Prima pagină > Chestii, socoteli > După petrecere

După petrecere

31/01/2010

Gata, m-am trezit. Am descărcat repede poze pe blog, aşa cum am promis, după care am purces să văd ce aţi făcut în lipsa mea.

Gazde văd că au fost amanţii celebrii ai Dailycotcodacului, Strigoiţa şi Măgăruşul. S-au descurcat destul de bine. Abia acum observ că, în lista veteranilor blogului, l-am uitat pe Exemplarul Andrei, aşa că intru şi corectez cele de rigoare. Scuze, „mititelule”! Te-am băgat ca un fel de tampon între pdm şi Laura, să nu se ia la cafteală tocmai de ziua mea. 🙂

Deci, Cipicao mi-a dus lăutari de culoare. Bine a făcut, pentru că tango session-ul ăla, cu accente de Roman, e chiar bine cântat. Iar băieţii arată a sud-americani, de ce să nu recunoaştem! 😉

Flo şi-a adus o gaşcă o ţâră cam agitată. Mai ales zgubiliticii ăia de dansatori care parcă au mâncat ardei iute, şi l-au stins după aceea cu o vadră de vin. Mersi, Rigă! Daunele şi spitalizarea le plăteşti tu! Btw, sper că ţia-i revenit din şpagatul ăla pe care l-ai executat la cererea Strigoiţei! =))

Laura, o să te dezamăgesc din nou: nici urmă de „şoricel proaspăt”; doar bine cunoscutul „peştişor de aur”, care s-a cam făcut ditamai crapul auriu… ; dacă te uiţi, în buchetul ăla superb e o carte de vizită cu un „Te iubesc!” pe el. Cred că ştii de la cine e! 🙂

Au trecut pe aici, cu urări de bine, elegant, pdm (Cuminţenia pământului, ce mai! Mersi, copchile! 🙂 ) Canguru, Klausen, Cristian, sebra, Victor (Bine ai venit la Casa de Nebuni! 🙂 ), Miju (Gata, nu se mai poate, te bag în blogroll, să te am la-ndemână! 🙂 ), Sir Dan (Degeaba am dat click pe albastru, Maestre, dar îţi mulţumesc oricum! 🙂 ), prietenul şi co-rasialul meu Arsulici (Era, bre, şi gin! Cred că te grăbeai la altă petrecere de nu l-ai găsit! 🙂 ), din nou Cipicao, co-zodiaca mea Ada, care şi-a serbat şi ea ziua de naştere în urmă cu câteva zile, aşa că-i mai urez o dată „La mulţi ani!”, şi solitarul Onu.

Despre petrecere, doar câteva cuvinte. A avut loc într-o pensiune, al cărui nume nu-l voi face cunoscut, pentru că m-au dezamăgit. Mărgelatu s-a sprijinit cu mâna pe blatul de sticlă al unei măsuţe, ori cum ăla nu era fixat cu şuruburi -pentru care exista lăcaş- ci doar cu nişte ventuze, s-a făcut zob, riscând să-l rănească. Urmarea: taică-său a fost nevoit să decarteze 3 milioane vechi. În alte locuri cât de cât civilizate, conducerea stabilimentului şi-ar fi cerut scuze pentru condiţiile insecure, şi ar fi zis mersi că nu-i dăm în judecată. Dar, aici e Românica şi nu cred că e cazul să spun mai multe. Din cauza incidentului, Mărgelatu s-a speriat aşa de tare încât a trebuit dus acasă.

În rest, invitaţii: doar prieteni apropiaţi şi rude. Văzând acum fotografiile (Ce mai zici de astea, Cristian? Tot nasoale? Păi, n-ai cum, că sunt făcute de inevitabila de soră-mea!) realizez ce femei frumoase am în familie. Noroc cu excepţia, adică eu, care mai echilibrează balanţa! =))

Dacă aţi observat, mi-am pozat cadourile, ca o ţărancă. Asta ca să vadă toată lumea că sunt genul ăla de femeie care primeşte în dar, pe lângă bijuterii, casete şi parfumuri, CĂRŢI! Mda. 😀

De dansat nu s-a dansat, deşi era muzică. Ne-a ajuns mişcarea pe care am făcut-o ţinându-ne după Ziurel şi Mărgelatu, să nu dărâme pensiunea şi să trebuiască apoi să ne împrumutăm de la bancă ca să-i despăgubim. O menţiune specială pentru Ziurel, care a ţinut morţiş să închidă cheful şi s-a distrat mixând diverse chestii, în două pahare, într-un cokteil din care, dacă ar fi gustat cineva, ar fi picat lat.

Cam asta a fost. Mi-a plăcut, ne-am simţit bine şi ne-am reamintit că suntem o familie. De fapt, cred că ăsta e rolul aniversărilor.

Mulţumesc tuturor pentru vizite! 🙂

(Ilustraţia e luată de aici!)

Anunțuri
Categorii:Chestii, socoteli
  1. 31/01/2010 la 13:10

    ba imi place….toata lumea are parte de party…si canci, insa eu am si un motiv mai intemeiat sa nu pot participa la nimic de genul asta:(…da las ca trece o luna 🙂 si atunci ma zbengui si io :))

  2. 31/01/2010 la 14:10

    Foarte tare:)…o zi frumoasa:)

  3. 31/01/2010 la 16:22

    Pozele sunt foarte frumoase. Cu asemenea modele nici nu se putea altfel! Chiar daca fotografiati cu toaster-ul tot frumoase erau.

  4. melami
    31/01/2010 la 17:18

    @Giusy
    O să dai de băut atunci! 🙂
    @Rappa_ru
    Mulţumesc! 🙂
    @Cristian
    Afurisiţi e unii! 😉

  5. 31/01/2010 la 18:46

    Hai Mel n-o lua de-a buna, ca unii mai si glumeste! 🙂

  6. melami
    31/01/2010 la 19:12

    Ia uită-te la maimuţoiul ăla de după replica mea! Pare că suferă şi plânge? Nop! Deci, da. (mor după replica asta! ) =))

  7. 31/01/2010 la 19:30

    Coty „Samir” Rromanul (cel mai tare muzicant in costum alb)iti multumeste pentru aprecieri si da, recunoaste ca el o cantat si la nunta Thaliei. „Da’ nu te las, nu te las, nu te las… Si pentru Felipeee, cumnatul lui Barosanul al mic de la Guadalajaraaa ” :))

  8. 31/01/2010 la 19:44

    Aaaaaa, ai dat chef, ai lasat liber la intrare si eu n-am stiut. Ce inseamna sa umbli aiurea ca mine. La multi ani, tu! Sa fii sanatoasa si fericita!

  9. melami
    31/01/2010 la 20:08

    @
    De-a dreptul onorată, Căpitane! 😀
    @Alina
    Şi tu la fel, travel-woman! 🙂

  10. 31/01/2010 la 20:30

    Ajung si eu pe aici, la spartul petrecerii, sa iti urez cu ceva intarziere „La multi ani” si tot ce iti doresti alaturi de cei care iti sunt dragi.
    Si apropo de cei dragi… bietul Margelat… chiar nu a fost ok „solutia” oferita de cei de acolo…

  11. Florian
    31/01/2010 la 20:45

    „Exemplarul Andrei” pe post de tampon? Hm, cam nasol rol. Sper că strigoiţa nu e în perioada aceea delicată din lună.

  12. Laura
    31/01/2010 la 20:49

    Sefa, am intrat doar sa zic o seara faina si „La multi ani!”
    Maine sper sa am timp sa pot recupera cu ce-am ramas in urma… 🙂

  13. 01/02/2010 la 07:45

    auoleu ce neserioasa sunt. la multi ani multi si o caciula de fericire si alta de sanatate si alea, in principiu tot ce-mi doresc si mie, ca e de bine. si sa fii fuarte iubita.

  14. Florian
    01/02/2010 la 08:41

    @ioana
    Poate la tine e de bine sa faci vreo cinci copii. Esti sigura ca si-ar dori si iguana chestia asta?

  15. melami
    01/02/2010 la 16:15

    @Laura
    ma bucur ca te-ai intors teafara. Ca te-ai luat dupa gura baietilor si ai pornit-o pe vijelie… Ntz, ntzz! 😦
    @Ioana
    Mersi, mersi! 😦
    @Flo
    Ei, mai stii?! 😉

  16. pepe
    02/02/2010 la 09:41

    Desi este cam tarziu, La Multi Ani sefa ! Sa fii fericita, sanatoasa, cu putere de scris,ce sa mai, sa ramai verde forever !

  17. melami
    02/02/2010 la 10:44

    Mersi, mersi! 🙂

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: