Prima pagină > Chestii, socoteli > Ofer servicii de mediere şi consiliere familială!

Ofer servicii de mediere şi consiliere familială!

07/10/2009

picioare

La început era ca un zumzet de albine stârnite din stup, după care vocile au luat amploare, astfel încât auzeam din casă totul.

-Sigur ţi-ai băgat tu coada, că altfel nu-mi explic. (Ăsta-i Pisu-pis. Îl recunosc după glasul uşor piţigăiat, ca al unui adolescent la pubertate. Când o scapă pe acute, e clar că ceva l-a scos din minţi, că altfel vorbeşte mai mult şoptit, de nu-i poţi sesiza tonalitatea)

-Că altă treabă n-am! S-au scumpit timbrele, dacă nu ştiai, aşa că… (Aici n-am nici un fel de dubii, că doar ştiu cine mi-e vecin.)

-Nu-i nimic. Aflu eu. Până atunci însă, nu mă-ntorc acasă. Nu pot admite să mi se vorbească astfel. N-am făcut nimic care s-o îndreptăţească să fie aşa. Nu m-am uitat niciodată la alta, deşi tentaţii au fost…

-Da, te ştim! Şi copiii i-ai făcut pe întuneric şi cu pătura-n cap, hohoteşte gros Zazi.

-Da’ de unde ştii tu?! Ai fost de faţă?

-Păi, îi suficient să-i vezi cum au ieşit…

-Ia mai lasă-mă-n pace! Că şi ai cu ce te lăuda… Ce să zic, canadianu’ tău îi mai breaz! De-aia i-a tras nevastă-sa păsărica până peste ochi, de nu mai vede…

Când începe să vorbească Luci porcos, e clar că s-a întrecut o anumită limită în ce-l priveşte. Mă dau mai spre uşă, o întredeschid uşor, să nu-şi dea seama că au spectatori, şi-mi ascut auzul.

-Bine, dacă vorbeşti aşa cu mine, n-ai decât să-ţi cauţi alt loc, că io tocma’ mă pregăteam să-ţi zic să stai la mine.

-Păi, nici nu mi-a trecut prin minte asta. Io mă gândeam s-o rog pe Noima, că ea-i fată de înţeles, nu ca tine…

La chestia asta, uit că-s în misiune de spionaj, şi răspund, deschizând uşa la perete.

-Vai, unchiule, dar n-am unde să te ţin, că tocmai am chemat zugravii. Da’ ce s-a întâmplat?

E îmbrăcat în costumul lui de zi cu zi, uşor lustruit în coate şi cu pantalonii vârstaţi sever cu o linie care îţi face rău numai s-o priveşti, darmite să-ţi închipui ce-ai păţi de te-ai atinge de ea. Cravata îi stă într-o parte, iar cămaşa grena îi este descheiată la gât. Îl văd că se codeşte şi îşi adună curajul să-mi spună, da’ nu mai e nevoie, că mă pune Zazi scurt în temă.

-A prins-o cu unu’-n casă!

-Ei, nu chiar aşa, adică bănuiesc că… da’, de fapt… se auzea ceva, da’…, bălmăjeşte Pisu-pis în timp se-şi şterge ochelarii cu o batistă mototolită.

-Ba da, că mă aşteptam la aşa ceva, îl întrerupe Zazi, râzând. La cât îi ea de făţoasă şi şturlubatică, hă, hă…

N-aţi văzut-o pe Zefira. În afară de mustaţa ca de roşior-cadet, părul îi e sârmos de parcă abia l-a scos cineva din priză, iar pieptul îi e strâns într-un sutien genul ţâţa-la-ţepuşa, adică ascuţit în vârf, de nu-i mai lipsesc decât ciucureii ca să semene cu cel de scenă al Madonnei.

-Ia terminaţi cu prostiile! Tuşa Zefi îi femeie serioasă!

-A fost! precizează Zazi, şi e prima dată de când îi ştiu, când frate-său nu îl contrazice.

Ba, mai mult, mă pune în temă, cu rigoare de inginer:

-M-am întors acasă pe neaşteptate. Am dat “Bună ziua”, ca de obicei, dar mătuşă-ta, care cred că era prin bucătărie,  s-a făcut că nu aude. M-am aşezat pe lada de lângă uşă, să mă descalţ, să nu-mi sară-n cap iarăşi că fac mizerie. Am întrebat-o ce face, şi atunci a început să se răstească la mine şi să mă facă cu ou şi cu oţet. Şi ce vorbe folosea, Doamne! N-am auzit-o niciodată aşa de furioasă. Am întrebat-o ce are, dar nu mi-a răspuns. Îi dădea întruna cu imprecaţiile la adresa mea, că aş fi făcut nu-ştiu-ce cu una, că-mi arată ea mie, că-s măgar, porc, animal şi alte cele. Am rugat-o să-mi explice despre ce era vorba, da’ ea-i dădea înainte cu jignirile, aşa că m-am încălţat la loc şi am venit aici. Nu pot tolera un asemenea coportament, după atâţia ani de mariaj impecabil!

-Păi, unchiu’ zicea că… ai prins-o cu unu’, zic eu nedumerită.

-Nu chiar am prins-o, că am plecat, aşa cum ţi-am zis. Da-i auzeam vocea ăluia. “Dragă”-n sus şi “dragă”-n jos… N-am vrut să mă cobor la nivelul…

-Zii mai bine că ţi-a fost frică, pune Zazi degetul pe rană.

-Nu mi-a fost, că ştii că am făcut greco-romane şi nu mi-i frică de nimeni. Da’ ar fi ieşit tărăboi şi ne făceam de râs prin cartier.

Asta aşa e. Uscăţivul nostru are o forţă de nebănuit văzându-i silueta fragilă. Ani de zile a ţinut capul de afiş cu spectacolul lui de a înfige, cu mâna, cuie într-o scândură. Până cînd l-a luat peste picior invidiosul de frate-su: “Bine că ştiu! De-acuma nu-l mai chem pe Fane-ţiganu’ să-mi repare gardu’, că vii tu şi baţi cuiele. Şi putem lucra şi de la 3 la 5, când n-ai voie să faci gălăgie că te-amendează primăria…!”

Ideea de a-l găzdui pe morocănos pe perioadă nedefinită nu-mi prea surâde, aşa că pun mâna pe telefon şi o sun pe nevastă-sa:

-Săru-mâna! Ce faci? o iau eu cu binişorul

-E-te, draci-laţi, ce să fac! Da’ ce-ţi veni să mă suni aşa, pe stomacu gol?! O mai murit careva?

Aici are dreptate. Tuşa nu-i pe lista mea de “favorites”, aşa că o sun doar când trebuie să-i mai comunic cine a dat colţu’ sau cine-i internat, cu piciorul rupt, şi tebuie să meargă la el la spital cu merinde.

-Vezi, aşa m-a luat şi pe mine, jubilează Luci trist.

-Da’ ce cată unchi-tu la tine? mă ia la rost femeia, cu glas ascuţit.

Telefoanele astea chinezeşti de la RDS au o acustică nemaipomenită, aşa că degeaba le ţii la urechi, că tot ca pe “şpicăr” se aude.

-Nu mai vin acasă, o anunţă el ritos, semeţindu-se ca un erou de dramă din perioada interbelică.

-Staţi aşa şi nu mai vorbiţi peste capul meu, temperez eu spiritele.

-Ce zice ăla?! Că nu mai vine unde?! Ce dracu, s-a prostit de cap de tot?

-Tuşică, zic eu cu glas mieros, hai să ne calmăm şi să lămurim lucrurile.

-Ce să lămurim, mucoaso? Crezi că nu ştiu că-i intri pe sub piele ca să-ţi lase ţie casa, că nu vă mai satură mama sărăciei! Da’ io am copii, să ştii că-i atac testamentu’…

Cei doi bătrâni stau în faţa mea, cu urechile pâlnie, unul triumfător, da’ mai cu fereală, altul necăjit nevoie mare de ce-i dat să audă.

-Nu-mi trebuie nicio casă, stai liniştită, dar ar trebui să fii şi matale mai calmă, că ştiu că nu eşti femeie rea, doar că uneori…

-Cum să stau calmă când aflu ce bucurie-mi face nemernicu’ ăla la bătrâneţe…

Începe să plângă smiorcăit, că aproape-i văd secreţiile amestecându-se în barbă. Dar mai aud şi zgomot de maşini şi de claxoane, ceea ce mi se pare cam nefiresc.

-Auzi, tuşi, unde eşti acum? îndrăznesc eu să dau glas bănuielii care mă cuprinde.

-Unde drac să fiu, mă întorc de la piaţă. M-o rupt de spate cărucioru ăsta. Că Luci aşa bine ştie să se tragă de cur înapoi când e vorba de muncă… S-o dus să plătească curentu’, şi m-o lăsat pe mine cu sacii de vinete şi gogoşari…

-Deci, nu eşti acasă? spun, şi mă uit semnificativ la Pisu-pis.

-Nu, mamă, cum să fiu. Îs pe Lebedei. Mai am două străzi şi, dacă n-oi pica lată până atunci, oi ajunge şi acasă şi-oi vedea ce s-a-ntâmplat de-a luat-o razna ăla.

Lui Zazi i-a pierit tot cheful, aşa că se-ndreaptă indispus spre curtea lui, în timp ce Luci se foieşte şi îmi evită privirea.

-Păi, unchiule, cum rămâne cu vocile alea de le auzişi? îl iau la rost după ce închei convorbirea telefonică.

-Naiba ştie! spune el cu privirea-n gard. O fi fost radioul. … A auzit ea la televizor că e bine să-l lase deschis când nu e nimeni acasă, să nu intre hoţii… Hai că merg şi eu, să pun de cafea, s-o îmbunez pe când vine, că auzişi că-i pe Lebedei.

Şi se duce, lăsându-mă cu ochii în soare, fără măcar să-mi mulţumească pentru felul în care am mediat conflictul. După toate astea, parcă văd că mă scoate şi din testament!

Anunțuri
Categorii:Chestii, socoteli
  1. 07/10/2009 la 13:21

    astea-s certurile cele mai dure :))….si la final tot va fi bine

    orgoliul vorbeste din fiecare, ca doara nu o lasa ea la el si el la ea :)))

  2. melami
    07/10/2009 la 14:00

    E mai mult decat o ceartă obişnuită! Face parte dintr-un adevărat război familial. Vezi în celelate două episoade cu Zazi!

  3. Florian
    07/10/2009 la 14:35

    Asta-i de trecut în cartea de sfaturi pentru bărbaţi, la capitolul „Metode de a scăpa de căratul gogoşarilor”.

  4. pdm
    07/10/2009 la 14:49

    cel mai bun post de până acum!!! m-am râs…greu să mă râd și eu, dar tu ai reușit…bravo…

  5. 07/10/2009 la 15:21

    Pai recomandă-i un ORL-ist sau desfundă-i tu urechile :))

  6. melami
    07/10/2009 la 15:31

    Mersi. Venita de la tine, o iau ca pe o apreciere si nu ca pe un compliment. 🙂

  7. melami
    07/10/2009 la 16:07

    Mai degraba un psihiatru. Nu doar pentru ei, ci si pentru mine!
    Habar n-avem ca pasiunile nu imbatranesc odata cu oamenii… 😀

  8. melami
    07/10/2009 la 16:09

    Ei, esti tinerel inca. Lasa ca te-nsori tu si-o sa vezi ca de caratul gogosarilor nu te scapa nici sciatica… 🙂

  9. Florian
    07/10/2009 la 20:57

    😀
    Uite că Pisu-pis a scăpat, deci afirmaţia ta nu se susţine. Partea care nu-mi convine e că, dacă o afirmaţie e falsă, toate celelalte pot fi suspectate de acelaşi lucru.

  10. melami
    07/10/2009 la 21:03

    Măi, nu uita că Pisu-pis era campion la greco-romane, aşa că avea „argumente” ca să scape! Tu, ce-ai făcut? Cum fu? Tai-o bă? 😀

  11. pdm
    07/10/2009 la 21:48

    ce ”oață” ești și tu la vorbă, mânca-te-ar tata :-*. mă simt măgulit să știu că mă apreciezi cel puțin la fel de mult cum te apreciez eu pe tine…ca să nu las aprecierea neapreciată 😉

  12. melami
    07/10/2009 la 22:49

    😉

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: