Crezi? (2)

… ei, doar nu vă închipuiaţi că o să vă spun. Scria ce scria, asta e. Poate că nici n-aş fi citit-o pe de-a-ntregul, dacă nu mi-ar fi atras atenţia un lucru: vârsta prezumată de automatul ăla de citit în palmă; era surprinzător de aproape de cea reală. Recunosc că asta m-a pus pe gânduri, deci am parcurs şi restul observaţiilor, fiind nevoită să admit că multe dintre ele mi se potriveau. Concluzia, care se lăbărţa în josul paginii, era însă de tot hazul: “De multe ori eşti tare deprimat (uite că sexul nu mi l-a ghicit “vocea adevărului”), dar nu uita că soarta ta este în mâinile tale!” Drăguţ! Adică, cu alte cuvinte: “Fraiere, ai dat 2 RONI ca să-ţi afli viitorul, penibilizându-te în faţa ălora care te-au văzut cum îţi bagi tu mâna în gura unui leu-soare de mucava şi gips, ca să afli că, de fapt, vei dormi aşa cum îţi aşterni!” Ceea ce era cam adevărat la urma urmei. Mă rog, eu aveam o scuză: o făcusem de dragul ăluia mic, dar cei care se adunaseră în spatele meu şi îşi aşteptau rândul?…

Trecutul îl cam ştim, chiar dacă anumite lucruri nu le-am înţeles din el, prezentul îl trăim, dar viitorul… ei asta e o provocare pentru curiozitatea oricui. Aşa că încercăm să-i forţăm puţin porţile, să-l aflăm măcar cu o clipă mai devreme. Ca prietena mea D., pe care am însoţit-o la o vrăjitoare. Ce experienţă memorabilă!

A intrat în redacţia noastră, învăluită de un parfum greu, fluturându-şi fustele multicolore. Voia să publice un anunţ la mica publicitate; de-ăla mare, cu poză; scump ca naiba; pe mai multe zile, că urma să-şi petreacă o săptămână în oraşul nostru, şi lumea trebuia să ştie unde o poate găsi. În cazurile astea, managerii ziarelor nu au nicio greaţă; publică orice dacă omul plăteşte cu banii jos. Şi Mama Gârla a plătit, scoţând dintr-un teanc gros de bancnote o sumă considerabilă. După care, a dat ochii roată prin încăpere şi a văzut-o pe D.

-Lu’ matale, am să-ţi ghicesc de gratis! a anunţat-o ea, privind-o fix în ochi.

D. era o femeie inteligentă şi nu prea religioasă. Superstiţioasă sau aplecată spre paranormal, nici atât. Aşa că m-a mirat văzând-o cum îi intinde palma, surâzând.

-Nu aici, maică, i-a spus vrăjitoarea, închizându-i mâna cu un gest aproape afectuos. Am har la ghicit, dar nu-l pot folosi decât în anumite condiţii.

M-a surprins limbajul ei destul de elevat, şi aşteptam să văd urmarea. Spre mirarea mea, D. a fost de acord să-i facă o vizită la hotelul unde se cazase Mama Gârla cu întregul ei alai de copii, nepoţi şi alte rubedenii.

-Vii cu mine, îmi zice ea dupa ce pleacă ţiganca. Cine ştie ce mi-o zice asta, şi poate oi avea nevoie de cineva să mă aducă acasă…

(va urma)