Fripturiştii

31/10/2009

doctorVa povesteam, deunăzi, cât de corupţi sunt medicii. Merg mai departe, azi, cu dezvăluirile: suntem şi fripturişti, dragilor. Sau, cel puţin, aşa cred despre noi reprezentanţii firmelor de medicamente. Altfel nu pricep de ce fac ei toate prezentările alea promoţionale în restaurante, după care ne invită să băgăm în noi mâncare şi băutură cât cuprindem. Ofertele lor sunt atât de numeroase, că, pentru a nu le încurca, le notez pe calendarul de pe peretele cabinetului, astfel încât, dacă pacienţii mei ar avea curiozitatea să se uite pe el, ar ajunge la concluzia că am dat-o rău pe băute. „Luni: Concordia, 16.30″ „Marţi: Octogon, 20.00″ „Joi: Tempo, 13.30″ „Vineri: Majestic, 14.00″ ş.a.m.d.

La prezentările alea de medicamente mi-am cunoscut eu colegii mai bine. Ah, nu că am fi stat de vorbă mai mult şi mai amănunţit ca de obicei, dar, urmărindu-i cum se comportă în vecinătatea unui ospăţ oferit pe de-a moaca, afli despre ei ce nici prin gând nu ţi-ar trece altfel. Aşa că i-am împărţit în categorii, conform unui vechi obicei prost de-al meu.

1. Modelele. De regulă-s femei tinere, înalte, palide şi famelice. Mânâncă doar salate de fructe şi beau numai apă plată. Cât mai multă. Cu lâmâie dacă se poate.

2. Gospodinele. Mici şi rotunjoare, sunt primele care se înfig în bunătăţile de pe masă, de nu mai ai loc de ele până îşi încarcă farfuria cu vârf, culegând din mers un pahar de vin sau orice e cât de cât colorat. Le vezi băgând viteză spre locul lor, unde îşi aşează prada, eventual marcând-o cu geanta, după care se întorc rapid şi saltă un platou întreg de prăjituri, un ciorchine de banane şi altul de struguri, pe care le deşeartă apoi în sacoşa pregătită încă de acasă, că doar au copii/nepoţi, şi ar vrea şi gura lor să mânânce ceva.

3. Trupa de pensionari. Ieşiţi din câmpul muncii de vreo 4-5 ani, e o adevărată minune cum află membrii ei de evenimentele de acest gen. Probabil că au şoptitori din rândul nostru, al activilor, că altfel nu-mi explic cum de-i găsesc mereu pe aceeaşi, păzind uşile restaurantului şi întâmpinându-şi afabili foştii colegi, cu zâmbete largi şi glume de acum treizeci de ani. Turul ăsta de forţă îi epuizează însă, aşa că adorm imediat ce începe prezentarea propriu-zisă. Dar se trezesc taman la timp ca să ia cu asalt antreurile, friptanele şi coşurile cu fructe.

4. Surorile Moga. Sărite cu mult peste 50 de ani, încă domnişoare, ele sunt un melanj foarte reuşit de pensionar cu gospodină. Adică picotesc în timpul expunerii şi pleacă cu paponiţele pline acasă.

5. Savantele. Astea-s ălea enervante care, la sfârşitul expozeului, încep să pună întrebări, reaşezându-i pe locuri pe grăbiţii care deja târşeau scaunele spre mesele împodobite cu de toate. Încrezutele astea vor să dovedească tuturor că au fost atente în timpul prezentării şi că mai citesc şi altceva decât pliantele supermarketurilor. De regulă, culeg doar resturi veştejite de pe platouri pentru că în timp ce colegii lor balotează în fizic la greu, ele îl chestionează în continuare amănunţit pe speaker, chestie care sfârşeşte prin a-l lăsa şi pe ăla flămând.

Mă opresc aici deocamdată, dar numai pentru că vreau să-i bârfesc puţin şi pe reprezentanţii firmelor de medicamente. De regulă, ei/ele sunt persoane tinere, cu aspect plăcut şi cu darul convingerii. Excepţiile nu fac decât să ne încânte, ca -de exemplu- Aiurica, fetişcana aia care ne prezintă nu ştiu ce tip de lapte praf. Şi, când zic: „nu ştiu ce tip”, nu e din cauza neatenţiei mele, ci a faptului că-şi schimbă locul de muncă o dată la 3-4 luni, de nu mai ştie nici ea bine ce produs promovează. Şi ca ea mai sunt vreo trei-patru…

-Acum nu mă mai ocup de Plendil, ci de Auronal, zice unul dintr-ăştia, cu ocazia unei vizite la cabinet.

(Pentru cunoscători, e de prisos să spun că e vorba de acelaşi medicament produs de două firme diferite. Pentru necunoscători, nu.)

-Daaa? Chiar sunt curioasă să văd cum o să desfiinţezi tu Plendilul ăla cu care m-ai înnebunit de cap atâtea luni! zic eu şi mă aşed mai comod în scaun, că l-am provocat şi va trebui să-mi răspundă amănunţit dacă vrea să-i scriu Auronalul.

Ei, dar cu totul altfel stau lucrurile cu invitaţii firmelor, adică imaculaţii profesori universitari care ne fac expunerile amănunţite despre binefacerile unui anumit drog. Măcar reprezentanţii firmelor de medicamente mănâncă o pâine cinstită. Nu-i vina lor că ieri ne-au vândut mături şi azi aspiratoare. Comerţul e comerţ la urma urmei… Mă uimesc însă colegii mei specialişti care azi fac apologia originalelor (adică medicamentelor originale; cap de serie cum s-ar spune), explicându-ne cât de bine documentate ştiinţific sunt ele şi că, dacă ţinem la calitatea actului medical, îi musai să le recomandăm, ca peste o săptămână, vorbind în numele firmei rivale, să ne asigure că şi medicamentele generice (copiile, adică) sunt valabile, şi -în plus- la jumate de preţ, deci accesibile majorităţii pacienţilor noştri.

De obicei, prezentările astea-s destul de plictisitoare, dar ieri am avut una mai săltăreaţă. Adică a început cu luarea curentului. Chestie care l-a pus pe medicul care urma să conferenţieze în imposibilitatea de a scoate o vorbă, că doar toată ştiinţa lui de carte stătea în memoria laptopului care se încăpăţâna să nu pornească doar de la baterie. Aşa că ni s-a adus ciorba. Bună, fierbinte, cu tarhon şi smântână. Exact aşa cum nu le recomandăm noi celor cu grăsimile crescute în sânge, că tot ne adunasem acolo să vorbim de hipolipemiante. Tocmai când „zorghiam” mai cu spor, a venit şi curentul. Doctoraşul nostru -că era mai pricăjit de statură- ţuşti la laptop, că-şi amintise pesemne ce vrea să ne spună. Şi dă-i şi derulează la imagini, şi dă-i turuială, că parcă se băteau turcii la gura lui. Noi îl ascultam care cu un aer dubitativ, cu lingura la tâmplă, care încercând să sorbim cât mai silenţios lichidul care începea să se sleiască în farfurie, că nu se cădea să-l facem de râs pe bucătar trimiţându-i înapoi castroanele aproape pline. Pe când ne strângea chelnerul vesela şi tacâmurile folosite -cu un ochi la graficele şi schemele de pe perete… că am aşa o bănuială că el pricepea mai multe decât noi din ele- pirpiriului i s-a blocat laptopul. Exact la timp ca să ne bem cafeaua şi să mai bârfim o ţâră. În cele din urmă, i s-a semi-deblocat, adică mergea, dar mai cu opinteli aşa, că până se schimba imaginea dată de retroproiector, mai zicea omul un banc, ne mai întreba cu cine o să votăm la prezidenţiale, şi tot aşa până a apărut pe ecran: „Koneţ”. După care ne-am putut mânca liniştiţi fripturile care începuseră să se întărească în farfurii. La întrebările „savantelor”, a răspuns ăla între două sorbituri de ciorbă, că rămăsese în urmă şi se pare că-i făcusem poftă în timpul prezentării. L-am lăsat acolo explicând şi lăcrimând -de la ardeiul iute- şi am plecat acasă, unde am tras singură concluziile simpozionului, la crema-caramel pe care mi-o făcuse maică-mea.

Anunțuri
  1. sendroiu
    31/10/2009 la 03:33

    mi-i amintesc perfect pe totzi 😉
    foarte mishto fresca!

    gospodinele carau de obicei, in afara de sacoshele cu mincare, si cite 4-5 sacoshe promotzionale pline cu pixuri, calendare si brelocuri de la firmele care sponzorizau evenimentul.

    Aici este linkul catre povestea adevaratului mazanga, pe care il chema de fapt babatunde, dar sa ramina intre noi 😉

    http://www.plaicuboi.ro/dureri-de-cape-town/

  2. pdm
    31/10/2009 la 11:02

    nț…nț…nț…de ce mă provoci?
    există printre doftori și o categorie care are target la rețete, dar o să ne facem că nu există, nu?
    te duci cu hemoroidu pulsând la nea doftoru și pleci cu tusin forte, că mai avea și el săracu doo rețete și-și lua banii de la reprezentantul medical al fermei producătoare…nț…nț…nț
    dacă nu vrei să ajungem la ”n” comentarii nu-mi da replica, altfel, te avertizez: o să curgă mult tuș 😀

  3. melami
    31/10/2009 la 11:32

    Nu, n-o să ne facem, că nu mi-e în fire să ascund gunoiul sub preş. Există, sigur că da. Doar că nu chiar atât de deraiaţi încât să te trateze de ceea ce nu ai.
    Primesc şi oferte de acest fel, de la reprezentanţii medicali, dar cum asta înseamnă să fac mici abateri de la opţiunea mea adevărată, i-am refuzat întotdeauna, zicându-le că-s prea aiurită ca să le ţin lor evidenţa, şi n-au decât să urmărească, în farmacii, dacă le scriu produsul sau nu. Mai politicos de atât nu ştiu să le dau papucii…
    Aşa că… să curgă tuşul din călimară! 🙂

  4. pepe
    31/10/2009 la 12:30

    Bree, pai d’astia sunt peste tot. Sa ne vezi pe noi inginerii ce inginerii facem unde e potol de-a moaca. Hihihihihihihi.
    Bine ca la voi prezentarile astea sunt mai dese si mai bogate. La noi cu sticse, cafelute, bere fara alcool, chestii d’astea marunte. Asta e!

  5. melami
    31/10/2009 la 12:38

    Păi, nu te supăra, dacă ne-ar trata şi pe noi la fel, le-am scrie pacienţilor numai Algocalmine! 😉

  6. sendroiu
    31/10/2009 la 14:54

    ma, tusea si hemoroidul sunt aproape la fel de legate ca tusea si junghiul
    ca atunci cind tusheshti, creshte presiunea in abdomen si tzipa hemoroidu’
    deci, cu siropul ala de tuse, don dottore a impushcat doi ‘epuri dintr-un foc:
    1. tusheshti mai rar si uitzi de hemoroid
    2. se apropie si el de targetul de 1000 de sticle de sirop, ceea ce va sa zica, va incasa 3 tricouri de la firma producatoare de sirop cu codeina, plus doo pixuri branduite

  7. melami
    31/10/2009 la 15:06

    Urlă invidia din tine! Hai măi că-ţi dau şi ţie un tricou şi-un pix, nah! 😦

  8. Florian
    31/10/2009 la 19:11

    Trai, neneacă, pe banii şi sudoarea poporului. Că doar cheltuielile promoţionale sunt incluse în preţul doftoriilor, nu le plăteşte patronul firmei de medicamente, din banii puşi de-o parte pentru plimbat pipiţa în Ibiza. De ce nu ne-om fi cunoscut noi iguano mai demult, să-mi îndrumi paşii spre profesia de medic?
    Dar hai să las cârcotelile astea mustind de invidie şi să încerc să te împac. Iar pentru asta, calea cea mai sigură este să îţi critic studiul. Din înşiruirea categoriilor de medici care participă la astfel de evenimente ştiinţifice şi gastronomice, ai omis-o pe cea mai importantă.

  9. pdm
    31/10/2009 la 19:14

    1) ce-ai spune de un diagnostic de metastază la coloană, pus după un rmn făcut la recomandare cu sugestia: știți…s-au terminat fondurile din asigurări, dar dacă vorbiți cu doamna doctor conferențiar plm și vă înțelegeți cu ea(bănește vorbind) s-ar putea să mai fie un loc, totuși…
    partea frumoasă e că nu există nicio metastază!!!
    2) dar de o prezicere de genul: ”în sitația dânsului, cu metastaza asta la ficat, se trăiește între 2-12 luni!” S-au făcut trei ani și aproape jumate și surpriză!!! trăiește!!!
    să nu mă iei cu aia că există și minuni! există numai oameni norocoși sau ghinioniști…

  10. Florian
    31/10/2009 la 19:39

    Hai să-ţi dezleg tot eu şarada. Pe lângă categoriile enumerate de tine, mai este cea a medicilor care sunt atraşi nu atât de perspectiva unui meniu apetisant, deşi nici aspectul gastronomic nu îi lasă indiferenţi, cât de plăcerea de a-i studia pe cei din jur, de a se amuza încadrându-i în tipologii caracteriale şi de a le împărtăşi apoi şi altora rezultatele studiului lor sui-generis.

  11. pdm
    31/10/2009 la 19:59

    mă, nu fi măgar cu doamna!

  12. melami
    31/10/2009 la 20:30

    Aş spune doar că orice pădure îşi are uscăturile ei. Eu ti-aş putea da exemple chiar mai concludente decat atât, dar la ce bun… Până când nu-i vor plăti pe medici corespunzător cu gradul lor de pregătire şi cu rezultatele profesionale, asemenea lucruri vor mai exista, din păcate…
    Uită-te, de pildă, cât de diferit se poartă un specialist la policlinică, în comparaţie cu prestaţia lui la cabinetul sau policlinica particulară. El tot atâta ştiinţă de carte şi pricepere are în ambele locuri; determinarea e însă alta…

  13. melami
    31/10/2009 la 20:31

    Care, bre?

  14. melami
    31/10/2009 la 20:33

    Mda, chiar mă întrebam când o să vă întâlniţi voi, cei mai importanţi bărbaţi ai vieţii mele internetistice! Aţi început-o bine. Flo, ai microfonul! 😉

  15. Florian
    31/10/2009 la 21:16

    Care magar? Ce, esti copil?

  16. pdm
    31/10/2009 la 21:49

    Păi insinuezi ca mamica noastră papă banii medicamentoşilor numai ca să ne povestească 9 ce caractere a găsit pe acolo? RuşiniCĂ CĂ ne e ca o mamă! Dacă nu-s COIerent să mă scuzaţi, butonez de la o nuntă de miliţieni…

  17. melami
    31/10/2009 la 21:52

    Măi, cum e mireasa? Hai, povesteşte-ne…
    Şi nu te mai da pe lângă mine, cu mămică-n sus şi mămică-n jos, că nu-ţi dau să sugi. Gataaa! Ia suzeta!

  18. Laura
    31/10/2009 la 23:26

    Eşti mortală… la început mi-am zis: ”oh, prea mult text” da’ am început să citesc şi tare m-a amuzat. Doftorii ăştia… 🙂
    Da’ si pe aici se înghesuie lumea când se da ceva pe gratis… nu că n-ai avea, dar na, e pe gratis… recunosc: unele chestii mă ispitesc şi pe mine de numa’ 😀

  19. pdm
    31/10/2009 la 23:55

    îţi spui eo într-un post viitor, ho! S-a speriat catâru pe semne, huh?

  20. pdm
    01/11/2009 la 12:08

    coRECTați-mă dacă greșesc: doctorii lucrează cu sănătatea oamenilor, nu? păi atunci, de când aveți voi voie să greșiți? nu vorbim aici de strunguri și de producerea de piulițe fluture, ma damme, nu! Vorbim de oameni care-și pun, uneori, viața în mâinile unui străin! nu există loc de erori! nu există păduri cu uscăciuni! nu accept așa ceva când vine vorba de VOI, de doctori! orice greșeală de-a voastră poate duce la catastrofe iremediabile! nu-mi spune că și doctorii sunt oameni, nu vreau să aud!
    dacă ar fi după mine, doctorii ar trebui selectați pe baza unor analize făcute în momentul în care au împlinit 8 ani. da ai citit bine, din clasa I. nu dezvolt…aștept replica 😀

  21. melami
    01/11/2009 la 13:59

    Sigur că ai dreptate. Medicii nu ar trebui să greşească niciodată. Omeneşte însă nu cred că e posibil, oricât de mult ai dori tu să elimini factorul subiectiv din asta. Ar trebui să fie supraoameni, dar nu pot fi. Până şi cei mai grozavi doctori, marii vindecători, cu mii de vieţi salvate la activ, îşi au limitele lor până la urmă. Când greşesc în exces, ca în exemplele date de tine mai sus, pacientul trăieşte o dramă, din care însă are norocul că scapă cu viaţă. Mai grave sunt cazurile când este omis un diagnostic care îi poate fi fatal. Tot ce pot eu face este să cruţ bolnavul de o suferinţă psihică, atunci când bănuiesc că are ceva incurabil, descriindu-i prezumţiile mele diagnostice cu blândeţe, fără să-l sperii, şi să-l îndrum spre un specialist în care am încredere. Mai departe, nu pot face decât să mă rog pentru sănătatea lui…
    Ai o imagine cam simplistă despre profesia mea. Omeneşte, pot înţelege asta, pentru că nu ştiu prin ce ai trecut până acum. Logic însă… Chiar şi paralela cu inginerii nu stă în picioare, pentru că un medic poate omorî, eventual, doar un pacient până când mecanismele juridice îl împiedică să facă un alt rău. Un inginer care proiectează greşit o clădire cu zece etaje sau un avion poate face zeci şi sute de victime dintr-o singură lovitură. Deci…
    Cred că în fiecare profesie trebuie să dai tot ce poţi mai bun din tine…
    Şi pentru că vorbeşti de catastrofele iremediabile pe care le pot produce medicii… Sunt curioasă, aplici aceaşi măsură şi când îţi evaluezi propria prestaţie profesională şi umană? Pentru că astfel de catastrofe pot fi produse şi de o vorbă scăpată aiurea, de un şofer care s-a urcat băut la volan, de un pilot obosit, de un politician găunos şi veros, de o piuliţă prost fixată la un strung… Mai continuăm?
    Începusem cu o glumă, şi am ajuns la un adevărat proces al vrăjitoarelor…

  22. melami
    01/11/2009 la 14:52

    Mă bucură sinceritatea ta. Ca întotdeauna, tratezi cu maximă eleganţă un subiect delicat. Mersi! 🙂

  23. 03/11/2009 la 15:54

    simplu: are pulan!!!
    (ştiu, e o glumă proastă, dar dacă m-ai provocat!!!… :P)

  24. melami
    03/11/2009 la 19:22

    N-are, că el e cu… Chiar aşa, cu ce eşti tu, pdm-ule? Cu ce te ocupi, adică? În mare; nu vrem numele firmei, venitul curent, pinu’ şi alte alea…

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: