Prima pagină > Diverse > Miss „M-is fostă MISA” (2) (pamflet)

Miss „M-is fostă MISA” (2) (pamflet)


yoga 2A doua lecţie. Locul acţiunii: sala de spectacole a grădiniţei din centru. Încălzită cu o singură teracotă, aflată într-un colţ al încăperii. Lângă care mi-am făcut loc, mai cu coatele, mai milogindu-mă şi aducând vorba de o gripă care-mi dădea târcoale de vreo trei zile. Aşa că stăteam destul de izolată acolo -doar eu şi păturica mea- că ăi din jur încercau să se ţine departe de focar. Îmbrăcată, de data asta, reglementar şi cu şosete în picioare. Noi, cu semnul yin-yang pe ele, că le găsisem la magazinul chinezesc din cartier. Aveam oarece regrete că nu-mi pictasem pe frunte o bulină de-aia roşie, semnul femeilor indiene măritate, că n-aveam nici un dubiu că, văzându-mă cât de sexy arătam în pantalonii ăia aproape trei-sferturi -că n-avusesem timp să-mi iau trening nou, şi am apelat la cel cu care făceam sport în timpul facultăţii- şi bluza care abia de-mi ajungea la buric, masculii vor fi înclinaţi să-mi facă avansuri.

Lângă mine se aciuase o baldâră venită mai târziu, căreia nu apucasem să-i zic de „gripa” mea. Dar n-am regretat, că emana aia o căldură (ce-i drept, cu mirosul de transpiraţie aferent), de am găsit nimerit s-o poziţionez în spatele meu, acolo unde nu bătea dogoarea sobei. În rest, toţi fugiţii de acasă: puşti imberbi, cu priviri pofticioase spre rotunjimile femeieşti; fecioare despletite şi cu expresii rătăcite; un avocat fără clientelă, căruia îi ceruse nevasta -de când se apucase să presteze cu contenţie- adeverinţă că n-are de gând s-o mai onoreze satisfăcător, ca să-şi caute altul; câţiva studenţi de la Arte, care sperau să pună mâna şi ei pe un joint, că musai se distribuia şi aşa ceva pe acolo, pe lângă cursurile xerografiate ale Marelui Guru; vreo trei băbuţe care se aşteptau la o deblocare a reumatismelor în urma efectuării asanelor; un portar de spital, şchiop de un picior; şi Enigmaticul, un tip înalt şi subţire, bruneţel şi cu păr până la umeri, cu care n-a reuşit nimeni să schimbe vreo vorbă cât timp am făcut eu yoga acolo. Adică vreun an şi jumătate.

La şi un sfert, apare Maya, instructoarea. Rumoarea din sală încetează brusc şi toate privirile se aţintesc, avide, asupra ei. Începem cu exerciţiile de încălzire, adică rotaţii ale gâtului în toate direcţiile, de simt că nu mi am mult şi mi se va desprinde capul şi-o s-o ia drept spre vinclul ferestrei de lângă mine, aşa că mă opresc. Asta şi pentru că mă luase cu ameţeală. Dar mai mult decât asta, mă deranja sunetul acela de pietre strivite pe care îl scoteau vertebrele mele cervicale. Abia când îmi revin complet, aud zgomotul de maşinărie neunsă pe care-l scoteau colegii mei în timp ce încearcă să-şi dizloce şira spinării. Deci, nu e chestie de vârstă! Aşa trebuie să fie! Măi, măi!

Trecem apoi la prima postură: paschimottanasana. Complicat! Se apucă Maya să ne explice de unde-i vine numele, cine a inventat-o, la ce-i bună şi cum să urmărim plimbarea energiei subtile prin corp în timp ce-o executăm. Vâzându-ne expresiile tâmpe, ajunge la concluzia că un gram de practică face cât o tonă de teorie, aşa că se aşează pe pătură, îşi suge burta (nu că are ce, că v-am zis că arată ca un manechin anorexic), se apleacă în faţă, îşi prinde gleznele cu palmele şi îşi culcă literalmente capul pe genunchi. Stă aşa vreo câteva minute, după care îşi ridică faţa şi ne îndeamnă s-o imităm. Ceea ce şi facem, într-o ploaie de pocnete de articulaţii, de ai convingerea că după proba asta nu ne-or mai aduna de pe jos decât cu făraşul.

-Nu uitaţi, scopul nu este să vă lipiţi capul de gambe, ci buricul de coapse.

Nici o grijă din partea mea! Până să ajung eu să am gambele drept căpătâi, o să mai curgă multă apă pe Mureş!

(va urma)

Anunțuri
Categorii:Diverse
  1. Laura
    04/11/2009 la 21:55

    Tulai un chin nu alta ioga asta… eu am incercat o data cu Qigong. Aici in mare vogă şi eu să probez. Şedinţă pe gratis. De la firmă. Cică să ne mai echilibrăm psihic… ohje… jale frate… ăla tot vrea să apasăm pe o minge imaginară în apă… sau cum ne trage salteaua ca pe valuri… io cu imaginaţia mea… n-o ieşit nici un echilibru sau nu ăla ce şi-o dorit dom’ profesor 😀

  2. 04/11/2009 la 21:59

    @Laura
    Ai încercat-o o dată cu King Kong, zici?

  3. melami
    04/11/2009 la 21:59

    Ştiu! Am făcut şi Qigong (se pronunţă ci-kung). Mingea aia trebuia să se plimbe pe micul şi marele circuit ceresc. Câteodată chiar îmi reuşea… Oricum, sunt curioasă ca ce ţi-a ieşit ţie! 😉

  4. Laura
    04/11/2009 la 22:21

    Mie nu mi-a ieşit nimic, că in primul rănd nu prea puteam ţine mingea aia imaginară in mână şi când în sfarşit încercam s-o scufund în apa, mă lua un fior de apă rece ca gheaţa de nu-mi venea deloc să tot apăs. Şi apoi io ţineam ochii deschişi şi când îi vedeam pe ceilalţi ce tot scufundă mă pălea râsu’ 😀

  5. Laura
    04/11/2009 la 22:22

    Si ce mai King Kong… Mortal :))

  6. melami
    04/11/2009 la 22:24

    @Laura
    Mi-ai fi fost o bună parteneră la yoga! 😉

  7. Laura
    04/11/2009 la 22:33

    I-am fi făcut praf lecţia la don’şoara… o plăcere sadică 🙂 Sau ne dadea afara si ne duceam mai bine sa bem si sa pipam una hihihi

  8. melami
    04/11/2009 la 22:41

    @Laura
    Suntem în stare de mai mult de atât! S-o facem pe ea să iasă la o ţigară şi la o cincizeacă! 😀

  9. Laura
    04/11/2009 la 22:46

    Şi ăilalţi în timpul ăsta să scufunde mingile cu ochii închişi… mortal

  10. melami
    04/11/2009 la 23:04

    @Laura
    Mingile, biluţele… ce-or avea şi ei acolo! 😉

  11. 05/11/2009 la 17:00

    … dacă eram io în locul mayei mai erai şi acum la yoga. 😛
    pârâiala aia e normală, oricine se alege cu articulaţiile mai mult sau mai puţin anchilozate cam după 20-21 de ani. femeile sunt un pic mai norocoase, pârâiala începe mai de pe la 28-30…
    chestia cu mingea… e mai cu schepsis: „este unii” care sunt incapabili de „simţit” lucruri de genul ăsta… şi yoga sau qigongul rămân pentru ei simple exerciţii de gimnastică…
    pentru restul, însă… 😉

  12. melami
    05/11/2009 la 17:55

    „… dacă eram io în locul mayei mai erai şi acum la yoga.”
    De asta poţi să fii sigur, Enigmaticule! 🙂

  13. 05/11/2009 la 18:08

    n-ai nimerit-o: nu’s bruneţel, şi în tg. mureş nu cred c-am fost niciodată!!! :)))
    da’mi place cum gândeşti!!! 😛

  14. melami
    05/11/2009 la 18:11

    @mifty
    Şi mie!
    Lasă c-ai înţeles ce vreau să zic. Sau o să pricepi la sfârşit! 😉

  15. 05/11/2009 la 22:22

    Ai făcut 1 an jumate ??Şi ai reuşit să-ţi lipeşti buricul de coapse?
    Din curiozitate te-ntreb..nu că aş vrea să-ncerc şi eu :))

  16. melami
    06/11/2009 la 13:15

    Vezi aici ! 🙂

  17. kee-kee
    06/11/2009 la 21:30

    1- pleonasm – manechina anorexica
    2- dar cind au barbatii bulina rosie in frunte, ce inseamna?
    ca am un indian la servici si din cind in cind apare cu bulina rosie in frunte – SI ATUNCI PUTEEEEEE , dae rupe tot ( pute el si in rest , dar cind vine ” premiat ” ……..)

  18. melami
    06/11/2009 la 22:10

    1. Nu ai dreptate. Vezi aici !
    2. Nu ştiu. Poate-mi spui tu! 🙂

  19. kee-kee
    06/11/2009 la 22:54

    e exceptia care intareste regula.
    sintem chiar in pragul unei revolutii in defilarile de moda . totusi sint O GRAMADA de modele moarte de anorexie.
    cit despre indianu nost’ – io le-am zis celorlalti ca de aia are punctu rosu in frunte ca e ca un avertisment : PASTRATI DISTANTA – PERICOL DE MOARTE ! m-au facut colegii rasist .
    Oi fi rasist , dar am nas subtzire , si nu poci altfel.

  20. melami
    06/11/2009 la 23:01

    Nu cred că eşti rasist, dar e o modă să-i faci pe oameni în fel şi chip. Cred doar că-ţi place apa şi săpunul, iar indianului nu. Putea fi alb, negru, mulatru, asiatic, arab. Orice. Dacă pute, e normal să faci gluma asta. Nici eu nu l-aş ierta… Deci, sunt rasistă?

  21. kee-kee
    06/11/2009 la 23:08

    nu , esti romanca , destul de citita si fara par pe limba , INCA NECONTAMINATA de falsa TOLERANTA EUROPEANA
    europenii se dau toleranti , dar sint mult mai rasisti decit americanii, iar campioni LA INTOLERANTZA sint cine crezi ?……francezii.
    iar in ceea ce priveste anorexia : p-aici e o problema ( am 2 colegi la care la unu i-a murit fiica , iar la celalalt sora DE ANOREXIE ).

  22. melami
    06/11/2009 la 23:17

    1. Nu m-a putut contamina aşa zisa toleranţă invocată de minoritarii din oraşul meu, aşa că n-o să mă prostesc acum „la bătrâneţe” cu clişee de-astea găunoase.
    2. Chestia cu francezii o ştiam. Am un amic francez, foarte civilizat de altfel. Până când vine vorba despre africanii care-i „înnegresc” scumpa lui ţară. Şi când îi dispare orice urmă de „toleranţă” din voce şi de pe chip.
    3. Am paciente anorexice. E o dramă. Sunt slabe ca nişte schelete, dar se văd în oglindă grase şi diforme. Diforme sunt, dar nu în sensul în care se văd ele, ci descărnate. Greu, foarte greu să le tratezi. Nici psihiatrii şi psihologii nu le prea dau de capăt. Asta, da, e o problemă. Modelele de viaţă pe care le copiază… multe de spus pe tema asta. Poate oi avea timp vreodată, să lansez o provocare…

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: