Prima pagină > Chestii, socoteli > Balul Însuraţilor

Balul Însuraţilor

07/02/2010

Sunt sigură că foarte puţini dintre voi aţi auzit de asta până acum. Mă rog, în zonă ştiu aproape toţi. Mai mult de atât, a devenit o manifestare la care biletele se vând cu mult timp în avans, iar cererea depăşeşte cu mult oferta.

Organizatorii: grupul de firme Gliga. Participanţi: 620. Oameni fel de fel. Majoritatea de la oraş, sau intelectuali ai satului. Dar şi destui ţărani autentici. Toţi îmbrăcaţi în frumoase costume populare.Condiţia obligatorie – de la care au făcut excepţie soră-mea şi Ziurel, care n-au ştiut de ea- a fost costumaţia. Eu, nepregătită ca de obicei, a trebuit să improvizez. Drept e, că -vorba „peştişorului”- n-a trebuit să fac eforturi deosebite ca să arăt ca o ţărancă. 😉

La intrare, ne-au întâmpinat tipele de la protocol, cu pâine, sare şi palincă.

Mâncarea a fost tradiţională sută la sută: antreu din cârnaţi, jumări, brânză frământată, ceapă roşie, gogoşi, cafea cu prăjiturele făcute din mălai, ciorbă de fasole boabe, tocană de ciuperci cu mămăliguţă etc. Toate gătite ca la mama lor!

Toate astea pe fondul sonor autentic asigurat de participanţii la bal, care s-au perindat pe scenă şi la microfon.

Poza asta am pus-o mai mare, ca să remarcaţi cât de bine seamănă tulnicăraşul ăla cu doctorul Şendroiu, dar şi ca să-l vedeţi pe prezentatorul balului, Octavian Ursulescu, de loc cam de prin zonă. Ce-i drept, timpul a cam trecut şi pentru el, nu doar pentru noi…

Copii, puţini, că la ţară încă-şi mai cunosc locul, iar locul lor, la ora a ceea, era în pat. Ziurel, mai de la oraş, cum s-ar zice, şi-a încercat întâi norocul cu o localnică, dar, văzând că fata nu pune botul la textele lui de orăşean (cei drept, cam peltice), s-a apucat s-o copieze pe maică-sa, pozând cam tot ce-i pica sub ochi.

Costumul din zona văii Gurghiului e deosebit de frumos şi elaborat, după cum se vede. De remarcat este curajul bărbaţilor de a purta cămăşi, chimire şi pălării ornate cu mărgele multicolore, cusute în casă. Cine ştie zona, va confirma că localnicii pot fi consideraţi oricum, doar fătălăi nu. E de-ajuns să spun că s-au împotrivit cu succes colectivizării, rămânând printre puţinele locuri din ţară neînregimentate sub acest aspect.

Ooo, aş mai avea o mulţime de lucruri de povestit despre ei, dar, poate, cu altă ocazie.

Îmi permit doar o… recomandare. Dacă sunteţi invitat vreodată la o astfel de manifestare, nu spuneţi „Nu” doar din snobism. Mergeţi, vedeţi despre ce e vorba, şi s-ar putea să doriţi să reveniţi. 🙂

(Pentru Flo: Uite, aici dansau! Era o sală foarte mare.

)

Anunțuri
Categorii:Chestii, socoteli
  1. 07/02/2010 la 16:18

    Eu n-am auzit de Balul Însuraţilor până acum 🙂

  2. melami
    07/02/2010 la 16:34

    Nici eu n-am ştiut până anul trecut.
    În paralel, poţi vedea expoziţii de artă populară, fotografie şi icoane pe sticlă.
    Omenii se întâlnesc, schimbă impresii. Uite, aşa am aflat că tulnicul e făcut din două piese, ansamblate longitudinal, că el e un sistem de comunicare în zonele izolate, că există anumite melodii care sunt o chemare la luptă, la dragoste, o solicitare de ajutor etc. Toate astea, din timpul dacilor! 🙂

  3. Laura
    07/02/2010 la 16:40

    Sa te imbraci in costum popular e o adevarata arta… tulai cat se mai invartea pe langa mine bunica sa ma imbrace popular si sa merem la biserica 🙂 Trebuia sa stea totul perfect si io sa merg dreapta si mandra, altfel faceam neamu’ de ras hihihi

  4. melami
    07/02/2010 la 16:45

    Cred că şi altceva te-a mai învăţat bunica ta: să nu stai „în gura ălor mari”, să nu vorbeşte neîntrebată, să dai bineţe oamenilor pe drum şi alte şi alte lucruri care ţin de cei 7 ani de acasă. 🙂

  5. 07/02/2010 la 16:48

    Îţi stă mai bine ăşa decât cu halatul de doftoroaie :))
    Îmi plouă în gură de când ai povestit de bunătăţi.

  6. 07/02/2010 la 17:20

    Frumosi oameni:)

  7. melami
    07/02/2010 la 17:25

    @kekee
    Îs bună de dus la Veneţia? Îmi pun o mască şi gata! 🙂
    @Leidi
    Da. Şi mulţi! 🙂

  8. Blanche Neige
    07/02/2010 la 18:50

    @SLVC
    Mie totusi imi pare rau ca nu am fost in tema, am impresia ca am fost de coma cu rochia mea rosie printre 600 de persoane imbracate absolut toate in alb…

  9. 07/02/2010 la 19:44

    Pe cuvant de onoare daca nu ti-a stat foarte bine imbracata asa!

  10. Laura
    07/02/2010 la 19:57

    Lasa, Blanche, te-ai asortat cu paharul de vin 😀

  11. Florian
    07/02/2010 la 20:19

    Dacă îi zice „bal”, înseamnă că aţi şi dansat? Intreb asta, gândindu-mă ce ditamai ring de dans trebe pentru atâta maldăr de participanţi. Din poze nu îmi dau seama cam pe unde ar putea să fie locul de zbânţuială.
    Potolul foarte mişto, îmi lasă gura apă, dar citind lista de bunătăţi mi-am dat încă o dată seama ce nesănătos mâncăm noi, românii.

  12. 07/02/2010 la 20:25

    Eu nu inteleg totusi ce e cu atata veselie la acest Bal al Insuratilor. Probabil is doar proaspat casatoriti sau fiecare e cu nevasta altuia.

  13. 07/02/2010 la 20:28

    Năşico , tu la Veneţia eşti bună de dus oricum.
    La cât de ” defectă „eşti
    =)) =)) =)) .
    PS.
    acolo-i locul ideal pentru tine, la câţi zurlii vezi pe străzi când e carnavalul….

  14. Laura
    07/02/2010 la 20:28

    Magarusule, pe mese, doar unde vreai 😀

    Cipi =)) =)) =)) (a doua varianta)

  15. 07/02/2010 la 20:31

    @ cip
    există viaţă şi după moarte, şi distracţie după căsătorire ( aşa se zice , şi io-s ca tine , nu m-am condamnat ) 🙂

  16. melami
    07/02/2010 la 20:33

    @Flo
    Priveşte din nou postarea! Am mai pus o poză şi cu ringul de dans.
    @Cip
    =)) =)) =))
    @kekee
    Chiar îmi căutam locul… 😀

  17. 07/02/2010 la 20:38

    @keeke
    Dar eu nu vad casatoria ca o puscarie, o condamnare. Eu faceam referire doar la cum se jaluiesc altii. Cum pleaca sotia de langa ei sau sotul de langa ele, imediat si incep sa se planga de cum ii trateaza vaca, respectiv boul. Astia au inventat felicitarile si darurile pentru divortati.

  18. Blanche Neige
    07/02/2010 la 20:39

    @kekee
    Bineinteles ca exista distractie dupa casatorie, dar asta e la capitolul alalalt, unde vorbim de amante/amanti 🙂

  19. 07/02/2010 la 20:47

    Apropo de Balul asta de care aud pentru prima data. Acu vreo doua saptamani ma suna o amica sa imi spuna ca la ea la restaurant, aci in oras, este organizata o pomana. Cica nu murise nimeni, doar ca una si-a facut pomana ca a ajuns la menopauza :)).

  20. melami
    07/02/2010 la 20:58

    @kekee
    „io-s ca tine , nu m-am condamnat”… încă, aş adăuga eu! 😀
    @Cip
    Hai, dă-o-ncolo! Ce are menopauza cu moartea! Poate a pasiunii! 😀
    @Alba
    Văd că se prinde repede de tine! 😉

  21. 07/02/2010 la 20:58

    @ bianca
    =)) =)) =))
    tre’ să-mi cumpăr un bloc-notes pe mâine, ca să-mi iau notiţe, să fiu informat, în caz că se va afla vreo nebună să mă treacă pe buletinul ei .

  22. 07/02/2010 la 21:04

    Pomana a fost pe bune si exact din motivul asta.
    Dupa vreo doua zile mi-a povestit si sor’mea despre asta, ca a fost si seful ei pe acolo invitat :)). Tanti aia e recunoscuta ca nu e prea zdravana la cap, iar din ce imi zicea sor’mea, cica fimeia si-a invitat mai multi fosti cu care in timp pastrase macar relatii de amicitie. 😀

  23. melami
    07/02/2010 la 21:07

    Aşa se mai explică! 😉

  24. Blanche Neige
    07/02/2010 la 21:09

    @Ciprian
    Chiar ca nu e cu toti boii acasa tipa aia. Are o viata tare trista daca la ea menopauza echivaleaza cu moartea…
    @kekee
    Lasa, nu lua notite, ca oricum chestiile astea vin natural, pe nerepetate 🙂

  25. Laura
    07/02/2010 la 21:12

    Cipi, pai io cred ca a deschis lantul distractiilor… acum incepe viata: dupa menopauza. Fara griji. Io am auzit ca dupa menopauza incepe la femei viata sexuala asa ca lumea. Si nu muna’ sexuala, ci asa in general ca se simt mai libere.

    Nici io nu cred ca este o inchisoare casatoria. Poti pleca oricand, daca nu-ti mai place si te tine bozonarul 😀 Si doar este un sentiment placut sa ai pe cineva cu care sa imparti necazurile si sa dublezi bucuriile. E clar, trebuie sa mai facem si compromisuri, dar pe amsamblu eu sunt pro.

  26. Blanche Neige
    07/02/2010 la 21:14

    @Laura
    Asa zic si eu, cea mai tare viata sexuala o ai dupa ce iti piere libidoul :-))))))

  27. melami
    07/02/2010 la 21:16

    @Alba
    Hai, măi, de ce l-ai avertizat pe arici?! Nţţ, nţţ! 😦
    @Laura
    Right! 😀

  28. Laura
    07/02/2010 la 21:31

    Blanche, ce are menopauza cu libidoul 😕 Oricum mi se pare un cuvant oribil libidou, parca e bideu…

  29. Florian
    07/02/2010 la 21:37

    @Laura
    Ele or dansa pe mese cum zici tu, dar ei? Dacă se urcă peştişorul pe masă, crezi că mai rămâne ceva din ea? Surcele de foc o face.

  30. Blanche Neige
    07/02/2010 la 21:37

    @Laura
    Pai era un mit legat de chestia asta, acum doar doamna doctor ne poate lamuri daca e adevarat sau nu 🙂

  31. Laura
    07/02/2010 la 21:41

    Habar n-am ce mit. Hai madam doctorision, zi-ne mitu’ si nu mai tzopai pe masa 😀

  32. melami
    07/02/2010 la 21:41

    @Laura
    Ai urechea profesorului Higgins! 😉
    @Flo
    Cam ce relaţie e, de obicei, între o mâţă şi un peştişor, ha?! Cine pe cine mănâncă? 😉
    @Alba
    Nu. Nu e! 😀

  33. Laura
    07/02/2010 la 21:47

    Sefa, tu si cu Blanche ma bagati in ceata: una cu mitu’ alta cu urechea. Nici un magar nu cred ca ma mai scoate de aici 😀

  34. klausen1976
    07/02/2010 la 21:47

    un singur comentariu : Senzational ! … 🙂

  35. Florian
    07/02/2010 la 21:55

    @Mel
    No, aşa mai mere. Deşi ar fi fost mai faină varianta strigoiţei, să văd o poză cu tine dănţuind pe mese.

  36. 07/02/2010 la 21:55

    Deci după ce îmi mor toate, începe viaţa ?!?!

  37. melami
    07/02/2010 la 21:55

    @Laura
    Stai că-ţi zic:
    În „Pygmalion” (G. B. Shaw) e un fragment în care profesorul Higgins recunoaşte provenienţa Lizziei doar după felul în care vorbeşte. Se afirmă despre el că are o ureche lingvistică foarte sensibilă. De-aia ziceam de tine, când făceai analogia libidoului cu bideul! 😀
    Iar cu mitul: nu e adevărat. Libidoul rămâne acelaşi. Poate scade preocuparea pentru asta, dar când există condiţii prielnice, se manifestă la fel ca la oricare vârstă.
    @Klausen
    Şi mie mi s-a părut la fel. 🙂
    @kekee
    O să râzi, dar un mare savant exact asta spunea: că se bucură că au murit tentaţiile cărnii, ca să se poată ocupa în întregime de opera sa.
    La femei însă, nu e aşa. Hormonii continuă să „lucreze” şi după menopauză; mai atenuat unii, dar se adaugă şi cei masculini care încep să activeze, scăpaţi de sub „terorarea” estro-progesteronică.

  38. Blanche Neige
    07/02/2010 la 21:57

    @SLVC
    Eu zic sa schimbi repede subiectul, ca iar iti cere lumea statistici si studii medicale legate de menopauza si libido :-))

  39. Laura
    07/02/2010 la 22:01

    Kekee, nu-ti fie frica ca-ti moare ceva… mai ai si alte instrumente, imaginatie sa ai si femeie care sa te iubesca si sa vrea 😀

  40. melami
    07/02/2010 la 22:01

    @Alba
    Lasă, soro, că le tai chitanţă. Crezi că scapă aşa de uşor? 😉

  41. Laura
    07/02/2010 la 22:06

    Sefa, vaz ca incepi sa inveti! Asa, informatia costa ce „pepenasii” tai (vorba ta 😀 )

  42. 07/02/2010 la 22:08

    @ melami
    Da bre, da io nu vreau să scriu nici o operă .
    Mie îmi place aşa anonim cum sunt.
    Las operele şi nemurirea altora.
    Mai bine să fiu un prost viu , decât un geniu mort.

  43. melami
    07/02/2010 la 22:13

    @Laura
    Păi, nu?! 😉
    @kekee
    Nu-ţi fă probleme, că Charlie Chaplin mai făcea copii şi la 80 de ani! Ai lui, pe bune! Deci, se poate şi geniu, şi viu! 🙂

  44. Florian
    07/02/2010 la 22:17

    Mai, ce s-a-ncins discuţia când a venit vorba de libidouri si bideuri! Din pacate, eu trebuie să vă las exact cand devenise mai interesant.
    Noapte bună tuturor.

  45. 07/02/2010 la 22:18

    şi Anthony Queen şi mai sânt.
    Dar şi poştaşi erau ,pe vremea aia, acu’ mai puţini de când e-mailurile.

  46. melami
    07/02/2010 la 22:23

    Lasă, nu fii rău! Există teste genetice…
    Şi-apoi, toţi împăraţii ăia chinezi de-i căuta moartea, cu concubinele lor tinerele…

  47. Laura
    07/02/2010 la 22:25

    Lasa-ne maga, da’ nu gravizi 😀
    Noapte buna!

  48. Blanche Neige
    07/02/2010 la 22:25

    Acu, ca sa fiu rea, exista si cealalta categorie, adica barbatii de 30 de ani care mor pe front 😈 😈

  49. 07/02/2010 la 22:28

    @ bianca
    Deci dacă treci de 30 şi eşti funcţional, treci şi suta ?
    Hai, zi că da !
    🙂

  50. Blanche Neige
    07/02/2010 la 22:32

    @kekee
    Io zic sa o intrebi pe doamna doctor, ca ea e cu statisticile oficiale 🙂

  51. melami
    07/02/2010 la 22:35

    @Alba
    Măi, ce ştii tu să te fofilezi pe după fustele mele!
    Acuma răspunde-i băiatului, dacă i-ai băgat mortu-n casă! =))

  52. Blanche Neige
    07/02/2010 la 22:39

    @SLVC
    Ca sa raspund la intrebarea asta ar trebui sa ma bazez pe 2 chestii: experienta mea personala (aici am dat-o in bara, ca tinde spre zero :twisted:) si google (si asta e la mana tuturor) 🙂 Tu in schimb i-ai putea furniza un punct de vedere medical si documentat. Hi hi hi, acu sa te vad!

  53. Laura
    07/02/2010 la 22:39

    „Mother’s baby, father’s maybe” teama tuturor barbatilor 😀
    In cazul asta chiar mi-e mila de voi 😦

  54. melami
    07/02/2010 la 22:44

    @Alba
    Bine, hai că mă prefac că n-am observat manipularea ta şi îi răspund lui kekee ÎN LOCUL TĂU (deci, mi-eşti datoare, să fie clar!):
    Da, bre. Dacă ai grijă de… soldat, îl antrenezi regulat (hihihi!), îl laşi să se odihnească şi îl hrăneşti corespnzător, te ţine până la adânci bătrâneţi!
    @Laura
    Să nu-ţi fie, că tot noi creştem copiii, indiferent ai cui or fi! 🙂

  55. Laura
    07/02/2010 la 22:56

    Sefa, unde imi omor io zilele, daca barbatul face in secret un test de paternitate si descopera ca nu-i copilul lui, nu se ia in considerare la tribunal. Copil e al lui si gata. Si si sa faci un test din asta fara acordul mamei se amendeaza si inca scump. Deci am motive sa-mi fie mila de ei. Si nici macar nu se poate deduce de la impozit cheluielile astea.
    Asa ca o portie de mila pentru bietii haiduci oooooo

  56. 07/02/2010 la 22:58

    Dar cum ? Altfel se consumă ca o radieră ?
    🙂
    Gata , nici nu mă mai spăl , că se topeşte :))

  57. 07/02/2010 la 23:05

    @ laura
    şi vă tot lamentaţi că nu aveţi drepturi, şi că sânteţi discriminate de către bărbaţi.

  58. melami
    07/02/2010 la 23:08

    @Laura
    Ca să vezi totuşi că o luăm într-o direcţie aiurea cu „drepturile” astea prost înţelese!Cum adică să se simtă „lezată”, că doar ea a dat cu păsărica în populaţie, nu bietul încornorat! Nţţ, nţţ!
    @kekee
    Aşa să faci! Dar să-l mai scoţi din când în când la aer, totuşi… =))

  59. Laura
    07/02/2010 la 23:20

    Sefa, e vorba despre copil aici. Asa argumenteaza astia. Si mie nu mi se pare ok sa nu-i spui barbatului ca nu-i al lui copilul. Chestiile astea se intampla insa destul de des.

    Kekee, sunt momente cand suntem chiar discriminate: de exemplu inca nu se plateste peste tot aceeasi munca la femeie si barbat. Purtam si noi femeile o parte din vina, ca nu ne razvratim mai mult.

  60. 07/02/2010 la 23:43

    @Laura
    Mai bine sa nu ii zica :). Doar daca parintii sunt caucazieni si copilul negru sau asiatic poate ca e bine sa nu faca sotia pe desteapta, gen ‘hai ma, cum sa nu fie al tau? uite ce bine semanati la barbie!’ 🙂 In orice casatorie sunt si riscuri. 🙂

  61. melami
    07/02/2010 la 23:55

    @Cip
    Btw, mi-am adus aminte de un banc. Sper să nu-l fi zis deja pe blogul sindical.
    Se duce unul la maternitate să-şi vadă copilul şi constată că e mulatru. La nedumerirea lui, nevasta îi răspunde:
    -Să vezi: bunicul meu a fost alăptat pe timpuri de o negresă, că părinţii lui lucrau în Africa atunci. Şi se pare că laptele ăla a provocat nişte mutaţii genetice care s-au materializat abia acum, în copilul nostru.
    Ăla pleacă satisfăcut de explicaţia soţiei. Ajuns acasă, îl întreabă mama lui cum e copilul.
    -Păi, e perfect, numai că stai să vezi…
    Şi îi dă explicaţia pe care o primise la maternitate de la soţia lui. La care, a bătrână, după un timp, zice:
    -Să ştii că ai dreptate cu genetica asta! Că şi eu a trebuit să-ţi dau lapte de vacă… şi uite ce bou a ieşit din tine!

  62. Laura
    07/02/2010 la 23:56

    Cipi, io una-s pentru sinceritate, oricat de brutala ar fi ea. Pana la urma tot depasesti socul realitatii cumva 🙂

  63. 07/02/2010 la 23:56

    =)) =)) =))
    Mâine mă duc să-mi iau un parpalac.
    O să mă plimb prin parc îmbrăcat DOAR în parpalac ( ca să-l scot la aer ).

  64. 08/02/2010 la 00:01

    @slvc
    :)) Bun bancul.

    @laura
    Tu crezi ca o greseala recunoscuta e pe jumatate iertata? :))

  65. melami
    08/02/2010 la 00:01

    @kekee
    Aveam şi noi unul de-ăsta, în parc, la cămin, când eram studentă. Deja ne împrietenisem cu el. O nebună de colegă chiar îi dădea indicaţii, pe geam:
    -Nu-i bine aşa, dă-te mai în lumină, să te vedem mai bine… Aşa, băiatu’! Mai cu foc, că-ngheţi naibii acolo!

  66. Laura
    08/02/2010 la 00:05

    Sefa, ai mai zis bancu’, dar nu-i bai, ca-l uitasem 😀 chiar e bun de zis de mai multe ori :))

    Mai, dar ce nesimtita colega aia a ta… hihihi…

  67. 08/02/2010 la 00:06

    Şi când o să mă întrebe la secţie , ce mi-a venit, o să respir adânc, o să scot pieptul înainte , si vesel o să le zic la miliţieni :
    Aşa m-a învăţat năşica !

  68. melami
    08/02/2010 la 00:10

    @Laura
    Ar fi bine ca unii să-l folosească drept motto! =))
    (Bineînţelesc că băieţii de faţă se exclud!)
    @kekee
    … şi să adaugi: Care-i medic şi ştie ce zice! 🙂
    Or să dea buluc să se înscrie pe lista mea de pacienţi! 😉

  69. Laura
    08/02/2010 la 00:11

    Kekee si o sa le spui ca nasica e o matza si ea a botezat ariciul hihihi… sefa, ce-i ducem la ospiciu? Compot de cirese?

  70. melami
    08/02/2010 la 00:13

    Păi, cred că mai bine un borcan cu gângănii de-alea de mănâncă aricii, ca să nu-l scoatem din „rol”! 😉

  71. 08/02/2010 la 00:17

    Oricum în satul în care stau aici era cel mai mare ospiciu din zonă.
    L-au desfiinţat. Iar pacienţii au fost lăsaţi liberi.
    Ce bine am nimerit , mă mimetizez de minune.

  72. 08/02/2010 la 00:17

    şi tabasco .

  73. Laura
    08/02/2010 la 00:21

    Cipi, nu, nu cred ca o greseala recunoscuta e pe jumatate iertata. Macar cel ce a facut-o e constient de ea, ca celalalt iarta sau nu e alta mancare de peste 😉

    Sefa, ne prezentam ca nasa-mata si strigoita? Ca sa fim in ton cu ariciul? Apoi numa’ Cipi ne mai scoate de acolo :))

  74. melami
    08/02/2010 la 00:24

    @kekee
    Mă miram eu de ce ne înţelegem aşa de bine! 😉
    @Laura
    Şi, ca să fim mai convingătoare, le spunem că am mers acolo ca să-l luăm şi să ne ducem la Veneţia din pivniţa ta! Nu ne mai scoate nici Cipri, nici Măgă de-acolo, veci! =))

  75. 08/02/2010 la 00:25

    Da , apare şi le spune : Am venit să-mi scot prietenii. Crezi că-i dau drumul ?

  76. 08/02/2010 la 00:26

    Eu nu v-as scoate din ospiciu, dar v-as vizita din cand in cand. Presupun ca ati avea multe sa imi povestiti :))

  77. Laura
    08/02/2010 la 00:26

    Io o tai la nani! Noapte buna tuturor nebunilor 😉

  78. 08/02/2010 la 00:29

    Noapte buna, Laura.

  79. melami
    08/02/2010 la 00:30

    Mda, Ciprotulule. Când t-ei prezenta tu: Ciprian, Căpitan de poiată, o să fii foarte apreciat, aşa că o să te avem coleg de salon, să putem juca ţintar la dublu mixt! =))

    Hai, c-o tai şi eu la somn, că azi începe o nouă săptămână de lucru, la naiba!
    Noapte bună tuturor! 🙂

  80. 08/02/2010 la 00:36

    Noapte bună .

  81. 08/02/2010 la 00:38

    Stii tintar? :)) Deci chiar am cu cine sa fac echipa.

    Noapte buna si tie si o saptamana mai buna la serviciu.

  82. pepe
    08/02/2010 la 10:59

    Ce frumos. Facem ce facem si dupa ce ne saturam de ” escalop cu sos a la Zingara,somon fumee” si alte fineturi din astea trecem la chestiile noastre taranesti stropite din plin cu zaibar sau rachie, la ” Tarasel”, la ” Hora dogarilor” chiar si la ” Ceardas” ( de ce nu?). Si cica nu suntem nationalisti. Ba suntem, dar o parte din noi nu-l transformam in razboi personal. Chiar ca te invidiez sefa! Mah si nu-ti sta deloc rau !

  83. melami
    08/02/2010 la 11:29

    @pepe
    Mă ajută „naturelul”, măi! 😉

  84. 08/02/2010 la 11:56

    printre libidouri descatusate pe mesele unei serari campenesti nu cred ca apuc sa comentez acum, desi e unul din decorurile mele favorite
    eu, chiar daca am origini sanatoase pe care le pomenesc des, n-am imbracat niciodata straiele, am pus in cateva ocazii caciula sau clopul in cap dar pot zice doar atat: arat ca prelucrat, foarte prost, cu photoshopul.
    cred ca o sa scriu un post intreg in legatura cu dragul meu de astfel de baluri 🙂

  85. melami
    08/02/2010 la 14:44

    Abia astept!
    Dar sa pui si poza cu clopu’! Ce, numai eu sa ma penibilizez?! 😀

  1. 07/02/2010 la 19:53
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: