Prima pagină > Diverse > Ziua mobilităţii

Ziua mobilităţii

20/09/2009

Mai precis, Ziua mondială a luptei cu lipsa de mişcare. Marş al bicicliştilor şi rollerilor, prin oraş. Organizatorul, civilizat, le pune la dispoziţia participanţilor tricouri inscripţionate şi sticle de apă. Ca niciodată, la sfârşit, rămân bucăţi bune din ambele articole, deşi au participat câteva sute de oameni.

Din familia noastră, un singur „combatant”: Mihai. Care s-a pregătit asiduu pentru maraton, dând ture, cu tricicleta, prin curte, iar înainte de „probă”, a acceptat, fără pre multe mofturi, să facă nani, ca să fie odihnit. Restul suntem doar susţinători, unii dintre ei chiar foarte activi, pentru că prâsnelu’ e iute ca focul şi mărunt de-l pierzi imediat printre picioarele şi roţile celorlalţi.

Vehicolele sunt care de care mai ciudate: de la biciclete simple, cu coş la spate, dintr-acelea cu care mergi la piaţă, până la cursiere şi semicursiere mai scumpe decât o Dacie la mâna a doua, câteva tandemuri, o tricicletă (a lui Mişulică, evident!), un fel de cărucior cu două locuri, role, scateboard-uri… adică orice se mişcă pe roţi, fără carburant. Se vorbeşte amestecat, româneşte şi ungureşte, se râde mult şi, în general, se simte bucuria mişcării în compania celorlalţi.

Se dă startul. Plutonul lung şi alb (de la tricouri) o porneşe alene, relaxat, precedat de o maşină a poliţiei şi secondat de un echipaj al SMURD-ului. Mihai, pe o poziţie extremă, să nu fie călcat în picioare de ceilalţi ciclişti, dă din pedale cu frenezie şi determinare neaşteptată. Văzut de la oarecare depărtare, parcă-i frate cu Speedy Gonzales. Pe ceilalţi îi umflă râsul la vederea lui, pentru că năpârstocul e genul Mohamad Ali, adică îi ameninţă şi-i întimidează. „Te-ntrec, te-ntrec! Dă-te, măi, la o parte, nu vezi că n-am loc!” se oţăreşte el la tovarăşii de maraton, cărora nu le ajunge cu capul la înălţimea şeii. Sexy-mămicuţa lui aleargă pe margine de-i iese sufletul, să nu-l piardă pe traseu. Ajunşi în dreptul catedralei, reuşeşte să pună mâna pe el şi să-l scoată din cursă, aducându-l la Mc Donalds, unde îi aşteptăm cu bunătăţi, adică junk food. Iar bărbatu-meu îi înmânează o medalie, pe care am găsit-o prin casă, în semn de preţuire din partea „organizatorilor”. Pe care micuţul şi-o pune pe piept, cu mândrie de învingător. Recunoaşterea asta prematură a meritelor sale, îl face să devină uşor arogant şi sfidător, aşa că începe să ia de toată lumea, ţâfnos ca o vedetă în devenire, moment în care îl ducem la „domisiliu”, pentru nănică…

8131_102873719726579_100000118552439_82463_7719600_n

Anunțuri
Categorii:Diverse
%d blogeri au apreciat asta: