Prima pagină > Dublu orb > Dublu orb (4)

Dublu orb (4)

24/01/2010

O dădusem în bară binişor. La despărţire, i-am dăruit o carte despre tatăl meu. Probabil că doream să-i ofer un motiv decent de a ne revedea… poate că am vrut s-o impresionez într-un fel, cine ştie… A scris-o soră-mea, după moartea lui. A adunat din casă toate fotografiile, cărţile şi articolele scrise de-a lungul timpului despre bătrân, şi a scos o biografie a celui ce a fost „părintele baroului” din ţinutul nostru. De altfel, de umbra lui nu am reuşit să scap niciodată, oricât m-am străduit să mă afirm prin propriile calităţi. Îl mai ţii minte poate: avea o personalitate copleşitoare… În ochii multora, mi-este greu să-l egalez. Porecla aceea de „fiul statuii” nu m-a părăsit nici acum când prea puţini din generaţia lui mai trăiesc. Chiar dacă ei au dispărut, au lăsat moştenire părerea lor despre tata, pe care eu n-am cum să o egalez în ochii lor, orice aş face. Poate că de aceea m-am străduit să fiu altfel decât el… Agata şi cu bietul Raul au avut inteligenţa de a-şi alege alte meserii, eu însă am ţinut să-i calc pe urme…

Nu ştiu de ce-ţi povestesc toate astea. Multe le cunoşti deja, dar încerc cumva să… Hai să mai luăm un rând de beri şi, dacă nu te-ai plictisit deja, până vin „fetele”, îţi voi povesti cum am ajuns să ne iubim.

Mi-au trebuit câteva zile bune până când să-mi iau inima în dinţi şi s-o sun din nou. Mi-a răspuns veselă, de parcă s-ar fi bucurat că-mi aude vocea. Am schimbat câteva banalităţi şi am reuşit să fixez o întâlnire, motivând că vreau să-i dau să citească o altă carte care mi-a plăcut, şi despre care vreau să-i aflu părerea avizată. A acceptat fără a se preface că mă crede. Câteodată este de-a dreptul deconcertantă…

Ne-am întâlnit într-un restaurant de la marginea oraşului. Sosise înaintea mea şi sorbea gânditoare dintr-un pahar de nectar. Avea o bluză verde, tricotată cu găurele, pe sub care dădea impresia că nu purta nimic; m-am holbat la ea tot timpul, încercând să-i întrezăresc linia sânilor, dar nu reuşeam; după ce am cunoscut-o mai bine, mi-am dat seama că, deşi uneori se îmbrăca provocator, nu depăşea linia decenţei… mă rog, pare cam aiurea ce spun, dar înţelegi probabil… adică era sexy fără a fi vulgară; reuşea să fie aşa chiar şi când se îmbrăca precum o călugăriţă…

M-am apropiat de ea şi i-am arătat, cu degetul, un loc pe obrazul meu, unde să-şi depună sărutul prietenesc. A fost vădit surprinsă, dar s-a executat, ridicându-se pe vârfuri pentru a mă ajunge. Apoi s-a aşezat pe scaun şi a început să rotească paharul între palme, privind aiurea. Am pus, demonstrativ, pe masă cartea pe care o luasem la întâmplare de dimineaţă din bibliotecă –scopul aparent al întâlnirii- şi din care abia-mi mai aminteam câteva lucruri. Speram ca ea să n-o fi citit, altfel riscam să fac o figură de imbecil dacă am fi intrat în amănunte. Mititica însă ştia cum să se poarte ca să nu mă pună în situaţii critice, aşa că a luat-o şi a strecurat-o în geantă, promiţând c-o va parcurge şi vom discuta ulterior. Inutil să-ţi spun că n-a mai adus vorba despre asta niciodată. Este probabil să n-o fi citit nici până în ziua de azi. Este foarte selectivă în lecturi. Mi s-a întâmplat să-i recomand călduros o carte care mi-a plăcut, dar ea să refuze s-o citească pentru simplul motiv că i-ar putea altera stilul de scris. Să nu crezi acum că citea doar Sartre sau Hemingway sau Sabato sau cine ştie ce alt scriitor celebru, dar când este în febra creaţiei, are nişte preferinţe de-ţi stă mintea în loc…

Am comandat o butelie de vin uşor, sperând s-o împart cu ea, dar m-a refuzat, rămânând la nectarul ei, care probabil că se încălzise deja. Am început să vorbesc la întâmplare, sărind de la una la alta, povestindu-i ce făcusem în ziua respectivă, apoi despre locurile pe unde am călătorit, amintiri despre tatăl meu (ocazie cu care m-am convins că citise biografia pe care i-o dădusem, ceea ce mă îndreptăţea să cred că nu-i eram indiferent), unele amănunte despre cazurile mai pitoreşti pe care le-am avut. Mă asculta atentă şi tăcută iar eu simţeam cum mă încarc de o energie a cărei sursă nu putea fi decât prezenţa ei calmă şi caldă. Am dat-o atunci pe glume şi bancuri, la care râdea ca un copil, făcându-mă să mă simt sclipitor, spiritual şi seducător. Avea rarul talent de a te stimula doar privindu-te şi ascultându-te. Deja se juca cu mine micuţa mea doamnă…

Începând de atunci, obişnuiam să ne vedem aproape săptămânal, când în vreun bar, când pe vreo terasă sau la mine la cabinet, după ce-mi pleca secretara… Ştiu că-ţi place de Sanda, dar te sfătuiesc s-o laşi baltă. Nu merită să-ţi pierzi timpul cu ea. Sub aspectul ei de femeie trupeşă şi oacheşă, se ascunde un adevărat bulgăre de gheaţă. Am avut cu ea o scurtă relaţie… profesională; trebuie să-ţi cunoşti în amănunt colaboratorii ca să te poţi baza pe ei, ha, ha. Este ca o statuie grecească, la propriu şi la figurat. S-a dezbrăcat fără nici un fel de graţie, executând parcă un ordin. S-a întins pe canapea şi m-a aşteptat să revin de la baie într-o poziţie de-a dreptul şocantă: cu picioarele desfăcute şi genunchii îndoiţi, gata pregătită, ca pentru a mă scuti de efortul unui preludiu. Subordonata perfectă! Era ceva aproape conjugal în pasivitatea şi disponibilitatea ei. Am reuşit cu greu să-mi păstrez erecţia, dar când asudam deja de un timp deasupra ei, am deschis ochii. Tipa îşi admira trupul, făcând parcă abstracţie de demersul meu sexual. Îşi privea sânii şi coapsele şi îşi corecta poziţia nu în funcţie de mişcările mele, ci de dragul simţului estetic dacă pot spune aşa. „Ce dracu’, nu suntem la filmări!” i-am spus, înteţind ritmul pentru că deja bărbăţia mea dădea semne de derută. „Încearcă să participi şi tu la asta”, am adăugat plin de draci. „Cum să nu, şefu’!” a zis ea şi a început să se mişte anapoda, aşa că m-am întrerupt şi am plecat la baie. A doua oară n-am mai încercat. Cine ştie, poate doar cu mine a fost aşa… Dar să revenim la subiectul nostru.

Trecuseră deja vreo trei luni în care ne întâlneam doar ca să conversăm; cumva ne blocasem în relaţia aceasta prietenească. Era plăcută, dar voiam mai mult. Eu cel puţin. Cred că şi ea. Încercam marea cu degetul făcând câte o aluzie pe care se prefăcea că nu a înregistrat-o… De cele mai multe ori, se limita la a urmări conturul obiectelor pe care le lua în mâini, îşi muşca buzele aşa cum ţi-am mai spus, îşi rotea inelele de pe mâini sau îşi cuprindea umerii în palme, ca într-o auto-îmbrăţişare. Pretextele de a ne întâlni deveniseră atât de străvezii încât nu a mai trecut mult timp şi a trebuit să recunoaştem că suntem atraşi unul de altul, deşi niciunul dintre noi nu păream încă pregătiţi pentru ceva mai serios.

În felul ei, mititica asta a ştiut să mă readucă la viaţă. Nu de prima dată, bineînţeles. De fapt, cred că doar voiam să mă joc puţin cu ea, nu aveam chef de ceva durabil şi constant… Relaţiile lungi nu sunt pentru mine; bineînţeles că aici nu intră şi căsnicia mea, care este de fapt un contract pe care m-am străduit să-l onorez cât mai bine, conform tradiţiei familiale…

N-a fost uşor, poate că asta mi-a plăcut la ea. Nu numai că arăta ca o puştoaică, dar se şi comporta la fel. Se fâstâcea când o luam mai tare, se înroşea, dădea înapoi, apoi îmi trimitea câte un mesaj în doi peri iar eu muşcam momeala ca un fraier. Când m-am prins care îi era stilul, era cam târziu. Mă îndrăgostisem de ea, în ciuda faptului că refuza să accepte că simte acelaşi lucru. Felul ei ezitant de a fi m-a făcut să-mi propun să o aduc acolo unde voiam. Cu experienţa mea, credeam că va merge ca pe roate.

Mi-ai fost cavaler de onoare, aşa că ştii că m-am însurat cu Verona din dragoste. Era aproape un copil în comparaţie cu mine. Înainte de nuntă, mi-am trecut în revistă viaţa de până atunci şi am ajuns la concluzia că făcusem suficiente prostii ca să mă pot aşeza la casa mea, liniştit. Pot spune că am crescut-o aşa cum am vrut ca să fie soţia ideală. În mare parte, am reuşit. Era… mai este încă o femeie frumoasă, muncitoare, inteligentă. Probabil că doar firea mea nestatornică m-a făcut s-o înşel de atâtea ori… Sau poate asaltul la care m-au supus întotdeauna femeile. Ştii şi tu cum eram, nu-i nevoie să-ţi mai povestesc. Am auzit-o o dată spunându-le unor prietene: „Până când s-a însurat, bărbatul meu a fost un mare curvar. După aceea însă, cred că a fost… la fel.” Râdea, dar nu era râsul ei cum se spune. Ca orice femeie care iubeşte, simte când apare pericolul. Doar aşa îmi explic de ce a luat-o pe Simona în colimator… Probabil că şi eu i-am dat motive, n-am fost suficient de precaut, dar cine să-şi fi închipuit că povestea noastră va deveni serioasă, că va dura mai mult decât în celelalte cazuri în care mi-am pierdut temporar capul după vreo fustă?! Şi-apoi, de un timp, viaţa sexuală nu-mi mai spunea mare lucru. Ştii şi tu cum este: „De lăsat, te lasă o dată şi-o dată. Partea cea mai rea este că, înainte de asta, te face de râs de câteva ori”. Nu pot zice că am păţit-o, dar nici mult nu mai era. Oricum, cu Verona nu mai simţeam nevoia să fac dragoste decât foarte rar, dar şi atunci… ştii şi tu că impotenţa începe în familie… când trăieşti alături de o femeie atâta timp ca mine, o simţi mai mult ca pe o soră decât ca pe o iubită… relaţia noastră sexuală devenise oarecum incestuoasă… nu-mi caut scuze, încerc doar să te fac să pricepi exact cum stăteau lucrurile… În acel timp, ajunsesem să nu mai am chef de obişnuitele mele încurcături cu femeile; descoperisem, ca toţi bărbaţii de o anumită vârstă, că există şi altfel de plăceri decât cele trupeşti… de exemplu, şuetele cu prietenii, la un pahar de băutură, lenevitul în faţa televizorului, politica şi altele…

Când am sărutat-o prima dată, mi s-a părut că mă apropii de ceea ce era previzibil. Am făcut-o la marea artă, luând-o prin surprindere. Altfel n-aş fi reuşit. Mignonă cum este, m-am aplecat spre ea, i-am luat delicat faţa în mâini şi i-am aplicat o ventuză de să-i intre rochia în fund. Ea m-a prins de mâini… am interpretat gestul ca pe o participare la ce făceam, dar, de fapt, încerca să-mi desprindă mâinile de pe faţa ei… se pare că am fost la un pas de a-i produce o fractură sau luxaţie de vertebre cervicale. De unde naiba să ştiu că-i atât de fragilă?! Când am vrut să repet gestul, m-a oprit râzând: „Ştiu că nu pare aşa, dar prefer să-mi păstrez capul pe umeri. Era să mi-l smulgi adineauri. Mai bine să ne aşezăm.” M-am lăsat pe canapea descumpănit, aşteptând s-o văd întorcându-se la locul ei, pe fotoliu. În loc de asta, mi s-a aşezat pe genunchi. Era uşoară rău de tot. Subţire şi frumos mirositoare. A piele curată şi a sănătate. Am început din nou s-o sărut, de data aceasta mai delicat. Încercam s-o dezbrac, dar când reuşeam să-i îndepărtez un articol de îmbrăcăminte, constatam că între timp reuşise să şi le pună pe celelalte la loc. Avea, de altfel, un talent deosebit de a se îmbrăca pe principiul foilor de ceapă. Când o vedeai, părea că nu are pe a decât o bluză şi o fustă sau un pantalon. În realitate însă, ca să rămână goală, trebuia să-i dai jos mai multe ţoale decât poartă femeile de obicei. Cu toate astea, nu părea genul încotoşmănat. Poate şi pentru că oricâte haine avea pe ea, era tot subţirică. Cu toată tehnica ei de a se acoperi în timp ce încercam s-o dezbrac, am reuşit în cele din urmă să verific dacă corespunde standardelor mele în materie de corp femeiesc dezirabil. Pentru asta însă, a trebuit să transpir serios, aşa că, la momentul potrivit, m-am controlat discret, şi am constatat, cu surprindere, că nu eram pregătit să merg mai departe. O doream, ea dădea semne că nu s-ar opune din cale afară, dar acolo jos, „eroul” refuza să se trezească. Chestia asta mi-a dat de gândit. O mai păţisem, de puţine ori, ce-i drept, şi altădată, dar atunci fusese vorba de femei care nu reuşiseră să mă excite sau care nu-mi inspirau încredere. Atunci însă… Ea nu părea să observe impasul în care mă aflam. Se lăsa îmbrăţişată şi-mi răspundea pe măsura ardorii mele. „Ce mă eu fac cu tine?!” i-am auzit glasul înfundat, apoi a adăugat: „Încerc din răsputeri să nu mă îndrăgostesc”. „Iar eu, să nu te fac să mă urăşti, la sfârşit”, am spus amintindu-mi de alte experienţe care se sfârşiseră prost; de fapt, toate se termină aşa, pentru unul sau altul. M-a sărutat pe obraz şi s-a ridicat. A intrat în baie şi a revenit de acolo cu ţinuta aranjată şi machiajul refăcut, şi-a luat geanta de lângă fotoliu, mi-a spus „Noapte bună” şi s-a dus.


Wow, întrebările! Uitai de ele; atâta mă zori strigoiţa să vin mai repede cu urmarea, că ei îi e somn!… Întrebările. E naşpa cu ele câteodată! Ce întrebări să pun io acum?!

Ah, am găsit! Deci:

1. Reuşeşte să depăşească Igor momentul acesta delicat?

2. Cum vi se pare Igor: imoral sau amoral?

3. Şi, da, ultima întrebare: Chiar credeţi c-o să reuşească să depăşească Igor momentul ăla penibil? 🙂

Anunțuri
Categorii:Dublu orb
  1. Laura
    24/01/2010 la 00:18

    Sefa, capitolul asta imi aduce aminte de cantecul asta 😀

  2. 24/01/2010 la 00:19

    Hmm….Ai fi putut să pui un fragment mai mare, e noapte, e weekend, mergea….Aşa ne-ai lăsat cu ochii în soare.
    Chiar că-i mitocan, Igor.Cum să poveşti unui prieten, amanunte atât de intime?Sau se confirmă supoziţia că bărbaţii sunt mai gură-spartă şi mai bârfitori decât femeile?

  3. melami
    24/01/2010 la 00:21

    Bine, fetele, mai adaug un pic. Dar nu prea mult, că iar mă ceartă Cristian Simion! 🙂

  4. Laura
    24/01/2010 la 00:22

    Sebruto, ce femeile nu povestesc detalii? Hihihi… Ei na, cum mitocan? Indragostit! Si asta nu vrei s-o strigi sa auda tot mapamondul? Si altfel, s-ar gata cartea 😀

  5. Laura
    24/01/2010 la 00:23

    Sefa, hai iute, ca pe mine ma paleste somnu’ si cad ca o musca, pshiu!

  6. 24/01/2010 la 00:34

    Ups…se pare că s-a răzbunat „eroul” deocamdată 🙂

  7. melami
    24/01/2010 la 00:35

    @sebra
    =)) =)) =))

  8. Laura
    24/01/2010 la 00:36

    Sa stiti voi ca-i chiar serioasa chestia cu „eroul” care doarme. Barbatzii au din p.a.d.v. greu…ufff… Amu o tai la nani, noapte buna 🙂

  9. melami
    24/01/2010 la 00:37

    Noapte bună! Şi, vezi, măcar în vis, bărbaţii tăi să n-aibă probleme de-astea! 😉

  10. 24/01/2010 la 01:14

    scrii extraordinar de frumos. nu m-a mai captivat de foarte mult timp lectura cuiva…sa-i zicem, neconsacrat. Incă, sper!
    desi te-am citit acum, prima oara, promit sa revin. m-ai castigat de cititoare fidela.
    felicitari, inca o data!

  11. 24/01/2010 la 02:37

    @ melami
    e lojic că masculu’ alfa al târgului îşi prinde urechile, pentru că e regulă, când te strofoci mult să i-o pui la una :

    1- aia nu-i antenă de cameră, deci ştie să se facă remarcată de masculi şi cu altceva nu numai cu … ), adică are creier, şi nu te vei plictisi după consumarea polenizării, mai povesteşti, mai ieşi, bla,bla,bla.
    2- când ajungi la miere, şi te feliciţi de victorie şi de faptul că fătucă e ” coaptă „, de fapt eşti TU copt.
    3- dacă eşti în faza de îmbogăţire a palmaresului, cu fata aia o să începi să iei în considerare eventualitatea de a închide cursa, şi de a pune ultimul nume pe listă, AL EI !

  12. 24/01/2010 la 02:51

    NĂŞICOOOOO !!!

    am văzt’ că ne-ai aranjat scrierile cu alineate, dialoage, etc.
    că înainte unor macaci cetitori le era greu( io-s unul ) să cetească.
    MULŢUMIM . ( acu’ arată bine treaba).

    da este un alt bai.
    Io înţeleg de ce îţi place „lada cu nisip” , doar eşti mâţă.
    Dar cetind un rând de ăsta lung, cand îl termini, şi mergi cu privirea iar la stânga, ca să iei celălat rând, nu mai ştii care-i.
    De ce la ziare crezi că pagina-i casetată ?
    Un motiv e ca să nu pierzi randul de citit.
    Pe netbuc nu ştiu cum se vede, mă uit mintenaş.
    Întreabă pe alţii să vezi ce zic, dar io zic că amu’ ăsta-i baiu.
    Cealaltă temă era ok.
    Şi puteai să pui pagină pentru scrierea unitară a cărtii şi cu aia.
    Stai să mă uit la tine de pe netbuc.

  13. 24/01/2010 la 03:00

    Tema asta-i ideală pentru netbuce !
    Brici se vede !

  14. Onu Ionescu
    24/01/2010 la 09:28

    @melami,
    1.Cand iti doresti prea mult ceva, nu te mai poti bucura, cand l-ai obtinut; se produce un deklik emotional! 2.Nici, nici;timorat,argument indubitabil ca este indragostit; intitia feminina, l-a citit,dinainte, si l-a inteles.Nu-i bai,cum ziceti voi, prin zona! 3.Da,o miscare tandra,de intelegere il va dezinhiba.Cum a procedat ieri Aura cu mine.Aricel,de pe margine, a sesizat magistral momentul.Cred ca eun personaj f complex;aricel!
    PS:chiar de nu esti Simona,citindu-te,percep vibratil, vecinatatea sindromului Igor!

  15. pdm
    24/01/2010 la 11:38

    =)) =)) =))
    mai tre să-ți spun cine mă distrează așea maman?? =)) =))
    nea onu ești total!!! sunt fanul tău!!

  16. melami
    24/01/2010 la 11:52

    @Cristina
    Mulţumesc! Ne ştim de pe dailycotcodac, nu? Ţi-am făcut şi eu o vizită! Keep in touch! 🙂
    @kekee
    Bun comentariul tău on topic! Cu restul, mi-ai mâncat zilele! 😦
    @Onu
    Hai s-o lăsăm pe Simona să se îmbolnăvească de sindromul Igor. Eu stau doar pe margine, pregătită s-o „tratez” dacă e cazul. 🙂
    @pdm
    Măi, tu te-ai distra şi dacă te-ar pune cineva în faţa unui perete gol! 😉
    Dixtracţie plăcută atunci!

  17. 24/01/2010 la 12:20

    da, de pe DC 🙂

  18. Onu Ionescu
    24/01/2010 la 12:28

    @melami,

    Stiam, ca am verb tare;
    din tot ce-am spus,
    sindromul…, ti-a impus;

    Cat despre pdm,eu spun ca l-ai ghicit:sigur-is,ca face meditatie ZEN!

    PS:dar,Aurica, ce-a patit, de pe blog n-a mai venit?

  19. pdm
    24/01/2010 la 13:07

    aurica cea iubită
    și de tine mult dorita
    s-o fi speriat nițel
    crezând că ești băițel
    da cum tu de-o seamă ești
    cu curentu-n București
    de când vorba ți-a zărit
    nici pe blog n-a mai venit

    asta că tot îți place lu mata s-o arzi în viers…

  20. Blanche Neige
    24/01/2010 la 13:38

    @PDM: Ti-e rau, mama? Ai febra sau in sfarsit te-a ajuns flacara violeta de ti-a crescut simtul artistic? Eu superba si induiosatoare poezia, faci si la comanda? Da necroloage scri? 😈

  21. Blanche Neige
    24/01/2010 la 13:41

    @SLVC
    Si acum, pentru ce venisem eu aici:
    1. Reuşeşte să depăşească Igor momentul acesta delicat? Niciodata, dupa inca trei incercari se enerveaza pe instrumentul respectiv si se decide sa il pedepseasca, pocnindu-l in cap cu ultima carte a Simonei.
    2. Cum vi se pare Igor: imoral sau amoral? Caporal!
    3. Şi, da, ultima întrebare: Chiar credeţi c-o să reuşească să depăşească Igor momentul ăla penibil? 🙂 O sa il depaseasca, punandu-se in altul si mai penibil (pe care asteptam sa il creezi cat de curand posibil!).

  22. melami
    24/01/2010 la 13:51

    😀 😀 😀 😀 😀

  23. Onu Ionescu
    24/01/2010 la 13:56

    @pdmus, pdmus,

    Ca sa vezi, nu m-am gandit
    Aura sa fi simtit,
    Ca si tu ii dai tarcoale,
    Plescaind rabice bale!

  24. pdm
    24/01/2010 la 14:05

    chiar de-n vers ești lunecos
    și ai gândurile dârze
    rămâi tot libidinos
    atunci când pleznești din buze

  25. Laura
    24/01/2010 la 14:06

    Sefa, amu ca m-am trezit ui si a treia parte cu intrebarile, ca la asta tot am raspuns in etape hihihi… deci:
    1. Daca imoral e contrar principiilor morale, clar ca e imoral. Ca doar un principiu moral e sa nu-ti inseli nevasta. No, si Igor si-o inselat-o si nu mnumai o data. Si aia, sa-i fi dat liber, ce naiba e asa dependenta de el! Dar na, asa e romanul.

    2. Daca amoral e ala ce nu stie ce-i aia morala, apoi nu as spune ca e amoral. O facut doar atata scoala, deci o fi auzit si el pe undeva ca exista ceva. Ca nu vrea sa se supuna regulilor, ci testosteronii il cam stapanesc, e altceva. Si daca-i avocat are umpic si o anumita notiune de dreptate.

    3. Acum io nu cred ca se va sinucide din cauza asta.

    Dar nevasta-sa ce „cucu” pazeste? Se lasa asa fraierita… ntz ntz ntz Apoi mi-s mai dragi aia ce merg la bordel, macar sunt sinceri si platesc pentru satisfacerea anumitor nevoi si nu se folosesc de alte persoane gratis! Mie una nu-mi prea place de Igor asta!

  26. Dan
    24/01/2010 la 14:10

    Citit si (4):
    prea multe puncte de suspensie; alte critici la final.

  27. pdm
    24/01/2010 la 14:11

    chiar de-s tânăr și aș spune
    că acum îmi place gaura
    am o gaură anume
    și nu-i gaura lu Aura

  28. Onu Ionescu
    24/01/2010 la 15:31

    @pdmarrrrsss, pdmarrrsss,

    Pun punct,eu sunt dezgustat,
    De vulgarul tau latrat.

    Blogul este prea select..

    Iti las luna…!

  29. melami
    24/01/2010 la 16:15

    Ia să vedem ce mai e pe aici!
    Aşşşaaa. Oups, ăştia doi se dădură pe catrene! Ca să vezi că, cu postarea mea literară, i-am insipirat. Mda, mai au de lucrat puţin la aspectul tematic, dar versificarea e destul de bună, deşi Onu văd că lăsă neterminat ultimul vers… L-or fi chemat la masă.
    @Sir Dan: concis şi serios ca de obicei. „…alte critici la final.” Păi, dacă voi posta în ritmul ăsta şi în cantitatea impusă de bloggeri, până termin, o să uite de unde am pornit… Scuze, iar am pus puncte de suspensie, potrivite doar în redarea unei confesiuni în care nu-ţi prea găseşti cuvintele! 🙂
    @Laura
    Mi se pare bun raţionamentul cu amoral-imoral. Cu Igor ce ai? E şi el un om acolo… Dar de Simona îţi place mai mult? Că-i şi ea o ţâră imorală… 🙂

  30. pdm
    24/01/2010 la 16:20

    dacă spui că-i blog select
    și-mi pari puțin dezgustat
    te întreb acum direct
    matale cum ai intrat?

    dacă vrei să mărim puțin ritmul la marș și alte expresii de cazarmă să-mi spui…am și d-alea…

  31. melami
    24/01/2010 la 16:24

    Te-am prins! Tu eti mititelul ăla care scrie versuri ciudate pe pereţi! Ia să vii mâine cu tac-tu tuns la şcoală! 😦

  32. pdm
    24/01/2010 la 16:43

    să-l tund pe tata și să vin cu el la șicoală:-?? maman, îți luași pastilele?

  33. melami
    24/01/2010 la 16:48

    Te rog să nu mă iei cu „maman”, că aici suntem la şcoală, şi îţi vorbesc în calitate de directoare! Deci, vii mâine cu tac-tu! (De când aştept să mă dau mare în faţa lui în calitate oficială, să vadă cât de importantă-s! Să vezi ce i-oi mai freca ridichea! =)) )

  34. 24/01/2010 la 17:31

    năşico !
    pdm-ul e prunc de profesori , deci de şcoală şi dirigenţii e sătul.
    vezi că tac-su e directorul şcolii !
    şi-ti taie catedra.

  35. melami
    24/01/2010 la 17:48

    Nu, finule. Eu sunt directoare, c-am tras destul în campanie. Ce dacă nu-s nici măcar profesoară!

  36. 24/01/2010 la 17:53

    Păi câte foncţii ai de gând să cumulezi ?
    Doptoră , primară şi acu’ şi directoare .

  37. melami
    24/01/2010 la 17:57

    Câte pot, că amu-i timpul nost’! Ciocu’ mic!

  38. 24/01/2010 la 18:59

    =)) =)) =))
    cum fras’ o cheamă pe prostoaca aia ?

  39. melami
    24/01/2010 la 19:06

    Anca Constantinescu, PDL!

  40. pdm
    24/01/2010 la 19:18
  41. melami
    24/01/2010 la 19:22

    Fjuko, toţi o apă şi-un pământ! 🙂

  42. pdm
    24/01/2010 la 19:24

    aș prefera partea cu pământu…

  43. melami
    24/01/2010 la 19:28

    Eu pe aia cu răcoarea, că nu-s „sânjeroasă” de feliu’ meu! 😉

  44. 24/01/2010 la 19:30

    Ar fi bine să fie :

    Toţi o apă, si-n pământ !

  45. melami
    24/01/2010 la 19:32

    Mă rog, bărbaţii-s mai categorici. Eu nici cu executarea Ceauşeştilor n-am fost de acord. Închisoarea, da!

  46. 24/01/2010 la 20:52

    năşico , ai auzit de vorba aia :

    pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti.

    pe mine P….LELE alea nu mă lasă să trăiesc DECENT la mine în ţară !!!

  47. melami
    24/01/2010 la 21:13

    Crezi că pe mine mă lasă?! Doar că mie mi-e mai greu să-mi iau toată şatra şi să plec, deşi încă mă bate gândul ăsta. 😦

  48. 24/01/2010 la 21:33

    şhezi acolo, nu-i momentul, s-a făcut căcăcioasă treaba şi pe aici !
    io am acuma câţiva amici care-s pe şomaj .
    nu-i momentul. Peste vreo 2 ani, poate , dar acuma nu.
    CREDE-MĂ ŢI-O SPUN CA LA SORU-MEA.

  49. melami
    24/01/2010 la 21:35

    Te cred. Nu material mi-e greu, ci din alte puncte de vedere… Lasă că nu-i presantă treaba oricum.

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: