Cărţi

09/09/2009

king

Deci, habar n-am cum să scriu în una din categoriile din dreapta, aşa că o fac aici şi oi vedea unde intră.

Citesc, acum, Duma Kay, de S. King. Circa 620 de pagini. Tipu’ ăsta şi-a pierdut controlul într-un fel. Scrie din ce în ce mai stufos despre viaţa personajlelor sale şi sunt curioasă cât de necesare sunt toate amănuntele astea aparent nesemnificative în economia acţiunii.
Am trecut doar de prima jumătate, aşa că n-am de unde şti. Ştiu doar că încă îmi place să-l citesc. Practic un fel de voyerism, sunt spectator de tip Big Brother. Sau doar o victimă a ştiinţei lui de a-şi vinde cărţile. Măcar s-a chinuit să le scrie…

Am trecut şi de trei sferturi, şi încă n-am tremurat la niciuna dintre scenele maestrului horror. Ori s-a înmuiat de tot, ori cartea asta nu face parte din seria neagră care l-a consacrat, ori mi-am tocit eu senzorii pentru acest tip de literatură. Ideea nu e rea, dar nici de-o noutate uluitoare. Mă duce cu gândul puţin la „Portretul lui Dorian Gray” al lui Oscar Wilde. Vorba Silviei: „Cărţile se scriu din cărţi!”

Da’ acu’, dacă am început-o, musai s-o termin, că aşa-s eu. Dacă mi-ai da să citesc Cartea de Telefoane, nu m-aş opri până la ultimul abonat! 😀

Wow, am descoperit că şi aici funcţionează vestitul copy-paste! Să vezi ce mi-oi mai împestriţa eu blogu’ de-acum!

20.09.2009: În sfârşiiit, pe la pagina 450 începe să se defăşoare maestrul horror. Ce i-o fi trebuit, fratele meu, să se-nvârtă atâta în jurul cozii! L-or plăti la kilogram, nu la carate!

Să fie clar: nu mă dau în vânt după un asemenea gen literar. S-a întâmplat doar să citesc, din întâmplare, Christine şi să-mi placă teribil de mult, ca mai apoi să-l regăsesc pe Rege la fel de strălucit n Oraşul bântu-it şi în Shinning, după care nu m-am mai putut lecui de el. Şi l-am citit şi sub pseudonim; şi m-a plictisit. Da’ l-am citit, totuşi, ca atunci când iubeşti necondiţionat pe cineva… ca atunci când eşti nevoită să-ţi priveşti alesul după o noapte albă, când cearcănele i se înoadă sub bărbie, părul îi stă aiurea şi-i miroase gura…

La mai mult de o lună din ziua în care am început să citesc Duma Key-ul ăsta lung cât o zi… ba nu: o săptămână de post, am reuşit să-l şi termin. Nu mi-a mai plăcut ca altă dată. Ori a început el să se repete, ori a întins-o mai mult decât suportă neuronii mei obosiţi, ori i-a cam secat vlaga. După părerea mea, povestea, care e frumoasă într-un mod aparte, putea foarte bine să fie scrisă în 200 de pagini, fără să piardă nimic din savoare. S-a diluat prea mult, aşa că doar conşinciozitatea mea de lector m-a făcut s-o isprăvesc, că altfel o lăsam de mult ploii…

Anunțuri
Categorii:Cărţi, lecturi
  1. 20/09/2009 la 20:04

    „Da’ l-am citit, totuşi, ca atunci când iubeşti necondiţionat pe cineva… ca atunci când eşti nevoită să-ţi priveşti alesul după o noapte albă, când cearcănele i se înoadă sub bărbie, părul îi stă aiurea şi-i miroase gura…” :))):)))

  2. melami
    20/09/2009 la 20:21

    Zii că nu-i aşa!!! 😀

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: