Prima pagină > Nevasta peştişorului de aur > Cap am, minte ce-mi mai trebuie!

Cap am, minte ce-mi mai trebuie!

01/10/2009

masinaSituaţia aparatelor mele de fotografiat şi filmat e următoarea: unul e la soră-mea şi altul la Mira; habar n-am din ce motive, că ambele au la rândul lor aşa ceva. Mi l-au cerut, iar eu, darnică de felul meu, le-am dat, aşa că acum sunt aşa cum îi şade bine unui artist: fără de niciunele. Ei, dar sâmbătă am avut o paranghelie pe care neapărat trebuia s-o neumuresc în fotografii, aşa că m-am descurcat cum am ştiut, adică am împrumutat şi eu unul de la o amică.

Bărbatu-miu nu pricepe nici în ruptul capului cum ajung eu în situaţii de genul ăsta, dar nu pricep nici eu, aşa că suntem chit. Oricum, el s-a obişnuit deja cu stilul meu „organizat”. Într-o zi, pe când aveam doar o Dacie, pe care o confiscasem, aşa cum e normal, i-a trebuit şi lui. Mă întreabă, seara: „E-n regulă maşina? O pot lua mâine?”. „Sigur că da”, i-am răspuns cu ochii în computer (nu, pe atunci nu mă stricasem de cap cu internetu’, doar scriam ceva… nesemnficativ pesemne).

Se scoală el cu noaptea în cap, încarcă portbagajul cu ustensilele de pescuit, mâncare, beutură, cort etc; umflă roata, că nu era să pornească cu ea pe jantă, şi dă să pornească. La prima cheie, toate luminiţele roşii de pe bord (cred că şi alea care nu existau), aprinse. Nu-ş ce-avea, de ce nu voia să pornească! Ah, că nu-i schimbasem uleiul de vreun an şi nu avea benzină, astea-s motive minore. Se puteau rezolva în cel mult o oră, că benzinăria era aproape şi aveam canistre…

Mă rog, cam smucit bărbatul ăsta al meu… s-a supărat pe mine pentru mai nimic; că, cică, îl aşteptau amicii lui, pe traseu, că a pierdut orele alea preţioase când trăgea crapul… fleacuri!

Anunțuri
  1. 01/10/2009 la 14:01

    un peștișor care pescuiește alți peștișori?!?! sună a canibalism peștișoricesc, părerea mea…

  2. Florian
    02/10/2009 la 12:24

    Nu ştiu de unde ai scos ideea aia trăznită cu luminiţele inexistente care s-au aprins, dar las-o aşa scoasă, că arată supermişto.
    Cât despre circuitul aparatelor foto în natură, cred că el funcţionează după o regulă probabilistică. Cu cât cercul de cunoştinţe care-şi împrumută între ele aparatele foto este mai larg, cu atât este mai mică probabilitatea ca fiecare aparat să efectueze turul complet şi să se întoarcă la proprietar, sau dacă totuşi se întoarce să mai fie în stare de funcţionare.

  3. melami
    03/10/2009 la 08:34

    Păi, da! Peştele cel mare îl înghite pe cel mic. Uneori cu tot cu pescar! 😀

  4. melami
    03/10/2009 la 08:36

    Că chiar că! 😀 😀 😀
    La mine-i regulă: împrumut ceva de la cineva, ori îl stric, ori mi se fură, da’ înapoi nu prea am de unde-l da, aşa că trebuie să cumpăr altul. Astfel, paguba-i dublă. În loc să am un aparat nou şi performant, am unul vechi, returnat de vreo amică gata stricat şi o gaură cât China în portmoneu.

  5. Florian
    03/10/2009 la 09:59

    Da’ ce portofel mare ai, iguano. Dacă gaura e cât China, portofelul e cât Eurasia şi insulele Seychelles la un loc.
    Insulele le-am băgat strategic. Dăm o fugă până acolo? Pe banii tăi, desigur, că au mai rămas destui pe marginea găurii.

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: