Prima pagină > Cărţi, lecturi > Unde fugim de acasă?

Unde fugim de acasă?

30/11/2009

Un cuplu de englezi decide să se mute din ţara ceţurilor, a smogului şi a mâncărurilor grele, într-o zonă meridională. Aleg deci un sat între Aix şi Avignon, în Provence. Adaptarea lor nu este uşoară, mai ales că au ghinionul să nimerească în plină perioadă a Mistralului, vântul necruţător care nu pare a fi stăvilit nici de cele mai sofisticate mijloace de izoare a caselor. Toate astea s-au întâmplat însă în primul volum, numit Un an in Provence, pe care l-am citit cu mltă plăcere în urmă cu câteva luni. Întâmplarea a făcut să-mi pice în mâini al doilea volum, intitulat Din nou în Provence, aşa că am început să-l citesc, lăsând la o parte cartea aia despre tipul care se decide să locuiască în baie, pentru că se întâmplă destule ciudăţenii în jurul meu ca să mai am dispoziţia să şi citesc despre aşa ceva.

Peter Mayle e un englez atipic. Adică unul care, în loc să-i persifleze pe francezi, cu sau fără motiv, pornind de la premiza că englezii au fost, sunt şi vor fi întotdeauna cei mai buni în toate domeniile, îi iubeşte. Şi nu-i este teamă să recunoască asta. E îndrăgostit de vinurile lor, de bucătăria lor savuroasă, dar, mai ales, e foarte implicat în probleme de maximă importanţă, cum ar fi procurarea de trufe pentru un amic londonez, prilej cu care intră în contact cu Alain, un tip care se ocupă cu recoltarea lor folosind câini de vânătoare, ca în poza alăturată, dar care îşi îmbunătăţeşte randamentul apelând la un porc pitic, pe care îl antrenează în acest scop. (Uf, ce frază lungă v-am tras! Citit-ţi-o şi voi pe părticele, poate se pricepe ceva din ea!)

Drept să spun, până a citi cartea asta, eram convinsă cu trufele sunt un fel de bomboane de ciocolată cu umplutură sofisticată, dar după lectura ei, am înţeles că e vorba de un soi rar de ciuperci foarte gustoase, numai bune pentru a fi puse în omletă sau de gătit într-un rizoto cu gust dumnezeiesc.

Cum scriitorul este o persoană foarte ocupată, iar idealurile lui ţin de domeniul universalului, atenţia lui se concentrează apoi asupra unui dresor de broaşte, al cărui ţel e să-şi înveţe brotăceii să cânte Marseilleza, spectacol cu care vrea să onoreze bicentenarul republicii franceze.

Mai multe nu vă povestec, pentru că romanul este savuros indiferent ce temă ar aborda: adoptarea unui câine vagabond sau războiul de guerilla pe care îl duc cei doi cu meseriaşii francezi, care îmi aminteşte destul de mult de propriile mele lupte cu ai noştri.

Aş vrea ca viaţa mea să fie atât de simplă încât să-mi permit să cheltuiesc atâta energie doar pentru a-mi rezerva locuri la un han specializat în nu ştiu ce fel de mâncare sau să particip la o degustare de vinuri ca la mama ei… Existenţa mea, ca a tuturor românilor de altfel, e mult mai complicată de atât, aşa că a citi o astfel de carte este un excelent prilej de a evada dintr-o realitate din ce în ce mai imundă. Şi nu e deloc greu de parcurs. Nu necesită continuitate, pentru că fiecare capitol poate fi luat separat, fără ca întregul să aibă de suferit. Aveţi o jumătate de oră în care vreţi să scăpaţi de gâlceava politică de pe posturile de televiziune, din ziare sau de pe stradă? Veniţi cu mine în Provence! Îl vom vizita pe Mr. Mayle, vom face baie în piscina lui, în miez de august canicular, şi îi vom cunoaşte pe ses amis. Vă veţi dori să o mai faceţi şi altă dată! 🙂

Anunțuri
Categorii:Cărţi, lecturi
  1. Rapunzel
    30/11/2009 la 10:49

    Eu sunt curioasa ce ar scrie Peter Mayle ala daca s-ar muta in Romania, nu cred ca si-ar mai pastra aceeasi atitudine benevolenta :-)))

  2. 30/11/2009 la 10:49

    Auzi la ea, cica mai multe nu va povestesc… dar ce ar mai fi de zis?

  3. melami
    30/11/2009 la 10:53

    @Raspunzel
    O să fii surprins(ă), dar omul ăsta are rezerve de bunăvoinţă care ne-ar scoate şi pe noi nişte eroi pitoreşti… chiar umani şi simpatici. Pur şi simplu e o fiinţă fericită.
    @Ciprian
    O-ho-ho! Citeşte şi o să vezi! Eu am povestit doar a suta parte din carte! Ştii că nu sunt genul care să strice bucuria lecturii cuiva. 🙂

  4. kee-kee
    30/11/2009 la 11:02

    oooooo , Provence……..

  5. 30/11/2009 la 18:46

    Si totusi de ce sa fugim de acasa? Sa avem motive sa ne dorim sa ne intoarcem?

    Uite o intrebare mai interesanta:
    Cine ma primeste de sarbatori :)) ?

  6. melami
    30/11/2009 la 19:26

    Eu te primesc, Cipri!
    Altcineva?!
    Se mai ofera altcineva? O dată, de două ori… 🙂

  7. Laura
    30/11/2009 la 20:43

    Cipi, trage bre o fuga prin Sibiu 🙂 vom bea impruna un paharel de ceva… bine, fie, pentru tine pregatesc chiar si un paharel de moare de varza 😀

  8. 30/11/2009 la 20:48

    Of. Acum am de ales intre Laura si Melami. Ce ma fac??? Pun pariu ca intr-o parte o sa fiu lasat ca babysitter si in cealalta parte nevoit sa desfac si sa astup sticle toata noaptea.

  9. Laura
    30/11/2009 la 20:51

    E asa de trist sa vrei sa fugi de acasa, asa deprimant… brrrrr… chestia nasoala e, ca oriunde ai fugi rar, daca nu niciodata, nu gasesesti ceea ce vrei pe altundeva. In noi, inauntrul nostru e acel „ceva” uffff 😦

  10. 30/11/2009 la 21:04

    @Laura
    Te inseli. Tu stii cate lucruri nu am eu prin casa si m-as duce la altii sa le iau.

    Damn it, nu trebuia sa 0 spun. Acum cred ca Melami isi retrage invitatia.

  11. melami
    30/11/2009 la 21:08

    Nu mi-o retrag, Cipică, pen’că am un doberman cât casa şi un caniche mai rău ca un Rotweiller. Aşa că vino, bre! 😉

  12. 30/11/2009 la 21:16

    Si sotul tau ce o sa spuna cand o sa se trezeasca cu un tanar asa aratos la poarta casei? O sa te creada ca suntem veri?:))

  13. Laura
    30/11/2009 la 21:33

    Vezi, cipi, la mine nu te paste primejdia de la ultimul comentariu si nici catei nu am. Ba, o problema ar fi, maica-mea, ca-i plac astia fragezi dar las’ ca te descurci tu cu ea, o iei pe moldoveneste 😀

  14. 30/11/2009 la 21:39

    @Laura
    Cum adicatili sa o iau pe moldovineste? Adica cu melesteul pe schinare? Vai de mini si de mini.

  15. Laura
    30/11/2009 la 21:43

    Cred ca esti mortal cand le zici asa. Vai de mini si de mini 😀

  16. 30/11/2009 la 21:47

    Si eu am aceeasi parere buna despre mine.

    Nu stiu de unde atractia celorlalti catre dulcele grai moldovenesc. Noua ne vina sa intram in pamant de jena cand mai scapam cate una.

  17. melami
    30/11/2009 la 22:05

    Păi, Cipri, eu chiar am un văr pe nume Ciprian, în Roman! I-am fost şi naşi de cununie, dar la memoria vizuală a lui bărbatu-meu, i te pot prezenta oricând liniştită, că n-o să observe substituirea! 😉

  18. 30/11/2009 la 22:18

    @ cip , sa nu-ţi fie ruşine NICIODATĂ , de locurile unde te-ai născut şi crescut.
    mi-a trebuit şi mie citva timp să invăţ şi să înţeleg de ce , crede-mă.
    Fiindu-ţi ruşine de originile tale , îţi renegi părinţii si pe cei cărora le datorezi ceea ce eşti , şi sînt convins că nu merită asta.
    Important e ce ai în cap !
    cine te judecă pentru altceva nu merită atenţia ta.

  19. 30/11/2009 la 22:24

    @Kikulut :))
    Ooo nene, ca ai inteles gresit. Eu doar am intrebat cine ma primeste de sarbatori la ea . Am zis eu ca fug de acasa?

  20. 30/11/2009 la 22:38

    @ cip
    „Nu stiu de unde atractia celorlalti catre dulcele grai moldovenesc. Noua ne vina sa intram in pamant de jena cand mai scapam cate una.”

    de ce să-ţi fie ruşine ?

  21. 30/11/2009 la 22:52

    @Kick
    Eeeee… ziceam si eu asa.
    Dar uneori e chiar caraghios.
    Prea imi iei toate vorbele in serios.

  22. melami
    30/11/2009 la 22:59

    Ai dreptate, Cipri. Am lucrat cateva luni in Trifesti-Miron Costin, langa Roman. Totul era in regula pana cand deschideau oamenii gura. Eram asa de fascinata de accentul lor, ca nici nu puteam fi atenta la sensul cuvintelor… Si-or fi zis aia ca-s dusa cu pluta, hihihi!

  23. 30/11/2009 la 23:03

    poate pentru că-s p-aici , mi s-a hipertrofiat chestia asta, nu ştiu.
    mă enervează si Vadim şi ceilalţi,
    dar e o chestie reală ce simt cînd mă intorc acasă , deşi ştiu ce gropi, ţigănie şi ce mizerii mă aşteaptă , şi totuşi……
    ACASĂ cu majuscule e doar acolo.

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: