Prima pagină > De-ale burţii > Ajun de Revelion

Ajun de Revelion

02/01/2010

Ca în fiecare an, eu deretic şi rânduiesc casa, duc gunoiul, să nu mă prindă noul an cu necazul în casă, după care trag un pui de somn, apoi încept să mă pregătesc pentru petrecerea nopţii care urmează. Deci, remarcaţi ce multă treabă am! Aşa că de restul se ocupă peştişorul de aur. Adică de făcutul răciturilor (piftiei) şi a supei de fazan, că aşa-i trebuie dacă-i vânător şi-mi vine cu tot felul de mortăciuni acasă.

Deci, „răcile”! N-o să vă dau toată reţeta, decât contra cost ( 🙂 ), că-i criză. E de ajuns să vă zic că nu ies bine dacă nu-s făcute din porc de curte, dacă nu am ţinut carnea la sare vreo 8 zile, după care am desărat-o de surplus încă o zi, apoi am afumat-o lejer. Prima fază: curăţarea părţilor care vor intra în piftie: capul şi „adidaşii”.

care se pun la fiert, la foc mic, vreo 5 ore.

Când începe să se ridice spuma la suprafaţă, evident că se spumuieşte.

Ei, şi cât timp fierb toate alea pe foc, pentru siguranţă, se topeşte nişte gelatina alimentară, să nu ni se năruie „răcile” tocmai când le-om răsturna pe o farfurie, în faţa invitaţilor.

Şi acum, o şmecherie, furată de la peştişor: ca să nu ţi se acrească să tragi doar de şorici şi tendoane, după vreo 3 ore de fiert, bagi în oală şi câteva bucăţi de carne macră, care fierb mai repede ca celelalte, deci nu le punem de la început. Sănătos este ca, după ce am oprit focul, să le lăsăm un pic să se „stâmpere” şi să prindă o pojghiţă de grăsime, pe care o îndepărtăm, că-i moarte curată.

Iată şi produsul final:

În timpul ăsta, ca să nu se plictisească bucătarul, face şi supa de fazan, a cărei reţetă este identică cu cea de găină.

Nu, să nu credeţi că e vreun mutant, un fel de fazan-rădaşcă… Coarnele aparţin unui trofeu de cerb de pe peretele din spate. Şi nici emo nu e, ca mâţa soră-mii, ca să se spânzure singur în şura mea. L-a agăţat aşa vânătorul de bărbatu-meu, să-l ţină la fezandat, dar a greşit procedeul. Se pare că trebuia pus cu picioarele în sus, ca ăia de fac bungee-jumping. Deci, asta e pasărea, şi asta-i supa care a ieşit din ea, că la noi e totul cu probe, nu doar cu vorbe:

După toate astea, revelionul a fost cam aşa: veselie, băutură şi tematică rusească. Duamne feri, or fi ştiind ceva organizatorii, şi ne-o spun voalat?!

Da, se pare că am intrat într-o perioadă când fiecare petrecere trebuie să fie tematică sau exotică. Aşa cum va fi şi viaţa noastră, probabil, în anul care va veni. 🙂

Anunțuri
Categorii:De-ale burţii
  1. 02/01/2010 la 14:44

    Cînd am văzut rădaşco-fazanul mă gândeam că după Cernobîl, fauna a evoluat interesant în romanela.
    Oau, îmi plouă în gură de cînd am văzut răciturile.
    Ce zici, pe adidaşii mei, îmi iese de o farfurie de răcituri, mai ales că-s originali ?

  2. 02/01/2010 la 16:48

    Nu puteai sa scrii si tu, spumeaza in loc de … ce ti-o trecut prin capusor atunci. Of. Ce sa invatam noi astia tineri..

  3. melami
    02/01/2010 la 16:58

    @kekee
    Dap, la fel de originale ca bocancii. Fălci să fie, că poftă văd că e!
    @Cipri
    E corecte ambele forme. Vezi DEX-u’!
    spumuí, spúmi și spumuiésc, vb. IV : (pop.; despre mâncăruri sau lichide date în fiert și fermentate) a curăța de spumă; a spuma.

  4. 02/01/2010 la 17:37

    nu schimba prea tare poarta, că nu o să mai ştie viţeii unde să intre =)) =)) =))

  5. Florian
    02/01/2010 la 17:44

    Dracu’ te-a pus să te împaci cu mine, că o să-ţi iasă pe nas. Sau, cum s-ar zice, bună ziua mi-ai dat, belea ţi-ai căpătat. Pentru că bucătarul neadormit din mine a început să dea din mâini şi din picioare, să bâţâie din cap şi să facă spume la gură. Din câte îl cunosc, nu se va opri din criză până nu mă voi lega de reţeta ta de piftie.
    Una la mână, în timp ce oala e pe foc se curăţă usturoi din belşug (la cantităţile tale, o căpăţână d’aia mare), iar căţeii se zdrobesc bine, aproape ca pentru mujdei, apoi chestia care rezultă se pune într-o strecurătoare mare şi deasă, din aia de sârmă. Ca să meargă treaba mai uşor, peste fiecare „lot” de căţei care se ia la zdrobit se presară puţină sare, dacă se poate din aia mai grunjoasă. De aceea, în zeama în care fierbe carnea se pune mai puţină sare.
    A doua la mână, după ce se ia oala de pe foc se scoate imediat toată carnea, apoi zeama se vântură. Pentru asta, strecurătoarea cu usturoiul pisat în ea se sprijină pe marginea unui alt vas, în care să încapă toată cantitatea de lichid (de preferinţă o oală, nu o cratiţă, ca să nu sară stropi în jur). Se trece uşor zeama prin strecurătoare, dintr-o oală în alta, apoi se mută strecurătoarea pe oala golită şi se trece din nou zeama prin ea. Se repetă operaţia de vreo 5-6 ori, apoi se gustă de sare şi de iuţeală. Zeama trebuie să fie mai iute decât se doreşte să fie gustul final, pentru că până se răceşte se mai pierde din iuţeală. După aceea, se dă strecurătoarea la o parte şi zeama se mai vântură dintr-o oală în alta de vreo 5-6 ori, cât mai de sus şi cât mai încet posibil (cu debitul „ţuţuroiului” de zeamă cât mai mic).
    A treia la mână, după ce a fost vânturată zeama se mută într-o cratiţă largă, care se lasă la rece (eu o pun în balcon) câteva ore, până se încheagă bine de tot. Apoi se strange toată grăsimea adunată deasupra, cu un cuţit cu lama lată.
    A patra la mână, după ce zeama a fost vânturată şi pusă la rece, se ia vasul cu carne, adidaşi, ureche şi căpăţână la pigulit şi se scot toate oasele şi oscioarele. După aceea, bucăţile mai mari se taie în cuburi (eu le tai ceva mai mici decât cartofii care se pun într-o ciorbă). In sfârşit, după toate operaţiile astea carnea + slănina + şoriciul se pun într-o pungă de plastic, ca să nu se usuce, şi se bagă la frigider.
    După ce zeama închegată a fost curăţată de grăsimea de deasupra, se scoate carnea din frigider, se desfac bucăţile una de cealaltă (când se răcesc se lipesc între ele) şi se repartizează în vasele pregătite pentru piftie. Apoi se pune cratiţa cu zeamă pe foc, până devine din nou lichidă, după care se repartizează cu un polonic în vasele cu carne, apoi se pun la rece ca să se închege din nou .

    Iar fazanul se atârnă într-adevăr de cap când îl pui la fezandat şi nu de picioare, cum spui tu.

    Ti-am zis eu că o să-ţi pară rău de împăcăciune? Iaca avusei dreptate.

  6. melami
    02/01/2010 la 17:55

    @Flo
    Păi, nu-mi pare, că am ocazia să-ţi răspund cu aceeaşi monedă. Răcile le-a făcut peştişorul. Am zis de la bun început că nu dau reţeta decât contra cost. Eu doar am punctat „neşte schepsisuri”. Întregul proces pe care l-ai descris cu acurateţe a fost urmat cu sfinţenie de perfecţionistul care e bărbatu-meu, că nu era să facă piftie neaită şi înecată în colesteroale. Iar la final -dar cine a mai stat să le pozeze?!- pe castroanele repartizate mie, s-a presărat şi un praf de boia de ardei. Şi s-a adus ceapa roşie din pivniţă, ca „garnitură”.
    Păcat, îmi stricaşi piaţa! Puteam face un ban cinsitit împreună, dar tu dăduşi reţeta pe gratis. Şi nu una de orice fel, ci chiar una bună! 🙂

  7. melami
    02/01/2010 la 17:56

    @kekee
    Nu se făcea să nu-mi schimb şi eu ţoalele, la început de an. Lasă-i că nimeresc ei, cei care trebuie! 🙂

  8. Blanche Neige
    02/01/2010 la 19:32

    Fezandatul fazanului se poate face fie atarnandu-l de cap, fie de picioare/coada, ambele moduri sunt corecte si acceptate de majoritatea bucatarilor de vanat. In bucatarie, din pacate, nu exista reguli fixe, ca la matematica, nici adevaruri unilaterale…. deci, meine schwester nu a atarnat fazanul in mod gresit :-))) na, ca trebuia sa apar onoarea nereperata a familiei 🙂

  9. melami
    02/01/2010 la 19:50

    @Blache Neige
    Mersi, mersi! Mai nou, intri doar să-mi iei apărarea. Dar şi-aşa-i bine! 🙂

  10. Blanche Neige
    02/01/2010 la 21:14

    Pai sincer, imi e cam frica de prietenii tai, hehe :-))

  11. melami
    02/01/2010 la 21:28

    Lasă, că s-au mai îmblânzit şi ei. Anul acesta vor fi nişte îngeraşi de-a dreptul! =))

  12. Florian
    02/01/2010 la 22:02

    @Seine schwester
    Deine schwester zice că peştişorul de aur a spânzurat rădaşca de gât, dar că poziţia firească era cu ghearele în tavan. Tu o contrazici şi spui că ea a comis fapta şi că nu contează poziţia. Iar eu nu mai înţeleg nimic şi mă dau bătut.

  13. melami
    02/01/2010 la 22:06

    Flo, poziţia chiar nu contează când convine ambelor părţi! Adică, mă înţelegi tu… bucătar şi vânat, nu la ce cred că te gândeai tu. =))

  14. 02/01/2010 la 22:11

    ingeraşi zici ? >:)

  15. 02/01/2010 la 22:19

    pe la noi racile se mai numesc cotoroage.. ca mi-ai adus aminte, mi-e o foame!

  16. melami
    02/01/2010 la 22:25

    @kekee
    Dap. Adică, eu aşa sper. Că am promisiuni din ambele părţi. 🙂
    @eonul
    Dar de „cătărigi” n-ai auzit? Hai, că eşti de prin zonă… 🙂

  17. 02/01/2010 la 22:38

    Ce frumos te-ai scos:))
    Ai pasat sarcinile mai grele peştişorului :))

  18. melami
    02/01/2010 la 22:41

    Păi, dacă pe celelalte le refuză… Nu se făcea să-l exclud din viaţa domestică a familiei numai pentru atât! 🙂

  19. 02/01/2010 la 22:50

    Corect! Dacă a insistat să gătească, trebuia să-i faci hatârul omului 🙂

  20. 02/01/2010 la 22:51

    fuc ! risc să devin un isteţ de ies-man.

  21. melami
    02/01/2010 la 22:55

    Da’ di ce, kikiluţ? Oare de-aia că avem ÎNTOTDEAUNA dreptate? =))

  22. Blanche Neige
    02/01/2010 la 23:55

    @Mister Donkey: eu nu pe ea o contraziceam……

  23. Florian
    03/01/2010 la 00:03

    @ Fräulein Schwester
    M-ai contrazis şi pe mine, dar involuntar şi pe iguană. Tocmai ţi-am explicat.

  24. 03/01/2010 la 01:31

    alooo, gaşcă, acuma nu ştiu care dintre voi e cel mai bun la fezandat fazani şi la făcut răcituri, DAR FACEM PARIU CĂ IO-S CEL MAI BUN LA ÎNFULECAT !!!! =)) =)) =)) =)) =)) =)) =))

  25. melami
    03/01/2010 la 08:41

    Dragă kee, „conflictul” nostru nu e legat de răcituri şi de fezandare, ci de… poziţie. Unii preferă (sau zic că e bine) cu picioarele în sus, alţii invers…
    În privinţa înfulecatului, be my guest, că am magazia plină de „răci”, iar din supa de fazan mai am vreo două porţii; dar să nu te plângi după aia că trebuie să dai ture în plus până la aerodrom şi înapoi! 🙂

  26. 04/01/2010 la 17:05

    @ melami, Cum sa-ti vorbesc, sa nu sune intim, dar sa fiu eu insumi? fara nici o afectare, eu sunt adeptul bucatariei fara foc; simpla si nemaltratata.Oare, dupa tratamentul termic dur, descris in retetele tale, mai ramane vreun aminoacid viu in enzimele produselor alimentare respective se mai mentine vreo structura biochimica?
    Pe blogul meu cred ca inspirat, am redat o informatie, din cartea mea de capatai, de biochimie medicala.
    2. m-ai incitat la postul meu de ieri, dar nu mi-ai raspuns, nici pe blog; nici prin e-mail.
    Te anunt, ambitios, ca am incercat azi sa penetrez crusta indiferentismului, care te-a ingrijorat chiar la nivelul factorilor, despre care-i vorbeam luciei; raspunsul tau, ar fi fost oportun, pt praxis!
    Acelasi!

  27. melami
    04/01/2010 la 20:28

    @Onu
    Hai să ne interesăm împreună de ce îmi intră unele dintre mesajele tale la spam. Eu nu am nici un fel de filtru pentru vizitatori, Aksimetul însă are nişte criterii care îmi scapă. Cu informatica sunt cam la genunchiul boraştei, deci, poate mă ajuţi tu.
    Cu bucătăria fără foc sunt şi eu de acord. Păstrează enzimele şi nutrienţii. Doar că, pentru a mânca aşa, îţi trebuie o disciplină pe care nu am încă timp să mi-o conturez. În ce priveşte restul, intru acum pe blogul tău să văd despre ce e vorba.

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: