Curăţenia generală seamănă surprinzător de mult cu actul unei păsări de a-şi face cuibul. Deretici şi-l repari, arunci lucrurile inutile şi pui în locul lor altele, care se vor dovedi a fi tot atât de “necesare” ca celelalte…
Prima fază e echiparea. Neapărat ai nevoie de un trening vechi, că nu-l poţi tăvăli prin praf pe cel cu care mergi la sală. Ce te faci însă dacă pe cel jerpelit de-atâta purtare l-ai aruncat la precedenta curăţenie generală?! Cumperi unul de la second hand, pentru că nu se face oricum curăţenie, ci într-o anumită stare de spirit. Pe parcursul zilei, la costumaţia iniţială, se adaugă: un şal cu care-ţi înveleşti mijlocul care începe să scârţâie, o droaie de clame de păr, înfipte în cocul “artistic” încropit de dimineaţă (că doar n-o să te duci până la dulăpiorul din baie pentru fiecare mărunţiş găsit pe după noptiere sau sub birou) şi un pulover pescuit dintr-un loc unde nu avea ce căuta (şi pe care nu te hotărăşti dacă să-l pui la spălat sau nu, mai ales că zăcea acolo de atâta timp încât nici nu-ţi mai aminteşti dacă l-ai purtat sau doar l-ai scos din dulap).
A doua fază: organizarea, că nu te poţi înhăma la atâta amar de treabă fără o schemă bine elaborată. Aşa că-ţi faci o cafea şi fumezi vreo două ţigări în timp ce te uiţi prin casă şi te întrebi cu ce mama-naibii să începi şi cum să duci la bun sfârşit toată treaba. Bineînţeles că după atâta zbucium şi planuri, ajungi la concluzia că tot varianta pe care ai folosit-o ani de zile e cea mai potrivită, adică începi din fundul casei şi termini cu holul de la intrare; spre deosebire de curăţenia varianta speed, când ţi se anunţă musafiri neaşteptaţi, şi procedezi exact invers, adică începi cu locurile vizibile şi te opreşti când sună soneria de la poartă, moment în care holul, baia şi camera de zi arată onorabil, dar dormitoarele s-au transformat în depozite de haine, genţi, jucării, cărţi şi alte mărunţisuri.
A treia fază: curăţenia propriu-zisă. Deja te simţi cam obosită, aşa că faci o mică pauză şi-ţi citeşti emailurile. Intri puţin şi pe blog, să vezi dacă nu ţi-a comentat cineva căruia trebuie să-i răspunzi, ocazie cu care faci turul de onoare al celor din blogroll, după care, când să închizi ca să te apuci de treabă, constaţi că ai noi comentarii cărora trebuie să le răspunzi, iar între timp s-a pornit şi messenger-ul, că nu toată lumea-i aşa de ocupată ca tine. Termini toate astea şi constaţi, cu uimire, că a trecut aproape o jumătate de zi şi n-ai prea făcut nimic, aşa că mai bei o cafea, să te înviorezi, şi te apuci de treabă. Ca de obicei, pici în capcana sertarelor şi rafturilor din dulapuri, aşa că te prinde seara şi în jurul tău e totul vraişte. Dar nu-i nimic, şi mâine e o zi, aşa că, după ce-ţi debarasezi patul de pungile şi cutiile cu hainele de vară, pe care n-ai mai avut timp să le duci în garaj, adormi cu gândul la a doua zi.
Zi care debutează cu stângul, că te-ai trezit la ora 9, cu vagi dureri de şale şi de umeri. Te întremezi la o cafeluţă, cu ţigările de rigoare, şi presupui că azi va merge mai repede, pentru că ai ajutoare: soţiorul, care, neştiind de gândurile tale belicoase, şi-a făcut program casnic. Purcezi din nou la organizare, aşa că, după negocieri la sânge, fiecare ştie ce are de făcut: el va găti şi va bătea câteva cuie în perete, pentru tablourile şi fotografiile pe care de mult timp îţi doreai să le agăţi acolo, iar tu vei deretica şi şterge praful din toată casa. Fair enough, vei spune. Ei, nu-i chiar aşa, pentru că stăpânul casei nu ştie să gătească fără ajutoare (aşa că te cheamă din cinci în cinci minute să-i dai strecurătoarea sau să-i cureţi zarzavaturile), iar la fiecare două cuie înfipte cu succes, urmează un ciocan peste degete, ocazie cu care îl năpădesc amintirile legate de mama-soacră sau de alte rubedenii care l-au supărat vreodată. Te bucuri totuşi să constaţi că, în ciuda anilor şi a carierei care l-au consacrat ca pe un tip sobru şi reţinut, soţul tău nu s-a transformat într-un intelectual arid, ci a rămas acelaşi băiat de gaşcă care ştie să înjure colorat după fiecare falangă zdrelită.
Spre seară, observi că nu mai ai mult: doar bucătăria, baia, holul şi cămara, dar deja îţi vâjâie capul, aşa că pui mâna pe telefon şi o convoci pentru ziua următoare pe Erzsi, femeia care te ajută la curăţenie. Nu are decât să facă ea munca de rutină din celelalte încăperi.
Dar partea cea mai frumoasă abia acum începe: apărarea teritoriior curate; urli la jumătatea ta ori de câte ori ai impresia că intenţionează să intre încălţat pe covoare, îi interzici să atingă vreun obiect pe care l-ai şters de praf sau să se apropie de oglinzi sau de furnirul mobilei, că nu degeaba ţi-ai tocit tu unghiile şi ţi-ai distrus mâinile curăţindu-le. (Toată faza asta de hărţuire îmi aduce aminte de o seară de iarnă, când s-a întors el de la vânătoare. Mă chinuisem ziua întreagă să fac casa lună; când tocmai terminasem, şi totul strălucea de curăţenie, numai ce apare vânătorul meu cu hainele pline de noroi şi bocancii aşişderea, aşa că am strigat la el pe când se afla încă la uşa de la intrare:
-Să nu cumva să-mi faci mizerie, că mi-am rupt spinarea toată ziua ca să curăţ!
N-a zis nimic. A închis uşa iar după cinci minute a apărut în cadrul ei “îmbrăcat” în costumul lui Adam, cu bocancii în mână şi hainele puse într-un sac de plastic. Am înmărmurit. Afară nu erau mai mult de -5 grade Celsius. Ca să vedeţi ce înseamnă să-ţi impui cu fermitate punctul de vedere! 
)
Comentarii recente