Prima pagină > Diverse > Lupte intestine, de vară. Interzis persoanelor scârboase!

Lupte intestine, de vară. Interzis persoanelor scârboase!


pahar

Locuiam în sud pe timpul ăla. Din iunie era totul pârjolit, că nu mai găseai un petec de iarbă verde decât pe sub nucii bătrâni şi încăpăţânaţi. Căldura aia nu prea făcea casă bună cu digestia mea, motiv pentru care eram subţire ca o coală de hârtie. Fructele îmi făceau rău, carnea nu-mi plăcea, lactatele fermentau… mă rog, vă cam închipuiţi ce mâncam, sau, mai bine zis, ce nu mâncam.1_tort_ciocolata27

Într-o dimineaţă, mă pune Aghiuţă să gust din tortul unei prietene, specialistă în dulciuri. Bine însiropat, cu multă ciocolată, scos proaspăt din frigider. O minunăţie! După care, rad, bineînţeles, un pahar de apă rece, să-mi taie greaţa. Apoi plec în oraş, la cumpărături, cu tramvaiul.

Nu cred că trecusem de a doua staţie, când am simţit, în abdomen, un început de revoltă; tăcută, iniţial, dar din ce în ce mai hotărâtă să izbândească. Primul lucru care mi-a atras atenţia a fost suita de şuierături şi borboroseli care se auzeau din partea demonstranţilor turbulenţi. Cred că erau cel puţin două tabere: cea a dulciurilor şi cea a lichidelor, care preluau pe rând controlul şi-şi sărbătoreau victoria temporară. Detaşamentul de trâmbiţaşi era cel mai activ, aşa că începui să mă trag spre uşa deschisă -ca vara, în lipsa aerului condiţionat- ca să se disipeze în aer liber mirosul gazelor de luptă lansate de oştenii mei viteji. Când au intrat în luptă infanteria şi aviaţia, am sărit din tramvai aproape din mers, şi am pornit în căutarea unui loc propice pentru bătălia decisivă care musai avea să aibă loc acolo.

Bineînţeles că, ajunsă în centrul oraşului, nu găsesc nici un wc public deshis, iar din cofetăria unde am încercat să mă adăpostesc, am fost izgonită pe motiv că nu consumasem nimic care să-mi dea dreptul să le folosesc „templul”, cum spune un amic de-al meu blogăr. Iată-mă deci rătăcind pe străzi, mergând strâns, ca Peter Sellers în Petrecerea, când îşi aştepta rândul la budă. Dacă aş fi găsit vreun tufiş mai acătării, m-aş fi adăpostit acolo, cu tot riscul de a fi descoperită, pentru că deja se trecuse la lupta cu baionete şi săbii, dar cată de găseşte aşa ceva într-un oraş de câmpie, în mijlocul verii! Aşa că am luat-o pe lângă nişte clădiri, cam la voia întâmplării, sperând într-o minune cerească. Burta mea se zbătea cam ca aceea a personajului din Aliens, şi mă aşteptam ca dintr-un moment în altul să mi se despice şi din ea să iasă monstruleţii ăia cleioşi şi hidoşi. Când eram deja resemnată că voi fi găsită pe stradă, ca o haină lepădată în grabă de un copil supradimensionat, în noaptea de Halloween, în faţa mea s-a deschis, ademenitoare, intrarea în scara unui bloc prevăzut cu subsol. Am coborât cu viteza fulgerului şi m-am pitit într-un colţ întunecos, eliberându-mă de luptătorii care asediaseră poarta din sud şi dădeau atacul final. Doar că poarta era încă acoperită de cortina pantalonilor, aşa că, în final, nu se mai vedea care-s unii şi care alţii. M-am ridicat, icnit, şi am încercat să îndepărtez -cu o batistă- urmele încleştării, dar, pe când mă igienizam eu mai abitir, numa’ ce apare -atras pesemne de zgomotul bătăliei- un moşuleţ, locatar al subsolului pângărit de oştirile mele neîndurătoare. Mare lucru nu vedea, că era destul de întunecat locul, dar -în mod sigur- simţea ceva, cu ajutorul mirosului, aşa că a început să vocifereze şi să cheme ajutoare. Pusă în situaţia de a da explicaţii mai mult decât jenante, am zbughit-o pe lângă el, împingându-l lejer, pentru că nefericitul încercase o placare ca la rugby. Nu bag mâna în foc că n-a trebuit să se schimbe din cap până în picioare, da’ cine l-a pus…

Iată-mă, deci, după o victorie nedemnă, încă în centrul oraşului, mergând cât se poate de degajat, cu poşeta mascându-mi abdomenul şi o pungă de un leu, goală, futurându-mi în dreptul turului pantalonilor. Oltenii sunt oameni de înţeles, aşa că nu mi-au acordat o importanţă mai mare decât atunci când te văd defilând în fundul gol prin holul Primăriei, deci pot spune că mă simţeam cât de cât confortabil.

Se punea însă o problemă delicată: cât îmi mai puteam permite să mă plimb în văzul lumii, până când să mă salte primul echipaj de poliţie şi să mă facă de rahat, dacă pot spune aşa. Abia atunci mi s-au activat circuitele de alarmă, şi mi-am amintit că odată, pe când mă plimbam prin zona aceea cu prietena mea, aia cu tortul, mi-a arătat vag blocul unde locuia o amică de-a ei, pe care mi-o prezentase odată. De prisos să vă spun că nu-i ştiam decât prenumele, extrem de originalul Geta, iar numele era ceva cu rezonanţă nemţească. Apucă-te să cauţi acul în carul cu fân! Şi totuşi, altă soluţie n-aveam, aşa că am luat la purecat cele vreo cinci blocuri, până când am dat peste ceva ce putea fi familia Schnautzer sau mai ştiu eu cum îi chema pe ăia. Culmea este că, într-un final, îi găsesc!

Îmi iau inima în dinţi şi sun la uşă. Bineînţeles că, cu norocul pe care îl aveam în ziua aceea, nu a putut să-mi deschidă femeia, care speram să mă recunoască, deşi nu mă văzuse decât o singură dată (şi atunci în treacăt), ci soţul ei, un domn uscat, cu ochelari severi şi aer de diriginte.

-O caut pe doamna Geta, îi spun eu dintr-o răsuflare, trăgându-mă cât mai în spate, atât cât îmi permitea palierul îngust.

-Cine sunteţi? mă întreabă el cu o privire circumspectă. (Oare de ce?!)

-Prietena prietenei ei Luly.

-Care Luly? face omul, apropiind uşor uşa de canat.

Mi s-a părut că văd închizându-se în faţa mea porţile Paradislului, aşa că am strecurat, discret, un picior, în prag.

Abia atunci mi-am amintit că pe amica mea doar familia o alinta aşa, restul oamenilor cunoscând-o sub numele le Elena. N-a mai fost nevoie să-l spun, pentru că între timp apăruse şi Geta, care mă privea intrigată din spatele uscăţivului.

-Ce s-a întâmplat, doamna doctor? A păţit ceva Lenţica? întrebă ea cu un aer îngrijorat.

Am uitat să vă spun că prietena noastră comună era cardiacă, şi toţi trăiam cu spaima c-o să ne facă odată pocinogul să dea colţul pe neaşteptate.

-Nu, ea e bine. Cu mine-i bai… i-am spus, şi mi-am dat la o parte poşeta.

La vederea pantalonilor mei pictaţi cu vopsea organică, m-a băgat direct în baie şi a pus mâna pe telefon, să-şi sune amica.

Niciodată nu mi-a făcut mai mare plăcere un duş prelungit ca acela. Am ieşit de sub el abia când am auzit vocea Luly-ei, venită cu schimburi curate, să mă recupereze din casa oamenilor. De prisos să spun că ea purta haine mai mari cu vreo 10 numere ca ale mele, dar nu era momentul să fac nazuri, aşa că am plecat de-acolo înţolită ca Moromete ăl mic cu hainele fraţilor lui mai mari.

Aşa că, dragii mei, când e cald afară, da’ cald, aşa ca în sud, de te seacă la ficaţi, nu amestecaţi niciodată dulciurile cu apa rece, că se iau la harţă când ţi-e lumea mai dragă, şi se lasă cu o mulţime de victime!

😀

Anunțuri
Categorii:Diverse
  1. penisdemasa
    04/10/2009 la 07:01

    genial!!! eu locuiesc 365 de zile pe an in Craiova, iti dai seama ce e la curu’ meu.

  2. melami
    04/10/2009 la 07:42

    Păi, ţie îţi şi era dedicată, dacă nu te-ai prins! 😀
    Salutări tuturor craiovenilor, pe care îi iubesc!

  3. penisdemasa
    04/10/2009 la 07:57

    m-am prins:-D…sentimentul e reciproc…

  4. melami
    04/10/2009 la 08:08

    Zuper! Îţi dai seama cum o să mă laud, luni, la birou! „Bună, fetele, ce-aţi făcut în uichendu’ ăsta, că io mi-am consolidat prietenia cu p… ” 🙂 😀 (sper că ai simţul umorului şi de data asta!)

  5. 04/10/2009 la 08:23

    Ai început să-ţi publici coşmarurile?

  6. melami
    04/10/2009 la 10:57

    Nu degeaba sunt fan Stephen King!
    De fapt, ăsta e un test… să văd ce fel de prieteni am… 😀
    Până acum, au marşat doar băieţii. Sunt curioasă de reacţia fetelor…

  7. 04/10/2009 la 10:58

    Ti-am updatat si ora… cred ca nu mai e nevoie sa-ti umblu prin setari, poti sa schimbi parola, daca vrei

  8. melami
    04/10/2009 la 10:59

    Maestre, e cazul? Eu cred că nu! 🙂
    (Am postat-o ca răspuns, da’ văd că mi-a ieşit ca un comentariu nou… Botoanele astea…)

  9. 04/10/2009 la 11:00

    😀

  10. 04/10/2009 la 12:36

    am patit-o si eu, si nu o data :D….oricum povestea ta e una care te face sa razi in hohote chiar si in momentele cele mei triste, cu toate ca este o poveste care e de plans. Dar asa e vara :X….e plina de bunatati si rautate :p

  11. melami
    04/10/2009 la 12:43

    … şi precipitaţii! Ai dreptate! 😀

  12. 04/10/2009 la 12:47

    Am un unchi care a patit o treaba din asta in trenul de noapte Pascani-Bucuresti,n-am inteles de ce nu a gasit sau nu a ajuns la toaleta trenului,ce solutie de moment a gasit ca sa poata sa-si continuie calatoria a fost sa-si lege pantalonii la glezne cu sireturile (sa nu se imprastie pe jos probabil anumite treburi).Il gatise tanti’mea cu bleizer, ca de’ plecase omu’la capitala la fi’su,bleizer ce l-a ajutat sa-si mascheze „marea scapare”…dar de mirosul din jurul lui n-a putut scapa pana n-a ajuns la fi’su.

  13. melami
    04/10/2009 la 12:53

    Bravo, eşti prima care a avut curajul să atace frontal „problema” mea!
    Mi-l şi închipui pe Zazi al tău cu pantaloni de călăreţ şi pantofi desşiretaţi, clămpănind pe peron şi emanând. Cred că s-a bucurat fi-su de n-a mai putut, ha-ha!

  14. 04/10/2009 la 12:54

    fi’su ca fi’su ,dar nor’sa cred ca n-a mai putut de drag :))

  15. yeonsaeng
    04/10/2009 la 12:59

    da de ce sa nu fie cu tupeu fata? la urma urmei toti suntem niste cacaciosi! :)) ce ne dam atata dupa deget? eee,da nu cresc eu mare..
    pana in prezent n-am patit nimic de genu,ca inainte de evenimente d`astea speciale,aveam grija sa-mi fac provizii serioase de niste pastelute rosii…fereasca sfantu sa nu se mai fabrice!!
    hai te pup!

  16. melami
    04/10/2009 la 12:59

    Da’ di ce, că-s sigură că-l aştepta cu tortul gata de ornat, şi a scutit-o de un efort: a adus el glazura de cacao. Uof, ce sârboasă sunt!… Chiar n-am vrut, da’ aşa mi-a ieşit! Asta e, nu trebuie să citiţi chiar tot ce aberez io… 😉

  17. melami
    04/10/2009 la 13:00

    Bine, mă poţi pupa, c-am făcut duş de-atunci! 😀

  18. Laura
    04/10/2009 la 13:13

    m-ai ţinut cu sufletul la gură până la sfârşitul articolului… adevărul e că m-am încălzit de râs… (cu umpic de conştiinţă rea că mă distrează necazul altora). Prin oraşe de câmpie nu-s prea umblată da’ se pare că-i pericol mare…

    In ce priveşte “prima” ştii tu ardelenii nu se-avăntă chiar aşa iute… îs oţâră mai molateci, da’ nu-i bai

  19. melami
    04/10/2009 la 13:15

    Oricum, ai fost prima dintre ardelence, ceea ce nu-i de colea, că se ştie ce agere suntem! Mersi de vizită! Păcat că n-am avut o felie de tort, să te servesc… 😀

  20. penisdemasa
    04/10/2009 la 14:12

    sper”mata dar speri cu spor! umor avem cât cuprinde, curaj să fie că de restu ‘ne ocupăm noi cumva
    ia imaginează-ți tu discuția pe care o voi avea eu luni dimineață: ”eu am vorbit cu o prietenă pe net despre cum ne-a pocnit pe amândoi…râsu”, pt bărbați e puțin mai dificil să-și imagineze cum slăbește o femeie 2-300 gr în baie =))

  21. melami
    04/10/2009 la 18:52

    Ştiu la ce te referi, pentru că îţi citesc blogul. Aşa e, bărbaţii cam pică proba asta. Explicaţia mea, care nu e neapărat şi cea adevărată: ne idealizează mai mult decât o facem noi. Sau, mai mult decât o facem după ce devenim mame… după ce îi ştergem la fund pe viitorii machos, după ce le pupăm „buba” ca să treacă , după ce le curăţăm mucii fără să ni se facă greaţă, ştim, simţim că şi iubiţii noştri au fost la fel cândva, şi nu ne mai deranjeză să le vedem/auzim/mirosim fiziologia. Iubirea moare, când moare, ucisă mai mult de rutină, plictiseală şi lipsă de imaginaţie… când omul de lângă tine nu te mai uimeşte nici măcar accidental…

    Locuri comune, ştiu. 🙂

  22. 04/10/2009 la 21:02

    Tu vrei sa spui ca femeili(I) (nu stie analfabetul de mine cum se scrie) face cachitz anal? Intelegi? Cachitz?

  23. 04/10/2009 la 21:06

    Mi-ai raspuns mie? Doamnele iarta…..ce bazaconie. Trebuie sa renunt la mixul: bere-blog-comentarii-raspuns la comentarii.

  24. melami
    04/10/2009 la 21:07

    Inseleg. Sigur că face. Ce, piţi a ta, nu? Ia urmăreşte-o puţin când zice că merge să-şi pudreze năsucul… 🙂

  25. melami
    04/10/2009 la 21:15

    Renunţă… dacă nu e prea târziu! 😀
    De ce să nu-ţi răspund?! Şi mie îmi place berea, deşi m-am profilat pe aia fără alcool… o injurie adusă adevăraţilor băutori, ca şi spriţul…

  26. Florian
    04/10/2009 la 21:36

    Auzi la şeleveceaua, „nu ne mai deranjeză să le vedem/auzim/mirosim fiziologia”. Da’ fiziologia voastră miroase a roze? La toaleta de la serviciul unde lucrez, intri mai întâi într-un hol unde sunt două uşi, una care dă spre cabinele pentru femei, iar cealaltă, aţi ghicit, spre lăcaşul nostru, al împuţiţilor. De foarte multe ori, când vreo doamnă deschide uşa spre toaletele lor, evadează de acolo o putoare de-mi întoarce rânza pe dos.
    Dar mai sunt şi alte parfumuri fine. Am o colegă de birou căreia îi put picioarele. Iarna vine cu cizme, iar când ajunge la serviciu îşi pune nişte pantofi şi îşi lasă cizmele sub birou. Dacă trec prin zonă, putoarea care iese din cizme mă termină. O colegă dintr-un alt birou pute a transpiraţie fie vară, fie iarnă, fie la prima oră, fie la sfârşitul programului.
    Este însă adevărat că, prin autobuze şi metrouri, procentul de bărbaţi care put a transpiraţie e mai mare. N-o să înţeleg niciodată de ce rasul la subţiori e o chestie aproape exclusiv feminină, pentru că nu ţine numai de estetică, ci şi de igienă & miros. Probabil că mă fac de râs dacă spun că eu mă rad, dar asta e. Nu, nu sunt efeminat, nu mă dau cu parfum, folosesc doar deodorant solid Rexona for men, care are un miros imperceptibil. După ce mă bărbieresc mă dau pe faţă cu spirt, pentru că nu-mi place să miros a parfum, iar de mirosul de spirt scap imediat, că trece repede.
    Nu ştiu de ce multe femei au tendinţa să-i critice pe bărbaţi la modul general, aşa cum nici pe bărbaţii care critică femeia nu-i înţeleg. Modul ăsta de a judeca oamenii, în funcţie de sex, are în el ceva care sună puţin a nazism.
    Sigur că glumele sunt cu totul altceva, dar aici toate vorbiţi cât se poate de serios. Mă făcurăţi şi pe mine să fiu băţos, în loc să spun cât de mult m-a amuzat povestea şelevecelei. Sorry.

  27. melami
    04/10/2009 la 21:57

    Au! Ce-ai, bre?! Da, măi, pe mine nu mă deranjează. O iau ca pe ceva firesc, dată fiindu-mi şi meseria. Vorbeam la modul general, în numele purtătoarelor de XX, că, aşa cum îţi descrii tu colegele, aşa vorbesc şi ele despre voi. Eeeei! 😦
    În altă ordine de idei, fiecare face cu corpul lui ce vrea. Se rade, se epilează sau îşi lasă ditamami mopul de păr la subţioară. Important e să şi-l spele, sau, mai bine zis, să nu-i „deranjeze” pe ceilalţi cu odorile şi urdorile.
    Nu cred că fac parte din rasa aia „ariană” care îi critică pe bărbaţi. După cum ai observat, sunt mai acidă când e vorba de femei decât de voi. Dar nici n-o să cad în blegeala aia împăciuitoristă şi să consider că în primul rând suntem oameni, şi abia după aceea bărbaţi şi femei. Nu, dom’le. Suntem diferiţi şi tocmai aci îi şpilu’. Abia când ne raportăm la alte specii îmi amintesc că mai şi semănăm în unele privinţe…
    Fir-ar să fie, m-ai molipsit şi pe mine de… academism, şi asta era ultima mea intenţie pe blogul ăsta.
    Deci, Flo, ce ziceai? Că te dai cu spirt pe faţă? Da’ nu ţi s-a întâmplat niciodată, da’ chiar niciodată (de ex., azi), să-l mai şi guşti, c-o fi expirat, cine ştie… 😀

  28. Florian
    04/10/2009 la 22:39

    Poftim, mă corectez: Imi dau pe faţă cu spirtul care mai rămâne, dacă mai rămâne, după ce îl gust ca să văd dacă-i expirat. Offf, nimic nu poate ascunde omul de tine.

  29. Laura
    04/10/2009 la 23:52

    Nu, nu te faci de râs că ai grijă de tine. Dimpotrivă. Aici bărbaţii se rad sub braţ, miros foarte discret a parfum, au grijă de ei (cei cu un anumit nivel social). Există o întreagă industrie cosmetică pentru bărbaţi. Şi femeile, la fel ca şi bărbaţii, doresc ca persoanele cu care intra In contact (partener, servici, tramvai etc.) să fie ingrijite. Daca-mi permiti o intrebare dupa ce dai cu spirt, dai si cu o creamă pentru piele? Pentru că spirtul clar dezinfectează, dar şi arde; şi pielea are nevoie de protecţie după aceea. Un strat foarte subţire ar trebui masat până intră în piele pentru regenerare. No, şi dacă te gândeşti “şi la asta cu sfaturile ei necerute” scuze. Pune vina că azi chiar nu e chiar ziua mea. Noroc cu slvc că m-a mai făcut să râd. Nebuna… 🙂

  30. melami
    05/10/2009 la 01:19

    Mă scuzi că mă bag, dar cred că am pierdut puţin şirul. Deci, eşti din Sibiu, dar parcă locuieşti în alt loc. Ai votat cu Angela Merkel… Măi, nu cumva stai în Germania, că atunci când vorbeşti despre „aici” nu prea seamănă cu România… Vrei Românica autentică, citeşte postarea de azi!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: