Prima pagină > Viata ca o prada, limba ca o spada... > Daţi cu ouă stricate în noi! Umpleţi-ne de rahat!

Daţi cu ouă stricate în noi! Umpleţi-ne de rahat!

08/10/2009

index

Lumea s-a obişnuit să ne bage în categoria meseriilor de tip „Urzica”. Frizerii, ospătarii şi medicii au fost dintotdeauna ciuca bătăilor de joc, din motive mai mult decât evidente. Suntem corupţi, măi. Avari, lipsiţi de suflet şi cu ochii numai după ciubucuri!

Oi fi eu vreo excepţie de la regulă, dar, ca medic, n-am aşteptat şi acceptat niciodată să fiu „stimulată” ca să ajut pe cineva, iar micile „cadouri” le-am primit cu maximă reţinere. Aşa mi-a mers buhul de fraieră, încât am reuşit să adun pe lista mea de capitaţie pe toţi nevropaţii, psihopaţii şi şmecherii din oraş. Îi împrumut cu bani, le dau medicamente primite de la firmele de specialitate, le plătesc autobuzul când mi se plâng că nu le-a venit pensia, îi duc cu maşina la spital, că până vine Salvarea riscă să le perforeze apendicita. Ce mai, sunt Sfânta Rita, patroana cauzelor pierdute. Dar şi ei îmi sunt recunoscători. Datornicii, ca să nu mă pună în situaţia neplăcută de a primi bani de la ei şi lumea să creadă că mă mituiesc, se mută la alţi medici de familie, psihopaţii ţin aproape, că mereu găsesc prin dulap vreun Diazepam sau Rudotel neexpirat, să le alin agoasele, iar şmecherii se ţin scai de mine, că aşa luzăriţă cu greu mai găsesc ei în ziua de azi.

Medicul de familie a devenit un fel de oficiu de rezolvare a problemeor incerte. Vrea unu’ să primească de la primărie o cameră în plus, primul drum îl face la el, ca să-l întrebe ce şi cum ar trebui să facă pentru a urca în lista de priorităţi. Are unu’ vreun bătrân prin casă, fuga la doctor să-i facă referat medical, să primească un post de îngrijitor-însoţitor, deşi de multe ori moşul/baba sunt mai verzi decât petiţionarul. Vrea una să-şi rotunjească sânii, imediat se înfiinţează la cabinet şi te consultă asupra felului în care ar putea ea încălţa Casa de Asigurări cu preţul a două silicoane plus manopera. Ş.a.m.d.

În privinţa motivelor pentru care se adresează medicului, fiecare consultaţie este o încercare pentru inima omului în halat alb. Azi, de pildă, a venit una care mi-a cerut bilet de trimitere la dermatologie pentru că nu-i place cum îi stă părul. Am crezut că nu aud bine, aşa că am pus-o să repete. „Ce-i aşa de greu de priceput, doamnă. Uitaţi-vă la mine, vedeţi cât îi de ţepos si răsucit în creştet?!” M-am uitat. Cu lupa şi lanterna chiar. Şi n-am văzut decât un scalp nu prea curat, pe care se impregnase urma pernei, cum dormise. Nici urmă de vreo micoză sau malformaţie. Doar lipsa unui şampon  şi a pieptenelui. Credeţi că am scăpat de ea până nu i-am dat biletul cu pricina?! Nu. Aţi ghicit corect. Femeia stătuse la rând, era asigurată, aşa că avea dreptul. Tipa asta a reuşit s-o detroneze pe o altă pacientă care ocupa locul întâi în topul meu cu adresări pentru motive idioate. Aia venise în ajunul Paştelui, după ora de închidere a cabinetului, şi m-a obligat să mă întorc din drum să-i văd sugarul sănătos, invocând dreptul ei la consultaţie preventivă. Despre asta v-am povestit altcândva, aşa că n-o să vă mai plictisesc.

Credeaţi că va fi o postare veselă, cum v-am obişnuit. Ei bine, nu. Ce simţ al umorului mai poţi avea după ce îţi vine un malac la cabinet şi îţi solicită o adeverinţă medicală pentru angajare, din care să reiasă faptul că-i sănătos? Asta după ce, în urmă cu un an, te-a bătut la cap de trei ori pe spătămână să-i dai trimitere la toţi specialiştii, după care a apărut cu o decizie de pensionare pe caz de boală, de gradul II. Îi spui că eşti obligată să-i treci bolile alea pentru care a stat acasă şi a primit bani de la statul român, dar el te somează să treci cu vederea „nimicurile” alea şi să-i dai un act cu care să se poată angaja portar la nu ştiu ce instituţie în care salariul femeii de serviciu e mai mare decât ăla al unui funcţionar public. Ca să te „îmbuneze”, îţi înghesuie în buzunar o hârtie de 5 lei, pe care o scoţi şi i-o returnezi, în ciuda asigurărilor lui că nu te mituieşte, da’ n-a avut timp să-ţi ia o ciocolată. Îl refuzi din nou, cu riscul de a ţi-o lua peste ochi, că între timp individul se înfoaie la tine din ce în ce mai iritat, după care îţi smulge fişa medicală din mâini şi pleacă trântind uşa în urma lui, înjurându-te de fraţi, surori şi alte rude, mama ta de nemernică împuţită şi bună de nimic!

Pacienţii din sala de aşteptare privesc nedumeriţi evoluţia omului, şi-şi spun că precis ai făcut tu ceva ce l-a scos din fire, că doctorii ăştia nu se mai satură de ciubucuri şi de mişmaşuri. După toate astea, tu trebuie să consulţi, cu calm şi competenţă, mulţumindu-i lui Dumnezeu că ţi-a dat şansa să-i ajuţi pe semenii tăi. O faci, cu gândul şi la mia aia de roni cu care ai rămas după ce ţi-ai plătit dările la stat şi personalul, şi te întrebi dacă găseşti cumva vreo cucoană care să te lase să-i speli veceurile pentru cele 350 de roni care îţi mai trebuie ca să-ţi achiţi rata, că te-ai săturat să te-prumuţi de la pensionara de maică-ta, care oricum te ţine pe degeaba.

Îţi vine să-ţi bagi picioarele în facultatea aia grea pe care ai făcu-t-o, în sutele de examene pe care le-ai dat, în miile de umilinţe pe care le-ai îndurat de la Măria Sa pacientul, care are numai drepturi, nu şi obligaţii. Nici măcar pe aia de a fi civilizat, că la mai mult nu speri după atâţia ani de profesie. Mai pui gaz pe foc amintindu-ţi că acum ai un ministru specialist în afaceri cu borduri, după ce ai avut unul care le avea cu maşinile scumpe, înainte de care a fost un economist care te-a mituit cu bani grei, ca să-i votezi partidul, după care plăteşti acum impozit de ţi se usucă sufletul. Te mai răcoreşti înjurând un pic guvernul ăsta de doi bani, cu ministere comasate, conduse de oameni care şi-au dat cu stângu-n dreptul în domeniul lor, dar care sigur se vor descurca acum, cu competenţele lor duble.

După care te întorci a doua zi la muncă, domolit oarecum de amintirea că o dată cineva ţi-a mulţumit că l-ai scăpat de la moarte. Încerci să uiţi că tot acel cineva ţi-a dat cu scuipaţi între ochi la scurt timp după aceea, că n-ai vrut să-i dai concediu medical fără motiv, şi te consolezi cu gândul că alţii o duc mai rău ca tine. Spre exemplu: homeleşii!

Şi acum, liber la huiduieli şi la fluierături! Aruncaţi cu zoaie în ăia cu halate albe, că v-au vindecat rugile mamelor voastre şi lecurile babei Ilina, nu ştiinţa lor de carte şi inspiraţia profesională. Săriţi cu exemple de genul: „Nici nu s-a uitat la mine până nu i-am băgat plicul în buzunar!”, „Un măcelar, asta e!”, „O idioată cu ifose, care crede că dacă are parafă, poate face ce vrea muşchii ei!” Daţi cu căcat în toţi ăia care şi-au pierdut nopile şi liniştea în speranţa că tot efortul lor va aduce puţină lumină şi sănătate în viaţa voastră. Ştergeţi cu buretele orice bine venit vreodată din partea unui medic, şi concentraţi-vă pe relele -multe, puţine- venite din partea unei bresle animate, în mare parte, de gânduri bune. De care se cam vindecă după ce primesc feed-back-uri de genul ăstora de mai sus.

După postarea asta, sunt sigură că nu-i voi mai fi simpatică niciunuia dintre prietenii mei de blogăreală, dar mi-am asumat riscul ăsta pentru că vreau să aflaţi şi cum simţim noi, fiindcă părerea voastră despre corpul medical din România o tot aud şi văd pe toate canalele media. De n-aş fi medic, s-ar spune că sunt Avocatul Diavolului. Aşa, sunt doar al meu şi al încă câtorva mii de semeni ai mei, pe care îi salut cu ocazia asta!

Să vă dea Dumnezeu sănătate la toţi!

Anunțuri
  1. Florian
    08/10/2009 la 20:19

    Până acum am avut treabă cu doctorii foarte rar spre deloc, dar de la rude şi cunoştinţe n-am auzit ca cineva să fi fost condiţionat, înainte de operaţie sau de vreo altă intervenţie medicală, să iasă la interval cu lozul. Ba cineva mi-a povestit că, după operaţie, s-a ţinut scai de chirurg să-i primească plicul. Că până la urmă l-a primit, după vreo două zile de la operaţie, cred că a făcut-o numai ca să scape de insistenţele ei. Dar cel mai mult a fost impresionată de blândeţea cu care vorbea cu toţi pacienţii, de modul în care îi mângâia pe frunte sau pe mână, în timp ce stăteau de vorbă. Si nu era un doctor în vârstă, ci un tânăr de 30-32 de ani.
    Stiu, lozinca generală e că doctorii sunt şpăgari şi o să fiu apostrofat că mă dau bine pe lângă Melami. Chestia e că n-am de ce, n-o să am în veci ocazia să-mi prescrie măcar o aspirină. Nici amiciţia de blog nu mă obligă în niciun fel să mint. Cel mult, poate m-aş fi abţinut să critic, dacă aveam ce, şi nu aş fi postat niciun comentariu.
    In schimb, asistentele din spitale te jupoiaie la sânge. Dacă nu le dai pentru fiecare schimbare de ploscă sau de aşternuturi, pentru fiecare sprijin pe care ţi-l dă după operaţie să te plimbi prin salon sau să te duci la baie, ai încurcat-o. O singură dată n-am auzit măcar o vorbă bună despre vreo asistentă din spitalele mândrei noastre capitale.

  2. 08/10/2009 la 20:39

    Adevărat ce spune Flo,doar se ştie că până la Dzeu te mănâncă sfinţii.Şi vorbesc doar din experinţele neplăcute pe care le-am avut prin spitale cu părinţii.M-au costat mai mult asistentele ca doctorii.
    Şi nu mi-au cerut ei,doctorii,le-am dat eu în semn de mulţumire pentru cum şi-au făcut meseria.
    Dar am ceva şi cu doctorii.Mai ales cu aceia care se uită în ochii tăi şi-ţi spun senini că mai ai vreo juma’de an de trăit.Şi au trecut 6 ani de atunci,sunt bine sănătoasă,dar o săptămână am zis că-mi pierd minţile până am ajuns pe la alţi doctori.

  3. Laura
    08/10/2009 la 20:46

    Eram in liceu… şi tocmai mă-ndrăgostisem până peste urechi (aşa cum mă-ndrăgostesc eu de fiecare dată 🙂 ) şi bineînţeles că numa’ de mate, fizică, economie şi chestii din ăstea profane n-aveam chef. “Hai îi zic eu la tip, hai cu mine că prietena lu’ maica-mea e doctorită şi ne facem că ne doare capu’ şi ne dă scutire ş-apoi suntem liberi…” Zic şi făcut. Apărem noi doi la cabinet. Puşa mă vede… ne bagă-n cabinet, pare îngrijorată… “avem noroc” mă gândeam eu. Şi începem noi cât se poate de serioşi: că ne doare capu’ şi avem diaree şi burta ne doare… tăte cele ne durea pe noi… Ea, cât se poate de serios ne consultă… il pune pe tip pe masa aia lungă şi cât să zică “mâc” ii şi aplică o injectie… apoi eu la rând… “nu, că mie acum mi-e bine… nu mă mai doare capu’…” Ce frate, ai avut cu cine? Şi hop mă trezesc şi io cu o injecţie. No, şi după asta ne-o dat scutirea, da’ numa’ pentru o zi…
    Săraca Puşa, Dumnezeu să o ierte că a murit anul trecut, n-a vrut niciodată sa-mi zică cu ce a fost injecţia aia… numa’ atât o zis “ăla nu era de tine…” Şi adevăru-i că tipu’ chiar s-o supărat pe mine din cauza asta… cică “aşa l-o durut buca după aia…” Şi uite aşa ne-am ales cu o injectie şi dureri de buci in loc de-o zi romantică, cum visam eu…

  4. melami
    08/10/2009 la 20:49

    Asta ţine de lipsa de educaţie din facultate. Nu ne-a învăţat nimeni să vorbim cu pacientul, ci doar să-l interogăm. Eu am învăţat să „traduc” limbajul medical de la o colegă, căruia îi veneau de la ţară o sumedenie de rude pe care le ducea la alţi colegi specialişti, iar apoi trebuia să le spună ea despre ce era vorba. Folosea un limbaj atât de simplu şi de plastic, cu exemplificări şi comparaţii, încât m-am molipsit şi eu de la ea, şi mi-am creat anumite modele. Iar despre felul în care să-i anunţăm pe unii pacienţi că au probleme grave, nimeni nu ne-a suflat o vorbă. De altfel, nici azi nu s-a ajuns la un consens dacă trebuie să le spunem adevărul sau să-i păcălim. Rămâne la bunul simţ al fiecăruia. Mulţumesc pentru comentariu! 🙂

  5. melami
    08/10/2009 la 20:54

    Ai dreptate întru totul. Şi eu am avut rude internate, şi a trebuit să „cotizez” din greu la asistente şi infirmiere, în ciud faptului că eram din branşă. Uneori nici măcar atenţiile astea nu prea contau, că toţi o făceau, aşa că se purtau la fel ca şi cu ceilalţi, adică nu prea grozav. Şi totuşi, asistentele de spital au măcar o calitate: sunt în general bune profesioniste. Au mână bună şi, dacă e cazul, te pot salva până vine medicul din sala de operaţii sau de la urgenţă. Eu am o astfel de asistentă, provenită din spital, şi e cu o clasă deasupra colegelor ei care au fost dintotdeauna la dispensar şi s-au cam deprofesionalizat. Mulţumesc pentru comentariu! 🙂

  6. melami
    08/10/2009 la 21:01

    Da’ şi Puşa, bună doctoriţă! Pe diagnostic, cum se zice! Numai dacă nu v-a făcut injecţie cu ser fiziologic, că altceva se cam numeşte eroare medicală… Da’ tu ce fel de dureri ai fi vrut să aibă ăla?! De inimă? Nu şi-a dat seama că a scăpat uşor?… Mie când îmi vine câte un chiulangiu de-ăsta care mă plimbă prin toată medicina, îi dau scutire numai după ce face un set de analize de-l doare capul şi buzunarul. E altceva când îmi spune direct ce vrea, că nu-s chiar Muma Pădurii:D

  7. Laura
    08/10/2009 la 21:10

    Se zice „Kunstfehler”, nu eroare medicinala 🙂

    Kunst = artă
    Fehler = greseală

  8. 08/10/2009 la 21:13

    Duamna doctor, eu nu vreau conced. Vreau doar neşte reţete de-alea să pot sta treaz noaptea. Se puate?

  9. melami
    08/10/2009 la 21:22

    Ah, de Viagra vorbeşti! Da’ să ştii că mai bun e Cialisul… 😀

  10. melami
    08/10/2009 la 21:24

    Auzi, în limba asta îmi poţi spune orice, că te cred! Dar de sunat sună frumos, chiar poetic. Mă gândesc că nu la fel sună şi amenzile pe care le plătesc ăia de fac din artă o greşeală…

  11. Florian
    08/10/2009 la 21:50

    Dacă e adevărat ce vorbeşte lumea, în Statele Unite îţi spune franc diagnosticul şi ce presupune el, inclusiv cât mai ai de trăit, dar întotdeauna îţi recomandă să mai mergi şi la un alt specialist. O fi bine, o fi rău, habar n-am. Cum aş vrea să mi se spună mie, dacă aş fi într-o asemenea situaţie? Nu ştiu, dar decât să ajung acolo, prefer să mă curăţ într-un accident.

  12. Laura
    08/10/2009 la 21:52

    Da’ di ce vrei matale sa stai treaz noaptea? Esti strigoi?

  13. pdm
    08/10/2009 la 23:35

    așa ”supe” ”rficiali”, încât să te judecăm după o zi mai proastă, ne crezi șelvețelule? o să revin la postul ăsta, dar momentan am băut vreo doo beri și te citesc stând în cot, deci nu am nici dispoziția și nici poziția necesară pentru contre inteligente, dar revin…

  14. melami
    09/10/2009 la 07:02

    Mda, de la un pdm mă aştept să fie super-profund, nu super-ficial… 😀

  15. pepe
    09/10/2009 la 11:48

    Cand eram mai mic, am avut o iubita la medicina. Fratee, daca as fi invatat un sfert macar din cat invata fata asta, as fi fost bursier cu bursa inventata special pentru mine. Ma ingrozea ritmul de lucrul al fetei. Iar cand am fost cu ceva probleme in spital, cei mai buni prieteni ai mei au fost rezidentii, care s-au purtat super cu mine, n-au acceptat nimic, iar la doctori le-am dat eu de placere , dar inainte de asta m-au tratat ca la carte.
    La noi e chestia asta, ca ne pricepem la toate, si d-aia vine aversiunea fata de doctori ( Iete ca aia nu mi-o facu’, nu-mi dete’ pastilele alea ci-mi dete’ altele, iete ca cu ala vorbeste mai mult si-l baga mai mult in sama’-cre’ ca dete’ mai mult-,etc).
    RESPECT!

  16. pepe
    09/10/2009 la 11:50

    Apropo, fosta iubita are 1000 RON, si doua rezidentiate.

  17. melami
    09/10/2009 la 12:53

    Întreab-o şi cât dă pe tratatele de medicină, că o amărâtă de agendă medicală sare peste o juma de milion! Mulţumesc de comentariu! 🙂

  18. pepe
    09/10/2009 la 12:59

    Bineee,, asta nu se mai pune. Pai atunci Harrison-ul (nu stiu daca am scris bine), valora o caruta de bani, ( ca io de ala stiu )

  19. melami
    09/10/2009 la 13:34

    Ai scris bine. Şi Grey-ul!!! Decartări masive, nu-ţi fă probleme. Bine că te-ai despărţit de ea (glumesc, evident!), că până ajungea şi ea la rând la „plic”, te sărăcea! 🙂

  20. pdm
    09/10/2009 la 14:14

    ai observat că sunt pro-fund din poza de la ultimul post. 😛 în ceea ce privește subiectul cu medicii, pot să spun că mă consider experimentat, spitalul fiind deja al doilea loc de joacă pentru tinerețea mea…
    despre medici: nu mă deranjează decât ăia care nu se uită la tine ca la un om, defapt nici măcar nu se uită la tine. se cred cumva niște mici zei și te tratează ca și când ai fi doar un alt nume de boală pe care ei, în harul lor, l-au bifat demult ca fumat, ca rezolvat…
    despre cotizație: nu am nicio problemă cu asta, cu mențiunea că eu o fac doar la final și fără să mă anunț în prealabil. îi las să-și facă treaba cum cred ei și în funție de rezultatul obținut îi ”respect” sau nu. pentru varianta ”nu”, comportamentul meu devine ușor agresiv concretizându-se în trântituri de uși sau mușcături de gingii. aș mai avea, dar mă opresc, pentru moment…

  21. 09/10/2009 la 15:26

    Eu cred ca proportia de „imbacisti” din randul medicilor nu e mai mare decat cea din alte domenii. Doar ca de felul lor de a reactiona tinem mai mult seama, pentru ca e vorba de sanatatea noastra sau a celor dragi. Si da, cred ca e regretabil. Uita ca sunt doar instrumente in vindecare omului, „miracolul” savarsindu-l de fapt organismul uman, prin propriile forte. Si mai uita de puterea covarsitoare a cuvantului in procesul de vindecare. Ma opresc aici, ca incep sa seman cu „vracii” de pe OTV sau Taraf TV.
    Nu de putine ori am simtit acelasi lucru vizavi de comportamentul celor de la Finante, care vorbesc in limba lor contabila, sau a celor de la alte institutii „importante”, platite din bani publici.
    Deci, nu cred ca ingamfarea si lipsa de comunicare e apanajul medicilor, doar ca la ei nu este scuzabil, si pe drept cuvant.

  22. pepe
    09/10/2009 la 15:48

    Toate prietenele mele sunt frumoase si destepte, de asta n-a ramas nici una cu mine. Si nu glumesc.

  23. pepe
    09/10/2009 la 16:01

    Dar ma tin minte !

  24. 09/10/2009 la 16:21

    Daca erau chiar destepte, ramaneau. Iar faptul ca te tin minte, nu stiu cum s-o iau: de bine sau de rau? Ca si eu tin minte ultima durere de masea, dar si ultima data cand m-am simtit in al noualea cer. Deci? (intrebarea e facultativa, totusi… sau retorica… 🙂 )

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: