Prima pagină > Chestii, socoteli > Sexy Anonymus! (5)

Sexy Anonymus! (5)

18/10/2009

Prima chestie în care am „rezonat”, a fost aia cu ciocanul roşu. Era vorba de un test în care ţi se cerea să spui prima sculă de gospodărit care îţi vine în minte, apoi prima culoare etc. Răspunsul la testul ăsta se pare că este în proporţie de peste 80%: “ciocan roşu”. Inutil să precizez că mie mi-a ieşit “roabă verde”, că nu-s ca toată lumea nici în privinţa Rh-ului, darmite într-ale grădinăritului. M-a întrebat ce cred despre asta. La bătut câmpii, nu mă întrece nimeni -poate vă mai amintiţi de „eseul” meu despre celebra poezie cu Oh, wet pet!- aşa că i-am răspuns cam aşa: “Nu ştiu. Pot doar bănui că este o rezultantă a două secvenţe care nu au legatură între ele… majoritatea oamenilor se gândesc la ciocan când e vorba de o unealtă, ca fiind cel mai frecvent folosit în gospodărie, şi la roşu, ca şi culoare, pentru că este începutul rogvaiv-ului, e o culoare tonică, excitantă, evidentă, greu de trecut cu vederea („vezi roşu în faţa ochilor”, taurii sunt enervaţi de culoarea asta, când trăim emoţii intense din spectrul iubire-ură ne „îmbujorăm” etc. etc.). Faptul că alăturarea celor două cuvinte poate avea şi conotaţii… erotice, ţine doar de imaginaţia ludică a poporului român… Măcar de-am fi atât de iubăreţi pe cât ne „dăm”.. De cele mai multe ori ne „consumăm” impulsurile acestea doar verbal, spre deosebire de alte naţii, în care urlă hormonii la propriu. Şi, ca să mă dau rotundă mai departe, „ciocan roşu” poate să ţină şi de reminescenţele noastre comuniste.” Ei, ce ziceţi, am adus-o bine din condei?! Se pare că lui i-a plăcut, că începând de atunci, îmi cerea destul de des părerea în probleme de genul ăsta, iar eu săream cu ea imediat, că nu mă dă mintea afară din casă!

După mai multe schimburi de-astea de ordin general, postează el un articol de-al lui Huidu, apărut în nu ştiu ce ziar. Eram de acord sută la sută cu el, pentru că şi eu trăiesc în România şi mă confrunt cu probleme de genul ăsta zilnic. Asta i-a dat oarecum apă la moară, motiv din care începe să-şi expună teoria personală despre populaţia bucureşteană, mai exact despre “vinituri”. Foc şi pucioasă pe ei, şi alta nu! O ură aşa de viscerală şi sinceră n-am avut ocazia să văd decât în filme, după ce eroului principal îi sunt omorâţi copiii şi violată soţia de către bandiţi. Mă rog, e dreptul lui la opinie. Faptul că nu ne asemănăm în toate poate fi chiar ceva interesant. Norocul era că-i trecea destul de repede, şi reveneam la preocupările noastre obişnuite, adică compararea “solicitanţilor” noştri şi “consiliere” de specialitate. Era destul de haios, dar doar atunci când vedea că şi eu îi iau peste picior pe ăia care mă abordau. Ferit-a sfântul să zic ceva de bine, că-l desfiinţa pe ăla chiar dacă ar fi arătat ca David Beckham când era tânăr. Sau ca Madonna, bătrână, că tot atâţia muşchi are şi asta. Într-o seară, mi se pusese pata pe un frumuşel bronzat natural, cam stripăr de felul lui. Habar n-am ce-i căşunase ăluia pe mine, că repet că-mi pusesem o poză decentă acolo. Cert e că încep să mă joc eu cu mintea omului, cam cum facem pe blog, mimând o pasiune fulgerătoare pentru bruneţel, până când sesizez că treaba asta începe să-l calce de-a dreptul pe nervi pe amicul meu. “Mda, am şi eu pe unu’ ca ăsta care-mi spală maşina. Îi dau 50 de mii, şi mă conduce cu fanfara până-n stradă. Şi mai am pe unu’ care-mi umflă cauciucurile. Cred că seara au alte personalităţi pe scenă. Multiple!” zice el, acru. “Da? Dă-mi adresa spălătoriei tale!” plusez eu, văzându-l cărpănos. Drept pentru care mă trimite la culcare, că mâine musai am treabă. Şi adaugă, aşa, pentru stimulare: “Înainte de asta însă, io zic să iei nişte pastile. Multe, neică! În noptieră! Da, da, da, alea! Şi doctorul e atât de aproape!”. La care îi dau cu tifla: “Tu zii, că trebuie să zici ceva, da’ nu mă culc o dată cu găinile, aşa că fă tu nani, că io mai vagabondez pe ici pe colo, melancolică, aşa ca după o hotărâre pe care trebuie s-o iei, că aşa-i corect, da’ pe care n-ai lua-o dacă ai avea mai mult curaj…” Trebuie să recunoaşteţi că ştiu să aplanez o criză de gelozie, că doar cu asta mă confruntam, şi nu-mi venea să cred că e posibil aşa ceva. Nu ne văzusem niciodată, el scria în prezenţa nevestei, dacă ar fi fost să-l cred…

Dar asta e nimic faţă de ce a urmat!

Prima criză majoră: află că soţul meu face politică, la un nivel destul de mare de expunere publică. Eu nu fac. N-am fost nici membra defunctului PCR. N-am fost colaboratoarea Securităţii sau delatoare. Nu-s mai bună ca alţii. Pur şi simplu nu am avut chemare spre aşa ceva, sau eram prea tânără sau poate prea ocupată să trăiesc. Politic, pot spune că sunt virgină. Aşa că am fost de-a dreptul siderată să-l văd cum şterge cu mine pe jos, apoi mă aruncă la gunoi, cu scârbă. L-am trădat! L-am făcut să “dea din casă”, ca să-mi râd în barbă apoi! Am mimat că sunt de acord cu el doar ca să-l trag de limbă şi să-mi bat joc de el!

Aşa de bine îl “descususem”, încât tot ce ştiam era că are o firmă de import-export, al cărui obiect de activitate îmi era cu totul obscur. Şi chiar nu mă interesa, că n-aveam de gând să i-o dau pe sor-mea de nevastă! Mi s-a părut atât de nedrept în furia lui oarbă, încât i-am scris o epistolă supărată, dar supărată tare, că la astea sunt specialistă. Am o limbă ascuţită, mamă-mamă! Corodez şi oţelul cu ea. Dar pentru asta trebuie să mă scoţi bine din sărite, că altfel sunt dispusă mai degrabă să cedez decât să mă iau la harţă cu lumea. Aşa că i-am mitraliat câteva sute de cuvinte, după care m-am retras demnă, cu coada pe sus! Eeei!

S-ar părea că totuşi am apăsat pe butonul care trebuia, că a apărut cu cârpa albă-n băţ, încărcat cu bunătăţi şi răsfăţuri internetistice care-mi erau pe plac, aşa că iată-ne din nou prieteni la toartă. Şi ne distrăm un timp pe seama amicului lui, Drobotă, pe care îl introdusese în Anonymus, ca să-şi găsească “drăguţă”, că doar şi el îşi găsise! Îl pregătise pentru asta ca pentru matrimoniale, aşa că îl pozase în casa lui, că arăta ăla de parcă era în holul primăriei, aşteptând să intre în audienţă. Bineînţeles că sexul frumos a dat năvală acolo, şi iată-l pe Drobotă asaltat de tinerele între 18 ani şi moarte. Abia-şi făcuse cât de cât o listă mai acătării, că începe L.L.-ul meu să i-o dinamiteze cu comentarii vitriolante asupra aspirantelor. După câteva zile, din droaia de gagici, pe lista ăluia mai rămăseseră doar vreo trei, care probabil că nu mai intraseră pe site, ca să vadă ce se întâmplă acolo şi s-o tulească şi ele. Floricica mea era din genul ăla de prieteni care-i fac pe duşmani inutili. Dar nici pe ai mei nu-i ierta. Pe ano-amici, adică. Nu ştiu cum reuşea să intre în mesageria mea de pe Anonymus şi să-mi citească corespondenţa, ca apoi să-mi dea cu tifla: „Să n-ai încredere în X, ca le are cu versurile, fereşte-te de Z, că-i neam de manivelă, rupe-o cu Y, că-i poliţai şi turnător…” Câtă treabă avea el, şi io nu ştiam!

Dar nu s-a oprit acolo. A început să se apropie tulburător şi periculos de mine. Poate că e de ajuns să spun că şi-a făcut concediul la 50 de kilometri de oraşul meu, într-o zonă care putea fi numită turistică doar cu foarte mare largheţe. Îmi trimitea zilnic un fel de jurnal ilustrat asupra locurilor vizitate, din care bineînţeles că nu lipsea nici imaginea lui, ca să ştiu cu cine am de-a face. În treacăt fie spus, e un tip prezentabil, robust, cu o faţă uşor şifonată, pe care i se citeşte caracterul coleric, dar şi inteligenţa uşor malefică. Nu înţelegeam cum poate fi soţia lui de acord cu apropierea asta nefirească faţă de o necunoscută. În locul ei, probabil că i-aş fi făcut un guler frumos din laptopul ăla de pe care îmi trimitea zeci de mesaje în fiecare seară.

Vin eu la prânz, odată, pe fugă, să-îmbuc ceva, şi intru pe mesagerie, că începusem să dezvolt o oarecare dependenţă faţă de el, că nici io nu-s normală. Deschid prima căsuţă, şi văd o imagine miniaturizată a ceva care-mi părea cunoscut. Dau click pe ea, si rămân fără aer: era o fotografie a străzii mele, iar în centrul ei se lăfăia casa în care locuim…

(va urma)

Anunțuri
Categorii:Chestii, socoteli
  1. 18/10/2009 la 03:23

    In viata de zi cu zi este postas. :))

  2. melami
    18/10/2009 la 08:56

    ‘Neaţa, soare!
    Şi, crezi că sună întotdeauna de două ori? 😀
    Bine ai venit pe blogul meu!

  3. 18/10/2009 la 10:49

    M-ai omorât. Nu inventezi nimic, aşa-i?

  4. 18/10/2009 la 12:09

    Melami,prin povestirile tale relatate absolut extrordinar,cred că vrei să araţi diferenţa dintre lumea virtuală si cea reală şi cam la ce să te aştepţi când intri într-o comunitate virtuală de orice gen.Nu contează dacă aceste întamplări sunt reale sau imaginare.
    Aşteptăm continuarea 🙂

  5. melami
    18/10/2009 la 12:50

    Cam aşa ceva… 🙂

  6. 18/10/2009 la 12:56

    😛 Bine te-am gasit.

  7. 18/10/2009 la 13:09

    pai nenea asta o fi unu din ala care pe langa nevasta mai are nevoie de o prietena;)) poate nu ii ofera nevasta tot ce vrea :d si se gandeste ca tu esti mai sufletista ;))

    eu zic sa iesi cat mai iute din abureala asta pana nu se ingroasa gluma:))) si sa iti si schimbi idiul de mess;))

    asta da intamplare=)))…is curios de continuare:))

  8. 18/10/2009 la 14:01

    Deci am intuit bine ce se ascunde în spatele acestor povestiri 😉

  9. melami
    18/10/2009 la 14:03

    Acum public ultimul episod. Aştept comentariile tale şi ale tuturor celor cărora le pasă.

  10. melami
    18/10/2009 la 14:04

    Da. Acum public ultimul episod. Te aştept cu o opinie personală.

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: