei. Adorm pe nesimţite –mai nou, somnul mă ia mereu când mă aştept mai puţin- şi nu mă trezesc decât când aud apa curgând. Este din nou în baie. O fi având vreo idee fixă în legătură cu igiena? Sau doar îşi spală lenjeria intimă? Femeile astea, mereu îşi găsesc câte ceva de făcut! Cred că am dormit buştean, pentru că nu am simţit-o când m-a acoperit. Mă ridic din pat şi mă îmbrac cu o bluză groasă şi pantalonii cu are am fost pe drum. Alţii nu am. Când mi-am făcut bagajele, am îngrămădit acolo ce mi-a picat în mâini; se pare că trebuie să fac unele cumpărături…

-Eşti gata deja, spune, de undeva, de foarte aproape.

Ori nu mai aud ca de obicei, ori ea se mişcă precum o felină, pentru că mă ia prea des prin surprindere, de parcă m-ar pândi. Nu mă simt confortabil când mi se întâmplă aşa ceva, ar trebui să-şi închipuie. Probabil că ştie, şi o face intenţionat.

-Mergem?

Nu mai aşteaptă să-i răspund, că mă ia de mână de data aceasta, ca pe un logodnic, şi mă scoate din cameră. Îi simt respiraţia uşor încărcată, de om flămând sau stresat. După doar câţiva paşi, intrăm în ceea ce trebuie să fie localul motelului, o încăpere cu aer stătut; duhneşte a oameni asudaţi şi nu prea curaţi, a grăsime încinsă, a bere răsuflată şi a fum de ţigară. Se pare că aerul condiţionat nu funcţionează sau nu face faţă.

-Toate mesele sunt ocupate, deocamdată, dar nu durează mult, spune o voce de femeie, în stânga mea. Până atunci, puteţi bea ceva, la bar. Vă anunţ eu…

Ce repede împrumutăm modelele care ne convin. Aproape în toate filmele americane vezi scena pe care o jucăm acum: un cuplu, aşteptând, la un aperitiv, să se elibereze o masă, în timp ce priveşte absent spre televizorul suspendat; barmanul tânăr şi îndemânatic… parcă-l văd: brunet, suţire, învârtind ca un prestidigitator shaker-ul…

-Dă-l mai tare, băiete, încep ştirile, spune un bărbat de lângă mine.

„Băiatul” îi ascultă ordinul, dar vocea prezentatoarei abia se distinge în gălăgia din jur. Cred că se repetă acelaşi material din care am prins câteva frânturi mai devreme, pentru că vecinul meu simte nevoia să comenteze, şi se pare că nu are cu cine, decât cu noi:

-Iar o arată pe aia care a plecat de acasă. Ăştia nu mai au cu ce-şi umple programul… Or s-o găsească şi pe asta, ca pe Elodia…

Suflă spre mine un fum de ţigară ieftină; abia mă stăpânesc să nu tuşesc. Pe „Frodi”, însă, nu pare s-o deranjeze.

-Cine-i Elodia asta? o întreb cu voce înceată.

-Una de care nu se ştie nimic de mai bine de un an. O avocată.

-Ah! Dar asta, care a dispărut acum?

-Nu ştiu, n-am auzit de ea, răspunde plictisită. Hai că ne face semn fata.

Mă ia de cot şi mă conduce, făcând un adevărat slalom, până la o masă scundă, sub care abia îmi încap picioarele.

-Avem lumânări?

-Despre ce baţi câmpii acolo?

-În toate filmele în care acţiunea se petrece într-un asemenea loc, în mijloc este câte o lumânare sau o mică veioză cu lumină discretă.

-Este doar un aranjament „artistic” compus din muştar, ketch-up şi o olivieră. Îmi pare rău că nu-i atât de romantic cum îţi închipuiai.

-Dar barmanul?

-Ce-i cu el?

-Este brunet şi subţire, cu mâini păroase?

-De unde ştii? spune brusc interesată. Ai… văzut ceva?

-Nu, doar mi-am imaginat.

-Ciudată imaginaţie mai ai! Sper că nu mă abureşti… Ce vrei să mânânci? Îţi citesc meniul, n-o să-mi ia prea mult timp, dar cred că-i mai bine să gustăm „specialitatea bucătarului”… măcar pe asta trebuie să ştie s-o facă.

-De acord. De altfel, nu sunt un gurmand. Mâncarea este pentru mine o simplă necesitate, şi aceea nu prea mare.

-Se vede. N-ar strica să fie ceva mai mult de atât, că te cam bate vântul. Noroc că totuşi ai ceva forţă în muşchii ăia de şahist, altfel nu l-ai fi lăsat pe nebunul acela lat, pe şosea…

-A fost doar curajul fricosului.

-Putea fi mai rău: laşitatea fricosului. Poate însă că, dacă te abţineai, acum nu ne mai „dădeam” cu camionul pe drumurile patriei.

-În locul meu, ai fi procedat la fel.

-Păi, asta mă şi sperie, spune, şi începe să râdă. Ne-am găsit: sacul şi petecul. Avea dreptate camionagiul: chiar semănăm…

Simt un impuls subit de a mă apropia de ea, s-o strâng lângă mine, dar mă rezum la a întinde mâna, să-i ating umărul, în semn de simpatie. Dau de un smoc aspru şi uscat, ca o perucă ieftină.

-Ce ţi-ai făcut la păr?

-Nimic. De ce?

-Era… altfel, mai mătăsos şi, în mod cert, lung, aşa zicea şoferul…

-Ţi-am mai spus că mi s-a prins gumă de mestecat în el. Am încercat s-o scot cu forfecuţa ta, dar n-am reuşit decât să mă ciuntesc, aşa că am cumpărat o foarfecă adevărată şi l-am aranjat.

-Nu era mai simplu să mergi la coafor?

-De unde aşa ceva în văgăuna asta! Şi-apoi, nu ştii cum tund, mai nou, hair-stylist-ii, că, dacă le zicem frizeri sau coafeze, se şifonează. Arăt acceptabil, nu-ţi fă griji.

Vocea subţire a unui bărbat ne întrerupe, solicitându-ne, morocănos, comanda. „Frodi” îi spune că ne-am decis să riscăm şi că alegem „specialitatea bucătarului”. Chelnerul cel posac ne părăseşte fără nicio vorbă. Se pare că acreala lui este contagioasă, pentru că, apoi, până când ne aduce mâncarea, ne găsim cu greu cuvintele; mai mult tăcem, ascultând glasurile celor din jur –aspre, răstite, vesele, deşucheate, cristaline, dogite- şi muzica din ce în ce mai zgomotoasă care se revarsă peste noi din boxele dispuse probabil în cele patru colţuri ale sălii. Îngână -cu aproape o octavă mai jos decât mă aşteptam- versurile melodiei care tocmai se aude: „Printre nori, printre nori, printre nori, rătăceam împreună, /Printre nori, ce loc ciudat să ne întâlnim!/ Printre nori, printre nori, printre nori, rătăceam împreună, /Dar m-am speriat, şi m-am ascuns într-o cană cu vin”. Vocea ei pare nepotrivită cu silueta subţire pe care mi-o imaginez, dar are un timbru atrăgător; ciudate mi se par şi cunoştinţele ei muzicale; genul acesta de cântec este mai mult al vârstei mele decât a ei.

-Am avut un prieten ca acesta, spune cu o urmă de nostalgie în voce. Se speria din nimic, şi se ascundea într-o cană cu vin… sau bere…

-Ce s-a întâmplat cu el? Vorbeşti la trecut…

-Nimic. Trăieşte. Aşa crede el, că trăieşte.

-Tu ce crezi?

-Nu contează. Important este ce crede el.

-Şi, ce altceva mai crede el?

-Dacă ştiam, nu mai eram aici, cu tine. Auzi, n-ai altceva mai bun de făcut, decât să pui întrebări tâmpite? Mai bine mănâncă, mie mi-a pierit pofta…

sfârşitul capitolului

Anunțuri
Categorii:Dublu orb
  1. 15/02/2010 la 19:42

    Mananc! Ce gandeste Elodia? Mananc si plang… mananc! 🙂
    Mai bine citeste un Labis… 😀

  2. melami
    15/02/2010 la 19:49

    Cred că aşa zice bărbatu-său, nu ea! 😉

  3. 15/02/2010 la 20:09

    Buna seara, dragilor:)

  4. 15/02/2010 la 20:27

    Frizeritele mereu reusesc sa ma starneasca… emotional, evident!

  5. melami
    15/02/2010 la 20:41

    @Leidi
    Sara-bună! 🙂
    @Cristian
    Şi eu, care credeam că intelectual. Pfiu!

  6. 15/02/2010 la 20:49

    Mereu imi doresc sa-mi insusesc celebra lor intrebare: -„Va luam pierdut pe la spate?”

  7. melami
    15/02/2010 la 20:51

    Vrei să zici, s-o pui în practică? Că de însuşit văd că ai reuşit! =))

  8. 15/02/2010 la 20:53

    Nu mirosea gagica şi a apă oxigenată şi a amoniac .
    Io aia mă aşteptam să bage de seamă omu’ prima de toate.

  9. melami
    15/02/2010 la 20:56

    De unde ştii tu cu ce vopsea s-a dat aia pe păr? A mea, de exemplu, care-i vegetală (henna), miroase a spanac! Deci pas apă oxigenată (care nu miroase) şi amoniac… 🙂

  10. 15/02/2010 la 21:09

    Acuma iartă-mi ignoranţa în domeniu.
    De vopsit nu m-am vopsit până acum ( şi nici nu cred că o să o fac vreodată ).
    Io aşa ştiu că miros femeile proaspăt vopsite .
    Ok. am înţeles , nu s-a vopsit .

  11. 15/02/2010 la 21:12

    :)) heh

  12. melami
    15/02/2010 la 21:16

    Ba s-a vopsit! Dar ca o femeie inteligentă, nu ca o… cum le zice la alea… amicele cocalarilor… Ah, da: pitzipoance! Cu „tz” neapărat! 😉

  13. 15/02/2010 la 21:50

    aha , am priceput tot !

  14. melami
    15/02/2010 la 21:58

    Hai, măi, că-ţi trag şi ţie o dungă cu henna pe ţepi!
    De fapt, nu e vopsea propriu zisă, ci un colorant şi întăritor al părului. Femeile musulmane îşi fac nişte desene foarte elaborate, pe mâini, cu ea, ca să le aducă noroc în căsnicie. Cred că ştiai de fapt. 🙂

  15. Florian
    15/02/2010 la 23:12

    Tot mai interesant ce se întâmplă pe aici. Eşti bună, iguano.
    Sunt curios dacă Frodi şi Odel ajung la vreo relaţie amoroasă, dar nu-mi spune dinainte dacă da sau ba.

  16. melami
    15/02/2010 la 23:14

    Nu-ţi spun! Scriu, mai pe-ndelete. 🙂

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: