Tati

20/10/2009

Deocamdata, doar atât!

M-a pus pe gânduri… Există atât de multe povestiri/cântece/ode/picturi/filme/pilde despre mame, şi atât de puţine despre taţi.

Tatăl meu trăieşte încă. Din fericire.

Pe seară, o să vă povestesc, pe scurt, despre altul însă…

Când l-a anunţat că va fi tătic, nu i-a trecut prin minte decât că, dacă se va întâmpla asta, va avea de crescut doi copii, nu doar unul. Puştoaica aia credea că un bebeluş nu-i altceva decât o păpuşă ceva mai sofisticată, cu care se va putea juca în voie, fără nicio altă complicaţie în plus. Mare lucru că ştia cum se fac plozii…

A dus-o la doctor, pentru că ajunsese ca o umbră. Acesta l-a anunţat, făcându-i discret cu ochiul, că, dacă el va decide asta, îi va întrerupe sarcina, deoarece o poate considera compromisă. A plecat gândit, s-a plimbat după amiaza întreagă pe malul lacului şi a întors problema pe toate feţele. A revenit, spre seară, la spital, la iubita lui cvasitransparentă, cu flori, bomboane, biscuiţi şi apă minerală. Aşa şi-a început cariera de Tată. După vreo doi ani, şi-a consolidat-o, pentru că după Delfin, apăruse Prinţesita.

Serafica se dezmeticise într-un final, şi se transformase într-o adevărată lupoaică. Îşi creştea copiii ţinându-se oarecum la distanţă, ocrotindu-i din umbră, purecându-i când era cazul, hrănindu-i şi zbenguindu-se cu ei. Destul de des se încăiera cu cei care încercau să le facă vreun rău. Cu toate astea, adevărata mamă a copiilor devenise el, Tati. Doar prăjituri nu le făcea. În rest: toate poftele, toate năzbitiile. Chiar şi lecţiile preferau să şi le facă cu el, care ştia să transforme o problemă plicticoasă de matematică într-un joc interesant, cu final neaşteptat. Lupoaica doar veghea.

Până într-o zi, când a pus piciorul în prag.

-Acum o să pui mâna şi o să-l baţi! îl anunţă ea pe Tati, cu o privire cruntă.

Delfinul devalidase sertarul cu rezervele financiare ale familiei, cele cu care trebuiau să plece la mare în anul acela, şi-i făcuse praf la jocurile mecanice din centrul oraşului, împreună cu invitaţii lui speciali, Vasilică şi Duca, derbedeii cartierului.

-Dacă n-o faci acum, o să-l câştige strada şi ne putem lua adio de la el, a adaugat ea furioasă.

-Dar, nu-mi vine s-o fac, spuse el evitându-i privirea.

-Îţi vine, nu-ţi vine, ai s-o faci, altfel o luaţi amândoi pe coajă de la mine, îl anunţă ea, cu priviri scăpărânde.

Era aproape jumate cât el, dar când se înfuria, era bine să te fereşti din calea ei.

-Dar, iubi, zău că nu-mi vine. Mai bine m-ai lăsa să discut cu el. O să-i explic şi…

-Sigur că da! Cu asta o să-i explici, altfel nu mai avem ce discuta, l-a informat ea în timp ce-i îndesa în mână un băţ pe care îl ţinea pentru ocazii speciale, ca asta.

Tati s-a îndreptat spre camera juniorului, mai mult împins de la spate de lupoaică, aşa că se trezi închis în ea împreună cu micul infractor în devenire. După nici un minut, deschise uşa şi o trimise de-acolo pe femeia curioasă, care se lipise de ea, ca să poată interveni dacă lucrurile luau o turnură urâtă. Bărbaţii ăşti, nici să-şi bată copiii nu se pricep câteodată.

Ce s-a întâmplat acolo, avea să afle ea abia a doua zi, la interogatoriul Delfinului.

-Păi, cred că tati ar trebui să-şi ia ochelari, spuse el, după ce-i povesti cum nu-l nimerise ditamai bărbatul, cu băţul, decât o dată, din greşeală, când a ricoşat de pe marginea bibliotecii.

-Da, da, ochelari, ai dreptate, spuse ea abia stăpânindu-şi zâmbetul care nu-i dădea pace.

De atunci a preferat să-l lase pe Tati să-şi rezolve în stilul lui diferendele cu copiii, iar ea să-i mai atingă în treacăt, mai mult cu vorba decât cu palma, când îşi luau nasul la purtare.

Anunțuri
Categorii:Diverse
  1. 20/10/2009 la 16:05

    Stai pe lângă el. Pe lângă tată. Eu nu am realizat ce înseamnă pentru mine decât când l-am pierdut.

  2. 20/10/2009 la 16:26

    E foarte dureros să pierzi pe cineva şi să nu-i fi spus niciodată cât de mult a însemnat pentru tine.
    Şi să nu-i fi spus niciodată „tată”.

  3. 20/10/2009 la 19:31

    la articolul asta comentariile mele sunt in plop….nu stiu ce sa zic…al meu de ex nu ma prea invata mare lucru, eventual daca prind eu ceva din zbor de la el :d

  4. Laura
    20/10/2009 la 20:41

    Tata… nici io n-am invatat prea multe lucruri de la al meu (sau cel putin inca nu-mi dau seama)… cu cat aveam note mai bune cu atat incepea sa comenteze mai mult… nu era multumit orice faceai. Acum ca am mai crescut, mi-am mai luat inima-n dinti si i-am mai spus cate unele… s-o mai domolit.

  5. pdm
    20/10/2009 la 23:38

    eu, dacă eram tati, îl puneam să doarmă la ușă, pe preș și-i dădeam cel puțin 5 pumni în gât!

  6. melami
    20/10/2009 la 23:58

    Ştii tu ceva, da’ nu ştii bine.
    Las’ c-o să fii şi tu „tati”, să vezi ce te mai înnoadă şi îmbârligă ăia micii. Şi pe preş n-o să-i pui, că ieşi în pagubă! Ţi-l vând pe-o pungă de aurolac, şi după aia mai faci şi cheltuieli cu ei pe la dezintox. 🙂

  7. melami
    21/10/2009 la 00:00

    Îmi pare rău pentru tine. Înseamnă că a fost un tip deosebit. De altfel, sunt sigură de asta, după câte te cunosc.

  8. melami
    21/10/2009 la 00:01

    Aici e şi mai delicat. În rest, la fel ca pentru M3bis.

  9. melami
    21/10/2009 la 00:04

    Cred c-o să-ţi dai seama cât te-a învăţat exact când o să începi să-l citezi, în diverse situaţii de viaţă. Eu am detestat muuulte lucruri la al meu, şi mă trezesc câteodată vorbind ca el, aşa că mă iau la palme, mă scutur de „seriozitate” şi redevin om normal. 🙂

  10. melami
    21/10/2009 la 00:08

    De obicei, după revolta asta iniţială, când ai impresia că te-ai „eliberat de jugul părintesc”, urmează regretele, mai ales după ce dispare. Te întrebi de ce a trebuit să-l mai amărăşti, când, oricum, era prea bătrân ca să-l mai schimbi, iar faptele lui de mult timp „prescrise”…

  11. 21/10/2009 la 01:41

    Vrea cineva pe aici sa fie mama?:)) Acum nu stiu cat de ciudat e grupul meu de prieteni, amici.. dar majoritatea fetelor par speriate de ideea de a fi mame candva, nu putine sunt cele care mi-au spus ca atat cat or putea o sa impiedice cat pot ele sa ramana insarcinate chiar fiind casatorite. Nu prea mi se pare mie ok gandirea asta a lor nascuta ori (dupa spusele lor) din experienta cu parintii lor ori din faptul ca un copil le fura libertatea ori au un fixism sa fuga de copii intrucat considera ca niciodata nu or sa fie pregatite. Eu presupun ca doar varsta le face acum sa cugete asa. Sper sa se schimbe. Cate „injuraturi” mi-am luat ca le-am urat cu diverse ocazii.. cati mai multi copii! :))

  12. pdm
    21/10/2009 la 09:49

    mă, eu nu cred că un copil poate ajunge ca cel din postarea ta! pur și simplu nu pot să cred, refuz…e ca și în cazul supraponderalilor: că e boală, că plm…nu pun botul. atâta timp cât copilul ăla crește sub ochii tăi, cu educația ta, eu refuz să accept derapajele de genul ”a luat banii de mare și s-a dus la mașinuțe”. acum, să nu crezi că eu am fost vreun tocilar, doar m-ai văzut cât de băiat rău sunt! am fost printre cei care dădeau telefoane la numerele alea de începeau cu 001416 și unde-ți răspundeau niște fete care te futeau prin receptor. și acum țin minte fața lu tata când a plătit 200.000 de lei pe abpnament, asta după ce în prealabil i-a făcut pe ăia de căcat prin poștă. nu mi-a dat o palmă, nu mi-a reproșat niciodată din suflet, era de ajuns să-mi tragă o privire și deja cădea cerul peste mine. alte dăți furam câte 20 de lei sau 50 de lei și mă duceam să-mi cumpăr timbre de la filatelie, dar nici măcar pentru o clipă nu cred că ai mei nu știau despre asta, era ca un joc, să vadă cum văd eu lucrurile și nu s-au înșelat. eu am știut tot timpul unde țineau ai mei banii în casă și nu a fost niciun fel de problemă…
    rămân la părerea că totul vine din educația pe care i-o dai unui copil și nu prin box…dar ce știu eu, nici măcar nu sunt tată…deși aș putea fi:-D

  13. melami
    21/10/2009 la 09:51

    Poate ai dat tu numai de alea, că mie, la cabinet îmi vin din celelalte, dornice de puiuţi. Ce să zic, îs încă fragede şi nu vor să-şi „înmormânteze” tinereţea, dar sunt curioasă câte dintr-alea „refractare” o să vezi peste zece ani târând după ele 2-3 progenituri, că ştii şi tu: ceasul biologic, tic-tac… Şi-apoi mai e şi criză… Iar unele nu vorbesc despre copii în prezenţa bărbaţilor pentru că le e teamă să nu fie respinse din cauza asta, ştiut fiind că şi în rândul lor există dintr-ăia cu plodofobie… Adevărul o fi la mijloc, ca de obicei!

  14. melami
    21/10/2009 la 10:00

    Crezi, nu crezi, există. Cu toată educaţia primită. Pentru că există şi „strada”, care are grijă să-i înveţe ce au „uitat” părinţii să le spună: cum să mintă, să fure, să-nşele etc. Şi mai există o generaţie crescută cu cheia de gât, expusă la tentaţiile astea. Acuma, în povestea mea am exagerat puţin, că aşa obişnuiesc eu pentru a fi mai sugestivă. N-a luat ăla chiar toţi banii de mers la mare, ci aşa ca tine, vreo 50 de lei. Dar era vorba de semnalul pe care trebuiau să-l dea părinţii: o corecţie destul de dură, ca să-i intre bine în cap zăpăcitului. Că Tati nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor lupoaicei, asta-i altă treabă. Nici nu putea, pentru că, de fapt, le-a depăşit. Iar „micul infractor” nu era aşa de prost ca să nu înţeleagă gestul părintelui. Ca dovadă că a crescut mai departe drept şi ferit de tentaţii similare.

  15. sinus
    21/10/2009 la 10:59

    :)))) Am ras cu lacrimi, mi-l si inchipui pe „Tati”, un ditai malacau’,cu o nuielusa pe care o tinea in 2 degete sa nu care cumva sa o prinda cu toata mana ca se frange, privit prin ochii unui copil, care „nu il nimerea”. Imi inchipui ca Delfinul era debusolat:))) Lupoaica si Tati au avut mare noroc, din intamplarea asta Delfinul putea intelege ca ii poate prosti… dar cum cineva spunea mai sus, e vorba de educatie si in cazul asta s-au vazut roadele.

  16. melami
    21/10/2009 la 14:28

    🙂

  17. pdm
    21/10/2009 la 19:01

    rămân la părerea că e mai bine să nu apelezi la corecții ”fizice” ci la lucratul mușchiului ăluia din cutia ucrainiană a copilului. bătaia poate fi traumatizantă, mă gândesc…

  18. melami
    21/10/2009 la 19:19

    Atunci cum rămâne cu cei 5 pumni în gât, de la nr. 5? Ai?!

  19. pdm
    22/10/2009 la 14:35

    șah :-P. cei 5 pumni de la nr 5 sunt totuna cu cele 10 sexe orale pe care i le-aș da lu angelica jolica, doar o închipuire, draga mea…doar o închipuire…

  20. melami
    22/10/2009 la 17:51

    Ce gusturi ai, măi! Bleah! Anjelina Joie! N-o mai place nici bărba-su, de-aia s-o apucat de tras pe nară…

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: