Scriam -în primele postări- cum am ajuns eu în rândul blogărilor. Şi făceam o mică trecere în revistă a celor mai proeminenţi de la DC. Abia acum, recitind, realizez că yoanna şi yeonsaeng e una aşi aceeaşi persoană, neştiind eu pe atunci cât de camelonic e puiul nostru auriu. Şi iată-mă acum, la trei luni de la eveniment, amestecată cu ei întratât încât uneori ştiu mai bine ce se întâmplă cu ei decât cu unii din membrii familiei mele. Asta-i comunitatea virtuală mult hulită, “substitutul de viaţă” blamat de cei care nici măcar n-au avut curiozitatea să-l studieze, dar îi aplică etichete.
Continui, acum, prezentarea amicilor mei, sperând să nu-i deranjeze felul în care-i văd eu.
♥ Mifty, zis şi sauron. Să vă zic drept, n-am ştiut unde să-l încadrez la început. Am intrat pe un blog mai vechi de-al lui, în care erau postate vreo 2-3 melodii lăutăreşti greu de clasificat într-o categorie calitativă. În rest, numai cabluri şi minuni electronice care mă depăşesc. Dar i-am urmărit postările de pe DC şi blogul sindical, să văd totuşi ce fel de persoană e. Nici un fel de inhibiţii gramaticale. Asta nu însemnă că scrie incorect sau că-i “agramatical” (apud Costi Ioniţă). Pur şi simplu scrie cum îi vine la gură în acel moment. În majoritatea cazurilor: spumos, colorat, viu şi sugestiv. O mostră, ca să vă convingeţi. Ne chinuiam să ne formulăm plângerile împotriva Tiranului. Adică eu, un fel de purtător de cuvânt, mă câcâiam să le scriu organizat, corect, cu aliniate numerotate etc. Cum Julică ne tot pisa la cap şi făcea mişto de noi, apare mifty ca o vijelie şi mitraliază următoarele, de ne lasă fără suflare şi muţi de uimire:
ok… pentru început, ce-i bolşevismul ăla cu “top 5 dailycotcodac”???
că, paregzamplu, “alo, tută-i bula”, abia are 40 de comentarii, muuult sub numărul de comentarii la posturi muuult mai recente!!! las’că ştii tălică, dom’ dictator la ce fac aluzie!!!
în al doilea, unde-i editul???
în al 3-lea, ce-i delăsarea asta??? 2 posturi în 3 zile, şi alea “moi”, adormitoare… “noua senzaţie de catifelaţie”??? păi de-aia dăm refeci ca disperaţii pe DC, de-am belit F5-urile???
în al 4-lea rând, din 7 colaboratori scriu numai 6: unde-i visurât??? a???
în al 5-lea… mmmm… ehhhh… ăăăă… stau viorile, na!!! 
în al 6-lea… unde-i gravatarele??? sau ai făcut cu ele ca_cu peştii lu’ petreanu???
şi asta e numa’ lista lu’ mn, mai e, nenică, mai e, că e de unde!!!
Uluială pe toate fronturile! Apăruse kamikazele şi noi habar n-aveam că-l avem printre noi! Bravos, mifty, ăla a fost momentul din care am început să te iubesc. Şi ţine încă, neică fulgerică, iubirea asta!
♥ M3bis. Ei, aici o să mi-l ridic în cap pe Rege, dar n-am ce face. Apare el misterios, din ceţurile palatelor pe unde a tras sforile pe când era cardinal… Aruncă o remarcă-n stânga, îşi mai şterge discret un găinaţ care i se aninase de botine prin ogradă, mai pune un strop de venin în paharul pe care-l uitase Tiranul pe masă… nu mult, doar cât să-l apuce cufureala… Dar momentul, cu M, în care mi-a intra în suflet, a fost la finele unui concurs, când era nominalizat de Mogul la nu ş’ ce premiu, dar nu elegant, cum ar fi trebuit să procedeze cu aşa faţă subţire, ci zicând ceva de genul: “Din cele 17 postări ale tale de ieri, doar una-i mai de doamne-ajută.” La care, Maestrul: “Zi-mi care, că vreau să mi-o pun ca ringtone la celular!” Pălăria până la pământ în faţa lui, temenele, lacrimi de râs şăgalnic în colţurile ochilor. Avem feţe subţiri printre noi, ce naiba! Asta nu m-a împiedicat să mă iau de el, şi să-l “înjur” (zice el; de fapt n-a fost decât un joc de cuvinte care mi-a ieşit al naibii de bine!). M-a admonestat acrişor şi discret ofuscat, la care nemernica de mine i-am ripostat ceva de genul: “Atunci nu te mai băga în clinciuri cu mine dacă nu vrei să-ţi rupi vreo unghiuţă.” Un debut nu prea strălucit al unei relaţii care durează până în ziua de azi. De ce? Pentru că, deşi-i ocupat până peste cap, Mâitre şi-a făcut timp să ne înveţe şmecherii cu care le-am luat maul ălora de pe blog, ne-a spus ce şi cum îi cu moderarea aia care ne scotea peri albi, apoi ne-a făcut blog, ne-a organizat, ne-a asistat în toate încercările noastre bâlbâite şi ne-a scos din necaz ori de câte ori a fost cazul. Adică mult prea des. Cred că are podul plin de mulţumiri, că cu (scuze!) altceva nu s-a ales de pe urma noastră.
♥ Sebra. Apărută printre primii pe blogul sindical, recunosc că n-o remarcasem pe DC. Drept îi că-mi aveam eu meciurile mele pe acolo, aşa că doar lipsa mea de concentrare m-a făcut s-o ignor. Dar, venită în ograda Cotcodacilor, şi-a făcut simţită constant prezenţa feminină, amuzantă, determinată, discretă şi elegantă. N-ai auzi-o pe fata asta vorbind urât nici dacă ai pica-o cu ceară. Pe blogul ei posteză chestii scurte, sintetice, care iscă discuţii lungi şi în contradictoriu. A găsit secretul comunicării. La mine-i exact invers. Eu scriu mult şi ceilalţi comentează puţin.
♥ Ioana. Ei, da, mai avem o Ioana. Prezenţă pasageră şi extrem de amuzantă. I-am vizitat blogul, lucru pe care vi-l recomand şi vouă dacă vreţi să descoperiţi o femeie tânără, cultivată, uşor aiurită, preocupată de ce se întâmplă în jurul ei. Când o să posteze mai mult pe blogul nostru, voi scrie şi eu mai consistent despre ea. Asta-i aşa, ca un fel de provocare, dacă nu v-aţi prins între timp!
♥ Laura, strigoiţa. Ei, cu ea povestea a fost de-a dreptul încurcată. Era vizitatoare constantă a Groparului, care-i este şi amic; un blogger care îmi place doar în unele postări. Acolo, s-a luat de Julius. Poate că pe drept cuvânt, că nu-i nici el genial în fiecare postare. Da-i al nost’, cum se zice. Vine Julică şi cere ajutor pe DC, dar face imprudenţa să-l numească pe Florian “domn”. Care Flo îl avertizează să n-o mai facă, da’ înţelege-te cu nebunu’. Ăla îl ia iarăşi cu apelativul de mai sus, aşa că se duce regele nostru măgăruş pe blogul Groparului şi-o ia pe strigoiţă cu “Săru-mâna”. Asta, fată delicată, îi răspunde în aceeaşi notă. Din una în alta, se împrietenesc. Chestie care nu ne pică bine puicuţelor de pe DC, motiv pentru care ne luăm la harţă cu ea. Şi ne cam biruie, că avea vocabular de război, nu ca noi. Ne repliem noi pe DC şi ne lingem rănile, dar iat-o că apare şi ea şi începe să-şi dea ochii peste cap, iar cocoşeii noştri -ce pretenţie poţi avea de la nişte pintenaţi!- încep s-o curteze. Noi: spume în colţul gurii şi fiere de să dea pe afară. Până când am pus gheruţele în prag şi i-am cerut rigăi: ori ea, ori noi. La care regele, ce să facă: o pune la colţ, că nu era să-şi ridice în cap toate orătăniile. Dar fata nu stă unde-i pusă, şi revine a doua zi pe blog, cu o chestie care, pe mine cel puţin, m-a uluit: şi-a cerut scuze nominal de la toţi pe care i-a rănit. Praf m-a făcut! Eu la aşa ceva nu rezist: cere-mi scuze când ai greşit, şi ai în mine sclav personal pentru toată viaţa. Sau până greşeşti a doua oară. Aşa că, nu numai că i le-am acceptat, dar mi-am cerut şi eu la rândul meu şi i-am urat “Bun venit”. Şi uite-o azi printre noi, cotcodăcind vesel şi îndemnându-i pe sindicalişti cu câte un păhărel de vin sau coniac, că între timp şi-a găsit adevărata vocaţie: aia de “crâşmăriţă”.
Şi ajung acum şi la protejaţii mei din suburbii: Anus Anal şi Penisdemasa.
♥ Analul cred că postează pe DC înainte de a apărea eu pe acolo. Scrie bine, motiv din care a luat şi un premiu, dar e cam leneş, zic eu. Cu un aşa nume, vă daţi seama că n-are greţuri să folosească cuvintele alea moderate de Julică. Cu toate astea, e un partener plăcut de conversaţie, dacă accepţi stilul lui nonconformist de exprimare, care este uneori scatologic. Am mână bună la băieţi, aşa că vi-l recomand şi pe el. Îl găsiţi pe blogrollul meu sub numele de AA. Daţi stratul de căcat la o parte şi veţi descoperi nestematele de sub el! Scuze de exprimare. Cred că el ar aprecia-o fără false pudori! 
♥ Penisdemasa. “Cine naiba-i ăsta care-mi intră pe blog şi-mi dă cu tifla?” mi-am zis când am văzut primul lui comentariu. Drept pentru care i-am intra şi eu “în casă”, că nu pusase zăvorul, şi m-am zgâit la toate cele. Şi mi-a plăcut ce am văzut. Viaţă adevărată, fără prea multe farafastlâcuri, limbaj frust şi sugestiv, impecabilitate gramaticală, spirit de observaţie acid şi amărui în acelaşi timp, ca un Kinley bine frapat. Din numele lui poate v-aţi prins că nici lui nu-i târşală să folosească cuvintele alea la care strâmbă domnişoarele din nas dar îşi încoardă auzul să le prindă din zbor, fără a avea aerul că sunt atente la ce zice el acolo. Omul ăsta are însă o poveste de spus. Şi o face cu talent şi fără ocolişuri. Dacă m-ar pune cineva să citez ceva din el, mi-ar fi greu, pentru că e aproape imposibil să nu-l citezi în întregime dacă nu vrei să-i ciunteşti farmecul. Nu pare chiar cea mai potrivită persoană cu care să-ţi laşi copiii dornici de achiziţii lexicale, că rişti să te facă de băcănie -copii, nu el- într-o societate mai simandicoasă. Dar pe bunul lui simţ te poţi baza întotdeauna. Aşa că m-am apucat să-l promovez. Prima care l-a vizitat a fost exact cine nu mă aşteptam: sebra. Ce v-am zis eu că fata asta ascunde surprize nebănuite sub aspectul ei de ingenuă. I-am văzut schimbând câteva replici spumoase la el pe blog şi m-am bucurat că mi se întâlnesc prietenii. A doua a fost puişorul auriu. Care nu se mai dă dusă de pe blogul lui, că va trebui să-mi fac timp ca s-o iau de aripioară şi s-o aduc acasă. De unde o s-o tulească la noul ei prieten imediat ce-mi va fi adormit vigilenţa. Şi bine va face, pentru că pe lângă flăcăi de-ăştia spurcaţi la gură am crescut şi eu, şi asta m-a ajutat să înţeleg oamenii mai bine. Şi să-i iubesc.
(va urma, că n-am terminat)
Observaţi cumva vreo diferenţă notabilă între imaginile acestea? Ah, dimensiunea pozelor! Aici n-am ce face, că aşa le-am găsit pe internet. În rest, aş zice că sunt cam la fel: amândouă sunt oraşe, ambele sunt bine cunoscute în România, iar inscripţiile de pe cele două dealuri, aproape identice… şi au şi acelaşi număr de silabe. 
Ia să căutăm acum Râşnovul doctorului Şendroiu…
Mititel şi ruşinos, dar prezent şi el, pe deal!
Am vrut să demonstrez ceva? Nu, doar m-am distrat. Mi s-a părut haioasă chestia cu Chişinăul, ca mai apoi să aflu că şi alte oraşe au acest obicei de împrumut, care nici măcar nu e de prost gust. E doar o poartă de intrare într-un univers. Ce e dincolo de ea, e liber fiecare să descopere…
Comentarii recente