Prima pagină > Diverse > Nuntă cu bucluc

Nuntă cu bucluc

21/10/2009

miri-dedicat lui pdm, maestru de ceremonii la nunţi, dupe cum se poate vedea şi pe blogul lui, botezat de mine „el praso”-

Azi o să vă povestesc despre o nuntă la care am fost doar în trecere: a mea!

Eram „luaţi civil” de ceva vreme şi începusem să mă rotunjesc, dar nu doar de traiul bun, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. 😉 Adică, mai aveam vreo patru luni şi năşteam. Înainte de termen, că aveam noi medicinistele din Belvedere dispensă specială pentru asta. Mai ales după ce decanul facultăţii lui bărbatu-meu -care era însurat cu o doctoriţă şi ajunsese la concluzia că asta e cea mai bună alegere pentru un inginer- îi scosese pe colegii noştri din căminul de alături şi-şi băgase hăndrălăii politehnişti acolo. Motiv pentru care, în anii care au urmat, a apărut o adevarată pleiadă de bebeluşi supraponderali, având în vedere faptul că se năşteau la „6-7 luni”, cu greutatea de peste 3 kile fiecare.

Ai noştri, ca orice părinte din vremea aia, voiau însă şi cununie religioasă, şi nuntă cu dar. Aşa că, iată-mă în dimineaţa cu pricina, înconjurată de muierile familiei, care mă găteau ca pe o sorcovă, iar io nu protestam defel. Io nu protestam defel?!!! Vă daţi seama că se întâmpla ceva cu mine. Frisonam de mama-focului. Mă pusese Sarsailă, înainte cu o zi, să mă epilez, că nu mă puteam înfăţişa lumii cu tuleiele pe picioare, având în vedere faptul că rochia mea de mireasă era lungă până-n pământ. Aşa că, după ce am stat io cu fundu’ pe cada aia rece vreo oră, mi s-a părut foarte normal ca în ziua cea mare să merg la budă din zece în zece minute şi să mă ia cu răcori în plină vară.

O mătuşă de-a ginerelui, cam asistentă medicală de felu’ ei, s-a uitat la mine şi a pus un blitz-diagnostik de şef de clinică: aveam tracul miresei. Drept pentru care mi-a dat să înghit o bulină verzuie, ca să-mi revin. Romergan! Io, care-ţi dorm trei zile după un sfert de Diazepam de-ăla pentru copii!

Reuşesc gaiţele alea să ma îmbrace de bine de rău, chiar să mă şi machieze, dar mai pe scurtătură, iar cu coafatu’ n-au avut greţuri, că purtam o pălărie şmecheră, de sub care nu-ţi dădeai seama dacă-s fată ori băiat.

Ajung la biserică cât de cât trează, dar, ori taica-popa le cânta mai mult de îngropăciune decât de nuntire, ori m-a ameţit mirosul de tămâie, că am început să picotesc d’a-mpicioarelea, de-a trebuit să-mi dea maică-mea un brânci ca să casc gura pentru pişcotul pe care mi-l vâra preotul sub nas. După care a urmat Isaiia dănţuieşte, care e de obicei un fel de horă cu paşi mai măsuraţi, dar la noi era mai degrabă un tango, că bărbatu-meu trebuia să mă ţină strâns în braţe ca să n-ajungă să mă calce pe cap, că mă cam îmbia covorul de jos să mă-ntind pe el şi să fac nani.

În drumul spre resaturant, convoiul nostru se îmbogăţise cu încă o maşină, a salvării, ca la marile vedete, în turneu. Ajunşi la locul petrecerii, nuntaşii s-au dovedit a fi nişte nesimţiţi, pentru că s-au repezit, după vreo oră şi juma’ de aşteptare, la potol şi beute, fără mine. Care aveam altă treabă, ce-i drept, că ochisem biroul şefului de sală şi m-am îndreptat spre el aţă, în ciuda ghionturilor maică-mii care încerca să mă direcţioneze spre sala de petrecere. Ajunsă acolo, m-am întins pe trei scaune, mi-am tras pălăria pe ochi şi am început să le soilesc, că degeaba risipiseră pe mine paramedicii o tonă de vitamine şi de glucoză.

M-au trezit, după un timp, nişte hohote de plâns şi smiorcăituri. Era maică-mea, care mă veghea să nu cad de pe patul improvizat şi să-mi fac vreun cucui. Nu mi-ar mai fi stat pălăria bine!

-Care-a murit? Ce s-a-ntâmplat? îi zic eu cu glas încleiat de somn.

-Doooamne apără şi păzeşte, ce prostii îţi mai ies pe gură! face mama suflându-şi nasul.

-Păi, atunci, ce ai? spun ridicându-mă de pe scaune şi aranjându-mi pălăria pe cap.

-Ce să am! O dată mi se mărită fata, şi nici atunci nu se poartă cum se cuvine. Te-aşteaptă două sute de oameni dincolo şi tu tragi la aghioase de parcă ai chefuit toată noaptea.

-Păi, de ce n-ai mers în locul meu, că şi-aşa te-ai gătit ca o mireasă, şi, la cât mă ştiu ăştia pe mine, n-ar fi observat substituirea…

Mama avea pe atunci vreo 38 de ani -că am fost harnice la măritat amândouă- şi arăta cât se poate de bine. Atât de bine încât, o dată, purtând ea un capot de al meu, era cât pe ce să-şi ia o flişcă peste cur de la ginere-su, care, cică, o confundase cu mine!

Ei, dar nu-s chiar nesimţitoare la necazul omului, chiar dacă e femeie, şi, în plus, mă încerca curiozitatea să văd cum e la nunta mea, aşa că m-am luat în mâini şi mi-am făcut apariţia trimfătoare în sala de petrecere. M-am prefăcut a nu auzi fragmentele de comentarii care ajungeau până la mine („Uite, măi, că n-are mustaţă, cum o zâs aia…” „Auzisem io că bea pe ascuns, da’ credeam că măcar în ziua nunţii o să se abţină…” „Au prins-o pân’ la urmă! Cu cine voia să fugă? Cu ceteraşu?…”), le-am tras un zâmbet de-ăla de-al meu, jumate sfios, jumate duios şi-n rest hlizeală curată, şi m-am aşezat la masă, întrebând dacă e liber scaunul de lângă bărbatu-meu. C-aşa-s io, cu manere! Mă simţeam bine, aşa că am închinat chiar un pahar în cinstea mirilor, şi tocma’ mă apucasem să ţin un toast în onoarea lor, când m-a înghiontit din nou mama- nu ş’ ce avea în ziua aia cu mine!- şi m-a tras înapoi pe scaun, scrâşnindu-mi în ureche:

-Taci, fată, dracu’, că tu eşti mireasa!

După două ore s-a sfârşit tot tămbălăul, aşa că am plecat acasă, să mă culc -în sfârşit- liniştită. Da’ credeţi c-am mai putut în noaptea aia?! Nu, nu-i ce v-aţi închipuit voi, doar că nu mai încăpea în fizicu’ meu alt somn, că-mi făcusem norma în timpul zilei. Aşa că am stat şi am citit până dimineaţă, privindu-mi din când în când soţul răpus de emoţiile zilei ăleia, când trebuise să activeze dublu, şi în locul meu, dacă voia să nu-l linşeze nuntaşii.

Tot uitându-mă eu la el cum le sforăia muzical, când pe-o nară, când pe alta, am început să-mi fac o idee cât de cât exactă despre ce înseamnă să fii femeie măritată în toată regula.

Anunțuri
Categorii:Diverse
  1. 21/10/2009 la 21:05

    Şi buclucul? Unde-i buclucul? Vezi că te-au dat ăştia lipsă la sendecat. Da’ buclucul?

  2. Laura
    21/10/2009 la 21:51

    Tu eşti mortală… aş fi vrut să te fi văzut cum te uitai la el in timp ce sforăia muzical…
    Am ras de nebuna pe-aici… 🙂

  3. 21/10/2009 la 21:55

    Da’când s-a dat daru erai trează? =)) =))

  4. melami
    21/10/2009 la 22:01

    Buclucu’ creştea liniştit în burtica lu’ mami! 🙂

  5. melami
    21/10/2009 la 22:04

    S-a perfecţionat de atunci. Nu mai am nevoie să merg la filarmonica! =))

  6. 21/10/2009 la 22:06

    Păi daru’, n-auzişi că i-l făcu’nainte? Aaa, tu de daru’ de la nuntă spusăşi….

  7. melami
    21/10/2009 la 22:08

    Io da, nuntaşii nu prea. Am primit vreo 5 maşini de tocat carne, 17 servicii de cafea, 12 de farfurii şi un „mister”. Numa’ bune pentru una care nu ştia să gătească decât cartofi prăjiţi! 🙂

  8. 21/10/2009 la 22:13

    Ştii să faci cartofi prăjiţi? Eşti o comoară la casa omului. Da’ măcar îi cureţi ‘nainte?

  9. Laura
    21/10/2009 la 22:27

    Ce curatati bre, ca-n coaja-s vitaminele 🙂

  10. melami
    21/10/2009 la 22:32

    Da’ se curăţă???!!!

  11. 21/10/2009 la 22:45

    @melami
    Nu, soro, se spală, mai energic, aşa. Dăhă.

  12. melami
    21/10/2009 la 23:13

    Mai mi-arăţi o dată? Aşa? Şi, uleiul cum se toarnă în tigaie? O, da’ ce bine te descurci! Rămâi acolo lângă aragaz, că io dau o fugă până-n colţ şi mă întorc imediat. Vezi că-mi plac mai crocanţi. Ah, şi nu uita să pui caşcaval ras peste ei. Şi să perpeleşti şi fleicile alea până vin… Bine, pui-mic şi priceput! Xox, xox! 😀

  13. pdm
    22/10/2009 la 12:29

    frumos din partea ta, când o s-ajung la 200.000 de vizitatori pe zi o să-ți dedic înapoi o postare de-a mea :-D…mă faci invidios cu stilul tău de scris, dar mă împac cu ideea că ești pe jumate de-a mea. ai descris genial momentul, ce-mi gâdilă sinapsele, în schimb, este felul în care ai reușit să te situezi și pe tine ca invitată la propria-ți nuntă. ar trebui să te apuci de scris și în realitate nu numai virtual 😉 eu unul te-aș citi

  14. melami
    22/10/2009 la 17:54

    Băi, tu-mi citişi mesajele cu atenţie?! Nop. Aşa cred. Sau… da. Bine, îţi iau în serios sfatul şi cred c-o să mă apuc de scris de-adevăratelea. 🙂

  15. pdm
    22/10/2009 la 18:02

    nu vezi bre că-ți făcui cu oachiu? nț nț nț…perspicaco 😛

  16. melami
    22/10/2009 la 18:13

    Făcuşi cu ochiu’ la virtualu’ ăla, nu la mine, bre! M-aţi zăpăcit de tot cu termenii ăştia! Ieri, am vorbit, pe blogu’ sendicatului, cu „spamu'”, încă i-am trimis şi mesaj, azi mă bat, pentru a-ţi capta atenţia, cu ditamai „virtualu'”… Greu, bre, greu! Cine ştie ce-mi mai rezervă ziua de mâine! Poate mă bagă în samă -în sfârşiiit!- domnu’ „href”, că de mult îi fac ochi dulci!

  17. pdm
    22/10/2009 la 22:22

    pisi, cine-i domnu href? și cum îi faci ochi dulci, îi pui picături cu miere în ei? 😀
    poate îmi explici când ai timp care e defapt rolul sindicatului, nu am înțeles. văd că deschideți mereu ”camere” pe acolo, dar nu-mi dau seama cum aș putea să mă bag și eu…pare că vorbiți într-un limaj înțeles numai de voi, ca să nu mai zic că ajungeți la un moment dat să aveți 200 și ceva de comentarii…foarte greu de urmărit…numai să mă nimeresc imediat ce deschideți o discuție, altfel nicio șansă

  18. melami
    23/10/2009 la 00:19

    Să-ţi esplic, că-s meşteră la chestii de-astea logice. Deci, eream noi pe blogul ăla de tocma’ îl criticarăm… ştii tu. Şi ne distram destul de bine, că ne adunasem o şleahtă de de-ăia nu prea duşi la biserică, da-ncepură să ne modereze la greu ăia. Plus că s-a mai trezit şi un miorlăit, Arsulici, să se plângă că suntem cam turbulenţi. Ori ăla le cam avea cu adulatul lui Julică, de făceau toţi mişto de el. Da’ nu s-atingea niciunul de el, că era protejatul şefului! Oricum, din una în alta, ne-am hotărât să facem un sindicat împotriva blogului-mamă. Premieră mondială, semnalată şi în presa virtuală la timpul ei. Cum nu ne dă minte afară din casă pe nici unii, l-am şi făcut. Adică M3bis, că noi numa’ stăteam pe margine şi-i dădeam cu „Haide” sau „Huo”, în funcţie de mişcările Maestrului, cum îi mai zicem. Deci, îl face, ne organizăm noi ca un adevărat „sendicat”, cu funcţii, cotizaţii şi alte alea, şi dă-i distracţie. Au mai venit unii, au mai plecat alţii, care-cum. Nucleul de bază rezistă. Ca coafura din reclama aia cu fixativu’ de păr. Între timp, cum stăteam mai mult la sindicat decât pe blogul lui Julius, a fost nevoit să ne bage în seamă şi să ne rezolve, rând pe rând, „revindecările”, că acum nu prea mai avem ce să-i cerem. Ne-a făcut o legătură directă cu blogul mamă, ne-a trecut în blogroll la „Antena 3”, ne-a pus avataruri la fiecare, ne-a dat cărţile restante pe care le cucerisem ca premii, şi câte şi mai câte. Doar că noi am început să ne simţim cam bine pe noul blog, astfel încât vine din când în când şi ne mai roagă să prestăm şi la el pe blog.
    Reguli: doar cele acceptate de toţi, ca la sex. Adică să nu sărim calul prea tare. În rest, vine fiecare cu personalitatea şi ideile lui. Într-o zi am postat câte un fragment din cartea care ne era în faţă. În alta, melodii de petrecere, în alta ne-am „îmbătat” pe blog, ş.a.m.d. Glumim, ne „cuplăm”, ne certăm, ne îndemnăm unul pe altul la prostii. Ne spălăm creierul, bre!
    Intri simplu, prin mine, până găseşti singur calea. Şi te simţi bine, că eşti de-al nost’!
    Cam asta e pe scurt.
    Măi, care citiţi, dacă am uitat ceva, completaţi! Mersi anticipat!

  19. 24/10/2009 la 16:45

    … şi cică io vorbesc mult!!!
    sfinte!!! :)))

  20. melami
    24/10/2009 la 16:58

    Buoăi, io nu vorbesc, ci „esplic”! Ştii că asta-i sarcina mea şi la „sendicat” şi mă achit cu brio de ea! Pune-mi o întrebare, din orice domeniu, că-ţi răspund de nu te vezi! Acuma mă ştiu şi cu noob-u’! 😉

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: