Prima pagină > Chestii, socoteli > Sexy Anonymus! (3)

Sexy Anonymus! (3)

17/10/2009

Vin în întâmpinarea nerăbdătorilor care vor finalul hăptamu, că dacă erau civilizaţi, mă lăsau să răsuflu o ţâră, nu mă puneau la lucru sâmbătă după-amiaza.

Fac, într-o zi, cunoştiinţă -pe Anonymus, bineînţeles, că aproape că mă mutasem cu totul acolo- cu un belgian curăţel, subţirel, posesor de poze cu pisici. Conversam într-o engleză relaxată, cel puţin din partea mea, că tipu’ îşi dădea silinţa, nu glumă. Avea suavitatea lui Aramis şi ochelari de bibliotecară virgină. Civilizat, prevenitor, genul ăla care îţi cară poşeta când te plimbi cu el duminica, pe ştrase. Bineînţelesc că intrăm pe privat, ca să zic aşa, şi dă-i şi dă-i, cu politeţurile şi salamalecurile. Mă întreabă cu ce mă ocup. Îi zic, neuitând să adaug că-s cu senzor pe deget, vorba sebrei. Chestie care nu-l pare a deranja, aşa că continuăm să vorbim aproape o zi întreagă despre câte în stele şi în lună, degajat ca doi camarazi lipsiţi de tentaţiile cărnii. A doua zi, dau să intru în lista mea de prieteni, să-i trimit un tag. Herve, ia-l de unde nu-i! Măi să fie, îmi zic! O dată am dat şi eu peste un tip curăţel la gură, şi io-te-l că dispăru! Nedumerită, intru pe History, că începeam să am dubii asupra memoriei mele. Era acolo, deci nu mă dilisem. Dar ce s-o fi întâmplat cu el?! Ei, asta e: fată săracă şi fără noroc la ano-amici!

Am continuat aşa câteva zile, cu vechile cunoştiinţe, şi mai ales cu Îngerul Gabriel, care o dădea din când în când pe pornăciuni lights, dar când să-i frec ridichea, îmi apărea cu ode de-alea colorate şi siropoase despre cât de mult cinsteşte el femeia şi o ridică pe un podium spre care abia are curaj să ridice ochiul păgân. Îmi trimite el o suită de cupluri surprinse de obiectivul foto exact în exerciţiul funcţiunii, cu specificaţia că nu-s trucate şi că acţiunea se petrecea mereu în locuri publice, lucru pe care îl vedeam şi eu, că mi-era greu să ignor figurile perplexe ale vecinilor de plajă, bloc sau cartier ale celor care se dădeau în stambă. Titlul era Braving people making love! Ce să-i răspund la aşa ceva, că nu era să pic pe spate de admiraţie?! Aşa că m-apuc şi-i scriu ceva de genul: “Nu ştiu cât de curajoşi îs ăia, dar în mod sigur mulţi dintre ei îs muci de beţi.” După care adaug un PS: “Sper că nu-i şi vreo poză de-a ta acolo. Îi deja prea târziu, ai postat-o??!!! Nţţ, nţţ!” Îmi răspunde, via satelit: “Eşti fenomenală! Cred că se aud de acolo hohotele mele de râs, dulcea mea copilă isteaţă!” Trebuie să recunoaşteţi că ştie cum să ia o est-europeană inteligentă ca mine!

Într-o seară, pe când să închid computerul, îmi atrage atenţia un mesaj sosit recent şi semnat cu nume femeiesc: Henriette. Ei drace, să vezi că mi-au răspuns ăia de la Medici de pretutindeni, la care mă adresasem cu o solicitare de loc de muncă, în România devenindu-mi cam strâmt locul de desfăşurare profesională. Îl deschid, furibundă, şi încremenesc! O gagică, belgiancă de felul ei, mă întreba, după vreo zece aliniate în care îşi cerea scuze de intruziune, dacă am vreo relaţie de iubire cu numitul Soyan. “N-am, cucoană, da di ce întrebi mata?” îi răspund adunându-mi franceza de prin colţurile memoriei. “Păi, pentru că acest domn este amantul meu de circa şapte luni, şi în urmă cu o săptămână mi-a transmis mesajul următor…” După care îmi ataşează un document vag cunoscut. “Da, şi care-i problema?” o iau io la rost, uşor ţâfnoasă. “Nu e niciuna decât că întâi ţi l-a trimis ţie, după care mi l-a redirecţionat mie, uitând să-ţi şteargă datele de identificare.” “Da, şi?” “”Şi mi-a jurat iubire şi onestitate! Mi-a promis că atunci când se va termina, mi-o va spune direct, ori el văd că joacă dublu, sub nasul meu…” Ce să spun! M-am culcat la trei noaptea, prinsă în corespondenţa mea cu belgianca trădată şi suferindă. Aţi trecut şi voi prin faze de genul ăsta, cu prietenii plezniţi pe la spate de partenerii lor, şi ştiţi cum e. Contează prea puţin ce le spui; important e să îi ascuţi şi să le zici ce ar vrea ei să audă de la tine, nu ce-ţi trece ţie prin minte! Am încercat de toate, credeţi-mă, că nu voiam s-o am pe conştiinţă. A trebuit să-i explic în repetate rânduri că nu l-am văzut pe ăsta decât în poze -evitând să aduc vorba de alea personale, care mă cam şocaseră- şi că nici nu intenţionez s-o fac altfel. Apoi a trebuit să-i dau cu subsemnatul asupra naturii exacte a ce-mi scria el şi a ce îi răspundeam eu. N-am nimerit-o nici de data asta. “Ah, înţeleg acum de ce îl atragi! Îţi apreciază simţul umorului şi francheţea! Întotdeauna i-au plăcut tipele spirituale şi sexy…” No, ce să mai zici la asta! Era un fel de compliment, aşa că am lăsat-o aşa cum a picat. A rămas că keep in touch şi am încercat să mai prind câteva ore de somn.

A doua zi dimineaţa, nou mesaj de la Gabriel! Aproape identic cu cele câteva zeci de dinainte, deşi diferit prin amănunte nesemnificative; l-am privit, nu ştiu de ce, cu antipatie. Am vrut să nu-i răspund acestui Casanova din Orientul Mijlociu, dar mă rugase Henrieta mea tremolata să nu-i dau de înţeles că mă abordase şi că de-aia… Mai pe seară, iat-o revenind, cu lacrimi proaspete şi mai decepţionată ca oricând. Mi-am schimbat atunci tehnica de interneto-psiho-terapie, şi i-am zis de la obraz ce cred eu despre ăsta. Măi, să vedeţi ce mi-a mai sărit în cap! Că nu-l cunosc (asta cam aşa era!) şi habar n-am ce rezerve de bunătate şi iubire zac în el ş.a.m.d. Păi, atunci spală-te cu el pe cap, mi-am zis, şi nu i-am mai răspuns. Că aveam cu cine conversa. Uite, tocmai primisem un mesaj de la belgianul meu dispărut ca măgarul în ceaţă. Care m-a lăsat multi-perplexă! “Îţi mulţumesc că i-ai fost alături soţiei mele, ieri. Pupici.” Blanc total în creierul meu sărman!!! Cum, adică “soţia mea”! Care, bre? Ce-i cu voi? E vreo epidemie de bolunzeală în Belgia şi io n-am aflat încă? Futu-i!

Mi-am suflecat mânecile, şi am purces la cotonogit la ei în stil românesc. Pe scurt, i-am anunţat pe amândoi că regulile jocului în care m-au băgat îmi cam scapă şi că, în concluzie, îmi bag şi io piciorul în amândoi şi să mă lase dreac’ în pace! Chestie pe care au făcut-o… circa cinci minute, timp în care am tras în chiept o ţigară amăruie. După care intervine ea, cu maximă blândeţe şi curtoazie: s-o scuz că n-a apucat încă să-mi spună că e măritată cu un tip cu zece ani mai tânăr ca ea, cu care a convenit de la început că fiecare îşi va trăi viaţa aşa cum crede. Omisese să-mi spună şi că Herve s-a întâlnit face to face cu Soyan, ocazie cu care îl studiase şi o avertizase că ăsta era cam din tagma lui, a fustangiilor adică. Şi multe, multe altele, mama lor de dezaxaţi! Am cerut un time out de câteva zile, că începusem să vorbesc singură prin casă, ca tipu’ ăla din banc: “Cum naiba, unu’ alb şi unu’ negru?!”

După un timp, tot Henrieta sparge gheaţa nou coagulată peste sentimentul meu de prietenie şi cordialitate faţă de ea. Trebuie să recunosc că, nebună-nebună, dar avea un stil elegant de mai mare dragul, iar franceza ei mă ungea la suflet. Aşa că iată-ne din nou în vorbe. Ea, descosându-mă în legătură cu Gabriel, eu răspunzând destul de onest, că da, îmi scrie mai departe cu regularitate de ceasornic care îţi arată cucul la intervale fixe. Măi, da’ mai am multe de povestit, şi deja-mi cam joacă literele în faţa ochilor, aşa că mă cer afară pentru vreo oră, să-mi limpezesc creherii. N-aveţi însă grijă, că… (va urma)

Anunțuri
Categorii:Chestii, socoteli
  1. Laura
    17/10/2009 la 19:35

    nu-ti fac tu simpatico nici o morala, dar sunt cam dezorientata… :((
    ahhh… stiam eu ca nu-i bine sa dorm asa mult…
    oricum tu scrii asa distractiv 🙂

  2. melami
    17/10/2009 la 19:39

    De ce eşti, fată, dezorientată? Zi-mi că poate-ţi pot lămuri unele dileme… Pe bune!

  3. 17/10/2009 la 19:53

    m-au pleznit si pe mine fro cativa parteneri din astia pe la spate. cum naiba sa nu-ti placa! si sa te mai si plangi. astia chiar ca-s dezaxati, da-i incolo.

  4. melami
    17/10/2009 la 19:55

    🙂

  5. Laura
    17/10/2009 la 19:56

    nici eu nu stiu exact, dar cred ca am facut azi o nedreptate cuiva 😦

  6. melami
    17/10/2009 la 20:00

    Dacă vrei să vorbim, găseşti id-ul meu la Flo. Sau cred că şi aici, pe blog, n-am verificat…

  7. Laura
    17/10/2009 la 20:11

    Mersi mult, mult. E chiar frumos din partea ta, dar cred ca respectiva persoana e atat de inteligentă incat sa inteleaga ca, daca i-am facut o nedreptate e doar din stângăcia mea de novice şi va putea trece peste asta.
    Incurcate sunt căile internetului… 😉
    Astept şi eu cu nerăbdare continuarea… şi aşteptarea poate fi frumoasă… 🙂

  8. melami
    17/10/2009 la 20:14

    Ok. Sper să citească şi acel „cineva” şi să se prindă! Dacă nu, ştii lecţia: capul pe umărul meu şi liber la destăinuiri, că n-o să afle decât întreaga blogosferă! Glumesc, desigur. 🙂

  9. Laura
    17/10/2009 la 20:20

    Iar vrei să zmulgi un compliment de la mine? Ok, îl meriţi, da’ nu ţi-l dau 😛
    Nu acum.

  10. melami
    17/10/2009 la 20:23

    Chitroaso!

  11. yeonsaeng
    17/10/2009 la 20:39

    mai scrieeeeeeeeeeeeee…pliiiiiiiiiizzz

  12. 17/10/2009 la 20:46

    Ţi-arată cucu’ la fix?

  13. melami
    17/10/2009 la 21:36

    Şi la jumate, dar se prezenta destul de bine şi aşa! 😀

  14. melami
    17/10/2009 la 21:37

    Io scriu, Pufuleţ, dar să ştii că pe alocuri îmi pierd umorul şi mă apucă umoarea. Aia neagră! C-aşai în tenis, nu? 😀

  15. 18/10/2009 la 11:35

    scuza-ma ca iti zic si cu toate scuzele de rigoare care se pot impune, dar povestea asta e ca in filmele cu prosti :))….sau alea cu stan si bran :))

    deci daca as pati asa ceva, mi-as pune simpla intrebare ” exista oameni mai sariti de pe fix? sau i-am cunoscut pe toti?” =))

  16. melami
    18/10/2009 la 11:42

    Io te scuz! Mie nu-mi găsesc scuze! 😉

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: