Prima pagină > Dublu orb > Dublu orb (24)

Dublu orb (24)

07/02/2010

Făcuse tot ce se aştepta din partea unei gazde (chiar şi dansase, deşi îşi simţea picioarele ca de pâslă), dar eşuase în cele din urmă în „Bibliotecă”, unde dăduse peste ultimele persoane la care se aştepta să fie atrase de un asemenea loc: cele trei păpuşi Barbie. Conversau alene, cu câte un pahar de cocktail în mână, iar la apariţia ei îşi îndreptaseră ţinutele în scaunele incomode, ca soldaţii la o inspecţie neaşteptată. Puse această atitudine pe seama diferenţei de vârstă dintre ele şi a stânjenelii pe care o simţeau, ştiindu-se judecate aspru de nevestele „din prima generaţie”. Aşa ceva a simţit şi ea la începutul căsniciei, când a intrat în grupul lui de prieteni, majoritatea cu zece ani mai în vârstă decât ea. Dacă la începutul relaţiei lor se simţea deosebită de celelalte puştoaice care umblau cu băieţi de vârsta lor, când a intrat în contact cu generaţia soţului ei, i s-a părut că, în loc ca el să se contamineze de tinereţea ei, ea se ofilea în contact cu femeile de treizeci de ani care discutau despre subiecte pe care nu numai că nu le înţelegea, dar care nici nu o interesau, aşa că, de cele mai multe ori, se alipea grupului de bărbaţi care vorbeau despre fotbal, serviciu şi, evident, despre femei, atrăgându-şi astfel privirile ostile ale nevestelor.


„Păpuşilor” le pierise parcă graiul, deşi nici până atunci nu se omorâseră cu vorbitul. Probabil că schimbaseră între ele impresii despre saloanele de frumuseţe pe care le frecventau, despre sălile de fitness sau despre ultimele tendinţe în modă.


(Îşi amintea cum încercase, la început, să intre în vorbă cu proaspetele venite în cercul lor, din dorinţa de a le ajuta să depăşească handicapul pe care îl avusese la rândul ei, cu ani în urmă, dar rămăsese cu impresia că discută cu nişte fiinţe anesteziate sau măcar drogate, în nici un caz fericite şi sclipitoare, aşa că treptat renunţase, rezumându-se la un schimb convenţional de replici. La drept vorbind, s-ar fi lipsit bucuroasă şi de acesta, dar tinerele fuseseră dresate de către soţi să emită opinii -majoritatea de împrumut- să nu stea ca mutele, să se creadă că au devenit ceea ce sunt doar datorită calităţilor fizice, de altfel remarcabile, aşa că vorbeau, alegându-şi cu grijă cuvintele, de parcă traduceau dintr-o limbă străină. „Cu fetele astea nu se poate face nimic. Nu au învăţat încă să tacă. Nici măcar să bârfească. Le lipseşte complet simţul observaţiei şi curiozitatea”, şi-a spus ea după mai mult timp petrecut în tovărăşia lor.)

Tocmai se întreba cum să facă să plece de acolo fără a da impresia că o plictiseau, când pe uşă năvăli Erica, cu faţa răvăşită.

-Aici erai? Vino, că s-a întâmplat ceva!

Pe drumul spre „Pavilionul de vânătoare”, fata începu să-i rezume situaţia, iar ceea ce află o indispuse şi mai mult.

-Larisa s-a îmbătat. A pus pariu cu Iudith că poate bea cinci tequila una după alta, şi acum e pulbere. Borăşte pe exponatele lui tati. Nu ştim ce să facem cu ea…

-Nu era mai simplu s-o chemi pe maică-sa, decât pe mine? spuse femeia, indispusă.

-Nici nu vrea s-audă de aşa ceva. Abia şi-a ispăşit o perioadă de pedeapsă. Beată-beată, dar nu inconştientă…

Ajunsă la locul faptei, dădu peste trei fete care se agitau în jurul celei de-a patra, palidă şi cu ochi rătăciţi, cu urme de vomă în părul blond. La vederea ei, aceasta încercă să se ridice în şezut, dar fără succes, aşa că se lăsă să cadă înapoi pe scaunul de lemn sculptat, pătat cu un lichid maroniu. O menajeră, vădit scârbită, se străduia să cureţe un cap de cerb pe care se vedeau pete suspecte.

-Bagă-ţi degetele pe gât şi dă la boboci! o sfătui pe puştoaica beată.

-Nu pot, murmură ea, cu o grimasă de scârbă.

-Ba poţi, că de nu, o chem pe maică-ta, îi spuse femeia fără nicio urmă de simpatie. Acum te ridici şi mergi la baie. Faci aşa cum ţi-am spus, altfel… Şi, ai grijă să nu verşi decât în veceu! Dacă dai pe lături, iei buretele şi cureţi. După ce vomiţi, fă câţiva paşi în aer liber, apoi mănâncă nişte biscuiţi sau o felie de pâine prăjită.

Fata se ridică anevoie, sprijinită de celelalte trei, care o tratau ca pe o mare şi neînţeleasă suferindă, şi se îndreptă, bâjbând, spre grupul sanitar.

-Ai nişte prietene cu apucături foarte “civilizate”, remarcă ea privindu-şi cu înţeles fiica. Sper că nu faci la fel, când mergi la ele. Aş fi foarte mâhnită să aflu aşa ceva.

-Hai, măi mami! Aşa mă cunoşti? spuse Erica vexată.

-Bine, bine, lasă că mai vorbim… Ai grijă să nu facă astea dezastru pe aici, că n-o să-ţi ţin partea dacă se prinde taică-tău de ce s-a petrecut în «sanctuarul» lui, încheie ea, obosită, şi părăsi pavilionul.

Era ora trei, stătea în bucătărie cu un pahar de suc în mâini ascultînd absent sporovăiala femeii care spăla vasele. Pe aleile dalate care legau „Casa de oaspeţi” de „Pavilionul de vânătoare”, vedea plimbându-se grupuri de oameni veseli care discutau animat. „În ce staţiune sunt?!”… Cu coada ochiului, a zărit în stânga luminiţele albastre care se revărsau din „Locul de petreceri”. „Acolo este un club de noapte… Dincolo, casele în care-şi petrec vacanţa vilegiaturiştii… Locul meu unde este?! Vreau o casă adevărată… dacă nu se poate astfel, nu-mi doresc niciuna.” N-a durat decât câteva secunde, dar de impresia aceasta nu a mai putut scăpa întreaga noapte. Îşi dorea să-i vadă pe toţi plecaţi cât mai repede, ca lucrurile să reintre în starea de normalitate cu care se obişnuise cât de cât. Existau încă destui care nu se dădeau duşi cu una cu două, fiind obişnuiţi să petreacă până în zori de zi, mai ales că urma duminica. La ora cinci, i-a comunicat, unui Norbert somnolent, că-l lasă responsabil pe babilonia asta, pentru că ei i-a ajuns.


După toată tevatura iscată de petrecere, credea că va adormi buştean, dar sforăitul rugos al soţului şi mirosul acrişor al respiraţiei lui i-au alungat somnul. Şi-a luat perna şi o pătură, a coborât în camera de zi şi s-a trântit pe prima canapea care i-a ieşit în cale. S-a perpelit, pe pielea care scârţâia la cea mai mică mişcare, amintindu-şi unele întâmplări sau scene din viaţa ei, oftând din când în când. După ce s-a foit mai mult de o oră, s-a ridicat în fund, convinsă că nu va reuşi să doarmă fără un somnifer. Şi-a amintit că avea câteva tablete în sertarul noptierei, aşa că a urcat, din nou, în dormitor, unde aerul devenise irespirabil; a deschis fereastra, apoi a mai pus o pătură pe bărbatul care dormea acum liniştit; l-a privit un timp, i-a aranjat o şuviţă de păr pe fruntea transpirată, a zâmbit trist, apoi s-a îndreptat spre şifonier; a deschis larg uşile, agăţându-şi mâna, din neatenţie, într-o încuietoare; nu a observat că sângerează decât când a pus-o pe un plover alb; s-a uitat mirată la pata rozalie care creştea pe mâneca de tricot, apoi şi-a apăsat cu un deget rana, în timp ce, cu cealaltă mână, înghesuia, anevoie, câteva haine într-o geantă de voiaj uitată în spatele fotoliului de femeia care făcea curăţenie; şi-a tras un trening peste pijamaua de mătase purpurie, şi-a pus, deasupra, un trenci lăbărţat şi nu prea nou, a părăsit încăperea care începea să se lumineze a ziuă, s-a încălţat cu pantofii de sport în care obişnuia să facă jogging, a străbătut curtea acum pustie („Ce se va enerva când va vedea că nu au fost lăsaţi liberi dobermanii lui iubiţi!”), a descuiat poarta, a ieşit în drum şi s-a îndreptat spre staţia de taxiuri din apropiere.


„Cei mari se descurcă şi fără mine… iar cea mică e oricum confiscată de soacră-mea… Poate mă vor înţelege… dar, mai probabil, nu… Va avea grijă Filip de asta, nu mă îndoiesc…”

Sfârşitul capitolului

Anunțuri
Categorii:Dublu orb
  1. yeonsaeng
    07/02/2010 la 14:20

    imposibil! mi-a dat impresia ca e o femeie puternica…si acum sa plece asa…

  2. melami
    07/02/2010 la 14:22

    Păi, eu ce să-i fac dacă aşa a decis?! Poate că tocmai pentru că e puternică. Părăseşte o viaţă confortabilă şi pleacă în necunoscut…

  3. yeonsaeng
    07/02/2010 la 14:42

    la asta nu m-am gandit

  4. 07/02/2010 la 14:45

    Bun asa! Colivia de aur dauneaza grav sanatatii:)

  5. melami
    07/02/2010 la 14:45

    @yoyo
    Măi, dar frumuşică mai eşti! Îmi vine să te ciupesc de obrăjiori, yeonsaengule! (uite că am reuşit să-ţi tastez corect numele! 🙂 )
    @Leidi
    Pe bune, te-ai simţi confortabil în aşa ceva? 🙂

  6. Laura
    07/02/2010 la 14:48

    Da, mie cred ca incepe sa-mi placa de ea 🙂 Bine face! Ce dracu’ sa faca in palatul ala rece ca gheata? Brrr…

  7. Blanche Neige
    07/02/2010 la 14:49

    Tipa asta a ta imi cam aduce aminte de povestea aia cu printesa si bobul de mazare. Oricat de nasoala e situatia in care a ajuns (”nasoala” aici e o ironie), ea are parte ei de responsabilitate. Si e ciudat ca acum sa se poarte ca si cum ar fi fost absenta in ultimii 20 de ani si s-a trezit teleportata intr-o situatie absolut necunoscuta pentru ea…

  8. melami
    07/02/2010 la 14:52

    Aşa ţi se pare, Alba?!

  9. Blanche Neige
    07/02/2010 la 14:54

    @SLVC
    Da, am senzatia ca daca si-ar fi dorit, ar fi putut schimba 80% din lucrurile de care se plange acum. Ma intreb de ce nu a reactionat, un motiv trebuie sa fie.

  10. melami
    07/02/2010 la 14:55

    Oare de ce? Hai să aflăm împreună! Din datele eroilor, evident!

  11. Laura
    07/02/2010 la 15:06

    Da, da, da… mai vrem un capitol 🙂
    Hai c-am mai tapat un lemn in foc, stau la caldurica si ma delectez…

  12. melami
    07/02/2010 la 15:10

    Laura, vezi acolo sus, că a început capitolul al V-lea! 😉

  13. Laura
    07/02/2010 la 15:32

    Gata, fost si placut… cum e faza „cand pisica nu-i acasa, joaca soarecii pe masa” hihihi… desi cei doi pare-se ca s-au gasit 🙂

    E interesant ca ea nu foloseste cuvantul „amanta” lui…

  14. melami
    07/02/2010 la 15:37

    „Amanta” sună cam peiorativ pentru cineva care consideră că e vorba de dragoste acolo… 🙂

  15. 07/02/2010 la 15:49

    Dacă era o femeie slabă, nu avea curajul să plece.

  16. Laura
    07/02/2010 la 15:51

    Da, cam asa suna, dar deocamdata asta este… desi amanta/amantul e cateodata mult mai aproape de celalalt decat propria sotie/sot si nu de putine ori din amanta devine chiar sotie. Cine stie?!

  17. Laura
    07/02/2010 la 15:55

    Crezi, sebruto? Nu-i dovada de tarie sa ramai si sa lupti si sa schimbi ceva, daca vrei cu adevarat? Fuga nu-i frumoasa, dar cateodata sanatoasa si chiar benefica 😀

  18. 07/02/2010 la 16:00

    @Laura,
    Da, cred.Şi mai cred că n-o interesa să schimbe ceva.Nu se regăsea deloc în peisajul actual.

  19. Blanche Neige
    07/02/2010 la 16:02

    @Laura
    Stii ce nu inteleg eu, de ce dupa ce amanta devine sotie, la ceva timp devine si sotie inselata?

  20. melami
    07/02/2010 la 16:17

    E adevărat, se pare că nu mai avea forţa sau dorinţa să lupte. Vedem noi în continuare!
    @Alba
    Întrebarea ta îmi aminteşte de o replică dintr-un film franţuzesc. Amanta unui tip obţine satisfacţie după un timp petrecut alături de el în rolul ăsta ingrat. În final, iubitul o cere de nevastă. Ea îl refuză, spunând: „Dar ce, am înnebunit, să mă mărit cu un tip care obişnuieşte să-şi înşele nevasta?!”

  21. Laura
    07/02/2010 la 16:19

    Blanche in germana la amant i se spune Liebhaber (de la Liebe= iubire, dragoste si haben= a avea)… aici se spune destul de rar ca „a inselat-o”, ci mai des ca si-a gasit un Liebhaber. Poate ca e in cautarea iubirii pe care nu a gasit-o inca? Poate ii e greu sa fie monogam?

  22. Blanche Neige
    07/02/2010 la 16:40

    @Laura
    Poate e in cautarea ideii de iubire? Sau poate ca lucrul obtinut devine plictisitor, si incepe cautarea unui alt lucru, nou si palpitant?

  23. melami
    07/02/2010 la 20:27

    Eu zic că e omeneşte ce spuneţi voi două aici. Ambele!

  24. Florian
    07/02/2010 la 20:30

    Până la urmă tot n-am priceput cine-s ăştia şi ce legătură este între ei şi personajele care au apărut în roman înaintea lor. Sper să nu mai răsară mulţi până să legi iţele între ei, că la un moment dat n-o să mă mai descurc şi o las baltă.

  25. Blanche Neige
    07/02/2010 la 20:33

    @Florian
    Asa de usor te dai batut? Pai cu cat apar mai multe personaje, cu atat ma incapatanez sa le dau de capat! Unde iti este spiritul de lupta?

  26. melami
    07/02/2010 la 20:53

    @Flo
    I-am cam terminat de prezentat. În realitate nu-s aşa de mulţi! Hai, că poţi! Lasă-te purtat de poveste! Oricum, eşti printre învingătorii care m-au însoţit la drum până acum cu succes! 🙂

  27. 07/02/2010 la 21:14

    @melami,
    nu inteleg cum a rezistat atat:)Trebuie sa ma pun la punct cu povestea.. recuperez in cateva zile si’s la curent. O sa vorbesc atunci in cunostinta de cauza 🙂

  28. melami
    07/02/2010 la 21:19

    Leidi, dacă vrei să fie mai uşor de citit, mai cursiv, intră în banda de sus, acolo unde scrie Cap.1, Cap. 2 etc, dă click şi ia-le pe rând.
    Îţi mulţumesc pentru interes! 🙂

  29. 08/02/2010 la 10:52

    am venit urgent in capitolul asta sa vad ce descoperire a facut ea inainte de a intra in dormitor(descoperire care a bulversat-o).. ori e vorba de literatura de femei, care trebuie citita cu dictionarul si note explicative, ori n-a mai aparut descoperirea in capitol

    sper sa nu imi fie interpretat negativ „ori e vorba de literatura de femei, care trebuie citita cu dictionarul si note explicative” – pur si simplu femeile doar simt si zic, pe cand noi avem nevoie de harta, busola si norme de aplicare. inca odata: femeile nu e oameni(fara bre!)

  30. melami
    08/02/2010 la 11:34

    @mijou
    Ştiu că te prefaci a nu înţelege femeile, dar totuşi îţi dau o „cheie”; citatul ăsta: „Locul meu unde este?! Vreau o casă adevărată… dacă nu se poate astfel, nu-mi doresc niciuna.”
    Pentru o persoană relativ complicată, ca Simona, e un motiv destul de „ţapăn”.

  31. 08/02/2010 la 11:50

    da, cred ca a contat mai mult momentul in care dilema existentiala a simonei a atins masa critica. eu o vedeam prezenta in tot acest xanadu 🙂

  32. melami
    08/02/2010 la 14:43

    Mey, te pricepi mai bine ca mine sa explici! 😉

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: