Prima pagină > Cărţi, lecturi > Bruckner sau hrana predigerată

Bruckner sau hrana predigerată

18/11/2009

Pentru că mi-am impus o perioadă de auto-recluziune, m-am întors la dragostea dintâi: lectura. Ce poate fi mai plăcut decât să stai în pat, la căldurică, cu o carte bună în mâini, citind, visând, imaginându-ţi…

Aşa că am luat volumul primit de la Julius, cu dedicaţie… dedicaţie din care urmaşii mei nu vor pricepe o iotă, pentru că i se adresează unei anume şlvc, de care are habar doar soră-mea… deci am luat Care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt? şi am purces la citit. După întrebarea din titlu, mă aşteptam să fie vorba de o poveste de iubire dintre un „el” şi o „ea”. În realitate, este exact pe dos. Este povestea naşterii şi consolidării urii dintre un „el” şi un alt „el”, foşti prieteni şi parteneri; patru braţe, două creiere şi două inimi acordate la acelaşi pian. De pe coperta a IV-a, aflu că este o „poveste simbolică având valenţe autobiografice, care face aluzie la relaţia autorului cu geamănul său spiritual, Alain Finkielkraut”. Bineînţeles că I never heard about him, aşa că, fuga pe Google. Staţia aşa, că dau draft şi mă ntorc imediat.

Am revenit. Pfuoai, lucruri grele! Ia-n ascultaţi aici: Alain Finkielkraut, scriitor, filozof şi eseist, preocupat de: postmodernism, identitate, spirit umanist, antisemitism, rasism, multiculturalism, marginalizare, războiul din Iugoslavia… Mda, cred că nu voi avea vreodată timp să-l aprofundez, deci, să ne întoarcem la Qui de nous deux inventa lautre? Ei, aici îmi dau cu părerea puţin asupra acurateţei traducerii, opinând că aş fi optat mai degrabă spre formula: Care dintre noi doi să-l fi inventat pe celălalt?, dar trebuie să recunosc că sună cam aiurea, deci tot titlul lor e mai bun.

Dacă vă interesează o părere întradevăr avizată despre conţinutul cărţii, citiţi introducerea lui Bogdan Perdivară (rudă cu mine pesemne, după nume!). Dacă vreţi una subiectivă, o să vă spun doar atât: nu-mi place din cale afară. De ce? Pentru că autorul nu pare a avea încredere deloc în capacitatea cititorului de a-şi face singur o opinie asupra caracterelor personajelor şi a evoluţiei relaţiei lor, dându-i totul mură-n gură; îndesându-i-o aproape cu forţa, până când cel din urmă simte că nu mai vrea, că nu mai poate înghiţi dumicaţii. Pentru că-s mulţi şi consistenţi. Mare parte din carte poate fi citată, pe porţiuni, în orice discuţie în care vrei să te dai mare în faţa celorlalţi. Este rezumativă, categorică, axiomatică şi plină de sentinţe. Nu ai voie să ai altă părere decât autorul. El a creat personajele şi are drepturi absolute asupra lor. Dacă nu eşti de acord cu el, ar fi bine să nu mai încurci locul de pomană şi să o dai altcuiva, mai deschis la minte, să nu se risipească comoara de înţelepciune şi viziunea unică asupra evenimentelor create.

Şi totuşi, în ciuda a tot şi a toate cele spuse, rămân perle care salvează scrierea asta de la autosuficienţă:

„Era, aşadar, una din acele prietenii care nu supravieţuieşte vârstei adulte pentru că este întemeiată pe nerăbdarea şi pe gustul absolutului.” „Ea voia să iubească pentru a imita, şi imita pentru că iubirea era pentru ea o poartă deschisă spre nişte cunoştinţe de obicei ascunse.” „Simţeau mânia, angoasa a doi indivizi care vor să se despartă pentru că totul îi apropie.” ş.a.m.d.

Aş fi preferat să aflu lucrurile astea de una singură, din amănuntele care ne definesc ca fiinţe sociale interacţionând cu semenii noştri, şi nu ca urmare a enunţurilor din text… Pascal Bruckner, un scriitor pentru un altfel de cititor decât sunt eu…

Anunțuri
Categorii:Cărţi, lecturi
  1. 18/11/2009 la 01:37

    „Ce poate fi mai plăcut decât să stai în pat, la căldurică, cu o carte bună în mâini, citind, visând, imaginându-ţi…” – Sa traiesti realmente ceea ce doar iti imaginezi.

    Nu am citit nimic de Bruckner :), dar m-ai convins nici sa nu mai am curiozitatea. Se pare ca este si el un tiran, la urma urmei. Julius o fi citit cartea? :))

  2. 18/11/2009 la 01:52

    Hmm..am citit „Luni de fiere” şi încă una ,la care nici titlul nu-l mai ştiu..dovadă că nu prea m-a impresionat.

  3. melami
    18/11/2009 la 08:29

    @Ciprian
    „Sa traiesti realmente ceea ce doar iti imaginezi.”
    Dacă e de bine, să dea Domnul!
    Iar cuvântul „tiran” m-a bântuit tot timpul, dar am evitat să-l folosesc. Nu vreau să intru în bagajul de epitete al băsescului… 🙂
    @sebra
    Deci, nu sunt singura! 🙂

  4. 18/11/2009 la 15:43

    Offf.. scrisesem ditai comentariul.. si s-a pierdut..
    Ideea era ca si eu sunt complet in asentimentul tau, motivele expuse suntsi ale mele, plus ca mie mi s-a cam si aplecat tot de la ”Luni de fiere”… too much information!! :)))
    Si ma simt usurata sa aflu ca faptul ca nu-l gust pe Bruckner nu inseamna ca sunt eu mai limitata in gandire!!

  5. 18/11/2009 la 16:24

    Mie nu mi-ai parut niciodata asha. Aminteste-ti ca te-am si premiat candva; ce-i drept, pocindu-ti un pic numele… 🙂

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: