Prima pagină > Chestii, socoteli > Sexy Anonymus! (4)

Sexy Anonymus! (4)

17/10/2009

Vreo trei luni n-am scapat de Henriette. Îmi scria zi de zi, de ajunsesem să-i ştiu toate neamurile, vecinii şi datoriile. Era interesant, dar cred că cunoaşteţi senzaţia aceea de prea-plin. Adică, mai lasă-mă, femeie, să respir, că nu mă interesează ce set de statui ţi-ai luat de la Paris pentru casa de pe malul mării, nici de progresele tale cu ebraica. Dar nici măcar ăsta nu era lucrul cel mai neplăcut care mi se întâmpla cu ea. Începuse să încerce să mă “controleze”, că doar ce minte poate avea o est-europeană în comparaţie cu ea! Pe de o parte, mă asigura că nu-mi poate cere să întrerup relaţia cu Soyan al ei (care relaţie, fată?!), iar pe de alta se întreba oare cum ar reacţiona individul dacă nu i-aş mai răspunde la mesaje. M-am coborât la mintea ei, şi am făcut-o. Cu sau fără el, mi-era totuna. Credeţi că a contat? Îngerul Gabriel se pogora asupra mea zilnic, mă mângâia pe creştet drăgăstos, îmi smulgea un zâmbet trecător, după care se retrăgea în lumea lui, călare pe jeep, pesemne. Am făcut chiar mai mult de-atât: m-am retras cu totul din Anonymus, că-mi ajunsese până peste cap. Degeaba! Cohorta mea de admiratori care-mi aveau id-ul, continuă să mă urmărească şi în ziua de azi, cu mesaje interogative şi propuneri de intrare în alte reţele de comunicare în grup. Personal, mi-a cam ajuns, aşa că am trecut la the next level, adică la blogăreală. Nu că aici lucrurile ar sta cu mult mai bine în privinţa identităţii oamenilor şi a intenţiilor lor, dar măcar IQ-ul majorităţii este peste medie, deci nu te plictiseşti şi nu rişti să te ia careva cu Helloooooo gooooooooooooorgeous!

Bun, deci ne intoarcem la Henrieta mea. Mă ţinea sub observaţie, nu cumva să-mi fac de cap cu ex-ul ei. Până mi s-au răsculat piticii din cap, şi i-am zis s-o lase mai moale cu interogatoriul, că viaţa mea este destul de puţin complicată raportată la a ei, şi mi-e bine aşa. M-a lăsat. Vreo săptămână, după care a revenit miorlăind la mine, povestindu-mi că a mers în Israel şi l-a căutat pe Soyan, dar că ăla n-a vrut să audă de ea, şi i-a trimis un mesaj scurt şi concis: “S-a terminat. Definitiv.” Şi mă invita să facem împreună analiza textului, să vedem cam ce-a a vrut el să spună. M-am luat cu mâinile de cap, ca să-l am la-ndemână când mă voi hotărî să dau cu el de pereţi, şi i-am spus că, în accepţia mea, se pare că s-a sfârşit de-a binelea relaţia ei fierbinte cu Îngerul, şi ar fi cazul să-şi vadă de viaţă mai departe, că bla-bla-bla.

Nu vă mai plictisesc povestindu-vă ce explicaţii alambicate a găsit ea gestului lui previzibil, câte întrebări psihanalitice şi-a mai pus, şi toată mizeria asta în care se transformă de cele mai multe ori iubirile cele mai “aprinse” şi “pure”. Doar atâta vă mai zic: după ce nu i-am mai răspuns la mesaje timp de vreo două săptămâni, s-a oprit şi ea, şi acum savurez liniştea greu cucerită.

V-am zis, mai la început, că mi-am ales o plajă de vârstă care mă interesa, ca să intru în contact cu oameni din contingentul meu. Credeam că am făcut o alegere înţeleaptă. 25-40 şi ceva de ani. Ei, s-ar părea că aici funcţioneză chestia aia cu tentaţia fructului interzis, că m-am trezit curtată de un escadron de puberi. Ce să vorbesc eu cu puştanii ăştia?! Ca să-i adopt, erau cam copţi, iar de alte cele încă nu-s buni! Îi ştergeam de cum le vedeam vârsta, dar chestia asta-i întărâta şi mai tare, şi reveneau a doua, a treia şi a n-a zi, cu o încrâncenare demnă de o cauză mai bună. Am încercat să le vorbesc omeneşte, dar se pare că n-am nimerit tonul, altfel nu-mi explic de ce unul de vreo 21 de ani m-a ameninţat că mă caută, mă găseşte şi-mi poceşte faţa, aşa că să încep să mă uit peste umăr de-acum încolo. Nu văd alt motiv pentru care s-a iritat în aşa hal decât mica corecţie gramaticală pe care i-am aplicat-o. L-am informat că mi se pare mai corect să scrie “’tu-ţi gura mă-tii!” cu cratime, şi nu într-un singur cuvânt! Bănuiam eu că profele de română nu-s prea populare, dar acum m-am convins pe pielea mea de asta. Atfel nu-mi explic de ce m-a bombardat după aia cu mesaje din ce în ce mai furioase, în care-şi descria o autobiografie de Jack the Ripper şi-mi povestea, cu lux de amănunte, ce-mi va face când va da cu ochii de mine. Drept să spun, deşi mi-l închipuiam probabil destul de aproape de realitate, adică un mucos cu coşuri pe faţă, care se sperie şi de propria pisică, gândul că cineva poate nutri asemenea trăiri profund negative legate de mine, nu-mi prea ţinea de cald, aşa că l-am informat pe admin despre ce păţesc, şi “spintecătorul” meu a dispărut brusc din piesaj.

Dar a apărut Lapis Lazuli, al doilea personaj fascinant din perioada mea anonimă.

Şi pe ăsta l-am ales respectând cu sfinţenie cele trei principii enunţate la început, adică “Nu” pentru pseudonime, alte imagini decât poze ce pot fi considerate ale persoanei în cauză şi hărţuitorii sexual.

Pe scurt, se prezenta în faţa publicului sub forma florii căruia îi purta numele, că eram sigură că aşa scrie în cartea lui de identitate că-l cheamă. Despre intenţiile sale, eram destul de liniştită, că recunoscuse că-i însurat, deci eram convinsă că nu mai are ochi şi pentru altcineva decât pentru propria consoartă, că de ce altfel ar intra în grupuri de genul ăsta!

S-a mişcat fulgerător. Mi-a cerut id-ul personal de la prima postare. Eu, mână largă, l-am dat, că nu-i poţi rezista unei floricele aşa de drăgălaşe. Şi iată-ne conversând. Hopa, încă de la primele replici, m-am prins că tipului ăstuia îi merge mintea ca briciul, iar spontaneitatea în exprimare m-a cucerit irevocabil. Şi acum consider că a fost unul dintre cei mai străluciţi parteneri de conversaţie pe care i-am avut vreodată. Aer proaspăt, ce mai! Clorofilă, scântei, voie bună! Sărbătoareeee!

Prima dată m-a supus la un test de inteligenţă. Isteţ băiat. Cred că l-am trecut, că după aia mi-a dat altul, de cultură generală, unde cred că am luat 5-ul de rigoare, că a continuat să mă caute, ca să-mi dea încă unul, de perspicacitate. Absolvit şi ăsta, că eram într-o perioadă hiperactivă şi-mi mergea minte ceva de speriat, că nu mă recunoşteam nici eu. A urmat apoi unul pe care nu l-am mai trecut! Adică mi-a trimis o culegere de reţete de bucătărie, chestie cu care m-a încuiat ceva mai abitir decât cu rezolvarea unei ecuaţii de gradul doi şi a testului cu “ciocanul roşu”. Mi-am cerut iertare că l-am dezamăgit, dar eu cu bucătăria nu prea le mai am de vreo zece ani, de când am ajuns la concluzia că există modalităţi mult mai creative de a mă tăia-opări-stropi-înţepa, decât în timpul cât încerc să pregătesc vreun fel de mâncare mai complicat decât o cafea, de exemplu.

Tipul părea destul de înţelegător, sau cel puţin nu intenţiona să mă angajeze de bucătăreasă, aşa că m-a atras într-o zonă unde păream că mă simt mai în largul meu. Îmi trimitea filmuleţe distractive, bancuri, teste psihologice, fotografii haioase, culese de pe internet. Mi-a adormit vigilenţa, ce mai!

Rău am făcut că n-am luat în considerare ceea ce-mi mai trasmitea el, printre rânduri. De exemplu: “Am mai multe adrese de email, pentru că sunt o persoană duplicitară, trăiesc în lumi paralele. Te-am speriat? Asta era şi intenţia! Vai, ce mă distrez câteodată!”

Şi chiar o făcea, deşi eu credeam că doar glumeşte.

(va urma, dar nu azi, că aţi scos sufletul din mine. Vă asigur însă că merită. 🙂 )

Anunțuri
Categorii:Chestii, socoteli
  1. Laura
    17/10/2009 la 21:49

    Vorba lui maica-mea
    “nu trebe să încerci tu chiar totul, mai trage concluzia şi de pe pielea altora”, aşa că ai dreptate: o să urmăresc continuarea.

    Savuros ca un işlăr de la Bulevard 🙂

  2. yeonsaeng
    17/10/2009 la 23:13

    abia astept!

  3. Laura
    17/10/2009 la 23:59

    ce liniste-i aici … ufff, sa-mi trag sufletul chinuit…

  4. yeonsaeng
    18/10/2009 la 00:17

    @laura
    mai degraba rumenit

    @slvc
    mai vino iar in gara noastra micaaaaaaa parampamapampaaaaaaaapaaaaapaaaaaaammm
    haaaaaaaaaai,viiiiii???

  5. melami
    18/10/2009 la 00:28

    yo, pentru tine o avea farmec, că abia ai venit, da’ ăştia o ţin aşa de mai bine de zece zile, şi mi s-a cam acrit, aşa că vin, dar mai rar, că nu vreau să vă stric cheful.

  6. Laura
    18/10/2009 la 00:40

    gata hai c-o lasam moale cu bautura. Promit.

  7. Laura
    18/10/2009 la 00:58

    Slvc, mă simt cam vinovată : n-am vrut să vă stric blogul. Nu ştiu, se pare că am făcut-o de cacao şi in ce te priveste şi-n ce-l priveste pe Florian, aşa că mai bine mă retrag de pe toate fronturile înainte de a strica mai mult.

  8. melami
    18/10/2009 la 01:06

    Cu Flo nu ştiu ce se întâmplă, că n-am apucat azi să vorbesc cu el, iar pe mine nu mă băga în seamă, că-s mai ciufută acum. Atâta timp cât şi ceilalţi intră în jocul tău, înseamnă că tu simţi mai bine pulsul decât mine. Blogul este aşa cum îl facem noi. Vrem să părem chercheliţi, n-avem decât. Vrem să ne jucăm de-a dragostea, intră cine vrea… şamd.
    Doar că eu cred că trebuie să mai variem jocul, că ajungem să ne plictisim, sau să-i excludem pe ceilalţi din el. Ne transformăm în ceva prea exclusivist şi-i îndepărtăm pe cei care ar vrea să vină spre noi. E doar o părere. Nici măcar nu-s sigură că e bună, aşa că nu te prosti cu retrasul, că n-ai nici un motiv. Găsim alte „emploi”-uri, şi continuăm să facem ghiduşenii ca şi până acum. Te prinzi în provocarea pe care tocmai ţi-am lansat-o?! Hai, nu fii… puicuţă laşă! 😀

  9. Laura
    18/10/2009 la 01:46

    Slvc, tu eşti o tipă tare de treabă!
    Şi cred că ai fi o diplomată bună. Dacă aş fi preşedintă te-aş face ministră de externe şi consilier prezidenţial 🙂

  10. melami
    18/10/2009 la 01:49

    Săru mâna! Şi tu eşti valabilă! Te-aş face regină, că ai stofă! 😀
    Noapte bună!

  11. 18/10/2009 la 11:43

    ai atatea peripetii de zici ca ai avea 16-17 ani :))

  12. melami
    18/10/2009 la 15:13

    Păi, la minte, cam atâţia am, ce, nu se vede?! 😀

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: