Prima pagină > Chestii, socoteli > cu frâna de mână?! (sau: şi doctorii e oameni totuşi)

cu frâna de mână?! (sau: şi doctorii e oameni totuşi)

20/09/2009

M-a luat peste picior un amic, că-mi ia o juma’ de oră ca să parcurg câţiva amărâţi de kilometri de la serviciu până acasă. A trebuit să-i eplic cam aşa:
fii atent la mine, poate înţelegi de ce!
mi-am luat marja de siguranţă, pentru că -de obicei- lucrurile se petrec cam aşa:
d-na doctor şi-a sfârşit consultaţiile, a inchis laptopul de la Nicolăescu în safe, să nu i-l „julească” hoţii; la uşa cabinetului mai dă o consultaţie unei babe care şi-a terminat plimbarea de după-amiază şi s-a gândit s-o încheie glorios povestindu-i de-a fir a păr ce a mai păţit de la ultima vizită (adică, acum vreo 2 zile); chestii de-alea de le-asculţi cu sufletul la gură… 😀
ultimele sfaturi i le strigă doctoriţa în timp ce porneşte motorul, pe care însă trebuie să-l oprească şi să repete ce-a spus, pentru că octogenarei i s-au descărcat bateriile de la proteza auditivă şi n-a auzit nimic; în cele din urmă, machineta o ia uuuşurel pe drumul spre casă, pe care îl ştie pe de rost, aşa că ea doar mimează şofatul, ca să n-o oprească poliţia şi s-o ia la întrebări; după nici 50 de metri, e nevoită să oprească, pentru că de ea se apropie vijelios o mamă care-şi zdruncină într-un mod periculos sugarul într-un cărucior cu suspensii uzate. „Ce-are copilul?” întreabă ea, îngrijorată. „Deocamdată, nimic, dar mi-e teamă că s-ar putea îmbolnăvi, şi urmează sâmbăta, duminica…”
doamna dr. îşi reprimă cu greu înjurătura care-şi cere dreptul la exprimare, se uită, cu o spatulă improvizată (recte, beţigaşul de pe care a lins unul dintre nepoţi îngheţată, în urmă cu vreo săptămână, deci îl putea considera steril la cât l-a ars soarele de-atunci…) în gâtul copilului care nu înţelege de ce trebuie să scoată limba la o femeie respectabilă de pe stradă, acest gest fiind rezervat de regulă lu’ tanti aia în halat alb, adică doctoriţei lui… apoi îi strecoară, pe sub tricou, un stetoscop rece, încercând să-l asculte la plămâni, dar puştiul răcneşte ca din gură de şarpe, aşa că doctoriţa doar îşi poate imagina că ceea (scuze, cacofonie!) ce aude este un murmur vezicular reglementar şi nu o formă gravă de bronşită…
„N-are nimic”, conchide ea după ce copilului îi revine cât de cât culoarea în obraji şi ia o pauza vocală; după ce ii dă totuşi mamei nişte sfaturi cerute insistent („Dar ce să fac dacă totuşi face febră/tuşeşte/are diaree/se scarpină?”), profită de faptul că gâgâlicea s-a apucat din nou de urlat, pentru că i-a căzut suzeta în iarbă, aşa că o şterge mişeleşte de la locul faptei…
în faţa porţii, altă încercare grea: Istvan, pacientul ei epileptic şi sociopat, ce stă peste drum de locuinţa ei, insistă să-i dea ceva de muncit pe lângă casă, iar dacă nu are, să-l „împrumute” măcar cu 5 lei, să-şi cumpere „o pâine şi trei felii de salam” (e un eufemism pentru „50 de grame de vodka sau de carcalete”).
deci, recunoaşte că, totuşi, mă mişc repede, date fiind circumstanţele!


Anunțuri
Categorii:Chestii, socoteli
%d blogeri au apreciat asta: