Prima pagină > Diverse > Flanez, flanelez, croşetez

Flanez, flanelez, croşetez

19/01/2010

De când mi-a zis pepe că pleacă de sărbători la Paris, nu-mi mai iese din minte cântecul ăsta vechi al lui Yves Montand: J’aime flaner sur les grands boulevards.

Melodia nu-i cine ştie ce; nici vocea lui Yves, dar degajă o plăcere de a vagabonda care mă duce cu gândul la un fluieră-vânt şi un gură-cască la un loc; vorba aia: doi în unul. Aşa-s şi eu, doar că ale mele călătorii sunt mai mult virtuale în ultimul timp. Şi, ca în orice drumeţie, întâlneşti oameni. Cu unii dintre ei te şi împrieteneşti, cu alţii doar te saluţi când vi se încrucişează drumul…

Acum am de gând să vi-i prezint pe unii dintre cei mai noi. Îi găsiţi şi în blogroll-ul meu, dar cum numele lor nu e întotdeauna şi cel de pe blogurile personale, o să inserez câteva link-uri.

Deci: piteştenii Alina, Canguru, Ema şi Geo. Îi ştiţi deja, pentru că i-am prezentat în concurs. Poate că, vizitându-i, veţi descoperi că sunt un pic altfel decât i-am descris eu, dar, ce să-i fac, sunt subiectivă! Oricum, m-am obişnuit să dau câte o tură în fiecare zi prin blogurile lor şi să comentez pe câte o temă. Cu proxima ocazie când o să trec prin Piteşti, o să am cu cine bea o cafea şi schimba nişte gânduri. Cred că am ajuns în grupul ăsta de argeşeni prin intermediul Ioanei, care face parte, alături de ei, din Clubul bloggerilor care citesc, grup care se întruneşte cu oarecare ritmicitate şi voie bună. De bucurestenii Cristian si Iulia m-am lipit tot cu ocazia consursului de critică a blogurilor, şi nu-mi pare rău, pentru că au postări vii şi incitante. Şi, dacă tot trec pe acolo, mai dau câte o geană şi pe la prietenii lor…

Ada e din altă zonă a ţării; pe ea am pescuit-o dintre comentatorii sebrei. Fata asta frumoasă e Vărsător, ca şi mine, deşi nu crede în zodiace, tot ca şi mine, că doar ne adunăm cu cine ne asemănăm. Se defineşte ca „blogger amator”, dar ce suntem noi cu toţii decât tot aşa ceva?! Este un observator amar-acid al uni Românii fără amortizor, în multe dintre părerile ei regăsindu-le pe ale mele, că doar trăim în aceeaşi Românie! Ada mi se pare o femeie inteligentă, complicată şi lucidă. O raritate în ziua de azi.

Ariciul kekee. Ei, el va trebui să mai aştepte o zi până când îi va veni rândul, pentru că, cunoscându-l mai bine decât pe cei de sus, am de gând să-l iau la purecat, nu glumă!

Dar până mâine, uite o melodie franţuzească pe care aş asculta-o întotdeauna cu nostalgică plăcere:

Anunțuri
Categorii:Diverse
  1. Alina
    19/01/2010 la 18:02

    Eu sunt oricand gata de-o cafea. Numa’ tu sa ajungi pe la Pitesti. Si de la Charles Aznavour nimic?

  2. 19/01/2010 la 18:43

    Te astept cu drag in Bucuresti!

  3. 19/01/2010 la 18:51

    Melami,
    Scuze pt off topic dar am nevoie de un mic help: se intimpla cumva sa stii cum arata un certificat medical oficial canadian?

  4. Blanche Neige
    19/01/2010 la 19:00

    @SLVC Azi cred ca am avut telepatie, da in sens invers 🙂

  5. melami
    19/01/2010 la 19:54

    @Alina
    Ba da. Special pentru tine:

    @Cristian
    Ce te faci dacă vin cu toţi amicii mei? Că-s cam zurbagii unii, dar nu mă pot lipsi de ei. 😉
    @Arsulici
    Din păcate, nu, dar mă pot interesa pentru tine.
    @Alba
    Adică, cum?!

  6. klausen1976
    19/01/2010 la 20:11

    si eu tot Varsator 🙂 … se zice ca e o zodie ok …

  7. 19/01/2010 la 20:14

    Mi-ai adus aminte de Jocelyne, de parcă nu m-aș gândi la ea în fiecare dimineață când ajung la serbici, și, și de alte 10-15 ori pe zi.

  8. melami
    19/01/2010 la 20:22

    @Klausen
    E super ok. Suntem visătorii şi revoluţionarii planetei. Fără noi, lumea ar fi mai mohorâtă! 😉
    @kekee
    Cine-i, bre, Jocelyne asta?! V-aţi pus să mă tăhuiţi de cap cu propoziţiile voastre misterioase… 😦

  9. Florian
    19/01/2010 la 21:40

    @melami
    Dintre Aznavour, Yves Montand si Jaques Brel, eu o prefer pe Edith Piaf 😀

  10. melami
    19/01/2010 la 21:57

    La Mome, deh! N-ai gusturi proaste! 🙂

  11. pepe
    20/01/2010 la 08:36

    Sefaaa, bag’ sama ca ejti cam indragostita de Paris.
    Baga de seama sa nu te prinda Pestisorul. Da’ las’ ca mai stiu eu pe unu’ ( nu dau nume) care a patit tot asa.

  12. melami
    20/01/2010 la 08:48

    Lasă că şi el e, aşa că suntem deja 3 cel puţin! 😉

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: