Prima pagină > Medicale si nu prea! > Ipohondriiia, la nevoie se cunoaşte…

Ipohondriiia, la nevoie se cunoaşte…

07/01/2010

Se spune că nu există oameni sănătoşi, ci doar insuficient investigaţi. Zicala asta cred că e motto-ul ipohondrilor, categorie de pacienţi din care am şi eu câţiva, că nu puteam să-i ratez tocmai pe ăştia. 🙂

-Doamna doctor, mă doare lobul urechii stângi. Aici, jos…vedeţi, e o dunguliţă fină… Nu se vede cu ochiul liber; eu m-am uitat cu lupa…

Îl privesc: un munte de om plesnind de sănătate. Mă uit uit în fişa lui: mă vizitează cam o dată pe lună, dar niciunul dintre diagnosticele puse nu merită nici măcar să iasă din casă, darmite să se deplaseze până la cabinet şi să aştepte să-i vină rândul uneori şi câte o oră. Are însă o groază de rezultate ataşate la ea, pentru că individul se prezintă o dată la trei luni şi-mi cere sa-i fac „toate analizele”. Am renunţat de mult să-i mai spun că asta ar însemna vreo câteva sute, dintre care unele de-a dreptul dureroase, invazive, dar în mod sigur inutile, aşa că-i fac un fel de screening trimestrial, mai mult ca să-mi cruţ nervii decât din convingere.

Iau lanterna şi lupa, că am şi eu aşa ceva la cabinet, şi mă uit la urechea lui. Nimic; doar urmele somnului din noaptea trecută. Mă străfulgeră o bănuială.

-Aţi dormit bine azi-noapte?

-Da. Poţi să tragi cu tunu’ lângă mine. Cu asta n-am, deocamdată, probleme.

Remarc precauţia omului, că doar nu şi-o dinamita singur viitoarele surse de anxietate.

-Pe ce parte? Nu cumva pe stânga?

-Ba da, da’ nu-i de la asta, îmi demască el planul diabolic.

Aşa că pleacă de la mine, peste un sfert de oră, cu un teanc întreg de trimiteri: la ORL-ist, dermatolog, chirurg maxilo-facial, infecţionist (că nu putem exclude o eventuală muşcătură de căpuşă numai de-aia că-i iarnă!) şi, evident, la laborator.

Boală grea, ipohondria asta! Şi extrem de răspândită, aşa că iată-mă documentându-mă. Şi aflu că au fost mulţi oameni renumiţi care au suferit de aşa ceva.

♥ Spre exemplu, filosoful Immanuel Kant era convins că organele lui sunt prea înghesuite, împiedicându-l să respire bine. Ştia însă că e ipohondru şi obişnuia sa spună că „între sănătate şi nebunie se află ipohondria”.

♥ Scriitorii francezi Moliere şi Marcel Proust aveau o problemă similară. Proust era speriat de microbi, se ferea de lumină şi mânca doar o dată pe zi, convins că are o boală de stomac.

♥ Compozitorul Igor Stravinski şi-a terorizat toata viaţa familia din cauza problemelor închipuite de sănătate. Obişnuia să meargă la doctor în fiecare oraş prin care călătorea şi lua pastile pe care şi le prescria singur. Când unul din fiii lui a fost operat de apendicită, a decis să se supună şi el aceleiaş intervenţii chirurgicale şi a făcut la fel şi cu ceilalţi trei copii ai lui, speriat că s-ar putea îmbolnăvi şi ei din aceeaşi cauză.

Mda, între bolnavii noştri şi ai lor, nicio diferenţă, pentru că natura umană e aceeaşi în ciuda limbii, obiceiurilor sau gradului de instruire.

Anunțuri
  1. Laura
    07/01/2010 la 19:33

    Hihihi… si la ipohondrii tai macar ar trebui sa le scrii facturi „grele”, asa ca sa simta cat e de pretios timpul tau 🙂

    Si eu care trebe sa merg la control la dentist de doua ori pe an, apoi la ginecolog tot de doua ori, apoi vaccinurile de rigoare: tetanus etc. (noroc ca astea tin vreo zece ani), dar trebe stampila ca am fost la doftor. Altfel nu primesc bonusul cum ca duc o viata sanatoasa 😀 Daca nu ar fi bonusul, m-as duce doar daca doare tare-tare!

  2. 07/01/2010 la 20:17

    Femeia pe care o aveam la copii, femeie destoinică şi foarte cumsecade de altfel, avea la vreo 2-3 luni câte o boală.Bineînţeles analize, controale şi tot tacâmul, doar doctorii „incompetenţi” nu-i dădeau ei de capăt.Îşi găsea singură doar boli incurabile.Au trecut ani, mă mai văd cu ea din când în când, tot voinică şi sănătoasă e 🙂

  3. Blanche Neige
    07/01/2010 la 21:29

    Eu stiu opusul ipohondrului, adica persoana care nu merge la doctor nici o data la 10 ani…. Iti suna familiar, d-na doctor? 🙂

  4. melami
    07/01/2010 la 22:00

    @Laura
    Mi se pare o atitudine firească. Bag sama că în Germanica (citat din kekee) e invers ca la noi: trag doftorii de pacienţi! 🙂
    @sebra
    Ai dreptate. În mod ciudat, ipohondrii trăiesc mai mult decât ceilalţi, pentru că sunt foarte atenţi la ce mănâncă, fac mişcare etc. Asta, dacă nu-i omoară radiaţiile de la computer tomograf sau vreun şoc anafilactic la vreo substanţă de contrast folosită pentru cine ştie ce investigaţie. 🙂
    @Blanche
    Măi, de ce să meargă la doctor, când doctorul e zi şi noapte la ea în casă?! Reauo! 🙂

  5. Laura
    07/01/2010 la 22:16

    Ei, nu prea trag ei… desi dentista chiar mi-a trimis o felicitare prin care mi-a amintit de urmatorul control 🙂 Chestia e ca casele (scuzati cacofonia) de asigurare pentru cei care nu le produc costuri si iau masurile mentionate mai sus, dau inapoi o particica din cotizatii. Mie mi-au returnat anul trecut o suma considerabila: adica mi-a ajuns de zbor pana in Romanica si inapoi si si de un cognacel bun si niscava plimbari 🙂 (e adevarat ca si cotizatia e destul de mare).
    Kekee si pe la voi e la fel?

  6. 07/01/2010 la 22:43

    Doamna doctor, cred ca sunt nebun.:)) Mereu ma trezesc cu gandul asta. Ce tratament imi recomanzi?:)))

  7. melami
    07/01/2010 la 22:48

    Cipri, imaginează-ţi că eşti păun. Unul înfoiat, cu aripi ca… curcubeul. Da, asta e metoda cea mai bună. Când te-ai identificat complet cu noua viziune, mai caută-mă! =))

  8. melami
    07/01/2010 la 22:50

    @Laura
    Lasă-l pe kekee, că-şi caută pozele ca să-şi ilustreze postarea aia de un rând ş-un sfert! =))

  9. Laura
    07/01/2010 la 23:03

    Barbatii astia: se bat cu pumnul in piept ca vai si ioi si cand vine vorba de facut: tulai. Cunosc specimene din astea destule!

  10. 07/01/2010 la 23:07

    Pai nu inteleg cum paunul poate sa faca oua verzi cand de fapt Aristotel zicea ca Stefan cel Mare era nascut in zodia Bourului Alb.

    Eu v-am zis ca este grav.:(

  11. Onu Ionescu
    07/01/2010 la 23:10

    @melami,

    F frumos; obsesia este si ea,o boala inchipuita? Eu, spre exemplu, sufar de ideea ca dau prea multi bani, si ca nu-i primesc inapoi, sub forma de scutiri de dat de bani.Azi, am scris un comentariu, dar l-am postat la Cristian.Chiar asa i-am spus Ipohondria. M-am temut sa-l postez la mine, sa nu capat si eu teama asta permanenta, de boala.O fi deja, un inceput de nevroza?
    Si mai am una:cand aud cuvantul comunist , vad rosu, care dupa ce ma mai linistesc, devine portocaliu spalacit..O fi un inceput de boala de ochi? Necunoscuta?

  12. melami
    07/01/2010 la 23:40

    @Laura
    Păi, şi de-aia-i iubim: pentru neputinţa lor. 😉
    @Cipri
    Ai dreptate. Şi Ghionoaia e o tipă sexy, pe care o strică doar căştile iPod-ului, dar Făt Frumos oricum a făcut o pasiune pentru ea, şi a hotărât s-o ia de soacră! Zi-i, mămicule, mai departe, nu mai ţine în tine! 🙂
    @Onu
    Portocaliul este, în general, culoare înţelepciunii. La noi, nu. Încearcă un galben mai intens! 😉

  13. 07/01/2010 la 23:57

    Si era de rau, veneau valuri si bunica tot timpul il intepa pe tataia, „Mama mamii mele (adica bunica-sa) e de vina ca m-am maritat cu tine, trebuia sa il iau eu pe acela care o murit in razboi” si bunicul nici el nu tacea, ca asa se iubeau ei si ii zicea, „prost am fost eu ca nu am luat-o de nevasta pe fatuca ceie cu guler brumariu” si apoi iar se impacau. Cateodata, la muncile campului, cand bunicul se aseza pe musunoiul din hat si se plangea ca il dor picioare, ea ii canta „Nu mai plange beibi, plansul nu are rost, treci la prasitura, nu mai sta pe jos” :))

  14. Laura
    08/01/2010 la 00:06

    Da, sefa, ai dreptate 😉

  15. melami
    08/01/2010 la 00:07

    Daaa, ştiu! Şi cea mai mare dovadă de afecţiune i-a dat-o la nunta de aur, când a alergat-o cu târnul prin bătătură, că se cam delăsase muma şi trebuia să-i subţieze o ţâră colesteroalele din sânje…
    Da’ zi-o pe aia cu când aveai trei ani jumate! Hai, zi-o, că ştiu c-o mai visezi şi acum!

  16. 08/01/2010 la 00:11

    Da nu aici, ca eu sunt sfios din fire si s-o trezi matusa Miluta si m-o inchide iar in debaraua cu prajituri. Eu iubesc lumina, ador zambetul fatucilor si roua firului de iarba in diminetile racoroase ale verii, dar mustele ele sunt dracu’. Au atatat iapa pana m-o aruncat in inaltul cerului si mi-o luxat bratul si inima. Ce cruda este samanta de floarea soarelui cand rasarita abia infloreste.

  17. melami
    08/01/2010 la 00:17

    Cipicao, eşti aproape vindecat. Continuă unde-ţi cade ghini. De poezie însă să nu-mi ceri să te „vindec”, c-ar fi păcat! 🙂

  18. Onu Ionescu
    08/01/2010 la 09:51

    @melami,
    Da, sefa’nteles, s’traiti:sa-ncerc galben! Adica PNL? Lucrezi la subliminal?

  19. yeonsaeng
    08/01/2010 la 09:59

    l-am intrebat pe un tip daca e ipohondru (destept de altfel,da` cam plangacios) si asta m-a intrebat daca i-am vorbit in spaniola…

  20. melami
    08/01/2010 la 10:28

    @Onu
    Tzinta atinsa exact la tzanc! =))
    @yoyo
    Mai degraba in portugheza, ca ei termina cuvintele in „u”. 😉

  21. Florian
    08/01/2010 la 10:33

    Dacă cineva crede că e bolnav, înseamnă că e ipohondru. Dar dacă cineva crede că e ipohondru fără să fie, ce înseamnă că e? Tot ipohondru, adică e ipohondru pentru că se crede ipohondru? Sau cine se crede ipohondru e de fapt bolnav, adică ar fi valabilă reciproca de la prima afirmaţie, că cine se crede bolnav e ipohondru? Păi şi dacă de fapt nu e bolnav, cum să fie bolnav doar pentru că se crede ipohondru?
    Cipriane, mai e vreun loc liber în salon la tine? Aş veni să stăm împreună, iar până rezolv eu problema care mă frământă, poate vrei să îmi faci şi mie vânt cu coada aia a ta multicoloră.

  22. yeonsaeng
    08/01/2010 la 10:39

    @slvc
    ei,ca el stie ce spune..

    flo
    =)))=)))

  23. melami
    08/01/2010 la 11:27

    @Flo
    Da di ce? Ai calduri, Riga? Ma indoiesc ca Cipri o sa te serveasca cu evantaiul lui multicolor, ca-i foarte atent sa nu i se incurce penele, sa i se strice design-ul… =))
    @yoyo
    Sper ca ai primit felicitarile mele pentru ziua de ieri. Scuze, inca o data, pentru intarziere 🙂

  24. yeonsaeng
    08/01/2010 la 12:03

    @slvc
    multumesc frumos :*

  25. Florian
    08/01/2010 la 12:29

    @yoyo
    Ieri a fost si Sfantul Yeonsaeng, puisor? La multi ani, bobocico!

  26. Florian
    08/01/2010 la 12:32

    @Mel
    Mi s-or încins creierii, iguano, de la ipohondrii tăi. Cu Cip cred că ai dreptate, nu-şi strică el evantaiul ca să-mi facă vânt. Cel mult, poate îmi face nişte vânturi 😀

  27. 08/01/2010 la 13:54

    @flo
    O noua zi, acelasi magar. Crezi ca imi strivesc eu coada cu minuni colorate pentru un urecheat? Eiii!Vanturile nordului sa te prinda in cuiul lui Pepelea si sa imprastie prin haremurile lapone.

    @yoyo
    Cotcodac, cotcodac , ori pui ori paun tot drac. Ce faci pui? Te intretii in magarii si cuscrul rage in ovaz. Sunt nebun, sunt nebun, dar bun… si asta ma farmeca.

    @melamino
    Un tip se duce la doctor pt nush ce boala inchipuita. Doctorul se uite la el si ii prescrie reteta pentru kkt cu ceapa. Dupa o luna, pacientul ipohondru revine la cabinetul doctorului pentru consult. Doctorul ii spune ca are aceeasi boala si prin urmare necesita acelasi tratament.
    Pacientul il roaga daca nu se poate sa-i dea altceva in loc de ceapa, caci a intalnit o tipa nemaipomenita si ii era frica sa nu-i miroasa gura.

  28. yeonsaeng
    08/01/2010 la 14:01

    @flo
    :)))a fost,a fost..multumesc:*

    @cip
    nu cuscru,fataa:)))..cumatru:)))))
    ai terminat holul de te-ai dat la mazgalit ovazul?:))

    „sa nu-i miroasa gura”=)))

  29. 08/01/2010 la 14:06

    @yoyosan
    Nu fataaaaa, abia am inceput si deja am luat o pauza. Mi-e somn tare si stranut in continuu, Hapciuuuuu..

  30. yeonsaeng
    08/01/2010 la 14:15

    @cip
    :)))sanatos baietu`..hai,fugi la treburi

  31. 08/01/2010 la 14:26

    @yoyonika
    no ghini, fug..dar ma prinzi?

  32. Florian
    08/01/2010 la 14:27

    @Cip
    Haoleo, mânca-ţ-aş, o dăduşi pă manele dân Blaga? Hai că m-ai spart, mă ia cu leaşin la lingurică dă emoţie. Să mor io dacă te minţesc, na.

  33. Florian
    08/01/2010 la 14:29

    @Cip
    Măi, da’ puternice vânturi mai vin dinspre nord. Ce mâncaşi, bre, că m-ai terminat.

  34. 08/01/2010 la 14:33

    @bre flo
    breazule, eu am prins salonul cu doua paturi duble.
    asa ca fa-ti bagajelu, ie-ti sepepista sau strigoita si vin incoa, au si mancare si beuturi alese.

  35. 08/01/2010 la 14:38

    @flo
    mazare congelata, ai simtit mentolul?

  36. yeonsaeng
    08/01/2010 la 15:03

    @cip
    te prind..numa` sa-mi zici de ce;)
    a,si mai usor cu mentolul,ca ramane riga fara coada..

  37. 08/01/2010 la 16:04

    mna ca azi am auzit si eu ceva nou …. si intr-adevar unii sunt atat de preocupati de sanatatea lor incat si daca pun mana pe geam merg si se spala pe maini, sau te miri ce ingrijorari mai au. Ciudati oameni 😐

    O zi frumoasa sa ai:)

  38. melami
    08/01/2010 la 16:28

    @Flo, Cip şi Yo:
    Staţi că vin acum cu sedativele, Ţine-i-vă încă o ţâră firea! (Da’ mie mi-aţi păstrat un loc în salon? Sau merg cu strigoiţa la saloon?)
    @Giusy
    Şi încă la cabinet lucrez cu de-ăia liniştiţi! Vezi bine ce-i aicilea! 😉

  39. 08/01/2010 la 19:58

    @slvc
    intre noi fie vorba, nici doctorii de la spitalul de nebuni nu sunt teferi. asa ca ni te poti alatura oricand. Putem juca tragedii celebre. Tu ai putea fi matza incaltata. Eee, ce zici?

  40. melami
    08/01/2010 la 20:28

    Da’ ce, Julieta nu mi-o sta bine, Naughtyboyllius ce eşti! (Ete, la el! Se apucă să împartă rolurile dupe capu’ lui! 😦 )
    Vezi că ţi se hâii o peană în vârful cozii. Hai aici să ţi-o îndrept. Aşaaa… Duru? Păi, nu putui altfel, trebuii s-o smulg, că deranja simetria…

  41. 08/01/2010 la 21:50

    băi, hai să-mi dau şi io cu părerea !
    în general nu prea îmi plac doftorii, şi de aia evit să mă duc pe la ei. mai bine rabd .
    deşi…, în ultima vreme am cunoscut doi care CHIAR CĂ APROAPE M-AU CONVINS SĂ DEVIN IPOHONDRU’.
    m-aş duce pe la ei, ŞI NUMAI CA SĂ MĂ IA LA MIŞTO, ŞI SĂ RÂDEM CA DEMENŢII !

  42. melami
    08/01/2010 la 22:00

    Nu mai bine râdeţi pe alte teme? Cu timpul, ipohondrii chiar se îmbolnăvesc, pentru că atâtea semnale false trimise creierului îşi fac, în cele din urmă, efectul.
    Dar nu ne povesteşti şi nouă experienţa ta? Pe bune. La tine, când ai timp. 🙂

  43. 08/01/2010 la 22:12

    ar iu tolching tu mi ?

  44. melami
    08/01/2010 la 22:25

    Păi, cu cine! Mai vezi pe careva pe-aici?

  45. 08/01/2010 la 22:26

    @slvc
    Poti pastra pana. E de la mine. Sa-ti scrii cu ea gandurile frumoase. 🙂

  46. melami
    08/01/2010 la 22:27

    Având în vedere locul de unde provine… va ieşi o capodoperă! 😀

  47. 08/01/2010 la 22:34

    ok. o să scriu la mine despre raportul meu cu DOCTORII !
    PS. ştiiii, şi mie mi se spune doctor, şi/s sigur că nu ştii de ce !

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: