Prima pagină > Chestii, socoteli > Sexy Anonymus! (1)

Sexy Anonymus! (1)

16/10/2009

Când intri într-o chestie dintr-asta, ştii aproximativ ce te-a mânat spre ea (curiozitatea, naivitatea şi prostia), dar habar n-ai cum se va termina.

Anonymus se numea grupul în care m-a invitat să intru o persoană aflată deasupra oricărei bănuieli de neseriozitate. Nu mi-a dat prea multe amănunte, dar nici eu nu i-am cerut, zicându-mi că o să mă lămuresc pe parcurs. Ceea ce s-a şi întâmplat. Deci, i-am urmat îndemnul şi m-am înregistrat, cu numele real şi o fotografie cât de cât reuşită. Decentă. Poate că trebuie să mai subliniez asta o dată: decentă. Oarecare. Fără pepenaşi la vedere sau buric dezgolit. M-am înregistrat deci, mi-am ales un domeniu de vârstă care mă interesa, să zicem 25-40 de ani, după care am şi uitat de asta.

Intram destul de rar în mesageria mea, pentru că nu obişnuiam să folosesc internetul decât în scop profesional, adică o dată pe lună, când trebuia să trimit undeva nişte materiale. Vine sfârşitul lunii şi-mi deschid inbox-ul, care, de data asta era doldora de mesaje. Mai să-mi pice pe bombeuri! Toate de la Anonymus! „Măi să fie! Cine naiba mai e şi ăsta?”, mi-am zis, uitând ce făcusem în urmă cu vreo două săptămâni. Încep să le deschid, sistematic, şi mă dumiresc destul de repede. În primul dintre ele, admin-ul îmi ura cele cuvenite şi mă informa că mă voi distra de minune împreună cu prietenii pe care mi-i voi face prin intermediul site-ului. După care începeau ofertele. „Slvc, următorii oameni ar dori să te cunoască!” Urma o suită de 12 imagini sau fotografii de bărbaţi (ulterior şi de femei, că se înmulţiseră sărăcuţele între timp şi prinseseră curaj), cu sumare date biografice (vârstă, ţara de origine etc.), dintre care trebuia să aleg măcar unul, dacă nu pe toţi deodată! Anonimi, anonimi, dar chiar aşa?! Deci, m-am sistematizat, adică mi-am fixat nişte criterii: 1. Nu mă interesează cei cu nume care miros de la o poştă că-s pseudonime. 2. Idem cu cei care nu-şi postează fotografia, că ar fi trebuit să cred că mă caută înşişi Richard Gere şi Leonard di Caprio, după unele poze. 3. Nu dau curs cererilor din partea obsedaţilor sexual. ş.a.m.d.

După ce mă uit la chipurile a aproximativ 60 de persoane, îl aleg exact pe unul care se prezenta sub forma unui buchet de trandafiri aşezat pe un pian; ca să vedeţi cât de consecvenată îs cu hotărârile mele înţelepte. Mi-a plăcut pesemne numele: Adomniţei. Dau, deci, click pe el, după care sunt întrebată dacă vreau să mi-l fac prieten. Da, ce pepenaşii mei, îmi spun şi clicuiesc din nou yes. Şi iată-mă-s cuplată cu primul meu anonim. Ăia, insistenţi, îmi sugerează să-i trimit omului un mesaj. Ceea ce şi fac, că-s ascultătoare de felul meu şi nu mă dureau deştele. „Bună. Spune-mi, te rog, cu ce se mănâncă chestia asta, că-s recent picată pe-aici?”. La care tipul îmi răspunde prompt: „Nici eu nu prea ştiu, dar apăs pe butoane la întâmplare, şi-mi ies chestii haioase.” Lămurită buştean, încep şi eu să acţionez tastele, aşa că iată-mă, la sfârşitul sesiunii, mândra posesoare a 20 de prieteni noi, cărora le trimit acelaşi mesaj, ba în româneşte, ba în englezeşte, ba în franţuzeşte, după naţia fiecăruia. La care nu se oboseşte niciunul să-mi răspundă, ci încep să mă bombardeze cu mesaje de tipul You are so gorgeooooooooooooous!, You look fabulooooooooooous! Vous etez magnifique! Woooooooonderful smiling! şi alte chestii de-astea „profunde” şi culturale. Cred că aveau o problemă cu litera „o” flăcăii! Li se părea, probabil, prea anostă, aşa că trebuia s-o scoată cumva în evidenţă. Nu ştiam ce să mai cred, când au început să curgă tag-urile. Mi-au trimis băieţii tone de flori, torturi, pupicuri şi îmbrăţişări. Ce mai, începusem să am convingerea că mi-am greşit cariera, şi că una de amantă internaţională mi-ar fi venit mai bine decât halatul alb şi stetoscopul!

Politicioasă, le-am răspuns la toţi, că nu era să-i las cu aşteptările nesatisfăcute. Aşa că apucă-te şi trimite la tag-uri până mi se împăienjeneau ochii, că încercam să nu fie două la fel, din respect pentru admiraţia lor sinceră. Abia mai târziu m-am şmecherit şi selectam doar unul, pe care-l expediam într-o veselie la toţi, că n-aveau de unde să ştie unul de altul, mi-am spus. Ei, uite că aveau, că nu trebuiau decât să dea click pe vreunul dintre admiratorii afişaţi pe lista mea de prieteni, ca să vadă ce i-am trimis, şi să mă muştruluiască după aceea zdravăn că nu au exclusivitate! Chestia asta i-a mai triat o ţâră. Au rămas doar ăia mai puţin orgolioşi, adică mai de gaşcă. Dar ce să mă fac, că primeam zilnic alte 12 oferte, şi nu mă lăsa inima să nu-l aleg măcar pe unul, la voia întâmplării. După nici o lună, eram cadâna unui harem cu nu mai puţin de 413 ano-amici, cu care corespondam furibund.

Următorul pas a fost cererea id-ului personal, că mulţi dintre ei voiau o relaţie mai directă cu mine, nu doar înregimentată în Anonymus. L-am dat, că n-am secrete faţă de nimeni. Şi iată-mă chat-uind de zor cu ei, poliglot, ca de obicei. Debutau mai degrabă precaut, cu aprecierile cu care mă obişnuisem deja, de începusem să-i radiez pe ăia care nu mă făceau din prima „superbă”, „minunată” şi „răvăşitoare”, nesimţiţii! Bun, tămâiau ei la mine, dar io mă ţineam băţoasă, misterioasă şi inaccesibilă. De regulă, cam pe la al treilea schimb de mesaje, băieţii prindeau curaj şi ajungeau la ce-i durea pe ei… (va urma!)

Anunțuri
Categorii:Chestii, socoteli
  1. Laura
    16/10/2009 la 23:00

    Tare şod.
    Eu l-am citit până acum pe Groparu’ că.l cunosc, ş-apoi m-am împiedecat de măgăruş. Da-mi ajunge 🙂

  2. melami
    16/10/2009 la 23:06

    Asta-i cu torul altceva! Parfum! 😀

  3. Laura
    16/10/2009 la 23:09

    Nu ştiu… e oricum o experienţă nouă 🙂

  4. melami
    16/10/2009 la 23:11

    Vezi tu mai departe mâine. 😀

  5. 17/10/2009 la 00:04

    Welcome to the jungle! Ce? Credeai că scapi?

  6. melami
    17/10/2009 la 00:24

    Păi, nici nu vreau, că altfel rămâneam la Karel al meu! 🙂

  7. 17/10/2009 la 10:10

    Doar atât?? Aşteptăm continuarea 😀

  8. 17/10/2009 la 10:47

    asta e dura:)) trebuia sa lasi un mesaj cu „vreau ceva nou!” si fac pariu ca oricum nu se prindea nimeni ca te-ai saturat de oamenii cu complemente :))

    las ca poate vine unu si te si mariti cu el pana la urma =))

  9. melami
    17/10/2009 la 10:50

    Vineeeeeeeeeee!

  10. melami
    17/10/2009 la 10:51

    Păi, Giusziko, cam asta ar fi problema. Că sunt deja! Dar întotdeauna e loc pentru mai bine, nu? 🙂

  11. yeonsaeng
    17/10/2009 la 20:13

    scrii demential!!=))=)) ti-am luat articolele de sus in jos…si am ras..si aaaaam raaaaaaaaaaaas=)))

  12. melami
    17/10/2009 la 20:15

    te puuuup, şi te puuuuuuuup, nebuno! 🙂

  13. 18/10/2009 la 11:13

    absolut :):))

  14. melami
    18/10/2009 la 11:19

    Mersi, mă onorezi! 🙂

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: