Prima pagină > Chestii, socoteli > Sexy Anonymus! (2)

Sexy Anonymus! (2)

17/10/2009

Primul care şi-a luat inima în dinţi, a fost un afro-american de vreo 40 de ani, care locuieşte în Lisabona.

-Ce părere ai despre a face sex cu un negru?

Ce părere să am?! Niciuna, pentru că nu mi-am pus problema asta niciodată. Chestie pe care i-am şi comunicat-o, ritos. Da’ ăla nu se lasă cu una cu două, şi sare cu propunerea concretă. La care, doar de dragul artei, îl întreb cum vede el posibilă treaba asta.

-Te urci în avion şi vii la Lisabona!

Uite că nu m-a dus capul că poate fi aşa de simplu!

-Nu mai bine vii tu în România, pe bicicletă?! am sărit eu cu contraoferta.

-Poate, răspunde el, după care se retrage uşor bosumflat.

Dar revine a doua şi a treia zi, cu aceeaşi idee fixă, până l-am şters de pe listă.

Al doilea care prinde drag de mine, se dovedeşte a fi vechiul meu prieten, Adomniţei. Om serios, la 62 de ani, din Iaşi. Care îmi propune să facem dragoste o noapte întreagă. Trec peste dubiile mele că ar putea presta aşa ceva fără ajutorul pilulei albastre, şi îi comunic că nu cred ca soţul meu să fie de acord să lipsesc de-acasă în numele unui asemenea nobil scop.

-Păi stai, că nu-i de-adevăratelea. M-am interesat, şi uite cum funcţionează: seara, ne propunem amândoi să facem chestia asta virtual, apoi dimineaţa povestim ce a simţit fiecare în timp ce.

A rămas că trebuie să mă mai gândesc înainte de a intra într-o aşa legătură serioasă cu cineva. Încă mă mai gândesc la asta, vă daţi seama! 🙂

Am mai avut “iubiţi” dintr-ăştia, că grădina Domnului e mare şi multe jivine o bântuie. Succesul cel mai mare l-am avut la partea bărbătească a lumii arabe, toţi flăcăi unu’ şi unu’, “arieni” din cap şi până-n picioare, cum îmi plac mie. Într-o zi, mi-am făcut curaj şi i-am şters pe toţi, la grămadă, că mi se-negrise naibii de tot lista ano-amicilor.

Şi ajung acum la piesele de rezistenţă ale site-ului: israelianul Înger Gabriel şi românul Lapis Lazuli!

Pe primul l-am ales dintr-un impuls sportiv. Poza lui îl înfăţişa în faţa unui jeep aflat pe un drum flancat de pereţi stâncoşi şi blocat de un bolovan imens. La chestiile astea nu rezist, aşa că l-am întrebat:

-Şi, ai reuşit până la urmă să treci de roca aia?

La care el îmi răspunde detaliat şi cu simţul umorului că da. Ce se întâmplase? Tipul are o firmă care se ocupă de organizarea de trip-uri cu jipanele, pentru plictisiţii planetei, prin zone greu accesibile. Acolo se afla în Muntenegru. Călăuza lui uitase să verifice drumul cu o zi în urmă, şi se treziseră blocaţi de pietroiul ăla cât casa. Şi ce soluţie credeţi că a găsit? Hai să vă văd, isteţilor! N-o să ghiciţi în veci! Nu, nu l-a dinamitat, nici n-a pus sclavii să-l împingă la vale. Atunci? Ei bine, s-au căţărat pe una dintre stâncile care flancau drumul şi, mai cu braţele, mai cu târnăcopul şi lopata din dotare, au dat la vale suficient pietriş şi bolovăniş ca să facă un fel de derdeluş pe care să urce şi să coboare jeep-ul. Cum să nu-ţi placă un asemenea tip inventiv?!

Am devenit prieteni la cataramă. Îmi trimitea zilnic mesaje ilustrate, cam la modul următor: începea cu o pildă de genul

Sweet words are easy to say, sweet things are easy to buy, but sweet people are difficult to find. Life ends when you stop dreaming. Hope ends when you stop believing. Love ends when you stop caring. Friendship ends when you stop sharing

după care posta un buchet superb de trandafiri şi continua cu imaginea unei femei goale sau a unui cuplu în ipostaze erotice, dar încheia întotdeauna ceremonios, cu un alt buchet, ca un domn din alte timpuri. Am în memoria computerului mai mult de o sută de astfel de colaje. Fotografiile sunt din cele artistice, adică, deşi conţin nuditate explicită, nu sunt obscene. Uneori nici măcar erotice.

Totul părea în regulă, aveam şi eu un admirator care nu-mi cerea să sar cu el în pat din prima, ci îmi sugera doar unele acţiuni… ghiduşe. Dar ceva nu îmi dădea pace. V-am zis că în Anonymus nu prea puteai ţine secrete. Dacă voiai, aflai ce te interesa. Şi am aflat astfel că era extrem de probabil ca eu să fiu doar una dintre cele cărora le trimitea astfel de mesaje. Să clarific ceva înainte. Una era corespondenţa noastră prin intermediul site-ului, şi alta era cea prin email-uri, că v-am zis că la început împărţeam id-uri în stânga şi-n dreapta, ca un prezidenţiabil în campanie electorală. Cu mine “întreţinea” ambele tipuri de relaţii. Dar, din răspunsurile celorlate cadâne din haremul lui, m-am cam prins că şi ele erau beneficiarele mesajelor lui iubăreţe şi glumeţe. Şi-apoi, ne alesese ca pe un lot de studiu: toate eram frumuşele, din Europa Răsăriteană şi cam de aceeaşi vârstă. Tipul avea metodă, şi asta mi-a impus respect. Bineînţeles că nu m-am răbdat şi i-am comunicat rezultatul investigaţiilor mele. Credeam că o să se supere pe mine că-l făceam crai şi-n alte feluri, că n-am greţuri când e vorba să-l fac de cacao pe unul care mă consideră doar o biată gâsculiţă.

-Nu, draga mea. Cu ele nu întreţin şi conversaţii particulare, aşa cum procedez cu tine, care-mi eşti dragă, fata mea inteligentă şi cu simţul observaţiei!

Oah, exact asta aşteptam: confirmarea unicităţii mele din marea aceea de frumuseţi care îl asaltau! L-am crezut, cum să nu, că nu mă durea gura s-o spun!

Ca să-mi dovedească, pesemne, că aşa este, m-a anunţat că-mi trimite câteva poze de-ale lui oficiale şi câteva personale. Şi iată-mă descărcându-le, cu sufetul în gât şi pulsul sprinten. Din primele îmi zâmbea un bărbat extrem de înalt şi bine făcut, cu o faţă cam de pantof, dar armonioasă şi animată de ochi inteligenţi. A urmat una în care probabil că abia ieşise din sinagogă, pentru că purta fesuleţul ăla tipic, căruia i-am uitat numele, dar o să-l caut pe google pentru voi când oi avea timp. Urmau apoi cele… personale. Stiţi cum se descarcă pozele pe internet: parcă coboară lent cortina, lăsându-te să vezi treptat imaginea. Ei, închipuiţi-vă cum urmăream eu, curioasă, să văd ce înţelege el prin “personal”, şi numai ce văd câtevă firişoare creţe iţindu-se promiţător pe fondul a ceva care semăna cu pielea abdomenului unui bărbat. “Dă Doamne să nu fie ce cred eu!” am mai apucat să-mi spun, dar se pare că Cel de Sus avea altă treabă în momentul ăla. “Asta e!” mi-am zis privind chestia aia semeaţă şi îmboboloşată, cu cap roşietic şi fără prepuţ. “Ai vrut exclusivitate, o ai!” O aveam, bre! Din mai multe unghiuri, când mai veselă, când mai tristă, dar în mod cert lipsită de false inhibiţii!

După explozia asta de sinceritate, evreul meu mă anunţă că acum e rândul meu! Ei, oi fi eu nebună şi curioasă poate mai mult decât e normal, dar la treaba asta i-am răspuns cam înţepat:

-Nu te supăra, la noi în România, între “personal” şi “intim” e o mare diferenţă! Trecând peste faptul că nu am asemenea poze, şi sinceră să fiu nici nu ştiu cum ar trebui să procedez ca să mi le fac, nu cred că le-aş trimite altcuiva decât soţului meu.

Nu s-a supărat nici atunci, deşi, în locul lui, eu m-aş fi simţit cel puţin penibil că m-am expus aşa, iar celălalt îmi dă cu tifla. Ce v-am zis eu că-i un înger?! 🙂

Înger si demon, pentru că, după apariţie belgiencei în peisaj, am început să-i văd şi partea mai puţin “luminoasă”. Dar despre asta, în curând!

(va urma)

Anunțuri
Categorii:Chestii, socoteli
  1. Florian
    17/10/2009 la 13:05

    Eşti savuroasă când îţi povesteşti peripeţiile de toate felurile. Nu mă mai satur citindu-te, dar am un mic semn de întrebare. Nu crezi că e puţin inelegant să faci publice amănunte din corespondenţa purtată prin email, cu o persoană care credea probabil că vor rămâne secrete?

  2. melami
    17/10/2009 la 13:26

    Am dat doar un exemplu, luat de altundeva, nu din corespondenţa mea cu el. E plin internetul de chestii de-astea. Cred ca primesti si tu zilnic, la serviciu asa ceva.
    Atâta timp cat le protejez identitatea, că doar nu le folosesc numele reale, cred că e-n regulă. Urmăreşte mai departe şi ai să înţelegi unde vreau să ajung, totuşi!

  3. pdm
    17/10/2009 la 15:40

    selvecel, nu uita, ezicstă băeți care face conturi cu poze furate de la alții. dacă vrei îmi fac și eu un cont și-ți întrețin suspansul. crezi că aș fi destul de talentat?

  4. 17/10/2009 la 15:57

    haidi, bre, cu va urma-urile matale ca stau aici cu sufletul la gura. macar daca postai si o poza din aia „personala’ sa vaza si ochiul nostru in exclusivitate.

  5. melami
    17/10/2009 la 17:43

    De ce n-ai răbdare? Uite, din cauza unora ca tine, trebuie să apar cu episodul următor tot azi! Deci, ochii cât sarmaua!

  6. melami
    17/10/2009 la 17:43

    Idem ca la nr. 3! Măi, măi!

  7. Laura
    17/10/2009 la 18:09

    nu-i creierul cea mai erogena parte a corpului? hmmm…
    in rest analog nr. 1 🙂

  8. melami
    17/10/2009 la 18:20

    Ok, intră tu pe Anonymus şi detectează-mi personajele! Vei avea poate surprize! Ca şi în cazul unchilor mei, pe care s-ar putea să nu-i găseşti în registrele stării civile, ci doar în îmaginaţia mea. Ca să vă liniştesc temerile, am publicat deja vreo trei cărţi de ficţiune, iar ultima este la corectură acum. N-am vrut să vă spun asta, pentru că ţine de viaţa personală. Dar nici să fiu acuzată de rea credinţă şi indiscreţie nu-mi convine, aşa că acum am ales răul cel mai mic. Inventez, bre! Sau nu chiar întru totul… că orice ficţiune conţine un sâmbure de adevăr…
    Îi rog pe sebra, M3bis şi Flo să depună mărturie pentru mine că, deşi ştiu câte ceva despre ei din corespondenţa noastră particulară, n-am lăsat să scape niciunul dintre amănuntele legate de viaţa lor pe blog. Am un respect prea mare pentru intimitatea oamenilor ca să fac aşa ceva. Dar elementul anecdoctic ar trebui interpretat cu mai multă largheţe, nu cu manualul de morală în mâini, cred… 🙂

  9. 18/10/2009 la 11:25

    ce tare e omul asta :))….asta era o oferta directa :)) numa tu nu te-ai prins =))

    aooooo….iti dadea camile :))….si alea e scumpe b-)

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: