Prima pagină > Dublu orb > Dublu orb (26)

Dublu orb (26)

08/02/2010

Stăteam îmbrăţişaţi, în tăcere, iar timpul îşi suspendase curgerea.

-La ce te gândeşti când eşti singur? De exemplu, la plajă…

-La nimic de cele mai multe ori. Încerc, pur şi simplu, să-mi pun creierul pe „silent”. Poate că de aceea şi beau uneori, ca să reuşesc să mă decuplez de toate. Am o memorie monstruoasă. Nu pot uita nimic din ce am învăţat, văzut sau auzit. Uneori mi-e teamă că-mi va crăpa capul, lăsând să se reverse toate cunoştinţele acumulate, amintirile… Îmi trebuie o disciplină de fier ca să-mi ţin mintea în frâu, altfel aş divaga la nesfârşit, lucru care nu-mi ajută nici în profesie, nici când mă aflu în societate. Toate acestea cer un efort inimaginabil. Ai remarcat, cred, că nu mi-e greu să vorbesc, ci să tac… dar şi atunci gândurile mi se învârtesc în cap, încercând să găsească o portiţă de ieşire, făcându-mă să par detaşat de realitate, infatuat, egocentric… Chiar tu mi-ai reproşat, de câteva ori, că nu sunt atent la ce-mi spui, deşi întotdeauna, la somaţia ta de a repeta ultimele fraze pe care le-ai rostit, le-am redat cu acurateţe.

-Este memoria de scurtă durată a şcolarilor neatenţi, am spus, doctă.

-Ar fi bine dacă ar fi doar asta. În realitate, cuvintele se gravează adânc în straturile memoriei mele. Metaforic vorbind, mintea mea este ca o infinită bandă de întregistrare; odată şi odată se va rupe, sau se va încâlci în asemenea hal încât n-o să se mai aleagă nimic din ea. Atunci voi fi o legumă; nu-mi voi mai şti, probabil, nici numele.

-Nu-ţi fie teamă, nu se va întâmpla aşa. Există mecanisme fiziologice de protecţie…

-La mine, nu. Sunt cu defect, a spus râzând nefiresc.

-Nu se poate, ai fi înnebunit până acum dacă n-ar funcţiona.

-Cine-ţi garantează că nu sunt nebun?!

Începea să nu-mi mai fie cald şi bine lângă el. Dacă spunea adevărul? Parcă mă strângea prea tare în braţe, şi nu mai aveam suficient aer. Am încercat să mă desprind de el, dar braţele lui mă ţineau lipită de trupul puternic.

-Am… Aş vrea să merg la baie, am spus abia mascându-mi panica incipientă.

-Te-am speriat…

-Nu, chiar simt nevoia… omuleţii tăi au luat-o la vale.

-Lasă-i să zburde. Îmi place să ştiu că urma mea mai stăruie în tine, un timp… Oricum, înainte de a veni Verona, voi schimba aşternuturile.

Mi-a atins sânul stâng, cu palma. Credeam că vrea să mă mângâie, dar o ţinea acolo nemişcată.

-Fricoaso! l-am auzit râzând înfundat. Te dai tu dură, dar inima îţi bate ca la o păsăruică prinsă în laţ.

-Nu mi-e frică de tine, am parat, cu un nod în gât.

-Acum, da, puţin. Hai, recunoaşte. Sau nu poţi, că pentru asta ai avea nevoie de curaj, ori tu…

-Nu mi-e frică! Sau poate că nu-mi pasă… dacă eşti nebun, nici eu nu-s întreagă la cap atâta timp cât m-am îndrăgostit de tine. Nebunii se înţeleg între ei, se ştie.

-Ciudat mod de a raţiona ai. Eşti nebună, a conchis el fals îngrijorat. Uite ce se întâmplă când aduci în casă necunoscute!

L-am îmbrâncit de lângă mine şi am început să mă îmbrac, cu gesturi smucite.

-Nu mă lăsa singur, l-am auzit în urma mea, în timp ce mă îndreptam spre baie.

-Mă întorc imediat. Pregăteşte-mi, te rog, ceva de băut până atunci.

Îmi priveam în oglindă faţa cu buze palide, părul răvăşit, şi îmi spuneam: „Aşa arată o soţie infidelă”. Răvăşită, îmbătrânită, depravată. Îmi venea să-mi dau palme. „Eşti mulţumită?” i-am spus chipului străin din faţa mea. „A meritat?”

Mi-am clătit faţa cu apă rece, mi-am făcut buzele cu ruj şi m-am pieptănat, apoi m-am dus la bucătărie, unde îl auzisem pe Igor umblând prin sertare şi în frigider. Aşternuse o faţă de masă, farfurii şi tacâmuri, iar în cuptorul cu microunde ceva se încălzea.

-Am cam inversat ordinea, a spus, râzând. Întâi ar fi trebuit să servim cina… Noi am început direct cu desertul.

-Aşa se întâmplă când aduci în casă necunoscute, am ripostat, cu ţâfnă jucată.

Terminasem de mâncat de aproape o oră şi el continua să vorbească, aşezat pe scaunul comod de lângă fereastră, de unde putea îmbrăţişa cu privirea întreaga încăpere, în timp ce eu stăteam pe un taburet care se clătina la cea mai mică schimbare de poziţie. Am prins o pauză de vorbire şi m-am ridicat, anunţându-l că trebuie să plec.

-Nu mă lăsa singur. Stai până dimineaţă. Sună-l pe Pat şi inventează ceva; eşti scriitoare, ce naiba! Zi-i că trebuie să stai cu o prietenă bolnavă sau aşa ceva…

Devenise din nou peltic, semn că se întrecuse cu băutura. „Bea ca să uite că nu poate uita, pe naiba!” mi-am zis, iritată. „O face pentru că-i place. Auzi la el: nu poate uita nimic! Şi eu chiar l-am crezut. Proastă mai sunt!”

Anunțuri
Categorii:Dublu orb
  1. 08/02/2010 la 09:42

    Neatza
    După reacţiile ei nu mai pare aşa îndrăgostită.Adică, dragoste din aia oarbă…

  2. melami
    08/02/2010 la 09:49

    Şi sita se mai învecheşte, darmite sentimentele omului. Dar, poate, totuşi…

  3. Blanche Neige
    08/02/2010 la 10:38

    Cam sperioasa asta mica! Simona adica.

  4. melami
    08/02/2010 la 11:28

    Şi voi care o credeţi versată! 🙂

  5. 08/02/2010 la 15:31

    hmmm… alegere gresita, parerea mea! incearca sa scape de altele, dar a nimerit din lac in put:)
    sper sa apuc sa citesc si din urma.. ca sa am privire de ansamblu.

  6. 08/02/2010 la 15:39

    Simona incepe sa provoace erectii in blogosfera! 😉

  7. melami
    08/02/2010 la 17:19

    Lasa ca trece cu apa rece! 😀

  8. 08/02/2010 la 17:23

    Am incercat dar fara rezultatul scontat! Sa fie de la parul ravasit sau de la ruj? 😀

  9. melami
    08/02/2010 la 17:35

    Mey, mey, daca cu scenele astea lesinate am asa reactie din partea publicului mascul, parca-mi vine sa-mi pun pe blog a doua carte, care… ma rog, cunoscutii zic ca…Dar, mai bine, nu, ca-mi umplu dupa aia blogul de fii ai lui Onan! =))

  10. 08/02/2010 la 20:17

    Acuma că au făcut ” nefăcuta ” şi au consumat actul sunt curios să văd cum se va justifica ea ( când se va privi a doua dimineaţă în oglinda din baia de acasă ).
    Câtă vreme stă Verona în deplasare ?
    O să-ţi spun de ce după .

  11. Laura
    08/02/2010 la 20:31

    Kekee, no cum? „ea îl iubeşste…” umipc vinovată poate, dar va justifica cu iubirea. Pe când bărbaţii zic „a fost doar sex”. Aşa ca nu cred că-şi fac prea multe probleme din cauza celor pe care tocmai i-au înşelat. Altfel nu o făceau.

  12. 08/02/2010 la 20:52

    @ laura
    Cum le ştii tu pe toate 😛
    Să vedem ce zice povestitoarea .

  13. Laura
    08/02/2010 la 21:38

    Şefaaaaa, mai pune hai te rog un capitol, să lămurim dilema lui kikiluţ 😀

  14. melami
    08/02/2010 la 21:40

    @kekee
    Păi, nu ştiu ce o să zică. Hai să vedem împreună! 🙂
    @Laura
    Ca întotdeauna, eşti pe fază cu explicaţiile! 😉
    @kekee
    Povestitoarea zice o singură dată, când povesteşte. În rest, ziceţi voi! 😀
    @Laura
    Ok, mai punem! 🙂

  15. Florian
    08/02/2010 la 22:53

    Poate aşa discută doi intelectuali rasaţi după o partidă de amor, dar eu unul m-aş vedea purtând un asemenea dialog cu picioarele sub o masă la o cafenea, nu cu sânii iubitei striviţi de pieptul meu.

  1. 08/02/2010 la 13:48
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: