Prima pagină > Diverse > Artă ginecologică

Artă ginecologică

18/12/2009

Era o vreme când mergeam la teatru nu doar ca să muncesc. Eram spectatoare cu bilet în regulă. Acum am o mulţime de invitaţii pe care uit să le onorez sau pentru care nu am timp. Nu ştiu la voi cum este, dar teatrele (că avem vreo 4) din oraşul meu s-au specializat, de vreo câţva ani, în chestii super-sofisticate sau doar greu digerabile. Să luăm, de pildă, o piesă mult discutată, de acum vreo cinci-şase ani: Monoloagele vaginului de Eve Ensler, un fel de manifest social deghizat în operă de artă. O piesă de teatru care nu serveşte nici unei cauze, nici măcar feminismului.

Pe cele trei actriţe care jucau, le ştiu destul de bine. Impresia pe care mi-au lăst-o după ce am stat de vorbă cu ele a fost că au avut „norocul” să presteze artistic într-o piesă „foarte interesantă”, pe care nu ştiau prea bine s-o explice.

Unul dintre momentele ei culminante era acela în care publicul era invitat să participe, alături de eroine, la depăşirea inhibiţiilor şi ideile preconcepute, cum s-ar zice. Adică spectatorii erau puşi să spună denumirea vulgară a vaginului, cea care se regăseşte în înjurăturile tuturor popoarelor. Întâi era spus pe litere, pe care le legau apoi pe secţiuni, urmând ca, la final, ele să se rotunjească în cuvântul final, pe care sala, împreună cu artiştii, să-l rostească răsunător şi eliberator.

Gurile rele, repet: gurile rele afirmă că, aflate în turneu într-un oraş cu populaţie mai dezinhibată, plimbată îndelung prin porturile lumii, la replica unduitoare şi şăgalnică: „Haideţi, spuneţi o dată cu noi: P.I.Z.D.Ă.”, sala a urlat din toţi bojocii un apocaliptic P…!, care le-a scurtat piesa considerabil, promotoarele emancipării sexuale abia găsind apoi uşa de ieşire, pentru că masculii, eliberaţi de povara cuvântului, începuseră să vină cu propuneri care de care mai concrete în legătură cu ce s-ar putea face cu obiectul asupra căruia se „monologa”, propuneri neprevăzute în script-ul piesei.

Aşa se întâmplă când faci artă pentru artă, iar publicul este super-informat în domeniu. Aşa că am ieşit de la piesa asta doar cu un inventar inedit al feluritelor forme sub care e denumit vaginul în cultura americană: păsărică, fofoloancă, găoază, răchituţă, boancă, ţoancă, fofo, iepuriţă, prună, pipilică, miţoancă, maimuţică, furnică, bezea, butonieră, pupă, vulpiţă, turtiţă ş.a. Pun pariu că, dacă îi interoga pe lupii mărilor din sala cu pricina, ar fi găsit termeni mult mai suculenţi şi adecvaţi respectivului organ pe seama căruia o femeie a găsit de cuviinţă să risipească atâtea cuvinte…

Anunțuri
Categorii:Diverse
  1. 18/12/2009 la 23:52

    asta da piesa de teatru:)) cred ca prin asta nu faceau decat sa puna in miscare fanteziile barbatilor :))

  2. melami
    19/12/2009 la 13:36

    Nici măcar atât! 🙂

  3. 19/12/2009 la 21:46

    Auzisem de piesa asta…
    Și stau și mă gindesc… N-ar trebui să fie totuși dialog? că monologul vaginului e ca monologul penisului: pe scurt, labă
    PS. Scuzați limbajul…
    Se întâmplă aberații în teatru și la case mai mari: acu vre-un an, nu mai știu pe ce post TV, văzui un strop dintr-o piesă cu actorii în chelea goală. Și ce le mai atârnau … creierele… Era o piesă ceva cu Ulise….
    Cred că regizorii s-au prostit de tot în bătrâna Europă!

  4. 19/12/2009 la 22:28

    Șlvc,
    Uite aici un text cu o oarecare legătură cu textul tău. Eu m-am împrăștiat de râs:

    http://futezatorii.ro/revista-compresei/un-vibrator_1092.html

  5. melami
    19/12/2009 la 23:24

    Îi citesc şi eu, dar să nu mă spui! =))

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: