mă prostesc şi eu

20/08/2009

vrei să fii trendy, blog-hează-te! o face toată lumea, aşa că de ce nu aş încerca şi eu să mă dau rotundă?!…

ce poate fi aşa de greu?! ah, să n-am trafic! las că am destul în cabinet. uite, o să fie unicul blog fără trafic, deşi voi trimite câteva invitaţii unor persoane care trebuie să ştie că am intrat şi eu în secolul 21.

deocamdată bâjbâi doar printre indicaţiile scrise în engleză, din care nu pricep mare lucru, aşa că voi face, probabil, o mulţime de greşeli, dar numai aşa pot învăţa…

da, văd că mi se contorizează cuvintele. chestia asta m-a deranjat întotdeauna. „Scrie un text de 21 000 de cuvinte!” mi s-a spus o dată. a fost suficient ca să-mi sece inspiraţia pentru o bună perioadă de timp. păi, dacă umblaţi cu de-astea, s-ar putea să mă blochez şi acum. mai bine nu mai privesc în josul paginii, şi-mi văd de-ale mele…

deci.

deci…

ei, fir-ar să fie! se-ntâmplă din nou! mi s-a golit mintea de orice idee demnă de-a fi consemnată.

aşa, am băut un pahar de apă şi m-am întors la computer, hotărâtă să uluiesc lumea cu panseurile mele.

„Cale: p”… asta ce-o mai însemna?! staţi aşa, să apăs pe el. nu răspund pentru urmări. uraţi-mi totuşi succes!

nu s-a întâmplat nimic. adică am văzut că s-a selectat ultimul rând scris, dar habar n-am ce va face computerul cu asta. probabil voi vedea mai târziu. poate că l-a lansat în spaţiu şi acum câţiva extratereştrii urecheaţi, ochioşi şi derutaţi încearcă să-mi descifreze mesajul. spor la treabă, verzuilor!

„Ciornă salvată la 5:49:53”, scrie în dreapta jos. care ciornă? care 5:49:53, că la ora aia eram pe-afară, încercând să-mi consolidez bronzul dobândit, cu o lună în urmă, la mare.

Dimitrie and Mihai

… la mare…

parcă a trecut un secol. îmi amintesc doar lumina aceea care părea că nu se mai sfârşeşte, pe care o simţeam şi noaptea pe retină, zgomotul valurilor, nisipul plin de chiştoace de ţigări, la care am mai adăugat şi eu câteva, că nu se făcea să-i las pe toţi nesimţiţii să-şi însemneze doar ei trecerea pe acolo, haitele de câini care ocupau , abuziv, puţinele locuri de sub umbrelele cu acoperiş de paie, bălăceala prelungită a prichideilor în apă, Mihai mai la mal, precaut, ţinându-se aproape de sexy-mămica lui, Dimitrie cât mai în larg, dacă se putea departe de orice persoană care i-ar fi încurcat socotelile, discuţiile relaxate, noaptea târziu, după adormirea zbânţuiţilor epuizaţi de serile de dat cu maşinuţele şi bărcile pneumatice prin satul de vacanţă, delfinariul… apropos, Max, vedeta, a murit la doar trei zile după ce l-am văzut evoluând… ca să vezi că şi starurile mor… delfinul nostru însă nu şi-a ales bine momentul; încă nu-l îngropaseră pe Mickael Jackson, că l-au ţinut ai lui mai mult de o săptămână neîngropat, pesemne să mai stoarcă câţiva firfirei pe seama lui… aşa că dispariţia simpaticului Max a fost tratată pe fugă, de către presă, între două ştiri cu babe violate şi un accident de circulaţie…

da. acum sunt anunţată că am de-a face cu o „ciornă salvată la 6:03:55” . ba vezi să nu! ceasul meu arată fix 21:03.13. ceva nu-i în regulă cu contorul ăstora. sau n-oi fi eu pe meridianul care trebuie… mai degrabă asta… gata, ignor de-acum şi anunţul ăsta, că mă confuzează total (dacă mai era cu putinţă).

mai stau vreu sfert de oră pe BLOGUL MEU (ah, ce bine sună!), că nu mă deranjează nimeni, apoi plec la aeroport să-l ridic pe soţul din dotare şi să-l aduc acasă.

parcă-l aud, înainte de culcare: „N-avem nimic de mâncare? Că n-am ciugulit mai nimic azi…”

se preface de minune că nu aude grohăitul porcuşorului pe care i l-a făcut cadou fii-sa, ca un apropos la rotunjumile lui, şi care păzeşte orice intrare în frigider, şi caută, şi caută… curios, când fac eu asta, am impresia că nu-i mai nimic comestibil acolo. când purcede însă el a cerceta, rezultatele sunt totdeauna peste aşteptări. numai ce-l văd cu câte un sandvici cât casa, pe care îl mănâncă precum romanii, adică tolănit pe-o parte, în pat, să am ce scutura şi bodogăni a doua zi…

hai că trebuie să plec acum, că mi-am amintit că maşina e pe… nu pe roşu, nici măcar pe negru, pur şi simplu nu cred că mai are benzină nici cât să mă târâsc cu ea până la prima benzinărie.

mai intru pe blogul meu, că mi-a plăcut să bat câmpii şi să nu mă oprească nimeni din aberat.

totuşi, încă o întrebare: ce-o fi ăla Permalink?!

Anunțuri
  1. Ana-Maria
    21/08/2009 la 06:07

    Na, vezi ca poti si tu! Bravo pentru primul post si fi consecventa 😉

  2. melami
    21/08/2009 la 06:18

    păi ştii că dacă mă apuc de ceva, nu-l las până nu storc totul din el. mersi pentru încurajări! 😉

  3. penelopepenny
    26/08/2009 la 10:22

    Gata? Silenzio stampa?

  4. 08/10/2009 la 11:44

    daca zici a murit la trei zile dupa ce l-ai vazut tu, e clar. parca scriai ceva de un halat alb… ai si o pereche de aripi?

  5. melami
    08/10/2009 la 14:54

    Sper să fi ajuns la ăia cu aripi albe, că prea era drăguţ, cuminte şi haios! Din păcate eu n-am aşa ceva decât când beaau pre multă cafea…
    🙂

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: